O expozitie inedita de fotografii provensale, expusa la Muzeul Literaturii Romane, a nascut niste critici frustrati de succesul si varsta autorului
O expozitie inedita de fotografii provensale, expusa la Muzeul Literaturii Romane, a nascut niste critici frustrati de succesul si varsta autorului
Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.
Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască
Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.
Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.
Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.