Jurnalul unei pisici de garsonieră

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci ;)

E de fapt greu de stabilit un best of, câtă vreme orice miau pe care l-a scos duduia pe botic a primit mai multe like-uri și comentarii pe Facebook decât un articol muncit de mă-sa. Și asta în timp record. Dar ne-am consolat și cu asta. Într-o ordine cronologică 2017-le Toshibei a fost cam așa:

Ianuarie, nu pot să pricep moda asta cu epilatul pe picioare. Cu ce te încurcă părul?!

Februarie, a venit un domn bătrân și mi-a zis că-mi dă 10 euro dacă îi țin astea, nu sunt ale mele… nu l-am mai văzut pe domnul de atunci, deși umblă vorba că le-ar fi mai promis și altora la fel. Sau chiar mai mult!

Martie, amândoi sclavii sunt plecați de acasă, vine în vizită o amărâtă care se teme de mine ca de animale, nu mă scarpină, de tăiat unghiile nici nu mai zic, doar îmi pune boabe în cutie și curăță rahatul din nisip. #rezist, sigur mai urmează ceva, viața nu poate să se oprească aici

Aprilie, așteptarea nu a fost zadarnică, îmi dă să ling tot ce mănâncă și ea, ba chiar e încântată când mă urmărește evoluând la bară. Viața începe să fie bună. În plus se încălzește vremea.

 

Mai, șoc și groază, cât au fost ăștia iar plecați de acasă s-a furat nisipul din buda sclavilor! Sper să nu mi-l ia pe al meu când i-o tăia nevoia

Iunie, adevărul e că nu am o clipă de liniște, tot timpul trebuie să verific dacă lumea încă se învârte în jurul meu. Abia apuc să ațipesc și mă trezesc în sudori reci de grijă.

 

Iulie, colega de cameră și-a dat jos aparatul de îndreptat dinții și rânjește toată ziua, de parcă ar vedea numai pliculețe cu hrană umedă peste tot

August, mi s-a spus că arăt ca o albastră de Rusia pe plită suedeză de Ikea, în soare tomnatic de Vitan. Mi s-a creat chiar și o fântână personală, care e mai mereu secată

 

Am primit cel mai frumos cadou din viața mea! Duamnee, nici nu știu cui să-i mulțumesc pentru o asemenea pleașcă:

Septembrie, aparent sunt relaxată, stau la soare, alea, alea, dar realitatea e că de când l-am auzit pe premierul Tudose că umblă unul Terente în libertate, și ne fură agoniseala din conturi, sunt tot timpul cu ochii pe bilele mele.

 

 

Octombrie, un scurt moment de odihnă, savurând clima bizonică: la coadă vine aia de la laptop, la mustăți aia de calorifer. Apoi am descoperit un minunat ascunziș, în cauciucurile lor de iarnă. Nu a durat mult, m-au alungat imediat și de acolo…

 

O nouă teroare pe capul meu. De când a descoperit sclava funcția recorder pe telefon viața mea a devenit un experiment documentat în continuu

 

 

Noiembrie, pe 13 a fost ziua mea. Credeți că am primit ceva? Nimic, a uitat. Seara mi-a înșirat lumânările astea din anii trecuți în față și m-a pus iar pe Facebook. Sus, pe masă, ei au mâncat!

 

Încă o dovadă video a terorii în care trăiesc:

Decembrie, închei anul tot în teroare, asta e soarta noastră, a pisicilor de garsonieră, abia ne găsim un locșor al nostru din care să nu fim alungați samavolnic

Totuși, pentru că de Crăciun trebuie să fim toți mai buni, am dat eu prima limbă….

Cine știe, poate la anul ne va fi mai bine. Și cald!

Etichete: , , , , ,

3 comentarii la “Jurnalul unei pisici de garsonieră” Subscribe

  1. Marius Georgescu 29/12/2017 at 17:54 #

    Mi-ai înseninat ziua.

  2. Sonia 29/12/2017 at 18:31 #

    Fain jurnalul mâțesc 😁 An bun, cu și mai multe aventuri, pentru ambele fete din garsonieră!

  3. dbdb 29/12/2017 at 20:36 #

    Toshiba e adorabila si nu tre’sa faca niciun efort pentru asta, are naturelul adecvat. Asta-i viata. Restul tre’sa muncim.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.