Când m-am urcat în autobuzul Mercedes, pe care Videanu a plătit o căruță de bani, toți călătorii erau buluciți în cele două capete ale mașinii, iar pe mijloc se lăfăia o bătrână boschetară care duhnea. Călătorii, care cu batiste la gură, care cu nasurile băgate în propriile subsiori, unde-și miroseau deodorantul de acasă. Ba unii își acoperiseră și ochii, pentru că duhoarea era iute de-ți dădeau lacrimile.