toronto

Nu m-a omorât AI-ul. Încă

Am încercat să scriu un articol natural, bio, cum se făcea odată, și am dat tot peste inteligența artificială, pitită în spatele unei „surse de la fața locului”.

renunta la drepturi

Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac

Acum 12 ani SRI voia să facă ordine în țară, să nu mai zburdăm anonimi pe Internet. N-a fost de acord Curtea Constituțională. Azi renunțăm la drepturile noastre puțin câte puțin, de fiecare dată când ni se spune că ceilalți sunt de vină.

reparatie haion

Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga

În Uniunea Europeană, unde ni se cere să reciclăm sticle și cartoane, firmele de asigurări și service-urile auto te îndeamnă mai degrabă să arunci la gunoi mașina perfect funcțională, decât s-o repari, deși asta ar costa mult mai puțin decât o mașină nouă

Recent News

Pateuri cu creveti

Pateuri cu creveti sau cu branza

Cumparati creveti congelati si aluat de foietaj gata facut, taiati, potriviti, bagati la cuptor, si gata pateul de casa, mai bun si mai sanatos ca ala de Forneti

Read More 0 Comments

Ce misto suna franceza romanes

Notre tiganes in votre pais

Nu stiu voua cum va pare, dar mie parca imi place mai mult sa-i vad pe tigani vorbind frantuzeste din marginimea Parisului, decat sa-i vad in reportajele frantuzesti care ne acuza de discriminare:

Read More 3 Comments

Cine si de ce mai doneaza sange

In sala de asteptare a Institutului Hematologic

Pentru bonuri de masa, analize gratis, transport in comun cu reducere, zi libera de la serviciu sau din obligatie pentru rudele operate din spitale

Read More 0 Comments

Coliva, tortul mortului

Coliva simpla

Mama face cea mai buna coliva, pentru ca asta a fost cea mai predata lectie in familia noastra timp de cateva generatii

Read More 19 Comments

Cu cine face reclaming BCR?

banking

Cu cine o fi facut BCR reclaming de a iesit rahatul ala de spot „oare cu cine face banking”?

Read More 3 Comments

In seara asta ma doare capul ;)

Draga? Nu acum, ca ma doare capul!

Nu sariti, ca nu e doar o scuza in calea sexului. Cercetatorii americani (!) au stabilit ca femeile chiar sufera de dureri de cap mai des, mai intens si timp mai indelungat decat barbatii. Cu 50% mai mult, ca sa fim exacti.

Read More 4 Comments

Flori, fete, filme si marinari

Ziua Marinei

Oprescu pastreaza inchis Kiseleff-ul ca sa jucati voi miuta, p-aia cu bicle va asteapta la iarba verde in Tineretului, Ziua Marinei se tine si in Herastrau, iar seara bagati un film in Parcul Crangasi.

Read More 2 Comments

Reteaua de socializare pe vremea lui Ceausescu

Telefonul cu disc, bunicul retelelor de socializare

Daca viata noastra ar fi fost un clip video si cineva ar fi derulat brusc de la anul 1989 la anul 2010 ar fi avut senzatia de teleportare. Azi traim doar conectati la aparate

Read More 8 Comments

Bucuresti, azi

Fripturii si bauturii, numai la Trattoria de la Hanu lu Manuc

Niste franturi de Capitala, intr-o zi in care s-au topit si cuvintele.

Read More 0 Comments

De sezon, nici prea heavy, nici prea light

fete

Poate mai invata si creativii nostri ca reclama la bere nu inseamna numai fotbal, picnic sau scenete istorice de la 1800, cand a fost infiintata fabrica de bere…

Read More 2 Comments

Oldies but goldies

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.