Niciodată nu mi-am făcut planuri de pe un an pe altul. Ca să nu fiu dezamăgită la final de an, când ar fi trebuit să-mi fac și bilanțul. De fapt nimeni nu m-a învățat vreodată să fac asta. La mine în familie nu se plănuia viața, ci doar, eventual, mici „aventuri” gastronomice. Obișnuită să decidă singură pentru amândouă, mama își făcea pesemne planuri investiționale în capul ei, în măsura bugetului strâmt. Pe unele le vedeam concretizate prin casă. În rest, „cum o vrea Dumnezeu!”. După ce trăiești 20 de ani așa, te obișnuiești ca la 12 noaptea să-ți spui în gând doar „dă Doamne să-mi fie bine și la anul!”, cu mențiunea că „e bine să ai în buzunare niște bani” , deoarece „cum te prinde Revelionul așa vei fi tot anul!”.
Nici mai târziu în viață nu mi-am făcut planuri. N-am deprins obișnuința analizei SWOT în preajma Revelionului, în principal pentru că foarte multă vreme am crezut că nu depinde de mine ca să realizez ceva, ci doar de … soartă, noroc, întâmplare… Dumnezeu.
Așa că tot ce am făcut în primii 40 de ani de viață a fost rodul întâmplării. „Văzând și făcând” îți oferă iluzia că ai viața în mâni, și nu-ți bate obrazul în caz că nu reușești. Nu ți-ai propus nimic, nu te mustră conștiința când tragi linie. Poate că de asta am ajuns acum să-mi pun întrebări pe care ar fi trebuit să le clasez deja din prima tinerețe: ce vreau eu să fac când mă fac mare?
Ieri am dicutat pe tema asta cu Vlăduț. Un băiețel de 13 ani, despre care o să vă povestesc în curând. El și-a fixat acum obiectivele pentru la anul, așa cum o face de câțiva ani încoace. Puștiul vrea să facă meditații la mate și engleză, pe termen scurt. Pe termen lung vrea să-și întemeieze o familie – soție, copii – dar se gândește deja și cum o s-o întrețină. „Trebuie să fac niște afaceri! Dar pentru asta îți trebuie noroc!”, zice Vlăduț. Mama lui l-a învățat și ce e ăla noroc: „Norocul e atunci când pregătirea se întâlnește cu oportunitatea!”. Așa că momentan se concentrează pe pregătire, în așteptarea oportunității.
Zilele astea i-am întrebat și pe alții dacă-și fac planuri pentru la anul. Și am aflat că … aproape toți își fac. În gând sau pe hârtie, oamenii pun de gând câte ceva pentru anul care vine. Și dacă nu-ți iese? „Mă gândesc să găsesc soluții, nu-mi tai vreo mână!”, îmi răspunde un amic.
Un alt amic, despre care v-am mai povestit anul ăsta, are o vorbă: „Știi ce trebuie? Să ai curajul să gândești, dacă ai curaj să gândești un lucru, 50% e făcut”.
Așa că, nu știu ce ați pus voi de gând pentru 2011, dar eu am hotărât să… gândesc ce vreau să fac la anul. Și dacă-mi iese numai pe jumătate, tot e bine, că doar va mai fi și un 2012, nu? 😉
Voi cum sunteți, plănuitori? Răspundeți aci, înainte să bată ceasul de 12, și puneți-vă în gând planul (ca să nu avem vorbe, că ați spus ce vreți și de aia nu s-a împlinit). Dacă iese sau ba, vorbim la anul pe vremea asta. Până atunci, la mulți ani și… să vă iasă tot ce-ați plănuit!
Eu vreau sa continuu cu mersul la sala si sa ma simt din ce in ce mai bine.
Si sa reiau germana si franceza ca le-am uitat rau de tot.
Si… sa-mi dau seama daca e bine sau nu sa plec din romania (asta e cea mai grava decizie pe care o voi lua in ce ma priveste). De dorit imi doresc de multa vreme, dar nu m-am hotarat.
Toate astea in 2011, ca daca e sa ii credem pe mayasi… :))
In primul rand, la multi ani, Dollo, si tie si acestui site! A fost primul an (cred) in care mi-am facut planuri pentru noul an…si acesta a fost sa plec in Germania! Stiu, suna atat de trist si de banal…dar asta mi-am propus eu in capul meu imbibat de bulele sampaniei.
Adrian, multumesc! Iti doresc sa-ti reuseasca, daca asta e ceea ce-ti doresti si dupa ce au trecut bulele 😉