Royal treatment, de 4 lire, la Londra

De trei zile sunt în minunata capitală a Regatului Unit și dacă ar fi fost să mă iau numai după experiențele din primele două zile aș fi fost deja înapoi acasă. Noroc că azi a fost și mai cald, și mai senin, eu am avut timp să mă plimb puțin și mi-a revenit starea de bine. Așa că fac o aroganță și vă transmit și vouă, de 4 lire, câte ceva de p-aci. Atâta mă costă ora de internet la hotel, ca să știți.


Pe scurt evenimentele s-au înlănțuit cam așa:
– avionul a aterizat cu vreo jumătate de oră întârziere, fapt aproape normal pentru că, zic ei, Heathrow e cel mai mare cel mai tare aeroport. Oricum, e cel mai aglomerat, asta e sigur
– căutând o hartă a Londrei și îndrumare către metrou am dat, la ghișeul de informații turistice, fix peste o româncă plecată de 5 ani din țară, așa că am mai stat și cu ea jumătate de oră la palavre românești. Neașteptat de vorbăreți sunt românii care nu se cunosc între ei, în afara granițelor.
– până am cumpărat Oyster-ul (cardul magnetic pentru călătorii pe metrou și autobuze la Londra), până am depistat linia care trebuia să ne ducă la hotel (una dintre cele 11 linii de metrou ale lor) a mai trecut ceva timp.
– cu underground-ul am făcut cam o oră jumate până la hotelul Ibis din Stratford (adică East London, diametral opus față de aeroportul care era la vest de Londra). Exista și varianta mai rapidă – expresul – care costa cam cât jumătate din camera de hotel, aducă vreo 30 de lire, așa că am zis pas. Metroul era de zece ori mai ieftin.
– la recepția hotelului am ajuns aproape de miezul nopții (după ora lor era abia 22.00), obosiți și dornici doar de un duș și un pat.
– două dudui negre și grăsuțe de la recepție ne-au spus că e o problemă cu camera noastră și că ne plătesc ele taxi-ul către alt hotel, iar a doua zi ne așteaptă cu camera gata
– a doua zi dimineața eu aveam primul interviu, chiar in the City of London, așa că brusc am început să le urăsc din rărunchi pe negresele de la recepția hotelului Ibis din East London, și le-am spus pe un ton de client versat că eu n-am timp să mă plimb între hoteluri a doua zi, că am venit cu treabă acolo și că am „many meetings”
– ele n-au fost impresionate, nici de „meetings” nici de „City of London”, așa că ne-au trimis pachet la mama dracului, în miez de noapte, cu mașina condusă de un alt negrilă, la celălalt hotel – Mercure. Cu promisiunea fermă a lui negrilă că vine dimineață și ne ia la timp ca să ajung și eu la întâlnirea mea. Dacă pe un booking ferm la hotel nu ne-am putut baza, ce șanse aveam cu negrilă cu care nu aveam niciun contract? Dar ce să mai faci la miezul nopții?
– hotelul era taman „in the City of London”, numai că aici ghici cât costa camera? 285 de lire pe noapte. Față de 75 de lire cu cât rezervasem eu la Ibis. Dar ne-au făcut o reducere, că pusese Ibis vorbă bună (!), și ne-au luat „doar” 99 de lire.
– camera era obișnuită, la baie nu curgea apa la budă, iar la duș robinetul de apă caldă nu se înțelegea cu ăla de apă rece, așa că făceai dușuri scoțiene. În schimb pe pliantele publicitare scria că primești „royal treatment” în hotelurile lor de 285 de lire pe noapte. Și nu se fuma, normal, în acea scumpă cameră, motiv pentru însoțitorul meu să turbeze de nervi
– a doua zi, îmbrăcată ca o floricică, de interviu, descind în City of London, la o firmă de avocatură unde aveam primul interviu. Când am ieșit de acolo se făcea de prânz, iar un nor negru și un vânt rece transformaseră deja ziua într-o experiență umedă și friguroasă.
– după un sms dat de pe telefonul de România primesc un mesaj cum că serviciul mi-a fost suspendat din lipsă de credit. Ceea ce nu era adevărat, credit aveam, dar nu și timp sau chef să mă cert cu Vodafonul din România. Așa că de frică să nu rămân în mijlocul Londrei fără telefon am dat 7 lire pe o cartelă de Vodafone UK cu credit de 5 lire. Cartelă pe care n-am fost în stare să o activez pentru că roboata la care trebuia să suni avea un accent așa de idiot încât nu înțelegeam ce trebuie să fac ca să activez creditul. Iar afară era frig și ploua. Și nu aveam umbrelă
– după vreo două ore de stat într-o cafenea, ploaia ploua, frigul frig, am reușit să activez cartela și am purces la a doua întâlnire, într-un cartier rău famat, cică. Dacă mă întrebați pe mine toată Londra pare oricum prea plină de negri, indieni, chinezi și alte popoare migratoare, așa că, de unde atâtea fițe cu așa zisele cartiere rău famate?
– a doua întâlnire, cu un fost ziarist bătrân care vorbea repede și molfăit o engleză mai dificil de înțeles decât fusese robotul de la firma de telefonie. Așa că din întâlnirea cu el am reușit să pricep cam jumătate din ce a vorbit.
– după o zi de frig, ploaie, nervi și multe lire aruncate aiurea ba pe cartelă, ba pe hărți, ba pe cafele și o mâncare foarte proastă, dar scumpă, am ajuns din nou la hotelul Ibis, unde am făcut un duș cald și mi-am mai revenit.
– ca să aflu că e greșit să presupui, atunci când alegi camera, că are și internet, doar pentru că scrie asta pe site. Pentru că internet are, dar nu e inclus în preț, ci costă pe oră mai scump decât pe o lună de zile la mine acasă.
– așadar, bilanțul după primele două zile a fost că Londra e un oraș de rahat, cu o climă de căcat, și cu niște prețuri criminale
– azi am avut mai mult timp, a fost mai puțin frig, și n-a plouat aproape deloc, așa că am făcut o plimbare lungă pe la Trafalgar Square, Whitehall Street, Downing Street, Palatul parlamentului, Big Ben, London Eye, Turnul Londeri și Tower Bridge. Despre astea vă mai spun când oi avea timp,. Și internet mai ieftin 🙂 Mâine plănuiesc să mă zgâiesc și pe la poarta reginei, că e în drumul unei întâlniri pe care o am, și apoi să stau pe iarbă în Hyde Park, dacă vorbesc serios ăștia la vreme și se va încălzi. Dacă nu, mă duc să beau într-un pub, că acolo e veșnic veselie la englejii ăștia bețivani. Doar că și berea e scumpă, o halbă costă în pub tot cam cât ora de internet la hotel…

Etichete: , ,

22 comentarii la “Royal treatment, de 4 lire, la Londra” Subscribe

  1. Béranger 24/06/2011 at 00:33 #

    …başca dovada că şi Vodafone România suge. Mwahahahaha! Ţi-am spus eu.

    • Dollo 27/06/2011 at 11:21 #

      Mda, trimite mesaje aiurea. Pana la urma s-a dovedit ca puteam sa folosesc telefonul, dar sms-ul ala m-a determinat sa cumpar o cartela de acolo. O fi fost o chestie concertata;)

  2. George Lacatus 24/06/2011 at 02:43 #

    Deci, internet moca e la McDonald’s, pe wireles, sau in alte restaurante de genul asta.
    Mancare buna se gaseste la pub-urile mici. Cu 4 lire mananci un mic dejun beton si primesti si o cafea.
    Robinetele de la chiuveta sunt idioate. Am patit-o si eu. Daca va spalati la chiuveta, umpleti-o cu apa rece si calda. Dusul meu avea posibilitatea sa le combini.
    Harti destul de ok sunt la metrou, moca.

    Bafta!

    • Béranger 24/06/2011 at 06:39 #

      Nu, nu robinetele de la chiuvetă sunt idioate, ci britanicii (şi irlandezii, de altfel) sunt, prin conservatorismul lor tembel. (Şi mie mi s-a spus că de ce să vreau să aleg temperatura apei care-mi curge în chiuvetă, câtă vreme pot combina apa la duş!)

    • Dollo 27/06/2011 at 11:25 #

      Bai, nu stiu ce ti s-a parut tie bun, ca mie sunca aia a lor semiprajita nu mi-a placut, omleta nu avea niciun gust, iar ca sa mananc fasole la micul dejun chiar nu-mi venea. Asa ca am mancat toata saptamana (dimineata) iaurt, dulceturi pe paine cu unt sau cascaval, si fructe. La metrou erau harti ale traseelor de metrou, dar eu aveam nevoie de harti ale strazilor pe care trebuia sa ajung, cu adrese. Am cumparat cu London A to Z care era cat o biblie…

  3. mircea 24/06/2011 at 07:20 #

    Misto. Totul e sa nu-ti pierzi calmul tau englezesc.

    • Dollo 27/06/2011 at 11:26 #

      L-am regasit catre final 🙂

  4. Farfuridi 25/06/2011 at 19:04 #

    Una dintre „acele” iesiri din tzara. pe de o parte, rad de mor, pe de alta, te compatimesc din tot sufletul. Am avut si eu experiente din astea cu schimbat de hoteluri & shit cu o ora inainte de o conferinta si-un interviu si cateva ore inainte de deadlineul „raposatului” ziar unde-am lucrat amandoua 🙂 macar pe tine nu te zoreste nimeni :))

    • Dollo 27/06/2011 at 11:27 #

      Da, si am avut noroc ca n-am fost singura si s-a putut plimba omul cu bagajele intre hoteluri cat timp eu mi-am facut treaba.

  5. blo 28/06/2011 at 17:21 #

    😀 la 4 lire/ora cred ca trebuie sa ma simt flatata ca m-ai vizitat si pe mine :))
    clima la englezi e cam ca pe aici, asa ca-ti inteleg nervii

  6. Ioana 28/06/2011 at 21:54 #

    Eu-s de parere contrar opusa: fata de Paree mi se pare foarte ieftin, inclusiv berea si transportul, si sa nu mai vorbesc daca faci shopping in perioada de reduceri (de ex: 75 de lire o pereche de ghete Camper care la Paree costa 120 de euro).

    Poate hotelurile is mai scumpe, da’ nu bag mana in foc (o noapte la Mercure, si NU in Paris, ma rog, pe-aproape, costa 75 de euro, fara mic dejun, fara parcare).

    Am fost la un all you can eat chinezesc cu 7 lire de persoana, si super buna mancarea, da asta in conditiile in care am beneficiat de prietena/ghid, asa ca nu eram chiar turisti incepatori. In jenere, mie mi-a placut mult Londra, cum am ocazia cum mai trec canalul.

    • Dollo 29/06/2011 at 12:16 #

      Eu n-am facut comparatia asta, pentru ca la Paris am fost tare demult, si atunci parca nu m-au socat asa preturile ca la englezi. Comparativ cu Romania, insa, sunt catastrofale. Iar la chinezi am vazut si eu ca se putea manca ieftin, ca de altfel si la McDonald, KFC sau Burger King, dar am zis ca daca ma duc acolo sa mananc ceva de-al lor, nu ceva ce gasesc oriunde.

      • Ioana 29/06/2011 at 13:18 #

        Pai ce naiba mananci de la englezi ce nu gasesti altundeva?:) Originalele carnati cu fasole si sunca prajita? 🙂

        Chinezu’ asta de care iti ziceam era de la mama lui, de la Hong Kong, facea chestii pe bune, nu chinezarii d-alea de take away in cartoane reciclabile.

        • Ioana 29/06/2011 at 13:22 #

          N-am fost pe faza, ca te trimiteam la cumnatu’ la resto, frantuzesc ca ala nu gasesti nici in Franta, el face tot, de la A la Z, ii mereu plin, ia rezervari pe net si poti sa comanzi ce vrei ca sa nu astepti cand ajungi, si are preturi super rezonabile, pana in 25 de lire felul unu si doi.

          • Béranger 29/06/2011 at 13:27 #

            „preturi super rezonabile, pana in 25 de lire felul unu si doi.” Daca astea-s preturi rezonabile, atunci mai bine ne apucam de vizitat China.

  7. spufi 29/06/2011 at 10:40 #

    dollo, eu am ramas blocata la faza cu prima noapte la otel: cum adica sa platesti tu 14 lire in plus, pentru ca au ei probleme cu camera? nu numai ca nu as fi dat niciun sfanț in plus, dimpotriva, as fi cerut reducere!

    • Dollo 29/06/2011 at 12:20 #

      In final am platit oricum mai mult, ca nu pusesem la socoteala si VAT-ul lor. Care a facut ca amarata aia de camera la IBIS sa ajunga si ea pe la 90 de lire.

  8. Ioana 29/06/2011 at 14:31 #

    In legatura cu preturile alea „rezonabile”: nu-i Romania, e clar, si tinand cont ca ii facuta de „casa”, cu tot felul de chestii proaspete, nici sosurile nu le cumpara gata facute, eu zic ca merita. Daca faci un calcul scurt, vezi cat de mult dai in plus pe kkturi industriale de 5 euro tona pe care ti le servesc zicand ca is super delicatese, cu preturile de rigoare. Dai un ban, dar stii ce-i inauntru si ca ii facut de el, nu de Sodexo. Eu una prefer un restaurant bun o data pe luna decat 4 ieftine cu mancare facuta de bucatarul microunde.

    Pentru Londra ii ieftin, pentru Paris am alte restouri bune cu preturi la fel de rezonabile, pentru Franta, nu Romania. Nu-i impinge-tava la care sa mergi in fiecare zi, normal.

    Iti pot recomanda si din China, na, acolo mancam cu 17 euro la restaurante de sushi all you can eat and drink, da-i Shanghai, nu Europa.

    • Béranger 29/06/2011 at 14:37 #

      De ce cu 25 GBP la Londra când se poate cu 20 EUR la Bruxelles?

      Orice ai zice, Marile Britanii sunt scumpe ca dracu.

  9. Ioana 29/06/2011 at 14:46 #

    Pai da, se poate, pentru aia care cunosc si care pot sa aleaga. Eu una, la cat de mari erau portiile la Bruxelles, tot scump ieseam per total, ca nu puteam manca nici jumate 🙂 Am fost la un tailandez unde ne-au dat un kil de orez de persoana plus un kil de curry de nush ce am luat si ne-au amenintat ca mai vin o data sa ne serveasca orez, daca vrem:)

    Mie nu mi se par asa de scumpe Britaniile in ultimul timp, ba daca stii unde sa mergi la Londra, ii mult mai ieftin decat la Paris.

  10. Ioana 30/06/2011 at 10:43 #

    Num-o corectura si ma duc, ca sa nu daunez imaginii francejilor de peste hotare: meniul cu 2 feluri costa 20 de lire, ala cu 3 ii catre 25 :). Na, vezi ca poti avea chestii faine si „ieftine” si la Londra 🙂

    • Dollo 30/06/2011 at 16:09 #

      Too late, my dear, ca să zic așa 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.