Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

În Ţara Haţegului, la poalele Retezatului, între zimbri şi mai nou descoperitele oase de dinozauri, şapte tineri entuziaşti s-au apucat acum cinci-şase ani să crească ţurcane. După ce asculţi ce pătimesc oierii în restul tării, ai zice că flăcăii din Haţeg ori sunt masochişti, ori au descoperit vreun filon neexploatat de brânză.

Declicul a fost când lucram la o brutărie în Haţeg. Eram foarte stresat, îmi crescuse colesterolul, şi am zis că dacă se întâmplă ceva cu mine n-are cine-mi creşte copiii. Aici în sat ajunsesem să rămânem doar noi cu 50 de oi, dintr-un sat care avusese peste 1.500. Toţi le-au vândut pe rând că nu mai făceau faţă. Am zis să încercăm să salvăm rasa asta ţurcană brează, specifică zonei şi aşa ne-am apucat. Iniţial am fost şapte tineri până în 40 de ani, noi aşa ne considerăm, tineri, şi acuma am ajuns cu asociaţia la 170 de membri. Nu mă asteptam să fie aşa un succes

povesteşte Pavel Iovăneasa, preşedintele Asociaţiei Oierilor de Munte Haţeg.

iovaneasa

Pavel Iovăneasa și doi dintre „patronii” lui

O mie de kg de brânză pe stoc în primul an

La 38 de ani zice că-l mână de la spate dragostea faţă de animale moştenită de la părinţi, dar mai ales gândul că munceşte pentru el şi e propriul stăpân. Acum, e drept că stăpânele lui sunt cele peste 200 de oi pentru care munceşte toată familia: soţia, părinţii, câteodată şi cele două fete de 7 şi 13 ani. Ultimul cioban pe care l-a avut ajutor i-a lăsat oile pe munte, în luna august anul trecut şi dus a fost.

Aventura a început în 2005 şi a culminat cu un stoc de o mie de kg de brânză cu care i-a prins iarna lui 2006. “Desfacerea a fost dificilă la început. Numai noi ştim ce am îngheţat prin pieţe ca s-o vindem. Într-o zi a fost Violeta, soţia, în piaţă şi a dat 150.000 de lei taxa de piaţă, şi a vândut brânză de 15.000 de lei. Îi venea să plângă de necaz. Am zis că nu mai scăpăm de brânza aia în anul ăla. Pe an ce trece o fost tot mai bine. Am luat în arendă un hectar părăsit pe care am pus lucernă. Să vedem dacă merge, chiar dacă proprietara a zis să nu mă ating de subvenţie. Nu-i corect, dar asta e. Ţinta mea sinceră ar fi 500 de oi, dar nu vreau să audă familia, că se sperie”, zice Iovăneasa mai cu fereală de soţia care-i stă alături de 15 ani, fără concediu.

La sapă, ca la picnic, cu pauză de ţigară  

Afacerea familiei Iovăneasa are toate şansele să ajungă o fermă ecologică de succes. Dacă va fi rentabil, punctează proprietarul:

Avem teren, 150 de ha de păşuni arendate. Mai avem terenul nostru 7 ha de fânaţ, 6 ha arabil. Cultiv pământul tot cu familia, ce se obţine de la pământ consumă animalele, gunoiul rezultat de la animale e îngrăşământ la teren. Nu suntem chiar ecologici deocamdată, pentru că singurele culturi la care intervenim cu chimicale sunt grâul şi porumbul. Ierbicidăm porumbul, că nu ne permitem să mai dăm cu sapa la două hectare. Am făcut asta dar când găseam oameni cu ziua la sapă. Acum s-au şmecherit şi ăstia şi nu mai vin la muncă. Vor mâncare, băutură, cafea, prăjitură, pauză de ţigară. Parcă eşti la picnic, nu la munca câmpului. Iar interesul e să treacă ziua, nu să se vadă ceva în urmă. Când va fi agricultura ecologică apreciată o să investim, dar acuma nu.

Până atunci a depus un proiect la Bucureşti, ca tânăr fermier, ca să capete 25.000 de euro nerambursabili pentru dezvoltarea unei exploataţii agricole. „M-am angajat că iau tractor, să vedem dacă îmi aprobă”, speră Iovăneasa.

Invidia care ne ţine captivi  

Trage nădejde că vecinii lui, mai cu seamă tinerii care azi stau degeaba pe lângă casă, vor lăsă sfânta invidie românească de-o parte şi-i vor urma exemplu la un moment dat. Macar aşa, în spirit de turmă: „Pe vremea comunismului toţi au plecat la oraş în fabrici. Nu era convenabil să stai la coada oii. Noi considerăm că oricând, dacă există mâncare, nu e sărăcie, şi dacă produci un pic pe lângă ce mănânci, mai găseşti bani şi pentru un pulovăr. Măcar la schimb, troc. Cred că în câţiva ani de zile o să se schimbe un pic concepţia. Tinerii dacă văd că eu cresc oi acuma zic că sunt nebun. Dacă văd că îmi iau maşină, zic al dracu, ia uite ce s-a ajuns. Acum e invidia, dar sper să ajungem în momentul ăla în care să zică, băi dar de ce are ăla bani? Că e muncă, se scoală de la 5 dimineaţa, nu ascultă muzică, ascultă behăit, seara nu se culcă până la 11-12, noaptea mai ales în timpul fătărilor te duci de 3-4 ori pe noapte să vezi, să ajuţi. Nu concedii, nu sărbători. Noi luna de miere am petrecut-o la munte, la brânză. Aveam concedii de la serviciu, dar le petreceam tot lucrând în agricultură. Nu ca să merg pe litoral sau aiurea. Şi uite, am reuşit să facem o casă, să luăm o maşină. Banii ăştia nu vin degeaba”.

Cei care au reuşit să lase invidia la o parte până acum au constituit asociaţia oierilor din Haţeg. „Media de vârstă la asociaţie e de 40-45 de ani. Până în 1000 de oi e numărul maxim deţinut de un fermier pentru că la munte e greu să creşti mia de oi. Majoritatea au cam 200-300. În Valea Jiului au cam 50-100. Că nu au teren suficient”, îşi prezintă preşedintele asociaţia.

Ţurcana mon amour  

Nu poţi înţelege care-i treaba cu ţurcana până nu asculţi explicaţiile pasionale ale oierilor din Haţeg. Iovăneasa spune că zona a fost cunoscută din toate timpurile drept bazinul cu cele mai frumoase oi de rasă ţurcană oacheşă şi brează.

„Ţurcana e în mai multe zone, la noi e renumită oacheşa şi breaza. Noi am făcut o încrucişare între ele şi a ieşit o rasă foarte bună. Oacheşa era bună de lapte, iar breaza era mare, de carne. Acuma avem oi şi mari şi bune de lapte. Pentru mine oaia ţurcană brează şi oacheşă adaptată la munte e idealul de oaie. S-a încercat să se aducă oi de afară, dar nu s-au adaptat. Nu pot să risc. Eu sufăr dacă moare una, că face parte din familie. Ele manâncă primele, după aia mâncăm noi. De ele vedem mai întâi şi după aia de noi. Oaia asta s-a adaptat în timp la condiţiile de munte şi submontane. Pe asta trebuie s-o pastrăm şi protejăm, ca să nu păţim ca şi cu porcii şi după aia să nu mai ştim de unde s-o luăm. Dacă noi nu ne-am fi apucat să creştem, s-ar fi pierdut”.

Caracteristicile ţurcanei, pentru necunoscători, sunt petele negre, o lână fără onduleuri, picioare subţiri şi ţâţe mari care s-ar preta şi la mulsul mecanic, dacă stânele ar avea apă şi electricitate instalate. Spre deosebire de ţurcană, oaia ţigaie are lâna mai creaţă şi talia mai mică.

Iovăneasa spune că o ţurcană de Haţeg nu se vinde cu mai puţin de 500 de lei noi, faţă de alte rase de oi care în restul ţării costă şi jumătate cât o ţurcană. Tot el povesteşte că încercările de „cuplare” a oilor româneşti cu berbeci străini au fost riscante. Unele rase de berbeci aduşi din Occident n-au rezistat climatului de munte românesc sau n-au fost sensibili la farmecele oilor noastre, aşa că nu s-a produs „buzdugăneala”.

Berbecii ungureşti, însă, dimpotrivă, au avut bucurii la oile noastre, dar diferenţa de talie dintre ei şi ele fiind aşa de mare, mieii prea robuşti nu s-au putut naşte pe cale naturală, aşa că oilor li s-a făcut cezariană. Prin urmare oierii care au încercat o vreme seminţiile berbeceşti din alte ţări s-au lăsat repede păgubaşi.

Acesta este un episod dintr-o serie de reportaje publicate în 2010 în Evenimentul zilei

celelalte sunt:

De ce nu-i priește Mioriței iarba din UE

Ce înseamnă să fii cioban

Doctorul cu 2000 de pacienți și 350 de oi

Etichete: , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.