Travaliul trecerii dintr-un lagăr comunist într-o societate prosperă

Evadare din Lagărul 14, o carte despre ticăloșie, trădare, mizerie, sărăcie, foame și incapacitatea de a te adapta la o societate guvernată de succes.

Uk-edition-Escape-from-Camp-141Am citit în ultimele zile o carte impresionantă. „Escape from Camp 14” (Evadare din Lagărul 14) e povestea reală a singurului nord coreean născut într-un lagăr politic, care a evadat în lumea liberă. Scrisă de un ziarist de la Washington Post – Blaine Harden – povestea lui Shin Dong-hyuk a apărut în 2012 și a fost tradusă în vreo 27 de limbi până acum, nu și în română din păcate.

Cartea mi-a dat niște coșmaruri, nu numai pentru detaliile greu de digerat din ea, ci și pentru că mai mereu m-a făcut să mă gândesc la lumea în care am trăit noi până în 1989 și la incapacitatea multora dintre noi de a ne adapta la capitalismul în care trăim azi. Pentru că, deși n-ai crede, în secolul în care trăim pare mai greu să te adaptezi într-o societate prosperă și guvernată de competitivitate, decât să supraviețuiești 23 de ani și să evadezi dintr-un lagăr și o lume ținute în întuneric de o gașcă de ticăloși.

Povestea e așa: acest Shin Dong-hyuk s-a născut în lagărul 14, locul în care părinții lui fuseseră închiși pentru niște greșeli făcute de vreo rudă. Tatăl și mama lui, pentru comportament exemplar și depășirea planului în câmpul muncii, au primit dreptul de a se căsători, singura modalitate de a beneficia de sex într-un astfel de lagăr. Din căsătoria asta s-au născut doi fii, Shin Dong-hyuk și fratele lui mai mare, copii care după toate probabilitățile nu ar fi avut șanse să iasă vii din lagărul respectiv.

Traiul într-un astfel de lagăr nu era mult diferit de al oamenilor din restul Coreii de Nord, sărăcia și foametea fiind oarecum comparabile. Pentru copiii născuți acolo, însă, lumea se rezuma la sumarele informații pe care le ofereau așa zișii profesori la cursuri. Spre deosebire de părinții lor, care apucaseră măcar să cunoască viața în libertate – atâta câtă era în Coreea de Nord – copiii născuți în captivitate erau (și sunt în continuare) victimele unui experiment social de formare a unor creiere alienate și abrutizate. În lagăr toți erau obligați să se spioneze și să se trădeze unii pe alții, și indiferent dacă o făceau sau nu, gardienii aveau drept de viață și de moarte asupra lor.

La nici 13 ani, tânărul Shin Dong-hyuk și-a turnat mama și fratele mai mare că vor să evadeze. A făcut-o pentru un bol de orez pe care cei doi nefericiți – executați în fața lui și a tatălui – îl împărțiseră în seara dinaintea presupusei evadări. Nu a avut atunci vreo remușcare, ba mai mult, și-a urât părinții cu patimă pentru că în ciuda trădării de voie, și el a fost torturat pentru asta.

He had no hope to lose, no past to mourn, no pride to defend. He did not find it degrading to lick soup off the floor. He was not ashamed to beg a guard for forgiveness. It didn’t trouble his conscience to betray a friend for food. These were merely survival skills, not motives for suicide.

Tot pentru mâncare – sau pentru gândul la o friptură – a reușit să evadeze la 23 de ani. Altfel, pentru el, libertatea nu avea nicio însemnătate. Interesant e că în timpul petrecut în lagăr Shin nu e tratat cu afecțiune de familie, motiv pentru care nici nu știe ce e aia dragoste, în schimb experimentează pentru scurtă vreme prietenia cu diverse personaje.

Mărturisesc că în prima jumătate a cărții am fost un pic agasată de tenta american comercială pe care Harden o dă cărții. Abundă informațiile ce subliniază contrastul dintre viața nenorociților de nord coreeni și luxul decadent în care trăiește liderul lor. Totul bazat, evident, pe imagini din satelit și mărturii ale puținilor dezertori ai regimului. Îmi aminteam de anii 90 la noi, când s-a aflat că Ceaușeștii aveau „robinete aurite” în băile luxoaselor reședințe… Ba mai mult, puștiul are parte și de un episod gen „Contele de Monte Cristo” în pușcăria în care e ținut după ce și-a turnat mama și fratele.

Shin Dong-hyuk și Harden, în lumea liberă

Shin Dong-hyuk și Harden, în lumea liberă

Totuși, evadarea și drumul, prin China, către Coreea de Sud și apoi America au, dincolo de povestea cam romanțată – ca să nu zic plină de noroc chior a protagonistului – o turnură total neașteptată către final. Cum spuneam, deși ai fi zis că toate problemele lui se vor rezolva odată ieșit din iadul ăla nenorocit, constați, la fel de surprins ca și autorul și protagonistul, că traiul în lumea liberă, condusă de succes și competitivitate nu e deloc mai ușoară comparativ cu gaura aia în care erai la cheremul toanelor unui gardian care-ți spunea ce trebuie să execuți azi.

Se pare că lui Shin Dong-hyuk, ca și altor nord coreeni ajunși în sud, i-a fost greu să se adapteze la cerințele societății moderne. După ce a aflat că a trăit 23 de ani într-o minciună, acum trebuie să învețe să accepte și să creadă ce-i spun noii lui prieteni, să învețe să aibă încredere, să înțeleagă ce înseamnă diverse sentimente cu care nu a avut de-a face în, probabil, cei mai importanți ani din viața lui.

Ce m-a șocat pe mine, din cartea asta, a fost cât de asemănător, deși diametral opus, sunt coreeni din sud și din nord. Unii ținuți în foame și întuneric de un ticălos, alienați și abrutizați, incapabili să se coalizeze și să reacționeze, să-și ia soarta în mâini. Și ceilalți, alienați și dezumanizați de ceea ce se numește succes, competitivitate, acumulare, incapabili, de asemenea, de a fi o comunitate. Rata de sinucideri din Coreea de Sud se apropie vertiginos de cea din Japonia, spune Harden. Și asta se datorează faptului că în Coreea de Sud la putere este succesul. Pe care din păcate nu-l pot avea toți.

Am regăsit multe din tarele societății românești în cartea asta. Dacă vreți, destinul tânărului evadat în 2005 din lagărul nord coreean este similar cu al nostru ca nație, chiar dacă aparent nu am experimentat chiar mizeriile pe care le-a trăit băiatul ăsta în lagăr. Dar dacă ar fi să ilustrăm parcursul nostru în ultimii 23 de ani de la schimbarea de regim, acest Shin ar fi actorul perfect.

Cartea asta e propunerea mea pentru clubul de carte din lunile următoare. Pentru vot așteptăm luna februarie, când sper să repar problemele tehnice care nu ne permit deocamdată să votăm ce cărți vom citi la club în lunile care vin. Până atunci, cine a citit „Middlesex” e așteptat sâmbătă, 25 ianuarie, orele 19.00 trecute fix, la Lente cafe Armenească să discutăm despre … 😉

Etichete: , , , , , , , , ,

17 comentarii la “Travaliul trecerii dintr-un lagăr comunist într-o societate prosperă” Subscribe

  1. ady 22/01/2014 at 10:35 #

    Adaug pe lista de propuneri „maestrul si margareta”- bulgacov. Dc iese la sorti cartea asta in engleza, poti s-o pui spre sfarsitul perioadei? Unii nu-s grozavi in alte limbi decat cea msterna. 😉

  2. Motanul 22/01/2014 at 11:00 #

    Avantajul coreenilor din Corea de Nord e ca la ei afli din timp ca o sa te mănânce câinii.
    http://www.mirror.co.uk/news/world-news/north-korea-kim-jong-uns-uncle-2983138#.Ut-ImX-kqSM
    La noi, se întâmpla pe neasteptate.

    • Dollo 22/01/2014 at 11:45 #

      nu prea cred, dacă citești cartea o să afli că nici nu prea mai există câini în Coreea de Nord, au dispărut toți în timpul foametei

      • Motanul 22/01/2014 at 11:52 #

        Aha, deci suntem singurii din lume cu asemenea cazuri! E chiar mai rau decat credeam!

  3. VASILIU MIRCEA PAUL 22/01/2014 at 11:24 #

    Mihail Bulgakov este un foarte mare scriitor, dar mesajul ascuns din Maestrul și Margareta e atît de încifrat încît poate scăpa chiar și cuiva trăit zeci de ani în comunism (foarte multe particularități specific sovieto-rusești). Desigur rămîne latura pur estetică a romanului care nu-i de ici de colea însă o bună parte din valoarea cărții va rămîne ascunsă. Este ca și cum l-ai privi veșnic pe David al lui Michelangelo dintr-un singur punct cu capul înțepenit într-o menghină. Sau ai asculta NUMAI partea a II-a din Concertul Imperial al lui Beethoven. Superb dar incomplet. Încercați după lectură să ”arheologizați” romanul cu ajutorul unui expert (neapărat bătrîn) – trebuie să existe așa ceva prin București.

  4. ady 22/01/2014 at 11:42 #

    Mircea, multumesc. Am citit cartea acum multi ani si am avut senzatia ca mi-au scapat multe. Desi eram poate prea tanara pt cartea asta,iar eu sunt si un pic cam superficiala, din ce zici tu eu inteleg ca n-a fost in totalitate vina mea ca n-am inteles nimic:-)

    • VASILIU MIRCEA PAUL 22/01/2014 at 14:04 #

      Mulțumesc !

      Scopul pentru care postez este tocmai ăsta: lămurirea celor tineri cum e lumea în care noi trăim de-o vreme și pe care o vom părăsi în curînd. Dacă abdicăm de la sarcina asta să nu ne mirăm că ne va potopi haosul prin invazia permanentă de bebeluși-extratereștri. Am rezumat la extrem o idee foarte profundă din Hannah Arendt și care, după mine, lămurește esența educației (școlară sau nu).

  5. Nautilus 22/01/2014 at 12:45 #

    Un tip pe nume B.L. Myers (care vorbeşte curent coreeana şi trăieşte la Seul) a pus următoarea întrebare:
    “nord-coreenii ni se adresează nouă, albilor, cu propagandă comunistă în engleză, şi chinezilor cu propaganda comunistă în chineză. Însă lor, coreenilor băştinaşi, ce le spun? Cum sună ideologia celor care trăiesc înăuntru, în lagăr? Ce i-a determinat pe coreeni să îl susţină pe Kim Întâiul şi mai apoi să îi slujească pe Kimii de după el?”

    Pentru a răspunde la întrebare, a profitat de faptul că el cunoaşte limba coreeană şi examinat toate cărţile şi ziarele din Nord care se găsesc la Seul, la “Ministerul Reunificării celor două Corei”.

    Concluzia a fost una de speriat: nordicii nu sunt şi nu au fost niciodată comunişti. De fapt, constituţia Republicii Populare Democrate Coreene din 2009 nici nu mai conţine cuvântul “comunism”, şi nici legile sau ziarele lor.

    În realitate, sistemul lor propagandistic nu vorbeşte despre comunism, clasa muncitoare şi ce mai ştim noi, ci despre puritatea morală şi rasială a nordicilor în comparaţie cu sudicii (“corciţi cu japonezi, americani şi negri”), cu americanii (“urâţi, monstruoşi, cu nasul coroiat”) şi cu japonezii. Nordicii sunt prezentaţi ca o rasă pură, care trebuie să trăiască izolată pentru a nu se contamina, superioară moral tuturor celorlalte neamuri, chiar dacă este inferioară fizic şi material, care trebuie să urască întreaga lume (chiar şi pe fraţii lor chinezi – dacă o femeie nordică rămâne gravidă cu un chinez, este supusă avortului pe loc, fără anestezie).

    De fapt, este foarte posibil ca în urmă cu 70 de ani Kim Întâiul să se fi prefăcut că adoptă comunismul pentru a câştiga sprijinul lui Stalin şi al chinezilor… deşi în realitate el îi considera şi pe ei duşmani.

    Teoria e interesantă în sine, dar rasişti au fost mulţi în istorie şi vor mai fi.

    Însă lucrul care te sperie cu adevărat şi pe care foarte puţini jurnalişti au avut curajul să îl scoată la suprafaţă e faptul că majoritatea transfugilor care au reuşit să treacă graniţa în China sau în Sud se întorc de bunăvoie şi se supun pedepselor pe care regimul le împarte cu multă dărnicie – de la împuşcarea pe loc la întemniţarea în lagăre împreună cu întreaga familie. Sunt incapabili să trăiască într-o societate modernă, chiar şi în semi-comunismul chinez. Au fost atât de bine dresaţi să deteste tot ce nu e “pur coreean”, încât gulagul e preferabil pentru ei.

    Când ai de-a face cu unii care se întorc de bunăvoie şi se lasă întemniţaţi în lagăr, e cam greu să discuţi sau să ai vreun fel de relaţii cu ei.

  6. ady 22/01/2014 at 14:38 #

    Bai, da’ care-i problema tuturor cu puritatea rasei?! Chinezii erau aia cu celestul imperiu, japonezii ziceau ca imparatul se trage din zei, evreii nu par fi foarte departe cu poporul ales, hitler o dadea cu arianismul, albii se credeau mai smecheri decat altii de alta culoare (unii inca mai cred asta) si asta e doar ce stiu eu. E oare in codul nostru genetic sa ne credem mai cu mot ca altii!?

    • Dollo 22/01/2014 at 15:09 #

      da

    • Nautilus 23/01/2014 at 09:54 #

      @ady: e foarte posibil.

      Dar totuşi n-a văzut nimeni în Sudul american (plin şi azi de maniaci religioşi…) un alb care să intre de bunăvoie în sclavie „fiindcă nu poate suporta să trăiască printre unii fără credinţă” sau în Germania nazistă unul care să intre de bunăvoie la Dachau sau Buchenwald.

  7. spufi 23/01/2014 at 06:57 #

    Dincolo de povestea ingrozitoare, pe mine personajul m-a dezgustat. A, stii ca anul trecut a fost decorat pt curaj moral, sau ceva de genul asta? ma umfla rasul.
    Merci de carte, foarte misto, am apreciat obiectivitatea autorului.

    • Dollo 23/01/2014 at 12:05 #

      Nu știu ce să zic, tocmai am văzut de curând pe unul cuvântând la TED despre deciziile morale și cum pot fi ele legate/motivate științific. Complicat 🙂 Da, autorul mi s-a părut și mie, mai ales către final, un pic desprins emoțional de subiect, cred că se cam plictisise și el de atâta indecizie.

  8. Stefan 23/01/2014 at 18:22 #

    Cartea este publicata in RO:
    http://www.grupulcorint.ro/magazin/index.php?dispatch=products.view&product_id=2244.
    Stefan

  9. ileana 30/01/2014 at 18:45 #

    Propunere carte : Hotul de carti – Markus Zusak

    http://www.libris.ro/hotul-de-carti-markus-zusak-RAO978-606-609-086-5–p373089.html

  10. spufi 12/09/2014 at 01:06 #

    Ia uite, poate ai drum pe la Buzaw: http://adevarul.ro/locale/buzau/video-povestea-prizonierului-nord-coreean-evadat-dintr-un-temut-lagar-doar-manca-pui-fiert-1_541194ab0d133766a80b4cf8/index.html

    • Dollo 12/09/2014 at 01:14 #

      da, am văzut, nu eram prin zonă, dar m-am bucurat că evenimentul a fost organizat la inițiativa elevilor.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉