Nenii de la „Ia-mă nene!”

Libidinosi sau haiosi, oameni de bine sau ciudati. Cine opreste la semnul autostopistilor in Romania

N-am mers cu masini de ocazie decat in copilarie, cand mama avea curajul asta, sa faca drumul Bucuresti-Buzau sau retur cu un copil dupa ea, urcandu-se fara teama in orice masina oprea pe sosea. Sau poate era teama, dar nu mi-o arata mie. De cand sunt sofer n-am luat niciodata un autostopist. Cred ca din aceeasi teama, venita de data asta dinspre volan. Teama si dorinta de a nu ma complica. Daca opresti nu stii pe cine iei in masina, asa ca mai bine-ti vezi de drum.

Am, insa, o amica ziarista care face zilnic autostopul dimineata si seara, de la si spre Ploiesti, ca sa ajunga la serviciu in Bucuresti. Cosmina a adunat in cativa ani de „Ia-ma nene!” o colectie de personaje colorate. Pe unii i-a platit cu 6 lei „biletul”, altii i-au facut cinste. Cu unii s-a simtit in siguranta, de altii abia astepta sa scape. Cu unii a ajuns chiar sa se intalneasca de mai multe ori pe acelasi drum. Privita de pe margine, comunitatea asta a autostopistilor si a soferilor care opresc la semnele lor e o lume interesanta. Judecati si voi insemnarile Cosminei:

La început  a fost tremuratul

Prima dată cand m-am îndreptat spre ia-mă nene tremuram ca varga. De emoţie. Probabil ceva între ruşine, teamă, neîncredere.. . Mi-era ruşine să fac cu mâna (nici acum nu fac). Aşa că m-am apropiat de ceilalţi autostopisti şi am aşteptat. De obicei, evit să mă urc singură într-o maşină. Pentru liniştea mea sufletească. Dar au fost destule cazuri când am rămas singură la ocazie şi atunci, nu am avut ce face. Trebuia să ajung la muncă sau acasă.

Au fost cazuri in care m-am urcat si in masini dubioase. Am trimis repede un sms prietenilor, cu datele de identificare ale masinii. In caz ca nu mai ajung… A fost haios ca unii m-au sunat imediat, dar nu puteam sa vorbesc, ca asculta si soferul. Nu puteam sa spun de fata cu el ca e dubios 🙂

Personaje

Plăcute: puştii cu Mitsubitshi tunat care veneau de la un examen din Bucureşti. Un tip foarte drăguţ cu Octavia. Soferul unui preot care mi-a luat o prajitura şi nu mi-a cerut bani. Ţiganul care mi-a luat o cafea şi a ocolit ca să mă ducă pe mine la fântâna Mioriţa. Inginerul de la Distrigaz care mi-a povestit pe drum de – am şi uitat cum se numeşte procesul – dar am vorbit mult şi nu mi-a luat nici bani. Nenea de la Siemens, care m-a dus până la Centrul de jurnalism independent şi nu vroia să îmi ia bani, dar am inisistat. Băieţaşul cu jeepul Hyunday care urma să dea BAC-ul si care m-a salvat de o ploaie torenţială. Se ducea la nişte prieteni la Slănic, conducea bine, deşi avea carnet de puţin timp. Mi-am uitat umbrela la el în maşină.  I-am lăsat 10 lei pentru că nu am avut unde să schimb.

Muzicianul. În maşina lui mai era o tipă care a zis că stewardesele sunt nişte chelneriţe de lux. Foarte grosolan.

Neplacute: Descreieratul cu Dacia roşie, care era să ne omoare de cîteva ori. Intr-o jumătate de oră cred că am ajuns la Bucureşti. Dar am zis că nu mă mai urc niciodată într-o Dacie roşie.

Moşul slinos care asculta rubrica de matrimoniale de la Radio Romania actualităţi şi conducea execrabil.

Tipii cu BMW-ul alb. Nişte şmecheraşi care vorbeau de cluburi şi de fetiţe, de fotbal, dar care nu mi-au luat bani.

Tanti cu copilul care a vomat. Idiotii care ascultau manele si cu care m-am certat.

„ţâţă gogoneaţă”

Două zile la rând am trăit experienţe asemănătoare. Prima a început bine. Deşi am aşteptat cam o jumătate de oră să oprească cineva, drumul a fost destul de plăcut. Tipul de la volan era educat, cu bun simţ şi – trebuie să recunosc – arăta destul de bine. M-a lăsat în Piaţa Victoriei şi m-a întrebat dacă durează mult interviul, pentru că acolo mă îndreptam. Probabil că se întorcea repede în Ploieşti şi se gândea că poate pică ceva. Nu cred că în sensul vulgar al cuvântului, pentru că ar fi avut timp tot drumul să facă avansuri. Ceea ce nu s-a întamplat. I-am răspuns politicos că nu ştiu, am vrut să-i dau bani, nu i-a primit.

La întoarcere, am primit duşul rece. Nenea care a oprit era ok, dar lângă mine în spate s-au urcat doi muncitori. Probabil că plecaseră de acasă foarte devreme că la ora unu sforăiau. Cel de lângă mine mai avea puţin şi dormea pe umărul meu. Când s-a trezit, şi-a cerut scuze dacă m-a deranjat. M-am îmbunat.

A doua zi s-a întors roata. Cum am ajuns la Gara de sud a oprit deja o maşină. Am vazut-o că e cam rablagită, dar mi-am zis: “doar nu m-a născut mama în BMW. E bine că nu sunt singură şi ajung şi mai repede la muncă”. Dar înăuntrun era o mizerie de nedescris, iar tapiţerie era împuţită. Cred că maşina aia nu a făcut cunoştinţă cu spalătoria în viaţa ei. Şi ca să fie tacâmul complet, până la Bucureşti ne-au acompaniat ritmuri populare româneşti. Una dintre melodiile pe care nu o să le uit prea curând zicea ceva de „ţâţă gogoneaţă”.

Bine că ziua s-a terminat cu bine. Un domn cu un jeep care mai avea un loc liber în maşină a oprit la Casa Presei şi a zis că ia o persoană care merge la Ploieşti.

Si altii

Bosorogul din x5 care tot spunea ca ar trebuie sa imi caut unu sa ma intretina.  Tipu din Q7 care a oprit langa mine si m-a intrebat daca vreau sa inghet, un tip simpatic. Ungurul cu Mertanu care nu iesea din 70/h, ma dispera.

Muncitorii nespalati cu care mai aveam un pic si ma luam la bataie, ca mi-am permis sa le atrag atentia ca nu au avut bunul simt sa asculte manele la casti. Atat mi-a fost ca nu le-a mai tacut gura. Ca sunt cu nasul pe sus si …what the fuck!?

Seara m-a luat un nene pana in Otopeni, cand a zis ca trebuie sa se intoarca. Asa ca am mers cateva sute de metri pe jos si pe urma m-am asezat intr un loc unde stiam ca mai stau astia la ocazie. Dupa vreo juma de ora de asteptat, a oprit un tip cu un jeep Crysler, care zicea ca a fost in legiunea straina, dar la ultima misiune a fost impuscat si trebuie sa se recupereze. Cand i-am spus ca lucrez in presa a inceput sa imi povesteasca cum niste interlopi din Slobozia i-au distrus masina ca sa il faca de bani. Atunci mi-a fost cam frica.

Mi se invinetisera degetele pe geanta, de frica

Libidinosul care m-a luat prima data asta vara, dar mergea atat de prost ca nu am rezistat. A doua oara a oprit in iarna si m-am urcat ca era prea frig. L-am recunoscut dupa ce m-am urcat si am vazut cum conduce. Atunci era sa ma omoare de trei ori. Prima data s-a urcat cu masina pe trotuarul de la pompa de benzina, pe urma a trecut de pe o banda pe alta fara sa se asigure si era sa intre un jeep in noi, lua mainile de pe volan ca sa isi aranjeze parul in oglinda. Cand am ajuns in Baneasa am profitat de aglomeratie si m-am dat jos. Mi se invinetisera degetele pe geanta, de frica. Si culmea, in aceeasi seara, cand ma intorceam de la munca, tot el opreste la ocazie. M-am facut ca vorbesc la telefon, numai sa nu ma mai urc.

Etichete: ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Ice age cu comision bancar argentinian

perrito moreno

Trecerea granițelor din Argentina în Chile și retur sau comisioanele bancare nesimțite l-ar face și pe un eurosceptic să iubească UE.

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese