La Cluj, primăria lansează o aplicație prin care poți vedea de pe telefon ce locuri de parcare sunt libere în zona în care ai treabă. Boc promite, la dezbaterea bugetului pe 2017, că la anul vor investi și în niște senzori în asfalt care să arate același lucru, în toate locurile de parcare ale municipalității. Nu știu clujenii, dar eu una, de aci din Capitală, sunt impresionată de modul în care primarul Boc și-a prezentat bugetul. Dacă aveți 21 minute să vedeți asta, n-o să fie 21 minute pierdute. Nu mi-e neapărat simpatic Boc, de fapt nu am nicio părere despre el, ca fost prim ministru cel puțin, dar modul în care și-a construit și prezentat bugetul arată că măcar un primar din țara asta a înțeles că suntem în 2017.
E drept că și pe site-ul primăriei Cluj e postat același PDF scanat, document obosit tabelar în care toate instituțiile publice din România își întocmesc bugetele de la Ștefan cel mare încoace. Sau de la Avram Iancu, ca să rămânem în zonă. Deși de câțiva ani buni sunt tot mai multe organizații care le cer autorităților locale să facă publice bugetele în formate editabile, tocmai ca să poată fi făcute prietenoase ochiului de cine are timp, dacă funcționarii primăriei nu vor sau nu se pricep la asta. Totuși, cel puțin la prezentarea publică a bugetului văd că primarul a folosit niște instrumente vizuale puternice, făcând o analiză prin comparații cu alți ani, iar cel puțin declarativ pare că a folosit foarte bine termeni ca: viziune, direcție, obiective, strategie de dezvoltare, ceștere, stimulente, continuare, provocări (cine lucrează în comunicare știe ce înseamnă termenii ăștia într-un discurs). În plus, primăria Cluj s-a obosit să organizeze nu una, ci două dezbateri publice pe marginea bugetului – una în primărie și alta la un cinematograf – ceea ce cu siguranță le-a dat ocazia și cetățenilor și consilierilor din opoziție să afle pe ce vrea primarul să spargă banii contribuabililor și poate chiar să vină cu sugestii de îmbunătățiri.
În București, doamna Gabriela Firea nu organizează dezbatere publică, ci doar o pseudo conferință de presă în care etalează cheltuielile pe care are de gând să le facă, fără explicații, fără priorități, fără planuri multianuale, fără soluții pentru marile probleme ale orașului: regia de termoficare e în faliment, regia de transport umblă cu cauciucurile cârpite prin oraș, în caz de cutremur nu avem clădiri consolidate (ci doar văruite parțial cu ocazia sfintelor sărbători pascale), parcurile ni se subțiază prin retrocedări, traficul rămâne în continuare congestionat. Modul în care comunică Firea arată că ea se adresează unui electorat care se mulțumește cu mesaje de genul „am eu grijă ca să fie bine, nu vă bateți voi capul cu asta!”.
Bugetul Capitalei, așa cum a fost el conceput de aparatul de lucru al primăriei înainte de votul în consiliu, a fost analizat, pe cât posibil, de opoziție, și criticat, pe bună dreptate. Nu poți să promiți marea în campanie – transport gratis, 400 de autobuze, 100 de tramvaie, 100 de troleibuze, spitale, cabinete medicale școlare, consolidări de clădiri, etc, iar în buget să uiți de toate și să spargi banii pe subvenționarea gigacaloriei și a transportului în comun (practic să-i arunci la canal, fără nicio soluție de redresare a situației), iar ce rămâne să-i dai pe statui, biserici și festivaluri de folclor. E drept că Bucureștiul e un oraș cu probleme mari, pe măsura bugetului de un miliard de euro, este puțin probabil că cineva poate să descâlcească nodul de interese și corupție care roade Primăria Capitalei de peste 20 de ani, chiar presupunând că ar avea bune intenții, dar Gabriela Firea nici măcar nu se străduiește să mimeze asta.
Ca să știți cum stăm, la ora asta bugetul Capitalei 2017 a fost votat în consiliu (de către PSD+ ALDE), însă nu știe nimeni exact cât și pe ce se va cheltui el, pentru că în ședința de vot o consilieră PSD a citit timp de 40 de minute (!) un amendament monstruos la buget, în care s-au trecut bani de la un capitol la altul, recitând cifre peste cifre, fără ca cineva să poată urmări asta sau înțelege de unde se taie și unde se lipește. Cifre scrise cu pixul într-un amendament secret, pe care consilierii opoziției l-au cerut insistent chiar și după ședință (deci după ce a fost adoptat) și nu l-au primit. Practic e foarte posibil ca după adoptarea acestui amendament secret, bugetul Capitalei să fie complet diferit, fără ca altcineva în afară de PSD și Firea să știe cum.
Recaliptulând, în 2017, în primul oraș al țării, cel mai bogat din țară, bugetul public (banii contribuabililor) este făcut din pix de primar, pe genunchi, și cheltuit așijderea, într-o secretomanie demnă de anii 80. În Cluj, bugetul e dezbătut, prezentat grafic, pe înțelesul oamenilor (care contribuie la el cu taxe și impozite), pe ce se duc banii, care sunt prioritățile, ce urmărește primăria cu cheltuielile alea, unde se vede orașul peste x ani etc. Sunt două modele de lucru complet antagonice, două moduri de a face politică ale unor oameni de vârste relativ apropiate (50 de ani Emil Boc și 45 Gabriela Firea), cu pregătiri diferite, dar care își exercită funcțiile în același cadru legal. Un avocat, politician, fost prim ministru, înțelege necesitatea transparenței reale, a dezbaterii publice și a dezvoltării unei comunități împreună cu oamenii ei, nu împotriva lor. Un jurnalist, fost purtător de cuvânt al unui guvern, politician și în cele din urmă primar, nu înțelege rostul transparenței, al dezbaterii, al deschiderii către public și pedalează populist pe furatul căciulii cu festivaluri, luminițe, statui, cruci, biserici, sclipici scump de proastă calitate. Se izolează în clădirea primăriei și se înconjoară de consilieri personali care-i cântă în strună, de polițiști locali care acționează ca bogiduarzi personali și se comportă de parcă i-ar fi frică să nu-i fure cineva funcția.
Gabriela Firea nu este primul fost jurnalist ajuns în tabăra cealaltă, care uită complet de unde a plecat și cât de vitală este transparența și comunicarea atât pentru ziariști cât și pentru cetățeni. De altfel transparența este încă o promisiune uitată din campania electorală, dacă e să ne luăm după acest celebru interviu în care se lăuda că o să facă curată și în oraș, ca și după bărbatsu. Am mai obervat apucăturile astea de parveniți și la alți jurnaliști ajunși brusc păstrători ai secretelor publice ale unor politicieni, și nu mă mai mir. Remarc doar că oamenii ăștia, odată trecuți de partea cealalată a baricadei, uită brusc cursurile de comunicare publică învățate (deși zic unii că doamna Firea ar fi învățat doar să devină bibliotecară, deci poate are o scuză) și le aplică doar pe alea de propagandă și manipulare.
Am auzit de curând la Europa FM o emisiune în care Moise Guran își întreba ascultătorii dacă nu cumva ar vrea renaționalizarea școlilor, care au fost trecute în administrarea consiliilor locale, și din cauza asta copiii primesc burse nu de merit, ci în funcție de cât de bogată sau săracă e primăria în care e școala. Și că nu e normal așa ceva. Sigur că nu e normal, dintr-un punct de vedere egalitarist, care ne spune că toți copiii ar trebui să aibă aceleași condiții de creștere și educare ca să aibă un start similar în viață. Dar realitatea e că nu toți oamenii sunt egali, iar copiii trebuie să învețe asta cât mai curând, pe propria piele.
Dacă mami și tati nu se duc la vot sau se duc și aleg o Firea, atunci copiii vor învăța la istorie despre cum orașele mari pot da faliment pentru că cetățenii lor și-au ales primari incapabili să-și recunoască neputința, care au fost preocupați doar de cultul personalității și de cum să-și ascundă nepriceperea de a guverna un oraș sub un strat grosolan de dictatură personală și niște bidinele cu var date pe clădirile istorice. Ca să răspund la întrebarea domnului Guran, eu n-aș fi de acord cu o recentralizare a învățământului, chiar dacă asta înseamnă o nedreptate la adresa unor copii. Pentru că dacă recentralizăm învățământul, de ce n-am face totul centralizat în România, ca pe vremuri, că și așa majoritatea județelor trăiesc pe datorie, primind bani de la cei câțiva poli dezvoltați ai țării.
Cred că soluția e să învățăm pe calea grea din propriile greșeli. Cu cât cădem mai jos, noi ăștia care facem alegeri proaste, cu atât avem șansa să învățăm mai repede valoarea unui vot informat și dat la timp. Din păcate, cel mai probabil Bucureștiul nu va fi lăsat să dea faliment, tocmai datorită statutului pe care-l are, oricât de catastrofal l-ar administra primarul ales. Bugetul doamnei Firea e o petardă umedă, care și când va exploda nu va face prea mari pagube, cel mult vreun iepure, doi, din ăștia agățați pe bulevard, pentru că nu există interes nici ca Bucureștiul să fie în rahat, nici ca primarul lui să iasă șifonat de incompetență.
P.S. Deși alegerile din ultima vreme nu-i fac pe britanici niște lumini în materie, vă las aici și un model de buget, așa cum se face pe malurile Tamisei. Poate-l vede cineva și de la primăria noastră.
Asta cu școlile e grea, iar Moise Guran o comite din nou prin suprasimplificare. D-aia nu-mi place mie de el: pare inteligent, dar uneori o dă de gard cu atâta aplomb…
Normal ar fi, după părerea mea, ca directorul școlii să răspundă în fața asociației părinților pentru majoritatea activității sale și în fața ministerului pentru acele puține lucruri care trebuie urmărite național. Primăria să se ocupe doar de partea administrativă: să nu se prăbușească școala, să fie căldură iarna, d-astea. Bursele să vină de la minister, pentru asigurarea egalității de șanse. Dacă s-ar face și niște burse de la Bruxelles, cu atât mai bine.
În niciun caz nu pot fi de acord cu vreo politică de stat care să ducă la vreo nedreptate făcută unor copii, că asta înseamnă să ne împușcăm viitorul în picior, prin mecanismul: „îmi bag pula în ea de societate, că uite că m-a lăsat să putrezesc într-o școală săracă și uitată de Dumnezeu, nu-i datorez nimic! Chiar nimic!” Și în felul ăsta nu ne mai facem norvegieni niciodată.
Știu și eu ce să zic, atitudinea de „nu-i datorez nimic societății” e una răspândită și de succes printre români, indiferent în ce regim au fost școliți, așa că n-aș miza pe ea dacă se dau burse egale de la minister.
Nu este clar cum va fi utilizata aplicatia lui Boc: in timp ce soferul conduce masina cu o mana, isi cauta loc de parcare pe aplicatie cu cealalta? Sau ii va trebui un copilot care sa ii spuna? Sau poate mai intai va trebui sa se parcheze undeva, sa isi scoata telefonul din buzunar ca sa isi caute loc de parcare?
Iar aia cu senzorii in asfalt, uau, ce misto! Noi in anul doua mii, cand nu vom mai fi copii, vom face tot ce n-am visat!
Daca cititi frantuzeste, ia uitati aici sa vedeti ce a ajuns un sistem similar, la Nisa:
http://transports.blog.lemonde.fr/2016/05/05/le-stationnement-intelligent-etait-une-idee-bete/
http://transports.blog.lemonde.fr/2012/09/14/se-garer-a-laide-de-son-smartphone-cest-pas-gagne/
Da, bravo lui ca stie sa isi prezinte bugetul si ca organizeaza dezbateri. Numai ca asta e doar necesar, nu si suficient. Cu goange din astea hi tech se cam discrediteaza, dupa parerea mea. Nu cumva e o metoda ca multe altele de sifonat bani?
Eu zic că aplicația nu e rea, iar dacă e integrată într-un sistem de navigație ajută în mod real șoferul să se ducă fix la locul de parcare. Fără să aibă nevoie de copilot. Nu cred că e așa o mare filosofie. Sunt de acord însă că nu e suficient doar să știi să comunici și să pari transparent, trebuie și să faci lucrurile în conformitate cu promisiunile. O să vedem ce-o să facă nea Boc pe acolo, deocamdată eu sancționam faptul că pe malurile Dâmboviței nu avem nici mâcat ca la Cluj, dimpotrivă. Mulțumesc pentru exemplele din Fr, o să le studiez.