Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

M ă străduiesc de câteva zile să adopt și eu un consilier general, pentru că am aflat de proiectul ăsta al celor de la Ce-Re și mi se pare o inițiativă foarte nimerită pentru un oraș mare și plin de indiferență civică, precum Bucureștiul. Concret bucureștenii sunt invitați să adopte unul dintre cei 52 de consilieri generali și să-l întrebe ce a făcut și ce are de gând el să facă pentru oraș, dacă tot a fost ales acolo. Găsiți pe site-ul proiectului lista de consilieri și întrebările la care ar trebui ei să răspundă.

Oricine poate face asta, mai e timp până pe 10 noiembrie, iar beneficiul acestui demers va fi acela că măcar la alegerile viitoare o să căscăm ochii mai cu interes pe listele pe care le votăm. Ca să vă lămuriți, vă descriu mai jos cum a decurs discuția mea cu consilierul PSD Victor Ion Stan, șef al Comisiei de Transport și Infrastructură din Consiliul General al Municipiului București, consilier general încă din 2000, de pe vremea când primar era Traian Băsescu.

– Bună ziua, domnul Victor Stan?

– Da

– Numele meu este Dollores Benezic și am fost ziaristă, dar acum vă sun în calitate de cetățean al Bucureștiului. Aveți câteva minute ca să vă spun despre ce e vorba?

– Dacă v-am răspuns…

– Este o campanie derulată de organizația „Centrul de Resurse pentru participare publică…

– … pentru participare de care?

– … publică. E un ONG care derulează proiecte civice. Și au acest proiect care se numește „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi” și care presupune să adoptăm noi cetățenii câte un consilier general…

– Cum, doamnă, să ne adoptați, dar ce, suntem câini? Hai că asta e cea mai mare mitocănie, e jignitor, cum adică să ne adoptați? Chiar mă simt jignit…

– Stați un pic, n-o luați chiar așa, că nu vrea nimeni să vă jignească. Adopția asta presupune că vă luăm cumva sub observație mai atentă, vă întrebăm ce faceți dumneavoastră acolo în consiliu, ce proiecte susțineți, cum ne reprezentați interesele…

– Păi dacă vreți să știți ce facem noi în consiliu mergeți la secretariatul consiliului și faceți o cerere și vă dau ei acolo toată activitatea noastră.

– Dar știți și dumneavoastră că în primărie nu se intră așa de ușor, cetățenii nu au acces nici măcar în sala de ședințe a consiliului, iar adopția exact asta presupune, să faciliteze contactul direct între alegător și consilier.

– Dar ce vreți dumneavoastră de fapt să știți de la mine? Că eu fac multe, nu pot să vă spun acuma prin telefon … sunt și la volan, în trafic, nu pot să vorbesc…

– Păi nici nu vreau acum, vreau să avem o discuție față în față, ca un interviu. Stabiliți dumneavoastră o zi când aveți timp și eu vin, la biroul dmneavoastră, unde acordați audiențe cetățenilor…

– Ce audiențe, doamnă?! Noi nu acordăm audiențe, că noi suntem organ deliberativ, nu executiv. Noi … păi dumneavoastră știți ce face consiliul general?

– Știu, dar vreau să aflu ce faceți dumneavoastră în consiliu…

– Păi eu… păi noi avem proiecte generale, doamnă, noi avem grijă să meargă RATB-ul, să fie gigacaloria subvenționată pentru populație, să … Podul Barasab ăsta care s-a făcut, stadionul național, astea proiecte mari de infractructură ale orașului, dar pentru problemele mici, cetățenești trebuie să mergeți la executiv, la cei care se ocupă să le rezolve, noi nu ne ocupăm cu asta, m-ați înțeles?

– Domnule Stan, eu nu am nicio problemă personală de rezolvat, dar ca un cetățean care merg la vot, și am ales niște consilieri generali, am dreptul să știu cum îmi reprezintă ei interesele în consiliu, nu?

– Hai, uite să vă dau un exemplu, că ieri am mers pe bulevardul Ferdinand și m-a abordat o doamnă care mi s-a plâns că au pus ăștia de la primărie niște stâlpișori și șoferii i-au demontat și s-au urcat cu mașinile. Și am făcut o solicitare la Direcția de Transporturi din primărie și i-am întrebat ce e cu treaba asta, cum o rezolvă. Uite asta am făcut.

– Asta e foarte bine, dar să știți că multe din problemele astea mărunte cetățenești nu prea se rezolvă doar sesizând executivul. Eu am avut o problemă cu o dubiță abandonată pe spațiul public de câteva luni și deși am reclamat la poliție, la primăria de sector, la primăria Capitalei, nu s-a ridicat dubița aia decât când am scris pe blog. Deci merge cam greu asta cu reclamațiile de la cetățeni…

– Păi când mai aveți o problemă din asta personală veniți la noi la Comisia de Transporturi și noi chemăm și executivul și vă audiem și vă facem dreptate…

– Nu era problema mea personală, era a comunității în care trăiesc, era una de trafic, de care vă ocupați și dumneavoastră. Deci, ca să nu vă mai rețin, eu vă rog să nu vă simțiți jignit, dar pe această cale vă anunț intenția mea de a vă adopta și de a vă lua la întrebări din când în când așa, ca să văd ce mai faceți pentru oraș, da?

– He, he, păi ce vârstă aveți dumneavoastră doamnă, ca să mă adoptați?

– Pentru vârsta dumneavoastră nu e suficientă, știu. Am vreo 40…

– He, he, păi vedeți, eu am 54, deci … bine doamna Dollores, hai că sunt în trafic și nu mai pot să vorbesc, dar sunați-mă când vreți să mai știți ce fac și vă răspund…

Consilierul care demască „mangla”

Cam asta a fost prima discuție. Pentru a fi corecți politic trebuie să admitem că o brumă de adevăr există și în ce zice domnul Stan. Deși are o aparență de putere legislativă, Consiliul general a fost, este și poate fi eludat de executiv (de primari) la fel cum Parlamentul e fentat de guvern. Dar asta nu înseamnă că acești 52 de consilieri nu au un rol ce poate fi chestionat de alegători, chiar dacă ei sunt aleși de fapt pe listele de partid, și votează cum le dictează interesul (de partid). Nu mă iluzionez că a doua oară îmi va răspunde, dar mai știm și noi câte ceva din războiul ăsta de gherilă pentru a da de un ales atunci când te evită. Până la urmă voi primi răspunsurile la întrebările concrete prevăzute în proiect.

Deocamdată, ce știu eu despre domnul Victor Stan este că are la bază o pregătire de șofer, este (sau a fost) liderul Federației Sindicatelor Șoferilor din România, iar cuvântul lui preferat în toate luările de cuvânt în cadrul ședințelor consiliului (din 2000 până acum) este „manglă”. Ceea ce, trebuie să recunoașteți, câteodată este cât se poate de potrivit pentru ce face primăria. Dacă e să ne luăm după ce a mai scris presa despre el, anul trecut a fost audiat de Parchetul General, ca martor, în dosarul fraților Cămătaru, cu care are pasiuni comune și chiar rude.

Datele lui de contact nu sunt publice pe site-ul primăriei, deși ar trebui să fie. Dar a insistat să fie căutat doar ca președinte al Comisiei de Transporturi şi Infrastructură Urbană, e-mailCTIU@bucuresti-primaria.ro.

Vă țin la curent cu mai multe date despre el, când oi ajunge să-mi văd adoptatul față în față. Până atunci, dacă aveți și alte întrebări pentru el decât cele de pe site, scrieți-le. Sau scrieți-i direct lui pe adresa comisiei. Sau adoptați-vă și voi un consilier, că nu mușcă, că doar nu sunt câini…

* sursa foto e EVZ, citat în postare

Citiți și replica domnului consilier Victor Stan la această postare

Etichete: , , , , , , ,

23 comentarii la “Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?” Subscribe

  1. eutanasierea e solutia 07/11/2013 at 02:28 #

    Uitindu-ma la mutra individului din imagine, ma apuca groaza sa vad cine poate ajunge consilier in tara asta. E clar ca ‘adoptia’ nu rezolva nimic in cazul asta. Eutanasierea, da!

  2. Andreea 07/11/2013 at 13:04 #

    Bravo, se pare ca v-ati ales un consilier „dificil”.
    Daca aveti ocazia sa il luati la intrebari, puteti sa il intrebati despre „viziunea” Comisiei de Transporturi şi Infrastructură Urbană despre ciclismul urban?
    Exista vreo initiativa concreta a acestei comisii pentru a face ca bicicleta sa devina un mijloc de transport in acest oras si nu doar un mijloc de amuzament in parcuri?
    Multumesc!

  3. Om bun 08/11/2013 at 11:10 #

    Treaba consilierilor e sa cheltuiasca asa cum trebuie banii pe care ii dam noi ca impozite. In Romania, asta se traduce „fara sa fure”, sau sa fure cat mai putin.
    Pentru ca in sedintele de consiliu nu este permis accesul publicului (lipsa de transparenta), vreau sa le propun ca aceste sedinte sa fie inregistrate si daca se poate transmise live.
    Atunci sa vezi ce rating o sa fie pe net si ce reactii o sa apara dupa.

  4. Om bun 14/11/2013 at 15:33 #

    Ca sa vezi, sedintele sunt inregistrate si transmise live pe net :))

  5. vasile 17/01/2014 at 22:15 #

    Asa partid asa oameni,minic mai mult,baiat de ferentari…….

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.