USB a lucrat amatoristic într-un domeniu în care s-a bătut cu olimpici în furt. Biroul electoral, însă, prin refuzul renumărării voturilor, admite că furtul e posibil, dar învinovățește victima, că nu și-a păzit buzunarele.

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.
„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini
Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.
Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată