Ce înseamnă să fii cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Oierii au o vorbă: cică ar fi murit mama aia care năştea ciobani, acum mamele fac numai oameni de afaceri şi manechine.

cioban

Din capul locului trebuie făcută o precizare care contrazice DEX-ul, dar e conformă cu realitatea: cioban nu e tot una cu oier. Două trepte de evoluţie pe care e bine să le stăpâneşti măcar terminologic, dacă vrei să te înţelegi cu interlocutorii la stână.

Ciobanul e ăla care mână oile, le mulge, le tunde, le îngrijeşte, le apără de lup. În câţiva ani, dacă e profesionist şi dă dovadă de dragoste faţă de animale, condiţie esenţială pentru supravieţuirea în meserie, ciobanul îşi cumpără şi el câteva oi, le înmulţeşte şi astfel evoluează şi ajunge oier. Când îşi face turmă îsi poate angaja propriul cioban, dacă are noroc. A nu se înţelege că oierul stă doar şi „cujetă”, cum să-şi marketeze afacerea.

Dimpotrivă. Oierul poate face tot ce face şi ciobanul, ba chiar mai bine, că de aia îi e superior, diferenţa dintre ei e dată de proprietate. În timpurile moderne, însă, oierul cam face treaba ciobanului, de vreme ce angajarea unui cioban bun şi de încredere devine o operaţiune mai dificilă decât număratul creţurilor la lâna de oaie.

Mirosul de balegă bate mitica potenţă

Toţi oierii se vaită de „calitatea slabă a materialului biologic uman” cu care se lucrează la stână. Oamenii vin la oi când ajung în pragul disperării, jigăriţi şi înfometaţi, după ce au eşuat în alte domenii. Se angajează la negru, se mulţumesc cu ce li se dă, apoi dispar când se satură de muncă şi lasă turma şi oierul cu ochii în soare.

E o problemă cu băutura, mare de tot. Segmentul cu care lucrăm acum în zootehnie, cam 40% sunt oameni care nu au făcut faţă nicăieri în altă parte. Tineretul nu mai vrea să crească animale

, zice Eugen Gonţea, fermier cu peste 700 de oi în Braşov.

Calitatea proastă a oamenilor care eşuează la stână e pusă de oieri pe seama lenii ce i-a atins pe români în ultimii zeci de ani, mai cu seamă de când e mai comod să stai acasă cu ajutor social în loc să pui mâna pe sapă. Totuşi, nici condiţiile aproape sălbatice de muncă la stână nu îmbie multă lume să se sacrifice, oricâte calităţi afrodisiace ar avea carnea de oaie, după cum o laudă Gonţea, mai în glumă, mai în serios. „Noi nu avem tradiţie gastronomică să gătim carnea de oaie, dar e recunoscută că desfundă arterele, are conţinut scăzut în colesterol şi ajută la potenţă”, îşi vinde Gonţea marfa. Tot el admite, însă un fapt paradoxal, în condiţiile de potenţă mult lăudată a ciobanilor:

Ne confruntăm cu aceeaşi problemă ca şi nemţii. Am vizitat peste o sută de ferme din Germania. Şi am observant că tineretul până la 40 şi ceva de ani în proporţie de 80% era necăsătorit. Mi-au zis că fetele nu mai vor să se căsătorească cu bărbaţi care miros a balegă, să stea non stop la animale

.

Ajutorul social şi şomajul au stricat oamenii

Gonţea plânge alături de toată breasla oierilor după ciobanii emigraţi la mioarele spaniole, italiene sau germane, unde au salarii de la 500 la 1000 de euro, dar şi alte condiţii de lucru. Modul de viaţă la limita sălbăticiei si obligaţia de a te dedica non-stop oilor au îndepărat tânăra generaţie de această meserie în România.
„A murit mama aia care năştea ciobani”, zice Pavel Iovăneasa, un oier din Haţeg care s-a trezit într-o bună zi cu turma lăsată de izbelişte pe munte, de un cioban iresponsabil: „A profitat că eu cu soţia ne-am dus la o nuntă și a plecat a doua zi după ce l-am plătit şi i-am cumpărat haine, cizme şi telefon. Ulterior am aflat că mai făcuse aşa şi pe la alte stâne”.

Pentru un cioban bun oierii zic că dau şi până la 1.800 de lei salariu. Bani frumoşi pentru zona montană, unde falimentul industrializării comuniste a lăsat pe drumuri mii de oameni. Totuşi nu se face coadă la angajări la stână. „Ajutorul social şi şomajul au stricat oamenii. Preferă să stea degeaba şi să ia bani de la stat decât să vină să muncească la animale. Statul face rău că le dă bani nemunciţi”, e părerea unanimă a oierilor care ajung să schimbe la o lună-două cel puţin câte un cioban.

Acesta este un episod dintr-o serie de reportaje publicate în 2010 în Evenimentul zilei

celelalte sunt:

De ce nu-i priește Mioriței iarba din UE

Cum s-a întors țurcana în Hațeg în loc să emigreze

Doctorul cu 2000 de pacienți și 350 de oi

Etichete: , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate