De aia nu facem autostrăzi, că oile nu simt în mod natural nevoia să se cace pe austostradă. Decât atunci când trebuie să traverseze Dunărea 🙂
De aia nu facem autostrăzi, că oile nu simt în mod natural nevoia să se cace pe austostradă. Decât atunci când trebuie să traverseze Dunărea 🙂
Trecerea granițelor din Argentina în Chile și retur sau comisioanele bancare nesimțite l-ar face și pe un eurosceptic să iubească UE.
Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.
Povestea casei din lemn de la Harghita și minunații unguri de la Ecowoodenhouses care au construit-o
Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛
Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.