Nu este o schemă piramidală, nu vindem produse, noi vă ajutăm să vă construiți o afacere care se bazează pe cele mai noi tehnologii inventate în domeniul antiaging-ului și wellnes-ului. Practic noi plasăm în România o tehnologie pentru care firma Nu Skin deține monopol, și vrem să vă prezentăm această tehnologie. Nu e vorba de vânzare de produse, nu pierdeți nimic dacă ne întâlnim jumătate de oră ca să vă prezentăm această tehnologie.
Degeaba i-am spus cucoanei, din start, că nu mă înteresează rețelele MLM (Multi Level Marketing), că nu sunt capabilă să vând nimic, că nu și nu. Ea m-a tot sunat, pentru că avea numărul de la un domn cu care am colaborat mai demult și care, cică, a intuit deja oportunitatea acestei minunate afaceri, și s-a băgat în ea până în gât. Pentru că pe domnul cu pricina l-am stimat cândva, am zis că hai, dacă e vorba de tehnologie, nu de creme, șampoane, vitamine – cum fusese la Amway – să mă duc să văd despre ce e vorba.
Și după câteva programări ratate – întotdeauna intervenea câte ceva – am ajuns azi pe la prânz în Piața Romană. Doamna Olteanu insistase să ajung fix la cafeneaua Boema, etajul 1, unde „aici suntem noi și vă așteptăm”. M-am gândit că „noi” o fi cel puțin un comitet de persuasiune compus din două persoane, plus tehnologia renumită. Pentru că era cât pe ce să întârzii, și nu se cădea, am decis să iau mașina în loc de metrou. Așa că am întârziat căutând un loc de parcare. Un sfert de oră, pe ceas, m-am învârtit pe străduțele din jurul ASE. Până la urmă am ajuns la Grădina Icoanei unde i-am dat 1,50 lei omului lui Oprescu și am parcat.
Când am intrat în cafenea, doamna Olteanu mă aștepta îmbietoare ca un zaț de cafea răcit pe fundul ceștii. Nu tu tehnologie, nu tu „noi”. Era ea singură, cu ceașca goală, și cu o mână de reviste tocite de atâta răsfoială, undeva pe măsuța îngustă de cafenea.
Eu, un pachet de nervi pus la rece de drumul pe jos, prin frig, făcut de la parcare până la cafenea. Am știut că mă voi enerva și mai tare când am văzut că nu era nicio tehnologie de față, și m-am enervat binișor când doamna Olteanu a început să mă întrebe dacă sunt mulțumită de cât câștig.
A urmat apoi discursul clasic, despre cum toți oamenii sunt niște sclavi moderni, cum muncim noi, dar n-avem bani sau dacă avem bani n-avem timp, și cum ea, doamna Olteanu, a descoperit că le poate avea pe amândouă prin ceea ce se cheamă „venit pasiv”. Adică visul oricui: să stea degeaba și să câștige bani.
Cut the crap, cucoană!, i-am zis într-un limbaj cat de cât elevat.
Cum e cu tehnologia aia?
Tehnologia e de fapt un aparat care-ți citește în palmă, câți antioxidanți ai în corp. Pe bază de undă laser vede că ai diverse carențe în corp și-ți recomandă după aia să consumi vitamine și minerale. Ghici de unde? De la Nu Skin of course!
Evident, tehnologia e numai a lor, companie listată la Bursa din NY, al treilea plătitor din lume după Microsoft și nu știu mai cine, premiul Nobel pentru stiință sau fizică în nu știu ce an, mii de savanți care lucrează în continuare pentru ei ca să ajute omenirea să lupte împotriva ridurilor…
Unde naiba stau ascunse valorile astea ale științei/tehnologiei de așteaptă să le descopere omenirea prin niște MLM-uri?
Doamna Olteanu, o bună recitatoare, mi-a derulat discursul învățat pe de rost – în numai două săptămâni cică – presărat abil cu cifre, nume și cuvinte cheie.
În principiu schema e aceeași ca la Amway: cumperi un pachet de start – aici costă 1000 de euro – în care primești niște produse și materiale informative. „Dar ce afacere poți să pornești cu 1000 de euro în ziua de azi? Niciuna!” Pachetul ăsta te va ajuta să înțelegi filosofia companiei de la care tocmai ai cumpărat iluzia unei francize. Trebuie să mai convingi încă vreo 3-4 ca tine, să cumpere și ei pachetul de bază, ca să acumulezi punctele ce-ți trebuie ca să faci cunoștință cu tehnologia aia inovativă. Adică abia de atunci încolo vezi aparatul minune, care s-a răspânit până acum în România în vreo 200 de exemplare, dar trebuie să ajungă la vreo 4000, zice doamna. Deci o felie groasă de afacere din care doamna Olteanu dorește să mă înfrupt și eu.
De unde va veni câștigul ăla pasiv?
Păi de la fraierii care vor cumpăra pachetul de 1000 de euro, de la ăia care se vor duce nu știu unde (că n-am înțeles exact unde stă tehnologia asta ascunsă ca sfântul Graal) să-și măsoare antioxidanții, pe 25 de lei/măsurătoarea. De la fraierii care vor cumpăra consumabilele, că de acolo vine de fapt banul. Vitamine, minerale, creme, șampoane, gel de duș, pastă de dinți etc. Tot ce trebuie să faci e să găsești fraierii. Lucru destul de greu și pentru doamna Olteanu, de vreme ce doar 10% din ăia pe care-i aburește ea cumpără pachetul de 1000 de euro, iar din ei doar 50% reușesc să-i aducă și pe alții în sistem. Astea sunt cifrele date de ea, care o fi adevărul, numai ea și piatra ei prețioasă care a adus-o în sistem știe.
Deci cam pierdem timpul aici, doamnă, și pe al meu și pe al dumneavoastră, i-am zis cucoanei, când mi-a fost clar nu numai că sistemul e la fel – ba nivelul de ascensiune se măsoară tot în diamante, rubine, aur și alte prețiozități – dar și că o ardem aiurea fără să pot vedea măcar tehnologia revoluționară.
„Dar vai, nu pierdem timpul, pentru că de aceea Nu Skin ne plătește așa de bine, ca să găsim persoane care vor să facă parte din această rețea, pentru că Nu Skin este al treila plătitor din lume, pentru că…!”.
Păi cum vă plătește, doamnă Nu Skin că stați aici cu mine degeaba, că eu nu vă aduc niciun ban și nici nu intenționez. Destul mi-am plătit fresh-ul de portocale cu 15 lei, pentru că chelnerul de la cafeneaua aia boemă nu dă rest mai jos de 2 lei. Minciuna asta cu „veniți aici că trebuie să vă arăt tehnologia” e deja un minus în ochii mei, presupunând că aș crede restul aburelilor.
„Da, e prea devreme, dar o să scot aparatul dacă mai vine lume…!”
N-a fost în stare să-mi explice de ce nu pot să văd aparatul minune, dar m-a întrebat de ce sunt așa neîncrezătoare, că pot să verific tot ce mi-a spus ea – da, am googălit și am găsit fix discursul ei, multiplicat pe zeci de site-uri, diverși care spuneau că e și asta o țeapă ca orice MLM, și un set de vreo trei produse Nu Skin care costa 580 de lei pe site-ul lor – și că dacă cred cântarul care-mi arată ce greutate am, sau termometrul, ce temperatură am, de ce nu cred și că tehnologia Nu Skin îmi zice pe bune câți antioxidanți am?
Chiar nu știu să spun de ce sistemul ăsta piramidal – cărora ei îi spun „arborescent”, că piramidal e ilegal de fapt în România, plus că are conotații nașpa după Caritas – are un renume așa prost, dar știu sigur că un exponent ca doamna Olteanu, care transpiră minciuna prin discurs, nu-i face deloc bine „melemeului”.
În final aș dori să le transmit pe această cale tuturor cunoscuților mei care au încercat sau au de gând să încerce a mă mai băga în vreun sistem din ăsta în care „nu pierzi nimic dacă vii să asculți, dar poți cîștiga o idee de afaceri” să se ducă în „melemeu” meu și să uite că mă cunosc!
Nici escrocheriile nu mai sint ce erau pe vremuri….
Mare atentie cu smecherii astia. Am o prietena de un an in "sistem", care a platit 200 de euro sa intre, ca vezi doamne, in cateva luni o scot banii din casa. Afacerea ei e aproape abandonata, de un an a pus tot ce a putut in sistemul lui peste, efort, lista de contacte etc.
A lucrat aproape un deceniu in advertising, deci are deschise cam toate usile din Timisoara, cand e vorba de "afaceristi".
Momentan trage tot ca proasta si, cand a intrebat si ea "dar totusi, a trecut anul, unde is miile de dolari", i s-a replicat ca s-a dezvoltat atat de mult pe plan personal. De parca asta o intereseaza pe ea.
Din punctul meu de vedere ce vand astia sunt niste rahaturi la supra-pret, iar "scannerul" ala e un cretinism bun pentru amatorii de mers la vrajitoare. Imi spunea ametita asta sa iau pentru bunica-mea suplimente de la ei, ca nu mai trebuie sa ia medicamente. Bunica-mea care a facut infarct de 5 ori deja si care traieste pe baza unui "cocktail" de medicamente prescrise cu mare grija de cardiolog.
Mircea – deh, un Stoica (Caritas) sau un Vântu se nasc la 50-100 de ani, nu poți să pretinzi mai mult de la un popor, fie el și așa creativ ca al nostru 😉
Dojo – asta mi s-ar parea o crimă mai mare decât escrocheria în sine, să-i spui unui bolnav să nu-și mai urmeze medicația, că-l faci tu bine cu chimicalele tale.
Hihihihi…..ce ai mai "muscat-o"…… :))))))))
Dar si daca nu muscai, nu scriai articolul asta……. :))))))
Fa-i si tu o bucurie tipului care ti-a recomandat numarul de telefon fara sa te intrebe macar si pune-i un anunt pe net ca vinde nu-stiu-ce……si o sa se sature sa mai dea numere de telefon……
:)) Cata razbunare zace si-n tineee…!
@ Daniel: Hei, Dollo a zis ca-l stima pe vremuri pe respectivul. Asa ca nu poa' sa puna un anunt pe net in numele lui ca vinde cine-stie-ce!
Poate doar sa puna unul cum ca CUMPARA!
Acu' ca-i criza, lumea se fereste sa cumpere si chilipiruri… da cind da unu' anunt ca cumpara… dau navala toti!
Cacofoniile din text sint intentionate.
Da, cumpara baza de date cu numere de telefon 🙂
Good point, @mircea !!! :))))
n-ar merge mai bine un anunt : cuplu cu el pasiv – doamna doreste satisfacere in timp ce man-ul vrea sa se uite si sa faca o curatenie la locul d munca la sfarsit???
cred ca-si ia cel putin 40-50 tel/zi daca se pune anuntul pe vreo 4-5 site-uri de treaba……..
ireal articol, l-am savurat !!! Am fost si eu chemata la o prezentare si cu atat mai mult am inteles exact despre ce ai scris! Felicitari pentru felul in care ai redactat, obiectiv, ironic, minunat jur!!!
Multumesc, Ana! 🙂
Buna Seara
Asta e romanul, carcotas pe veci. De aceea merge Romanica noastra atat de prost, noi stim totul, dar in acelasi timp nu stim nimic. Noi ne dam cu parerea despre orice, chiar daca nici macar n-am studiat datele problemelor. Noi suntem lenesi si nu suntem uniti, dar vrem sa se schimbe sistemul in care traim.
Sunt sigur ca nici nu ai verificat informatia pe nici unul dintre site-uri, dar ai o parere proasta despre aceste tehnologii. Sunt sigur ca nu stii ca in Nu Skin au intrat o droaie de personalitati si oameni de afaceri, care s-au documentat inainte sa intre in sistem. Dar asta nu cred ca mai conteaza asa-i?
Doi la mana, tu compari Amway cu Nu Skin, dar nici macar nu se aseamana ca produse si ca tehnologii. Asa suntem noi obisnuiti: noul Mutu, noul Hagi. Dar de ce nu acceptam ca poate fi ceva nou si bun? Iti zic eu de ce, pentru ca am fost invatati doar cu rau, iar cand cineva vine si vrea sa faca un bine, il respingem din start.
Sper sa nu te superi pe mine pentru ce am scris, dar daca verificai tot ce ai auzit la prezentarea aia de care ziceai, sunt sigur ca nu mai scriai prostiile astea.
@dojo Daca n-ai folosit produsele respective te rog sa nu-ti dai cu parerea. Eu nu fac afacerea, dar folosesc produsele de 3 ani de zile si sunt foarte eficiente. Am scapat de unele probleme datorita lor. Inainte verifica si dupa aceea comenteaza. Multumesc
Dani, daca tu ma crezi pe cuvânt că am verificat te cred și eu că produsele alea sunt revolutionare 🙂 În plus, nu pot decât să-ți doresc să le folosești sănătos și să te și îmbogățești cu ele. Nu am de ce sa mă supăr că altora le merge bine. Sunt chiar curioasă care sunt personalitățile alea de care zici să „s-au băgat”.
Daca , din ce ai invatat si trait pana acum stii / poti admite sau intelege ca:
1. exista lucruri de care eu, tu („noi” ca persoana comuna) nu stim de ele, dar totusi ele exista si ne pot influenta existenta, pe moment sau termen lung (de la planuri politice care fac ca tara in care traiesti sa nu fie ceea ce vrei pana la componente din produsele pe care le mancam care iti fac rau in timp, chiar daca arata inofensiv)
2. noi (tot ca persoana comuna – romanii, balcanicii) suntem o natie inapoiata.
Avem un sistem de educatie inapoiat, gaunos si rudimentar si un sistem de sanatate rudimentar. Iar atunci cand ai tangenta cu el (oricare), depinzi de norocul de a gasi oameni buni (care nu s-au transformat in masini care executa rutine, la fel de prost in fiecare zi). Depinzi de acesti oameni ca sa te invete, cat de bine pot ei, sa gandesti sau te ajuta sa iti recapeti sanatatea. Nu ne gandim ca sistemul face asta, sau guvernul, sau conducerea institutiei ci doar oamenii care s-au ratacit pe acolo. Asta in contrapondere cu educatia si sistemul de sanatate din Anglia spre exemplu, despre care am sa te las pe tine sa te informezi cum e.
3. evolutia in domeniul sanatatii se face prin cercetare. Cercetarea costa bani. Rezultatul cercetarii trebuie sa genereze bani. Cred ca-I logic. Cine o sa investeasca in cercetare? Guvernul SUA? De ce ar face asta? Oamenii platitori de impozite oricum se reproduc singuri nu trebuie sa se chinuie sa ii tina in viata cat mai mult. Companiile de medicamente?? Ele traiesc de pe urma bolii. Daca nu exista boala nu ai nevoie de tratament. Firme din astea investesc in cercetare si in dezvoltarea de produse din astea.
4. sanatatea prin preventie este o caracteristica a natiilor avansate – “ mai bine previi decat sa vindeci “ este la fel de banal si lesne de inteles ca atunci cand zici “ mai bine eviti un accident de circulatie decat sa iti repari masina “. Cu toate asta, atunci cand ii zici unui om simplu ca “mai bine nu te imbolnavesti decat sa tratezi o boala” are o reactie agresiva de negare. Conduita preventiva se invata pe scara larga in scolile din vestul europei si in cele bune americane si se aplica in toate aspectele vietii de zi cu zi. La noi, daca ai noroc, se invata in familie si e greu de aplicat pe scara larga, dar ne afecteaza toata viata.
5. ceea ce mananci, sportul pe care il practici, frecventa cu care il practici, felul in care respiri, locul in care traiesti, oamenii de care esti inconjurat ITI INFLUENTEAZA FELUL IN CARE GANDESTI.
Exista sporturi precum Aikido, Qui Gung, Tai Chi sau Yoga (care se bazeaza pe respiratie) si practicandu-le, pot sa te faca sa gandesti mai clar, sa fii mult mai echilibrat fizic si psihic, sa faci alegeri mai bune, sa ai o viata calitativ mai buna; cu asta impreuna cu grija pt ce mananci, poti sa previi dezechilibrele din corp care iti pot aduce depresii (sau boli) si o viata calitativ mai proasta.
Asta e un lucru pe care unii dintr-o tara ca Romania poate le stiu din familie, poate se informeaza si le aplica against all odds.
Cei din tarile civilizate le iau ca fiind normale si bine-intelese.
La scolile de MBA din Europa, Yoga si Qui Gung se practica in cadrul scolii.
La noi, habar n-avem si atunci cand ne auzim de Yoga ne gandim la Bivolaru. Pt ca asa e la televizor. Si televizorul e un alter ego care ne comanda ce sa gandim.
..si am mai fi multe altele.
Daca ce am lungit eu mai sus nu poti urmari si nu intelegi, atunci scuze de off topic.
Dar totusi cred ca poti intelege, altfel nu mi-as fi luat o ora jumate din timpul meu sa il scriu.
Eu nu sustin produsele alora, de aceea ceea ce iti zic nu e pro NU Skin.
Dar eu iti critic simplismul din gandire (mi-am permis – scuze!).
Doamna Olteanu, n-o fi cel mai bun exemplu de om de vanzari; poate a priceput ca ea tre sa faca bani . Aici e voba de de grija fata de tine si de obiceiul de a ne comporta responsabil fata de viata si sanatatea noastra.
Dar faptul ca nu ti-a ridicat nici un semn de intrebare ci doar o reactie agresiva de respingere si negare e o chestiune la care poate ai vrea sa mai meditezi. Sau nu.
Reverente,
Ada
Ada, apreciez efortul tau si inteleg cate ceva, in simplitatea mea 🙂 Poate ca asa se intelege, ca am respins apriori o chestie fara s-o cunosc, insa eu zic asa:
1. n-am respins neaparat calitatile remarcabile ale acelor produse (ca nu le-am testat), ci stilul de a le vinde. Am respins MLM-ul ca afacere, despre care mai stiu cate ceva, nu sunt chiar asa profana.
2. oamenii in general, si eu in particular, se ghideaza dupa experiente anterioare atunci cand resping sau imbratiseaza o idee. Sigur ca e un mod simplist de a judeca lucrurile, dar de multe ori te fereste de neplaceri. Sau nu 🙂 Stiu, cine nu risca nu castiga. Eu am decis sa nu risc sa ma bag in acea afacere, bazandu-ma pe ceea ce stiu despre mine (anume ca nu pot sa vand nimic, nimanui, niciodata, nu sunt capabila) si pe ceea ce stiam despre MLM.
3. discutia mea anterioara cu doamna respectiva a vizat fix primele doua puncte, i-am spus ca nu ma intereseaza sa intru intr-o astfel de afacere, deoarece… Ea m-a pacalit sa merg la intalnirea aia, pretextand tocmai ca nu e un MLM, ci tehnologie, bla, bla, pe care oricum n-o avea la ea. De aici si agresivitatea mea, generata de pacaleala doamnei.
Nu stiu, poate ca oamenii „complecși” trec peste toate pacalelile astea si sunt gata sa imbratiseze o idee revolutionara. Eu n-am fost. Sunt convinsa ca revolutia se va face si fara mine.
In rest si in principiu sunt de acord cu tine in ceea ce scrii, cu preventia, cu stilul de viata sanatos, cu educatie, cu tot. Si te mai astept pe aici, poate ca pe alte paliere ne vom intelege 🙂
chapeau !
de curand am fost (din nou) la o prezentare nu skin. nu stiam ce ma asteapta. dar mi se prezenta aceeasi chestie pt a 3-a oara, de persoane diferite, in decurs de 2 ani. despre primii 2 care mi-au prezentat „afacerea” nu am cunostinte sa se fi inavutit.
in alta ordine de idei, incercati sa puneti pe hartie, babeste, cati oameni trebuie sa intre in sistem pt ca acesta sa functioneze. nu am timp acum, dar e o chestie exponentiala, te crucesti cand vezi cati oameni sunt (ar trebui sa fie) implicati la a 15-a linie (aleator).
dealtfel, acesta e si motivul pt care mlm-ul nu are viata lunga.
desteapta-te romane!