Din vacanța lui 2026
Am revenit abrupt dintr-un concediu petrecut pe altă planetă, în ultimele trei săptămâni, și m-am înfipt direct în muncile câmpului comunicațional. La unul dintre job-urile mele part-time, unde croșetez articole în general utile, pentru marele public, aveam deja vreo trei subiecte de care urmează să mă ocup luna asta, așa că m-am apucat să contactez niște „specialiști” în domeniile respective, ca să asezonez articolele semideocumentate (dinainte de concediu) cu declarații ale unor oameni care știu mai bine decât AI-ul cu ce se mănâncă subiectul ăla pe teren.
Nu vă imaginați cine știe ce chestii revoluționare, sunt articole banale, care în ziua de azi sunt gata scrie de AI, dar bătrâna fostă jurnalistă din mine încă simte nevoia interacțiunii măcar telefonice cu „omul de la fața locului”. Plus că performanțele AI în materie de scriere, în limba română, pe mine nu au ajuns încă să mă satisfacă pe deplin, dar pe lângă predocumentare îl mai folosesc ca să-mi satisfacă uneori nevoia de harță. Deși nu am fost deloc OK cu rolul meu de șef de secție social, pe la ziarele la care am lucrat în presă – tocmai pentru că decât să editez textele altora, mai bine mă duceam eu pe teren și le scriam singură – acum cu AI-ul mă simt de parcă iar am primit pe cap un absolvent de jurnalism care scrie prețios și artificial sau bate câmpii, și eu trebuie să-l aduc cu picioarele pe pământ, adică să-l fac să scrie naibii cum ar vorbi cu mă-sa sau cu bunică-sa acasă. Din păcate AI-ul n-are mamă, na… dar mă cert cu el în alte moduri 🙂
Dar revenind la subiect, am vorbit în ultimele zile cu niște oameni dintr-un domeniu care la noi nu e foarte răspândit, încă, și anume property management, Adică niște firme care se ocupă să-ți administreze și închirieze casa, dacă nu ai timp și chef să te ocupi tu. Cu doi dintre ei am vorbit la telefon, mici interviuri ad-hoc, în care oamenii au fost spontani și mi-au povestit ce i-am întrebat. Exact ce urmăream de fapt.
Cu a treia persoană a fost diferit. A zis că trebuie să se gândească la ce răspunsuri să-mi dea, așa că să-i trimit întrebările pe „țap”. Am zis, OK, nu vreți să vă gândiți și să vă sun din nou, altă dată? Nuu, vrea să le dea în scris. Abia după ce i-am trimis întrebările, și câteva minute mai târziu mi-a trimis și un cârnat cu răspunsurile, mi-am dat seama și de ce voia în scris. Le făcuse cu AI-ul.
A și recunoscut de fapt, dar a dat-o elegant cum că „i-am dictat lui chatgpt!” Da, de parcă eu nu aș fi știut să-i cer lui chatgpt aceleași banalități numerotate sau înșirate cu liniuță, ca pentru proști.
În fine, chestia asta s-a petrecut exact în ziua în care a explodat, la nivel global, informația asta divulgată de un fost lucrător în industria AI, cum că inteligența asta artificală ne va omorâ în următoarea decadă pe noi ăștia, inteligența naturală, chipurile. Chestie care e, desigur, înspăimântătoare dar probabil și inevitabilă. Însă ce am constatat eu cu ocazia povestită mai sus este că o mare parte dintre noi suntem deja morți, iar carcasele noastre aparente sunt folosite doar ca să livreze niște conținut AI, și să pozeze în conținut natural, bio.
Deși se tot ofuschează unii și arată cu degetul site-urile care publică conținut făcut cu AI, uneori uitând în texte și indicațiile ajutătoare ale AI-ului, realitatea tristă este că și acolo unde mai există niște jurnaliști, plătiți prost și dispuși să scrie cât de cât natural, în curând nu vor mai avea nici ei cu cine dialoga pentru asta, că și sursele lor de informare vor folosi tot AI-ul ca să le dea răspunsurile.
Dar voi, dragii mei, puținii mei, să nu închideți Internetul, căci în următoarele săptămâni, dacă nu vine apocalipsa aia AI mai devreme, o să vă povestesc aici, așa, bio, ca la țară, cum a fost în vacanța asta fantastică a anului de grație 2026. Pe curând!
Poza e din vacanță, normal.
