E de fapt greu de stabilit un best of, câtă vreme orice miau pe care l-a scos duduia pe botic a primit mai multe like-uri și comentarii pe Facebook decât un articol muncit de mă-sa. Și asta în timp record. Dar ne-am consolat și cu asta. Într-o ordine cronologică 2017-le Toshibei a fost cam așa:
Ianuarie, nu pot să pricep moda asta cu epilatul pe picioare. Cu ce te încurcă părul?!
Februarie, a venit un domn bătrân și mi-a zis că-mi dă 10 euro dacă îi țin astea, nu sunt ale mele… nu l-am mai văzut pe domnul de atunci, deși umblă vorba că le-ar fi mai promis și altora la fel. Sau chiar mai mult!
Martie, amândoi sclavii sunt plecați de acasă, vine în vizită o amărâtă care se teme de mine ca de animale, nu mă scarpină, de tăiat unghiile nici nu mai zic, doar îmi pune boabe în cutie și curăță rahatul din nisip. #rezist, sigur mai urmează ceva, viața nu poate să se oprească aici
Aprilie, așteptarea nu a fost zadarnică, îmi dă să ling tot ce mănâncă și ea, ba chiar e încântată când mă urmărește evoluând la bară. Viața începe să fie bună. În plus se încălzește vremea.
Mai, șoc și groază, cât au fost ăștia iar plecați de acasă s-a furat nisipul din buda sclavilor! Sper să nu mi-l ia pe al meu când i-o tăia nevoia
Iunie, adevărul e că nu am o clipă de liniște, tot timpul trebuie să verific dacă lumea încă se învârte în jurul meu. Abia apuc să ațipesc și mă trezesc în sudori reci de grijă.
Iulie, colega de cameră și-a dat jos aparatul de îndreptat dinții și rânjește toată ziua, de parcă ar vedea numai pliculețe cu hrană umedă peste tot
August, mi s-a spus că arăt ca o albastră de Rusia pe plită suedeză de Ikea, în soare tomnatic de Vitan. Mi s-a creat chiar și o fântână personală, care e mai mereu secată
Am primit cel mai frumos cadou din viața mea! Duamnee, nici nu știu cui să-i mulțumesc pentru o asemenea pleașcă:
Septembrie, aparent sunt relaxată, stau la soare, alea, alea, dar realitatea e că de când l-am auzit pe premierul Tudose că umblă unul Terente în libertate, și ne fură agoniseala din conturi, sunt tot timpul cu ochii pe bilele mele.
Octombrie, un scurt moment de odihnă, savurând clima bizonică: la coadă vine aia de la laptop, la mustăți aia de calorifer. Apoi am descoperit un minunat ascunziș, în cauciucurile lor de iarnă. Nu a durat mult, m-au alungat imediat și de acolo…
O nouă teroare pe capul meu. De când a descoperit sclava funcția recorder pe telefon viața mea a devenit un experiment documentat în continuu
Noiembrie, pe 13 a fost ziua mea. Credeți că am primit ceva? Nimic, a uitat. Seara mi-a înșirat lumânările astea din anii trecuți în față și m-a pus iar pe Facebook. Sus, pe masă, ei au mâncat!
Încă o dovadă video a terorii în care trăiesc:
Decembrie, închei anul tot în teroare, asta e soarta noastră, a pisicilor de garsonieră, abia ne găsim un locșor al nostru din care să nu fim alungați samavolnic
Totuși, pentru că de Crăciun trebuie să fim toți mai buni, am dat eu prima limbă….
Cine știe, poate la anul ne va fi mai bine. Și cald!
Mi-ai înseninat ziua.
Fain jurnalul mâțesc 😁 An bun, cu și mai multe aventuri, pentru ambele fete din garsonieră!
Toshiba e adorabila si nu tre’sa faca niciun efort pentru asta, are naturelul adecvat. Asta-i viata. Restul tre’sa muncim.