Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

... l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

F inalul anului 2013 mi-a adus un răspuns la întrebarea pe care mi-o tot puneam de ceva vreme: de ce se încăpățânează unii să se înghesuie pe Valea Prahovei? Pentru că acolo nu au surprize. Înfrunți câteva ore de trafic infernal pe drum, dar găsești negreșit aceleași stațiuni obosite. Pe când dacă ai curiozitatea să vizitezi și alte zone din minunata țărișoară, atât de prețuită pe Facebook de bravii noștri politicieni, riști să ai surprize. Ca mine.

Am plecat din București cu gândul să vizităm vestita Cetate a Corvinilor, de la Hunedoara. Dacă tot eram în zonă am zis să facem un ocol de 30-40 de km ca să vedem și Sarmizegetusa Regia, mai ales că nu era strop de zăpadă și deci drumul nu putea fi o problemă.

valea-cetoasa

Pe traseu, puzderie de indicatoare aproape nou nouțe, care ne îndreptau îmbietor către cetatea lui Decebal. Un peisaj superb deasupra Costeștilor, o vale ascunsă în ceață și câteva sate pustii, prin care șerpuia o limbă de asfalt proaspăt peticit pe alocuri.  Pe măsură ce ne apropiam nu ne venea a crede, cât de frumoase sunt locurile și cât de bine semnalizată e cetatea. Ultimii 18 km de drum neasfaltat însoțesc un pârâiaș de munte, dincolo de care demnii urmași ai dacilor și-au construit azi pensiuni și case de vacanță de un kitch autentic.

kitch

Tot pe ultimii kilometri apare și un indicator mai mare cu programul de vizitare a cetății, care ne avertizează în sfârșit că între decembrie și februarie locul e închis. Totuși, pentru că suntem în România și pentru că din sens opus tot vin mașini cu numere diverse, ne gândim că programul ăla e făcut să nu fie respectat.

Surpriză, însă, cu 4 km înainte de țintă suntem opriți la barieră de un tip purtând uniforma unei firme de pază, care ne spune că e închis. Zicem că vrem să mergem măcar pe jos, dar el ne descurajează, pe motiv că oricum nu ne vor lăsa jandarmii să intrăm. De ce? Mai ales că de sus tocmai cobora o mașină cu număr de Buzău.

sarmizegetusa3

– Dar ei cum de au intrat? întrebăm agentul de pază.

– Au venit cu șefii de la Jandarmerie… nu sunt turiști, ne explică pe jumătate jenat agentul, în timp ce din clădirea de pază iese și un jandarm care se uită suspicios la noi.

Situația pare dubioasă, atât din cauza programului absurd (de ce să fie închis locul ăla trei luni pe an, dacă traficul arată interesul turistic?), cât mai ales din cauza faptului că semnele arată că dincolo de bariera aia se petrece ceva, nu e chiar închis pentru toată lumea.

În fine, dăm înapoi și plecăm, cu regretul că totuși nu existase o formă de a ne informa înainte despre programul ăsta, măcar să nu fi făcut 80 de km dus întors de pomană. Dar dacă e regulă, e regulă.

După ciobanul Ghiță din Jina, Ponta l-a vizitat și pe Decebal

Când am ajuns acasă, în seara de 30 decembrie, am văzut că premierul Ponta postase o poză pe contul lui de Facebook, făcută cu fiul lui, exact în locul acela minunat de unde se vedea valea plină de ceață, cu textul ăsta: „Azi, profitand de vremea superba, fetele au mers la Prislop, iar eu si Andrei am urcat in Muntii unde stramosii nostri daci au avut ultimul adapost in fata romanilor! Chiar avem o tara de care trebuie sa fim mandri!”. (Mai departe le mulțumea celor care i-au dat like la poza cu ciobanul Ghiță din Jina și se lega de Băsescu despre care auzise el că ar fi depășit coloana de mașini de pe Valea Prahovei ca să ajungă mai repede la Predeal.)

Apoi, pe 31 decembrie a publicat poza asta dovedind, dacă mai era nevoie, că el nu fentează cozile de mașini de pe Valea Prahovei, ca Băsescu, ci confiscă cu totul un obiectiv istoric pe are voiau să-l vadă și alți turiști, doar pentru că el e premier și pentru el se încalcă orice regulă.

ponta la sarmizegetusa

Dar hai să presupunem, prin absurd, că nu prezența acolo a premierului ne-a interzis nouă vizita, că Ponta și fiul, după ce  s-au plimbat cu ATV-ul exact prin locurile alea, ar fi zis ca și noi, OK, am bătut drumul până aici, dar nu putem vedea cetatea, pentru că așa e programul. Care e raționamentul acelui program, oameni buni? Pentru că dacă tot plătești niște jandarmi și o firmă privată ca să-ți păzească un muzeu, nu ar fi logic să îl lași să fie vizitat și astfel să scoți niște bani din vizitarea lui? Apoi, Sarmizegetusa e o expoziție de pietre în aer liber, ca Stonehenge, de ce ar trebui închise trei luni pe an? Stonehenge e deschis tot anul.

Înțeleg că din vara lui 2013 s-a pus o taxă de 5 lei de vizitator. Nu știu exact câți vizitatori ar avea pe zi sau pe lună Sarmizegetusa, dar bănuiesc că mare parte dintre cei care merg la Hunedoara pentru Castelul Corvinilor, ca și noi, s-ar abate și până aici. Adică peste 350.000 de vizitatori anual. Iar Castelul Corvinilor e, după cum admite și primarul Hunedoarei, principala sursă de venit a orașului.

cetatea

Deși e principala sursă de venit a localității (unica după cum aprecia cu năduf o muzeografă), nu s-au mai băgat bani în el de patru ani, iar lucrările de restaurare au rămas înghețate în proiect, ca și schelele de pe zidul vestic. Totuși, vizitatorii plătesc 20 de lei intrarea, plus 5 lei taxa pentru fotografiat, ca să vadă nici un sfert din castel, multe încăperi fiind încuiate pentru că sunt neamenajate.

vizitatori vitralii sala burlan fereastra

E păcat de locul ăla pentru că spre deosebire de multe alte cetăți istorice de prin țară asta arată încă suficient de atractiv pentru turism. Dar se degradează văzând cu ochii. Muzeografa povestea că numai pentru schimbarea celor câteva becuri care luminează camera lui Matei Corvin de la etajul unu e necesar un teanc de hârtii. O birocrație care a ucis deja niște fonduri europene care ar fi existat pentru restaurarea cetății, și ucide în continuare orice proiect pe care angajații îl mai fac pentru îmbunătățirea situației. Pare că primăria exploatează găina cu ouă de aur, dar nu e capabilă măcar să-i dea de mâncare.

Mi-a plăcut zona asta în care m-am plimbat la finele anului 2013, dar mi-a lăsat un gust amar: Castelul Corvinilor va ajunge probabil o ruină în ritmul ăsta de exploatare indiferentă, și va fi păzit împotriva turiștilor precum pietrele de la Sarmizegetusa, dând ocazia câte unui vremelnic premier să se pozeze lângă ele ca să arate de ce a fost în stare nația pe care o conduce. Consolarea e că în locul vestigiilor istorice vin tare din urmă astea contemporane. Periferia Hunedoarei e deja o capodoperă de arhitectură contemporană. Te și miri de unde atâta prosperitate imobiliară într-un oraș de asistați social care trăiește de pe urma unui castel construit acum câteva sute de ani de niște unguri.

turnulete

Etichete: , , , , , , , , , , ,

41 comentarii la “Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…” Subscribe

  1. Om bun 04/01/2014 at 18:54 #

    Legea e lege doar pentru oameni saraci, fara influenta.

  2. ovidiu 05/01/2014 at 01:11 #

    esti sigura ca ungurii au construit castelul de la Hunedoara? era si Ioan acela Corvin tot ungur? asa te-au informat doamnele de la muzeu? si te mai miri ca nu le mai calca lumea pragul si nu primesc bani de renovari, la ce povesti transmit turistilor…

    • Eh 06/01/2014 at 12:26 #

      Viziteaza Budapesta si vorbim dup-aia. Oricum oamenii aia au construit mai multe decat noi…si mai solide.

  3. geo 07/01/2014 at 13:30 #

    zidul si pancarta din fotografia lui ponta nu au nicio treaba cu arheologia. care cetatate dacica? in realitate in respectivul sit nu s-au identificat ruinele cetatii dacice ci numai ramasitele unor incinte religioase, a unor consolidari de terase si urmele unor ziduri ridicate de romani, in care se regasesc si resturi din coloanele templelor dacice.

  4. mihaela 08/01/2014 at 13:07 #

    ia uite, dollo, cum iti preia adevarul stirea fara sa te citeze

    http://adevarul.ro/locale/hunedoara/victor-ponta-sarmizegetusa-regia-1_52cc6a99c7b855ff5649b206/index.html

    • mihaela 08/01/2014 at 13:09 #

      scuze, acum am vazut ca articolul e scirs in continuarea altuia in care te citau

  5. lacrimioara 29/01/2014 at 15:15 #

    Am mai citit acelasi lucru si in intr-un ziar online si nu se ofera explicatii. Acest premier nu ofera lamuriri… se stie ca este un fel de sanctuar, acest sit, se stie ca zona si locul este bogat in semnificatii spirituale pentru stramosi si, ar trebui, si pentru ei. S-au facut presini pentru fonduri care sa fie date arheologilor pentru a dezveli adevarul despre istoria adevarata a noastra, si nu ce este scris, vcat se poate de fals, in manualele din scoala. Se stie ca toti muntii Romaniei, cu mici exceptii, sunt plini de bogatii si vestigii inestimabile. Sigur Ponta cauta ceva sau analizeaza ori pune ceva la cale, insa este o mostenire a romanilor, ar trebui sa se faca totul deschis, transparent pentru a sti cat de norocosi suntem, de fapt. Intreaga tara este un leagan de civilizatie si conducatorii trec cu vederea acest lucru, in timp ce romanii se lasa in continuare dusi de nas. In tot acest timp le sunt luate de sub nas bogatiile de orice fel. Probabil, voma afla iar, dupa ce zona a fost vanduta, furata sau mai stiu eu cum, ca asta punea la cale ponta si ca nu s-a facut nimic impotriva acestui lucru.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Daca Traian ar fi vrut sa cucereasca Dacia in 2013… | Ziare net - Stiri din presa - 05/01/2014

    […] decembrie si februarie, si astfel geneza poporului roman ar fi asteptat primavara, scrie Dollo, pe blogul ei.Citeste tot articolul: […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.