De ce e scump Zepter

Să știți că nu sunt masochistă, dar am și eu o mamă. Și văzând-o așa pensionară cum e ea, o doamnă binevoitoare a amăgit-o la piață cu o invitație la Zepter. Mama i-a zis că ea e pensionară și nu cumpără nimic, dacă e de vândut, doamna a zis că nuuu, e gratis, doar să vii și ți se dă. Și cu ce poți să păcălești pensionarul în ziua de azi, dacă nu cu un tratament gratis. La orice. Așa că scoală-te Dollo sâmbătă dimineață și hai la Zepter la prezentare, că mama a insistat să nu se ducă singură, mai ales că era aci, aproape de casa mea. Degeaba i-am zis că nu e ce crede ea, că ăștia vând în sistem MLM…. Când mama m-a întrebat ce e aia „meleme” mi-am dat seama că singura șansă e să tac și să merg acolo.

Când am intrat, un domn de la recepție ne întreabă cine ne-a invitat. Mama scoate conștiincioasă un formular verde din geantă și-l prezintă la domnu. „Vine imediat doaman manageră și vă conduce!”, ne asigură recepționerul. Doamna manageră (foto) era foarte agitată. Seminarul de prezentare deja începuse, iar noi întârziasem cinci minute. Ne-a strigat strident și autoritar dintr-o ușă din care ne-a invitat să-i trecem pragul grabnic, că pierdem „bunătate de prezentare”.

Dincolo de ușă, un hol de trecere, apoi o sală neîncăpătoare, plină de pensionari curioși.  Domnul Zamfirescu – un tip de vreo 50 de ani din categoria care-ți vorbește o oră fără să obosească și mai ales fără să te lase să pui întrebări – deja începuse prezentarea despre cele trei elemente esențiale ale vieții (lumina, apa și aerul) și vorbea despre cât de tare a fost lumina din toate timpurile, de vreme ce și la Paște ni se spune… „veniți de luați luminăăă!”. Pe hol încă patru persoane, care nu mai încăpuseră în sală, primeau lumina trăgând cu urechea din ușă. Noi ne-am așezat la aceeași coadă.

Luați lumină de la Bioptron

Apoi doamna manageră a început să viermuiască în jurul nostru cu întrebări, asistată de vreo două-trei tinerele amabile. Au adus scaune, au insistat să stăm jos, eu n-am vrut că am zis că vreau să văd (dacă stăteam pe scaun nu îl vedeam pe domnul cu lumina), doamna manageră mi-a zis că nu trebuie să văd, ci să aud, eu i-am zis că la mine văzul e complementar cu auzul, m-a privit urât apoi a plecat.

Domnul Zamfirescu a început să vorbească despre proprietățile terapeutice ale Bioptron, un aparat care vindecă prin lumină cam orice, de la dermatită, acnee, rană, plagă până la depresia de toamnă-iarnă, care e favorizată și de lipsa de lumină și noi nu vrem să ajungem ca nordicii, care se sinucid pe capete din cauză de iarnă îndelungată. Nu vindecă Zona Zoster, dar pe aia n-o vindecă nimeni, că nu i se cunoaște cauza.

În spatele domnului Zamfirescu, la plită, o altă doamnă manageră pregătea ceva de mâncare în celebrele oale Zepter și mirosul răspândit de healty cooking-ul ei punea la încercare până și nările de dincoace de ușă, de pe holul de trecere. O doamnă durdulie care venise după noi murea de curiozitate să afle ce a gătit acolo doamna manageră de miroase așa de bine. „E, o să vedeți!”, a tachinat-o șăgalnic doamna manageră.

Între timp s-au înmulțit asistenții primei doamne manager. Erau patru băieți și șase fete, aliniați toți la perete, plictisiți, dotați cu flip-chart-uri și înarmați cu pixuri. Categoria studenți la private sau aspiranți, dornici să devină manageri. Ele fuste scurte și tocuri, ei pantalon negru cu dungă, cămăși albe și cheile de la mașină în mâna care nu ține telefonul. Doamna manager a dat ordin să se aducă apă. Asistenții s-au evaporat ca potrânichile, care încotro. Unii au revenit cu farfurii din plastic, alții cu pahare, și încet încet au început să curgă sticlele cu apă pură. Purificată, ca să fim mai exacți, taman când domnul Zamfirescu ajunsese la terapia prin culori, și arăta niște lentile colorate care se adaugă la Bioptron ca să-i mărească efectul vindecător, în funcție de … chakră.

Chakra violet te face mai deștept

Cică chakrele astea sunt ca curcubeul, și că așa cum ești fericit când apare curcubeul, așa vei fi și cu color terapia. N-am reținut exact care și cum, doar extremele: chakra roșie e corespunzătoare zonei sacrale, deci dacă dai cu lumină roșie în zona curului ai șanse să te vindeci mai repede. Iar cealaltă extremă e violetul  – nu, domnul Zamfirescu nu a făcut referire la flacăra cu același nume – care corespunde creștetului capului, și care tot așa, …e de bine, dacă știi s-o deschizi înseamnă că nu ești bătut în cap.

Între timp prima doamnă manager a început să înmâneze audienței câte un pahar de unică folosință și turna apă din sticle de diverse forme și firme, aduse pe rând de asistenții cei numeroși de undeva din altă încăpere. Când a ajuns la mine i-am zis că nu vreau apă. Iar m-a privit urât și mi-a replicat pe un ton de zici că tocmai venise cu ea de la unul din poli, fix pentru mine: „dar e purificatăăăă!” O fi, dar nu mi-e sete. Mi-a întors spatele jignită vizibil.

Acțiunea ei a disturbat, însă, atenția lucrativă a audienței, ceea ce l-a făcut pe domnul Zamfirescu să o apostrofeze: „doamna manager Iliescu, vă rog să terminați cu împărțirea apei!”. Înainte de doamna Iliescu fusese enervat de sunetul unui telefon mobil, dar pensionarii sunt recunoscuți pentru auzul lor fin, și pentru faptul că nu știu să-și dea telefoanele pe silent la meetinguri, nu?

Apă chioară, dar pură

„Acele microorganisme care trăiesc noaptea în pat cu noi, și drept mulțumire ne afectează căile respiratorii”, au fost motivul introducerii în prezentare a filtrului de aer. Bun la rinite alergice, astm și tot felul de boli generate de aerul de interior, mult mai poluat decât ăla de afară, susține domnul Zamfirescu,

Peretele plin cu asistente ale doamnei Iliescu s-a completat la loc. De data asta erau 12. Friptura de piept de pui a primei doamne manager deja învrăjbise toate nările din incintă, iar domnul Zamfirescu a ajuns în sfârșit la ultimul element vital al vieții, apa. S-a adus aparatul care introdus în apă citește numărul de impurități. Nu se știe ce erau alea, dar erau cu sutele. Fair play, domnul Zamfirescu a cerut ca pensionarii din public care și-au adus apa de la ei de acasă spre testare să nu specifice și marca. O doamnă care vede să citească display-ul aparatului fără ochelari a fost rugată să spună cu voce tare ce vede acolo, la fiecare pahar cu apă adus de audiență.

– 150 zice doamna, timid.

– 150 strigă domnul Zamfirescu,  cu voce de geambaș de cai.

– Ooo! răspunde sala.

280. Ooooo! 300. Sala e în extaz. Vine și paharul cu apă purificată al doamnei Iliescu. „Ia vedeți doamnă ce zice aicea!”, o îndeamnă mândru domnul Zamfirescu pe pensionara care citea fără ochelari. … parcă 80, ă? se aude timid. Nu se poate doamnă, uitați-vă mai bine! Zamfirescu scoate aparatul din apă, îl scutură și-l mai bagă o dată. Poate rămăseseră impurități pe el de la celelalte ape. Doar se știe, apa are memorie. Nu am auzit ce a mai zis doamna fără ochelari, o fi leșinat de emoție, dar ne-a anunțat domnul Zamfirescu victorios că e 0. Apa e pură sută la sută, grație filtrului de apă… de la Zepter.

Rate la bancă, fără dobândă, practic moka

OK, ca să n-o mai lungim, că deja mă durea spatele de stat în picioare – mama mă asigurase că nu ține mai mult de 50 de minute și deja trecuse o oră și un sfert – domnul Zamfirescu a ajuns în sfârșit la subiect: „întrebarea este cât suntem noi dispuși să investim în aceste trei aparate care înseamnă acest sistem global de îngrijire a sănătății?”. Într-adevăr, cât, ia?

Nooo, răspunsul n-a fost rapid. Ci a venit sub formă de „știți cât ați economisi dacă ați merge pe jos în loc de tramvai, dacă n-ați mai fuma, dacă n-ați mai bea sucuri …?” și nu mai știu ce. Niște obiceiuri nesănătoase, fără îndoială, de care pensionarii abuzează cu nesimțire în fiecare zi a vieții lor, pe lângă faptul că mănâncă pensia statului și destabilizează economia.

Ei bine, la întrebarea asta mama a decis că a auzit suficient și a vrut să plecăm. Dezamăgită că nu i s-a dat nimic gratis, că două din cele patru lozuri câștigătoare la nush ce tombolă Zepter la care urma să fim invitate s-au dat deja, și că trebuie să cumperi totuși aparatele alea ca să capeți ceva moka, a zis că ei nu-i trebuie. Cred că a influențat-o una din frazele domnului Zamfirescu, cum că Zepter a făcut niște aranjamente foarte avantajoase cu băncile, și putem lua aparatele alea în rate pe câțiva ani. Fără dobândă. Practic gratis, ce mai.

Ca să nu mor proastă am căutat pe net când am ajuns acasă. Chiar eram curioasă. Un Bioptron din ăla costă vreo 1400 de euro. Plus setul de lentile colorate pentru chakre încă vreo câteva sute.  La fel și oalele lor care gătesc sănătos fără apă și ulei, și alea costă câteva sute de euro bucata. Mă rog, or fi, n-or fi bune, nu mă pronunț, n-am încercat, dar nu pot să nu remarc: oare dacă doamna manager n-ar fi avut atâția asistenți, n-ar fi putut să se vândă produsele alea la niște prețuri acceptabile? Adică n-ar fi mai eficient economic dacă n-am plăti 25 de oameni (atâția am numărat azi, cât am putut să-i văd, pe cei care s-au ocupat de pensionarii invitați la prezentare, manageri plus asistenți) ca să țină ocupați mai bine de o oră cu povești nemuritoare 35 de oameni, din care sunt gata să pun pariu că nici măcar 50% n-au cumpărat ceva? La o socoteală logică simplă nu iese pur și simplu de unde naiba câștigă bani armata aia de oameni care a stat azi cu gura căscată să termine Zamfirescu prezentarea, ca apoi să-l ia pe fiecare pensionar la rând ca să-l convingă să cumpere ceva de la ei. Mie una nu-mi rezultă.

Mi se pare că și sistemele de genul ăsta au stricat mentalitatea tineretului din țărișoara asta. Stau toți cu limba scoasă după niște nulități denumite manageri, tânjesc să devină și ei la fel și dacă-i scuturi un pic habar n-au pe ce lume trăiesc. Dar lucrează în vânzări. Vai de capul nostru.

Tags: Bioptron, MLM, teapa, tinerii din ziua de azi, Zepter