După marea realizare cu scutirea cetățenilor de la plata gunoiului, Robert Negoiță, primarul sectorului 3 a împânzit sectorul cu niște bannere în care ne îndeamnă să ne punem blocurile la adăpost, izolându-le termic. Mai multe blocuri – printre care și al mamei – s-au trezit cu un afiș ca ăsta, lipit la scară.
Cine nu știe ar zice că uite, domnule, omul mână de la spate turma să meargă la primărie și să se înscrie mai repede în programul de pamponare a blocurilor, că i se încheie mandatul mâine poimâine și nu apucă să le facă bine cu forța. Dar realitatea e alta. Blocul mamei, vechi din 1968, e înscris de ani de zile pe listele alea ale primăriei, și abia a avansat către locul 500. Între timp, zeci de alte blocuri mult mai noi – bunăoară unul vecin cu al ei, construit în anii 80 – și-au schimbat fețele.
Nu intrăm acum în detalii despre criteriile după care au fost alese blocurile, că oricum nu avem dovezi. Că spune administratorul că în ăla de alături, reabilitat imediat după alegerea domnului Negoiță 2, ar locui un personaj politic celebru… astea sunt răutăcisme locative. Numai cine locuiește în el știe ce urgențe o fi avut 😉
Dar hai, lasă că bătrânii de la mama din bloc au răbdare, și mai ales încredere că primarul se ține de cuvânt, așa cum le-a promis în campanie, și în patru ani reabilitează gratis toate blocurile din sector.
Robert Negoiță, în campania electorală înainte de a fi ales primar al sectorului 3 – sursa.
În primul rând, reabilitarea termică a blocurilor, gratuit. Vom face reabilitarea termică gratuit în Sectorul 3, așa cum s-a făcut în Sectorul 1, cum se face în Sectorul 2, pentru că trebuie să protejăm structura de rezistență a blocurilor, pentru că trebuie să scădem factura la întreținere și pentru a schimba aspectul orașului. (…)
Este revoltător că în Sectorul 5, cu un buget la jumătate din cel al Sectorului 3, s-a realizat anveloparea blocurilor într-un procent mult mai mare, gratuit. Este revoltător că în Sectorul 3 s-a făcut foarte puțin, aproape deloc, și cu bani de la oameni. Vom schimba acest lucru din 10 iunie.
Chestia asta cu reabilitarea a fost o măgărie electorală de la început. Începută ca pomană de sectoarele 1 și 2, normal că a stârnit zâzanie în restul sectoarelor, unde primăriile nu aveau suficienți bani ca să țină pasul, și le-au cerut oamenilor o cotă parte dacă vor să le reabiliteze blocul. Pe bună dreptate, oamenii au zis că dacă la alții se dă gratis, noi de ce să fim fraieri să plătim? Ce dacă primăria plătește de fapt din impozitele și taxele tutulor, și ale ălora care stau la case și nu beneficiază de pomeni electorale. Ori e gratis, ori nu mai e.
Așa se face că în mandatele lui Negoiță 1 nu s-au făcut decât vreo 30 de blocuri și alea cu contribuții de la locatari. Motivația a fost că în consiliul local s-ar fi opus taman consilierii partidului din care face parte domnul Negoiță 2. Dar, ca un prinț pe cal alb a venit Negoiță 2 și a îndreptat situația. Ba cu firma surorii lui, ba cu altele, omul s-a descurcat și a reabilitat deja câteva sute de blocuri.
Până acum, când cu afișele astea. Când, ce să vezi, dacă suni la numărul înscris acolo, de la primărie, afli că:
– Bună ziua, avem un afiș la scara blocului, vreți să ne explicați și nouă despre ce e vorba, că noi suntem deja pe lista de așteptare cu blocul.
– Da, este vorba de un program nou, cu fonduri europene. Dacă sunteți pe listă sunteți în programul local, cel gratuit, făcut pe banii primăriei.
– Văd pe site-ul primăriei că pe proiectul ăsta cu fonduri europene cereți și o cotă parte de la locatari, în funcție de venituri, până la 30%.
– Da, așa e programul ăsta. Trebuie să depuneți toate adeverințele de venit de la locatari și se stabilește cât trebuie să achitați.
– Și să înțeleg că programul local, ăla gratis, nu mai continuă? Suntem degeaba pe lista de așteptare?
– Ba continuă, ăla merge mai departe, dar dacă vreți cu fonduri europene…
– Păi și de ce am renunța la ăla gratis ca să dăm bani de la noi? Explicați-ne un pic diferența.
– Păi diferența e de calitatea executării, se folosesc altfel de materiale…
– Deci astea gratis ziceți că se fac mai de mântuială sau cum?
– Materialele sunt mai proaste așa, dacă vreți cu bani sunt mai bune, mai de calitate. E mai bine.
– Și s-a înscris cineva în programul ăsta cu bani?
– Da, avem mai multe blocuri înscrise.
– Și cât durează, merge mai repede măcar decât celălalt, gratis?
– Nu știm să vă spunem, că trebuie să depuneți toate actele și apoi noi să depunem dosarul să se aprobe fondurile europene…
– Oho…, deci de ăia depinde?
– Da, păi nu de noi…
– Și în cât timp trebuie să achităm partea noastră?
– A, la început se achită din fondurile primăriei, și dumneavoastră aveți o perioadă de garanție de 5 ani.
– De garanție sau de grație? Că e o diferență.
– … De garanție…
– Adică vom plăti după 5 ani sau timp de cinci ani?
– Da… plătiți în rate.
În fine, nu mai lungesc, ăsta a fost dialogul purtat la telefon cu o duduie, de altfel amabilă, care a răspuns la numărul de pe afiș. Conform știrilor de prin media, Bucureștiul are de anul trecut la dispoziție peste 20 de milioane de euro bani europeni, pentru reabilitarea blocurilor. Nu pricep de ce, dacă până acum a reabilitat gratis blocurile, acum că are și cotă parte din fonduri europene Negoiță se zgârcește și le cere și oamenilor să contribuie. Lasă că-și contrazice propria promisiune electorală – asta nici n-ar fi vreo premieră mondială – dar dacă tot dă coana Ioropă 60% din costuri, de ce nu pune primăria mai departe restul de 40% și să le dea astfel iluzia alegătorilor că, iată, primarul și-a ținut promisiunea și le-a făcut gratis?
În plus, ce garanție avem că dacă tot achită înainte primăria+Europa, apoi dăm noi locatarii partea noastră, în câți ani o fi „perioada aia de garanție” la care s-a încurcat doamna, ce garanție avem, deci, că nu se vor folosit tot materialele astea proaste? Că oricum nu are dreptul locatarul să-și bage nasul în șantierul firmei aleasă tot de primar, ca și până acum.
Păsărica asta scăpată cu „calitatea lucrărilor” și a materialelor îmi amintește de ancheta făcută acum câțiva ani pe tema asta. Nu s-a schimbat nimic (în cazul sectorului 3 doar partidul primarului), reabilitările sunt în continuare operațiuni de drenat bani publici spre firmele de partid, iar locatarii nu au niciun cuvânt de spus asupra calității – vizibil îndoielnice – a lucrării, pentru că, nu-i așa, când e gratis trebuie să faci ciocul mic și să spui bogdaproste. Doar să ai grijă să nu aprinzi și vreo lumânare, că se știe că două din marile edificii construite de familia primarului Negoiță s-au remarcat în ultimii ani prin incendii violente.
Citește și:
Ciocu mic, primăria vă reabilitează gratis blocul
Constructorii despre reabilitare: Preţul cel mai mic, lucrarea de mântuială
Economia de după reabilitarea blocului
la noi se reabiliteaza pe fonduri europene iar calitatea lucrarii este sub nivelul unei lucrari de calitate medie. Totul este facut pe repede inainte, fara pic de coordonare, de niste baieti care par angajati cu ziua.
Daca nu sunt deacord cu reabilitarea iar 50%+1 au semnat ce se poate face ? Se poate sa imi racaie peretii fara acordul meu? Care este diferenta dintre fonduri locale si fonduri europene. ? Care este mai convenabil si mai avantajos pentru noi ? Administratorul ne-a spus ca chiar daca nu suntem deacord tot se vor monta schelele.
Vreau sa stiu daca 50%+1 au semnat pentru reabilitarea din fonduri locale iar cealalta parte nu vor deoarece blocul nostru este reabilitat in proportie de 90% din bani personali.? Administratorul ne-a amenintat ca chiar daca nu semnam tot se monteaza schelele. Se poate sa imi racaie fatada din dreptul apartamentului meu fara acordul meu ? Care reabilitarea este mai calitativa dintre cea locala si cea Europeana?
Nu prea înțeleg de ce ar fi semnat 50%+1 pentru reabilitare, de vreme ce blocul e reabilitat 90% din bani personali… Undeva exagerezi cu procentele astea 🙂
Altfel, cam așa e în orice comunitate, minoritatea se supune majorității. Fie că sunt cu fonduri publice sau europene (tot publice sunt și alea), lucrările vor fi tot prost făcute dacă asociația nu-și angajează un supraveghetor al lucrărilor. Dacă primăria plătește tot, asociația nu are niciun cuvânt de spus în calitatea și execuția lucrărilor, iar primăria va ține cu firma pentru că de aia a ales-o ca să-i dea bani 😉
Or fi oameni cu bani si de aia au semnat, mai stii? Io, de pilda, as semna 🙂
Se poate verifica CA blocul este reabilitat in proportie de 90% este vorba de BL. PM 14 str.Patriotilor. Iar Problema majora a blocului este teresa . Aceasta este motivul pentru care s-a semnat . Iar in bloc nu stau oameni cu bani dupa cum spune domnul Mihai … Este chiar un bloc cu probleme majore. Iar la sedinta de bloc ni s-a comunicat CA avem de platit estimativ in jur de 36 mil. fara schimbarea geamurilor. Binenteles dupa nu stiu cat timp…..daca om mai tai. Deci pana la urma noi suntem pe fonduri locale dar trebuie sa platim ca la fonduri europene si daca se poate sa nu avem nici pretentii. Nu mai inteleg nimic.
Anelore, de fapt ce doresti tu sa se intample cu reabilitarea voastra, ca nu am inteles prea bine?