Întâmplări de râsu-plânsu din Epoca de Aur, scrise la cald, în 88-89, și redescoperite 30 de ani mai târziu, ca într-o sticlă aruncată în mare. Rămâi la final cu o întrebare fără răspuns: o fi meritat?
Întâmplări de râsu-plânsu din Epoca de Aur, scrise la cald, în 88-89, și redescoperite 30 de ani mai târziu, ca într-o sticlă aruncată în mare. Rămâi la final cu o întrebare fără răspuns: o fi meritat?
Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!
Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.
Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.
Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată
Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.
Povestea casei din lemn de la Harghita și minunații unguri de la Ecowoodenhouses care au construit-o