E milia Cerna Mladin, preşedinta Asociaţiei Auditorilor Energetici din România, spune că reabilitarea termică ar fi trebuit demarată şi în România de mai mulţi ani, aşa cum a făcut toată Europa, dar consideră că statul subvenţionează prea generos reabilitarea termică, în detrimentul unei educaţii corecte a populaţiei, şi nu e de acord cu faptul că anumite primării au plusat electoral în această direcţie.
În alte ţări statul nu a băgat bani în reabilitarea unei proprietăţi private. La noi, la început, asociaţiile de locatari nu au vrut. Unele chiar s-au retras din program după ce ministerul plătise proiectele. Acum se îmbulzesc, sunt prea multe solicitări în raport cu fondurile. Dar n-ar vrea să dea nici măcar a cincea parte din costul de execuţie, ceea ce e foarte puţin
, crede Mladin.
Ea spune că nu are dubii că programul e atins de corupţie, „că doar se petrece în România. Se lucrează prost, într-adevăr. Primăriile au derulat licitaţii având ca unic criteriu cel mai mic preţ. Sau câştigat licitaţii în care o firmă se angaja să auditeze 80 de blocuri Într-o săptămână-două. Nu se poate face aşa ceva. Auditatea unui bloc ia cel puţin zece zile, unele nu au RLV-uri. Cele mai multe blocuri nu au carte tehnică. 80 de blocuri poţi să le faci cel mai repede în două luni. S-au dat astfel lucrări în mod discreţional”, spune Mladin.
Preşedinta auditorilor consideră că Braşovul este oraşul exemplar în privinţa modului în care s-a făcut reabilitarea, deoarece acolo locatarii s-au implicat şi financiar şi în urmărirea lucrărilor.
Mladin subscrie la părerea generală că o soluţie pentru derularea corespunzătoare a lucrărilor ar fi un control mai bun al acestora, „pentru că nu va dura mult până când vom constata că lucrările făcute acum sunt necorespunzătoare”.
Polistirenul şi adezivul fac diferenţa
De aceeaşi părere e şi Adrian Zamfirache, director tehnic la Ceresit, unul dintre cei patru-cinci producători mari de material de termoizolaţie.
El spune că hiba programului e lipsa de coordonare. “Nu există un caiet de sarcini şi nişte specificaţii tehnice clare minimale. Constructorul e total dezinteresat de calitatea materialelor, el vânează preţul cel mai mic. Nu există o pârghie prin care constructorii să poată fi controlaţi”, zice Zamfirache, care subliniază că majoritatea firmelor care au câştigat licitaţiile la primării nu au legătură cu construcţiile de case.
“Unii au făcut drumuri, alţii parcuri, sunt firme mari, sublicitează, câştigă net în faţa firmelor de construcţii civile, datorită preţului, şi zic că e bine pentru că după aceea “văd ei”. Apoi subcontractează lucrarea, pentru că nu ştie cum se face lucrarea. Şi din subcontractor în subcontractor, fiecare vrea să câştige, şi materialul devine din ce în ce mai prost”, zice Zamfirache.
El mai atrage atenţia că şi sincopele de finanţare contribuie la calitatea proastă a lucrărilor: “Ministerul dă banii, primăriile nu prea, firmele nu ajung să-şi primească banii la timp şi prin urmare nici materialele nu pot să le achiziţioneze ritmic. De aceea merg şi cumpără polistiren din colţul străzii, ieftin. Aşa se ajunge ca acelaşi bloc început cu material de calitate să fie făcut cu diverse materiale pe parcurs. Un sistem izolator profesionist trebuie să fie integrat, nu iei adezivul de la unii, polistirenul de la alţii, plasa de la alţii”.
Audit energetic cu metoda copy/paste
Zamfirache spune că patru din cei mai importanţi producători de sisteme termoizolante au făcut o asociaţie profesională prin care au încercat să promoveze un caiet de sarcini care să prevadă condiţiile minimale ale materialelor ce trebuie folosite la reabilitare.
“Ministerul ar trebui să facă acest caiet de sarcini cu cerinţele minimale pentru fiecare din părţile implicate în program: executorul, producătorul de material, proiectantul. Or, la noi un audit costă între 2 şi 6 euro/mp. S-au câştigat licitaţii cu 0,5 euro/mp. Firmele care câştigă zeci de blocuri nu mai fac audit, ci iau cu copy-paste studii de la alte blocuri, şi fac proiecte sumare. Apoi, din punct de vedere al materialelor, agrementarea tehnică se obţine foarte uşor în România, practic poţi obţine autorizare tehnică pentru orice material. Nu-l testează nimeni. S-au sesizat acum de când cu incendiul de la clădirea de la Armenească, dar în acest stil poţi pune pe blocuri orice fel de material vrei, şi un carton. Totul e de faţadă şi decât să se facă lucrări proaste şi să cadă de pe blocuri în capul copiilor, mai bine le laşi aşa neizolate. Există şi localităţi unde primarii au fost corecţi şi gospodari. Nu e cazul Bucureştiului. Un exemplu bun e Braşovul”, conchide Zamfirache care avertizează că într-un an de zile vom vedea plăcile de polistiren cum cad de pe blocurile proaspăt izolate.
Peste 130 de ani vom fi reabilitaţi
Tot în corul nemulţumiţilor se înscrie şi Adriana Iftime, directorul Patronatului Societăţilor din Construcţii: “Dovedim şi în această situaţie că suntem români. Intenţia e bună, dar e aplicată prost”.
Iftime crede că problemele s-au tras din faptul că primăriile au dat pachete de blocuri pe mâinile unor firme mari, refuzându-le astfel firmelor mici şi mijlocii dreptul de a câstiga o pâine, adică fix acelor firme pe care guvernul zicea că le salvează de la criza economică dându-le de lucru în programul de reabilitare.
“Au câştigat firme mari de infrastructură care au subcontractat lucrările şi lucrurile au scăpat de sub control. Ni se compromite astfel imaginea ca ramură economică. Din această practică de licitare decurg problemele de calitate. Fiecare vrea să obţină profit şi floseşte materiale proaste şi ieftine”, spune Iftime. Ea crede că în ritmul de până acum „ne-ar trebui 130 de ani ca să terminăm toate blocurile. E nevoie de participarea statului, dar nu e normal ca primăriile să-şi arate muşchii şi să plătească tot. Nu e corect şi nici nu e în sprijinul programului”.
Directorul patronatului din construcţii spune că veriga slabă a programului este tocmai controlorul calităţii: dirigintele de şantier. “Diriginţii sunt foarte puţini şi slab pregătiţi. Foarte uşor de corupt. Dacă asociaţiile participau cu bani ar fi trebuit să-şi plătească şi un diriginte care să le urmărească lucrările”.
Iftime crede că ministerul care finanţează jumătate din proiect ar trebui să fie mai interesat de derularea lui corectă, dar admite că în acest moment fiecare bloc e reabilitat după ureche, fără un manual obligatoriu de respectat, făcut de stat. “Sunt foarte mulţi care consideră că polistirenul alb de 8 cm grosime e suficient. Nu e adevărat, contează densitatea şi locul în care e folosit. Dacă pui la etajele inferioare sau la ultimele etaje, depinde de înălţimea blocului. La fel plasa, are diverse capacităţi de aderare a mortarului. Avem şi noi plângeri, şi de la firme şi de la asociaţii, dar din păcate nu puterm dovedi toate neregulile. Furnizorii se plâng de materialele cu care se lucrează”, conchide Iftime.
Ministerul zice că per total e bine
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului se declară mulţumit de derularea programului, chiar dacă admite că a primit câteva reclamaţii de la beneficiarii nemulţumiţi de calitatea lucrărilor, “dar acestea au avut un volum foarte mic, fără un impact la nivelul programului”.
Ministerul consideră că pentru obţinerea unor lucrări de calitate e suficient ca în contractele încheiate între primării şi firmele de construcţii să fie scrise clauze “corespunzătoare cerinţelor esenţiale, precum şi garanţiile materiale şi alte prevederi, care să conducă la realizarea acestor clauze”. Verificarea respectării acestor angajamente, însă, e lăsată tot la mâna primăriilor, care contractează şi lucrările, în mod suspect pentru o instituţie care contribuie, totuşi cu 50% din bani la reabilitarea blocurilor.
Cum au făcut alţii
În toată Europa, chiar şi în fostele ţări comuniste, reabilitarea termică a imobilelor a început şi de acum 20 de ani, făra ca statul să aloce vreun ban pentru asta. Locatarii au fost obligaţi să-şi reabiliteze locuinţele pe banii lor, cu ajutorul unor credite bancare cu dobânzi subvenţionate de stat.
Citește și:
Ciocu mic, primăria vă reabilitează gratis blocul
Cum te convinge Negoiță să-ți reabilitezi blocul pe banii tăi
