Am aterizat abrupt din neagra străinătate, direct în pregătirile mamei de Paște. Prima vizită, cum altfel, în, probabil, cea mai mare piață din sud-estul Europei.
Dialogul șoriciului
Ne perindăm pe la tarabele cu miei și, în timp ce mama face studiul ofertei, îmi atrage atenția tonul ridicat al vânzătoarei, revoltată că o femeie îi cere să guste ceva.
– Cum să vă dau doamnă să gustați, n-am voie!
– Dar am bani, vă dau un leu… zice femeia.
– Pff, 1 leu, păi cât șorici să vă tai io de un leu, dacă e treij de mii kilu?
– Aoleo, cââât?
– Treij de mii vechi, 30 de lei adică.
Discuția se stinge aparent, iar vânzătoarea se îndepărtează, excedată de așa pofte, și se apucă să servească altă clientă. Rămâne la datorie în fața bătrânei tinerica asta din imagine, care așteaptă următoarea mutare a pofticioasei. Grămada de șorici, între ele.
Bătrâna se scotocește prin geantă și plusează, ca un parior cotropit de adrenalina câștigului:
– Haide, taie că plătesc! comandă cu o voce mică.
– Tai, dar cât? întreabă tinerica.
– De toți banii ăștia, zice bătrâna, ținând între degete două hârtii de valoare îndoielnică.
– Păi câți bani, că eu nu văd cât aveți acolo? insistă vânzătoarea, râzând și ea, incredulă.
Bătrâna ridică ușor mâna, cât să se vadă o hârtie de zece lei și una de cinci, parcă.
Pofta e poftă, nu te joci. Vânzătoarea s-a apucat să taie.
M-am îndepărtat, dar nu suficient de mult cât să-l mai aud pe un bărbat, punând punctul pe toată scena:
– Banii ca banii, dar dinți mai ai?
Rămâne să vadă ea acasă, dacă o rezista până acolo cu comoara aia în sacoșă. Dacă nu mai are dinți îl mănâncă în gingii, dar măcar nu și-a refuzat pofta. Căci ce e omul, dacă nu o maşinărie de pofte aşteptând să fie satisfăcute. De toți banii.
Ce fain. M-am amuzat si am realizat ca si aici unde sunt, exista magazine (cu specific oriental) unde poti gusta la cerere si fara sa platesti, brinzeturi de tip telemea si maslinele ce sunt de tip vrac. Iar in magazinele de fructe mai gusti un bob de strugure o cireasa, ba chiar o caisa.
Ce sa mai zic de campaniile cind vor sa vinda un produs sau fac reclama la ceva cind organizeaza degustari in magazin la sfirsit de saptamina in general, toate gratuit.
Din ce povestiti sa inteleg ca domnii si doamnele vinzatoare s-au intors (sau nici n-au iesit) la vremurile cind erau tifnosi si atotputernici (vorba unui amic hitru, despre ouale sprate puse in borcan si vindute si ele ca intregi – Daca le vrei cucoana!).
Carnea tot asa se vinde pe sistem in afara-i vopsit gardul si inauntru leopardu? Adica carne frumoasa ce infasoara oase, zirciuri si alte piei?
Mai avem şi țâfnă, că fără ea ce ne-am face 🙂 dar nu toți vânzătorii sunt acri. Carnea e pe alese, dar da, chiar şi aşa tot mai ai surprize acasă
Exact cum povestea Stelian, și aici în Canada exista posibilitatea de a degusta gratis produse. Avem un lanț alimentar american, Costco, care are angajați speciali pentru sampling. De multe ori, ca urmare a degustării, am ales sa cumpăr respectivul produs.
Înțeleg poziția vânzătorului, dar nu și răspunsul repezit, insultător și nejustificat. Îmbătrânesc și devin mai puțin tolerantă cu mojicia, deh.
Hello again, Dollo. Am dispărut de pe aci in ultimii doi ani, s-au întâmplat multe de atunci, inclusiv mariajul care s-a dus dracului. Dar mergem înainte, tu in Franța, eu la Ottawa. Și amândouă ne luptăm cu limba franceză 😁. Te îmbrățișez!
Hei, bine te-am regăsit! Poate facem niste schimb de parole en francais la un moment dat 🙂
Apropo de vorbit, mă chinui de aproape un an să iau certificat „Foarte bine” la vorbit franceza, că guvernul federal, la care lucrez momentan, oferă bonus pentru bilingvism. Mai departe de „Bine” nu pot să trec nici bătută. Mi se plimbă limba-n gură și mă blochez la câte un cuvânt, și uite așa se duce dracului fluența și mă depunctează. Iar dacă îți mai spun și că jumătatea mea cea bună actuală e franco-ontarian, ajung de râsul curcilor. Dar noi acasă vorbim engleză. 😁