Fanteziile sexuale (pot fi) mortale

El, 23 de ani, făcea sex „fantezist” cu ea, 50 de ani, când arma pe care o îndrepta, erotic, spre capul ei s-a descărcat.

Barbatul ăsta are 23 de ani și era însurat, în Oklahoma, cu una de 50. Ei doi făceau sex „fantezist” în noaptea de 21 decembrie (according to CNN), când arma pe care el o îndrepta, erotic, spre capul ei s-a descărcat. El a sunat repede la 911 și a declarat la poliție că totul a fost un accident, că nu știa că arma era încărcată atunci când a apăsat pe trăgaci. Totuși poliția l-a închis pentru crimă.

Comentariile postate de cititori la stirea asta simpatizează tare cu băiatul. Că diferența de vârstă nu e importantă, că n-ar trebui închis și acuzat de crimă, pentru că suferă după pierderea unei „iubiri adevărate”. Unul se întreabă chiar dacă omul reușise să termine, înainte ca arma să se descarce.

Eu mă întreb ce naiba s-o fi întâmplat cu bicele, dildo-urile, cătușele și celelalte obiecte considerate de regulă accesorii pentru fanteziile sexuale? Sau la o diferență așa de mare de vârstă sexul devine exploziv numai cu pistolul la tâmplă? Mă gândesc la bietul Iri al nostru, cum se masturbează el ca fraierul în jacuzzi, în loc să-și cumpere un pușcoci și s-o cheme din America pe Moni ca să reaprindă flacăra iubirii dintre ei…

Tags: ,

2 Responses to “Fanteziile sexuale (pot fi) mortale” Subscribe

  1. Dumnezero 29/12/2010 at 14:19 #

    Cum ar zice Bill Hicks… „good, one less fucking moron in the World! I feel lighter already, like a weight has been lifted from my shoulders, woo!”.

    Totusi, aceste fantezii sexuale ce echivalent ar avea in Romania?… (tinand cont moduri obisnuite in care oamenii sunt ucisi)

    Iubito, fugi in fata masinii, in chiloti doar, iar eu o sa incerc sa nu te calc, in timp ce conduc la cativa cm in spatele fundului tau sexy

Trackbacks/Pingbacks

  1. Tweets that mention Fanteziile sexuale (pot fi) mortale | Dollo zice Bine -- Topsy.com - 29/12/2010

    […] This post was mentioned on Twitter by Ganduri Libere…, dollo. dollo said: Fanteziile sexuale (pot fi) mortale: El, 23 de ani, făcea sex „fantezist” cu ea, 50 de ani… http://goo.gl/fb/aQ6CQ […]

Leave a Reply

Oldies but goldies

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Cum e PSD-ul în Germania

metin-hakverdi2

Ce promite în campanie un parlamentar german de origine turcă, votat de peste 40% dintre alegători: impozitarea multinaționalelor, creșterea impozitelor pentru bogați, subvenții pentru femei și săraci

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.