Albă ca zăpada, înlocuită cu Muma pădurii

Cu vederile slăbite de cele două mandate, Împăratul a semnat exilarea Albei ca zăpada și aducerea Mumei pădurii la Ministerul muncii. Piticii joacă de bucurie pe creieri

Să mai zică cineva că nu trăim într-o țară de poveste. Deci Împăratul Portocaliu a iubit-o pe Albă ca zăpada, ca pe fiica lui, deși nu era din familie. A numit-o la Ministerul muncii, unde toată lumea o admira și o lăuda. A venit piticul nervos, care a fost deranjat că Albă ca zăpada nu vrea să devină membră a familiei portocalii și i-a cerut Împăratului s-o dea afară din împărăție. Propunând-o în loc pe Muma pădurii, adică pe doamna aceea care a fost nu demult ministreasa mediului pădurilor și apelor.

Așa cum era el în tinerețe, Împăratul avea simțul umorului, și n-ar fi acceptat toanele piticului. Dar, dat fiind că tot în tinerețe, el a avut o relație strânsă de colaborare cu Muma pădurii, când erau amândoi la Primăria Capitalei, ar fi probabil acum, cu puterile și vederea slăbite de ultimele două mandate și de apropierea alegerilor, Împăratul să fie de acord că liniștea în pădure se menține în cârdășie cu piticii.

Tot la fel de probabil e ca astfel Împăratul să o trimită pe Albă ca zăpada departe de ochii răi ai piticilor, în pădure (câtă a mai rămas nefăcută mobilă de piticii unguri), de unde se va întoarce cu o armată de susținători, taman la timp ca să preia frâiele împărăției, la anul, când Împăratul sleit de puteri definitiv îi va pune coroana pe cap și sceptrul în mânuțele delicate.

Povestea pe larg aici, iar reacția piticului aici. Poza e făcută de ziariștii de la Gândul.info.

Ah, să nu uităm, flacăra violet e tot acolo, arde cuminte la capul patului Împăratului….

Tags: , , , , , , , , ,

5 Responses to “Albă ca zăpada, înlocuită cu Muma pădurii” Subscribe

  1. presacaopra(v)da 16/09/2011 at 20:42 #

    Albă ca Zăpada preşedinte? Stai-ar măru-n gât!

  2. Andreea 16/09/2011 at 23:28 #

    corect in limba romana – „sta-i-ar”!

    • mircea 17/09/2011 at 00:08 #

      De ce ii spune toata lumea „Alba ca Zapada” lui Pinocchio?

  3. mircea 17/09/2011 at 00:09 #

    http://www.marionettesinvenice.com/images/Pinocchio%20Disney.jpg

    • Dollo 17/09/2011 at 08:35 #

      Parcă seamănă mai bine, ai dreptate 🙂

Leave a Reply

Oldies but goldies

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

casa becali

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Perla Harghitei din Călărași (V)

noi

Povestea casei din lemn de la Harghita și minunații unguri de la Ecowoodenhouses care au construit-o

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.