Azi, 15 noiembrie 2012, a fost zi mare pe șantierul metroului din Drumul Taberei. La mai bine de un an de când au început săpăturile pentru stațiile noului tronson, azi s-a introdus în subteran primul scut mecanizat care va săpa tunelul. Sfânta Filofteia (cum a fost botezat scutul) va începe tunelul din capătul dinspre Academia Militară, și-l va duce până la capătul din Valea Ialomiței. Apoi se va întoarce la Academie ca s-o ia în sens invers, spre Eroilor.

Săptămâna viitoare va fi introdus și celălalt scut – Sfânta Varvara – care va săpa cel de-al doilea tunel, paralel cu Filofteia, pentru linia doi de metrou. Scuturile vor începe efectiv să sape abia din ianuarie 2013, pentru că până atunci li se vor adăuga diverse alte componente care vor face astfel încât în urma lor să iasă pământul și să rămână un tunel gata căptușit cu bolțari de beton. E o premieră pentru România pentru că înainte de 1989 tunelurile de metrou s-au făcut cu săpături „semi-mecanizate”, adică niște mineri săpau cu târnăcopul și alții scoteau pământul afară pe niște benzi transportoare.

Printre constructorii care lucrează la tronsonul 5 de metrou, Drumul Taberei-Pantelimon, sunt și câțiva români care au plecat de 10-20 de  ani din România, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini” la București. S-ar zice că forța de muncă de care Europa ne-a văduvit în ultimii 20 de ani se întoarce acasă, cu cunoștințe noi. Vestea proastă e că nici nu au venit bine și vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

 Acest text despre „căpșunarii” întorși ca să ne construiască metroul a fost scris astă vară și publicat pe site-ul cursdeguvernare.ro. Dar pentru că azi am vizitat din nou șantierul și am vorbit cu personajele mele, care mi-au spus că nu s-a schimbat nimic între timp, vi-l ofer și vouă aici, că poate așa ajunge vestea și la politicienii ăștia care candidează și speră să li se întoarcă românii în țară ca să facă România să prospere.

***

România e totuși țara mea, mă gândeam că s-o fi schimbat ceva și la noi între timp…

Cea mai importantă investiție care se derulează în această perioadă în România pare a fi construcția magistralei 5 de metrou, ce va lega Drumul Taberei de Pantelimon. Un traseu care figura și pe hărțile lui Ceaușescu, dar care nu a mai apucat să se facă înainte de 1989, a demarat în urmă un an. Cel puțin jumătate din el (Râul Doamnei-Eroilor) ar trebui să fie finalizat în 2015.

Lucrarea a fost câștigată de asocierea de firme Astaldi (Italia) și FCC (Spania), la care s-au alăturat firmele românești Delta ACM și AB Construct. Aproape în aceeași formulă au mai lucrat la Pasajul Basarab, dar metroul din Drumul Taberei este prima construcție subterană pe care o fac în România. 15% dintre muncitorii de pe șantierul metroului sunt italieni sau spanioli, restul sunt români.

Dan Gheorghe este unul dintre românii cu care FCC Construccion a lucrat la celebrele tuneluri Pajares din Spania, săpate în Alpii Cordilieri pentru trenuri de mare viteză. Are 48 de ani și a plecat din țară în 1992, când era tehnician la Institutul Național de Fizică Atomică de la Măgurele. „Aveam de lucru, gestionam aparatura pentru centrala de la Cernavodă. Soția lucra la o editură, nu o duceam rău, dar am plecat pentru viitorul copilului”, spune Gheorghe.

Traseul lui de emigrant a fost comun cu al multora: a cumpărat vize, a luat-o de la zero pe șantierele din Israel și Germania, unde a început ca fierar betonist. „Veneam seara acasă cu mâinile alungite ca de maimuță, de la cât fier căram pe șantier”. Familia și-a luat-o cu el abia în 2000, când a ajuns în Spania și s-a calificat ca mecanic de întreținere pe „tuneladoră”. Așa îi spun spaniolii scutului mecanizat cu care se sapă tunelurile. Acum copilul face a doua facultate în Spania, soția are serviciu acolo, doar că firma spaniolă nu mai are lucrări în țară, așa că Gheorghe a avut de ales între șomaj sau deplasarea în România, Argentina, Canada sau Panama, unde FCC a deschis lucrări.

Ca el și Daniel Faur, fost șofer în România, plecat în 2003 în Spania, unde a descoperit că noțiunile învățate acasă în școala profesională de lăcătuși mecanici îl ajută să se califice în meseria de mecanic de „tuneladoră”. La 35 de ani are la activ tuneluri făcute pentru metroul din Madrid și Pajares și a venit în România înapoi, pentru că i s-a părut mai convenabilă ca destinație decât Canada sau Panama. „Am deja o familie, soția lucrează și ea în Spania, avem un băiețel de patru ani, și m-am gândit așa: în Canada e viața scumpă, în Panama e infracționalitate mare, România e totuși țara mea, mă gândeam că s-o fi schimbat ceva și la noi între timp…”.

Daniel Faur, 35 de ani, mecanic: Nu-mi imaginam că în zece ani România să nu avanseze deloc

Când vii în vacanță e frumos, dar când trăiești zi de zi, când mai auzi și că s-ar putea opri lucrul, că se taie finanțări deși abia a început șantierul, nu ai siguranță, nu e seriozitate, cam tot ce era acum zece ani e și acum. Nu-mi imaginam că în zece ani România să nu avanseze deloc. Acolo am văzut cum gândesc străinii, ăia de ce pot și noi nu, că tot oameni suntem?

Viorel Vișovan e electrician pe „tuneladoră”. În 1998 era electrician la o firmă germană în Sighetul Marmației și a avut norocul ca la numai trei zile după ce a ajuns în Italia să găsească de lucru în meseria lui. De atunci lucrează cu Astaldi. Nici la el motivația plecării nu a fost legată de bani, ci de sistem: „Într-o zi am zis gata! Aveam fetița mică, lucrurile care se întâmplau în țară nu erau deloc încurajatoare, ca și acum. Bani câștigam peste medie, dar zi de zi mă loveam de lucruri despre care credeam că în altă parte nu se întâmplă”.

A lucrat de atunci la Roma, la tuneluri, galerii da metrou. Acum fetița lui are 14 ani, iar el 42. A cumpărat o casă la Roma și are familia cu el. Nu-și mai dorea să aibă de-a face cu România, dar firma l-a detașat ca să-i școlească pe alții aici, pentru că ar fi fost prea scump ca să aducă specialiști electricieni de acolo. „Eu sunt detașat, ca și cum aș fi temporar în orice altă țară. Am spus că nu mai vreau niciun contract cu România sau să plătesc taxe în România. O dată pe lună merg la familie în Roma. Nu știu dacă o să mă mai întorc vreodată aici”.

Aici nu te lasă nici măcar să-ți faci planul, darmite să-l depășești!

Vișovan e bine plătit aici, ca și italienii din firmă. Vorbește de altfel mai mult italiană și foarte puțin românește. Încearcă să interacționeze cât de puțin se poate cu țara lui natală, pe care o vede doar ca pe un job temporar. Ceilalți doi, însă, sunt angajați pe firma românească făcută de Astaldi cu FCC și asta pare să fie o problemă la care nu s-au gândit. La nici două luni de când sunt aici stau cu ochii pe Spania, arzând de nerăbdare să se întoarcă.

Viorel Vișovan, 42 de ani, electrician: Modul cum ești tratat acolo ca străin e mai bun decât cum ești tratat aici ca român

Modul cum ești tratat acolo ca străin e mai bun decât cum ești tratat aici ca român. Nu există să fii discriminat dacă-ți faci treaba. Prima dată da, ne băgau în aceeași oală cu țiganii, dar până la urmă am reușit să demonstrăm diferența dintre români și țigani. Noi cei din afară arătăm ce înseamnă adevărații români.

Prima nemulțumire e legată de bani. Deoarece contractele lor sunt încheiate în România se supun regulilor românești. Pe sistemul muncim puțin, ca să avem de lucru cât mai mult, codul muncii românesc nu permite ore suplimentare mai multe de 40 pe lună.

Or, româno-spaniolii sunt obișnuiți cu depășiri de plan și prime de productivitate. Au acceptat un salariu de trei ori mai mic aici, cu ideea că vor scoate un plus din ore suplimentare și sâmbete lucrate.

Gheorghe povestește că în Spania puteau să lucreze și duminica, dacă voiau, câștigau și câte o mie de euro dacă depășeau planul, iar asta era o motivație pentru oricine: „Aveam de exemplu plan să facem 600 de inele de tunel într-o lună. Și noi făceam 700. Fiecare om lua prima de productivitate. Aici nu te lasă nici măcar să-ți faci planul, darmite să-l depășești! Aceste discuții cu finanțarea, dacă e, dacă nu e, dacă se întrerup lucrările sau se trece metroul la primărie… denotă neseriozitate și nesiguranță. Fondurile nu pot fi sistate pentru că mașina asta când începe să sape nu o poți opri și conserva. Ea dacă stă în tunel se afundă în pământ și după aceea costă enorm numai s-o repui vreodată în funcțiune. Costă mai mult decât dacă ai finanța lucrările normal, în continuare. Nu s-a pomenit nicăieri în lume ca mașina să fie scoasă înapoi. Ori mergi cu ea până la destinație ori nu te mai apuci.”

Pe lângă bani, cei trei sunt nemulțumiți cam de aceleași lucruri din cauza cărora au plecat: sistemul, politica, oamenii, nesiguranța. Ei admit că nici în Italia sau Spania acum situația nu e roz, dar cu toată criza, viața pare mai bună acolo decât aici. Ba chiar, după două luni de muncă în România, perspectiva unui șomaj de 1200-1300 de euro în Spania pare mai atractivă decât salariul de aici.

Dan Gheorghe, 48 de ani, mecanic: Mai mult câștig ca șomer în Spania decât aici

Am prins gustul banilor, am văzut cum e afară, că se poate trăi și mai bine decât aici, acum e prea târziu ca să ne mai adaptăm aici. Poate dacă n-am fi știut că se poate și altfel, … mai bine nu aflam că se poate și altfel. Acolo am trăit decent, nu am făcut avere, am investit și aici într-un teren la munte, avem casa în continuare, nu am vândut-o, poate ne vom retrage în România, totuși, cine știe, dar deocamdată, dacă din 2013 încep iar lucrul în Spania sigur mă duc înapoi. Aici am salariul de trei ori mai mic, mai mult câștig ca șomer în Spania.

Ce îi deranjează în România:

–         circulația pe drumurile publice, șoferii nu au bun simț pe drum, toți vor să ți-o ia înainte;

–         birocrația, corupția;

–         funcționarii publici nu au aflat că ei sunt în slujba cetățeanului și nu invers. Că banii din salariul lor vin de la oameni. „La pașapoarte de exemplu, de ani de zile se știe că în august vin mulți români să-și schimbe pașapoartele și tot nu se organizează pe perioada aia să deschidă mai multe ghișee ca să nu mai fie bătaie de joc. Eu cred că special fac asta. Ca să te umilească” – zice Viorel Vișovan.

Ce ar schimba ei la România:

– pe cetățeanul de rând. „El trebuie să se schimbe să înțeleagă cum funcționează politica, să i se predea la școală, să știe ce să ceară. România e țara cea mai ușor de manipulat din UE.” – Viorel Vișovan

– mentalitatea.

– „să fie fiecare corect pe felia lui, că altfel nu prosperă țara. Cum vrei să se ridice țara asta dacă nu-ți plătești impozitele și dările?” – Dan Gheorghe

Metroul înainte și după 1989

Tuneladora sapă 30 de metri pe zi, comparativ cu 4 metri cât săpau minerii înainte de 89

Scuturile pentru care au venit cei trei români din Spania și Italia vor săpa tunelurile pe care vor circula trenuirle de metrou între stațiile Academia Militară și Râul Doamnei / Valea Ialomiței. Pe traseu scuturile vor întâlni cele zece stații ale viitoarei magistrale care sunt și ele în lucru. Stadiile de execuție diferă, de la 90% la Academia Militară, la 25% la stațiile Favorit sau Orizont. Au existat întârzieri în lucrări, admite Gheorghe Udriște, fost director în cadrul Metrorex, din cauza faptului că rețelele subterane de electricitate găsite la săpături nu corespundeau cu planurile de pe hârtie. Și toate avizele și birocrația generată de descoperirea proprietarilor de rețele au întârziat lucrările la metrou.

„Tuneladorele” sunt niște cilindri uriași care au cuțite rotative în capătul din față, cu care vor scurma pământul în subteran. Întreaga mașinărie se târăște ca un vierme prin pământ, săpând tunelul, și pavându-l în urmă cu bolțari de beton. Este dirijată de un pilot care are grijă să respecte de fapt coordonatele date prin satelit, și întreținută de mai mulți mecanici și electricieni.

Teoretic scutul mecanizat va avansa prin subteranele Bucureștiului cu o viteză de 20-30 de metri pe zi. Prin comparație, înainte de 1989 viteza de înaintare era de numai 4 metri pe zi. Dar, pe vremea aia toată forța de muncă, aparatura și materia primă erau autohtone.

5 km de metrou pe an înainte de 1989, nici zece km în ultimii 20 de ani

Printre cei care se află azi pe șantierul din Drumul Taberei este și inginerul Sergiu Plugovici, care a lucrat la metrou încă de la primul tronson, Semănătoarea-Timpuri Noi, până la ultimul, dat în folosință cu greu după 1989. Acum lucrează pentru Delta ACM.

În 2009, când metroul a împlinit 30 de ani de la inaugurare, inginerul Plugovici era de părere că în România nu s-ar mai putea face metrou cum s-a făcut înainte de 1989, din două motive: că nu mai avem mână de lucru specializată și că fără bani și determinare politică nicio firmă nu ar mai putea să muncească în ritmurile susținute de regimul Ceaușescu. Între 1975 și 1989 s-au dat în folosință câte 5 km de metrou pe an, în total 60 de km.

Ceaușescu era de acord cu orele suplimentare

„Ritmul din 89 nu cred că se mai atinge vreodată. Toate regionalele CFR din ţară detaşau oameni obligatoriu la metrou. Aveam la un moment dat 1.000 de liniori la montaj, betonare. Se câştigau şi 7.000-8.000 de lei pe lună în acord şi ore suplimentare. Şi acum s-ar face dacă muncitorii ar fi plătiţi bine şi mai ales la timp. Discontinuitatea e o nenorocire”, credea Plugovici în 2009.

La nici trei ani distanță, vorbim despre același lucru. Tăierea la jumătate a fondurilor destinate lucrării pe acest an și discuțiile despre o eventuală mutare a metroului la primărie dăunează productivității de pe șantier.

La ultima rectificare bugetară investiția în metroul Drumul Taberei a pierdut jumătate din alocarea bugetară pe acest an. Adică de la 380,9 milioane de lei, suma alocată inițial pentru 2012, fondurile au fost reduse la 178,9 milioane de lei. Premierul Victor Ponta a anunțat că intenționează să treacă metroul în subordinea Primăriei Capitalei, ceea ce a dat naștere la declarații contradictorii, care puneau sub semnul întrebării capacitatea municipalității de a susține astfel de investiții. Deocamdată nu au avut loc discuții decisive pentru mutarea metroului la primărie, dar pentru unificarea și exploatarea mai coerentă a transportului în comun din Capitală nu ar fi o mișcare greșită, admite chiar Gheorghe Udriște, fostul director al metroului, cu condiția ca investițiile să fie în continuare făcute de către stat, nu doar de primărie.

Udriște spune că deocamdată lucrările de pe șantier nu sunt afectate de tăierile bugetare, și că oricum finanțarea acestei lucrări este asigurată până în 2015 la finalizare, de la Banca Europeană de Investiții la care guvernul trebuie să pună partea sa de 50%.

Cifrele metroului Drumul Taberei

Tronsonul M5 – Râul Doamnei – Eroilor 2 – Pantelimon

Lotul 1 – Râul Doamnei – Eroilor 2

Lotul 2 – Eroilor – Pantelimon

Lungimea lotului 1: 6,2 km + 1 km

Număr de stații: 9 + 1 (și un depou), amplasate la 500 de metri distanță.

Constructorul lotului 1 – Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM și AB Construct (România)

Constructorul lotului 2 – Max Bogl (Germania) – Max Bogl (România)

Costuri pentru lotul 1: 215 milioane euro (fără TVA) 50% bugetul de stat – 50% BEI

Termen de finalizare: 2015

Ritmul construirii metroului București înainte și după 1989

Magistrala 1 – Militari – Titan, începută în 1975, cu 17 staţii, un dispecerat şi două depouri, a fost dată în exploatare pe tronsoane astfel:

Tronsonul 1 – Semănătoarea (acum Petrache Poenaru) – Timpuri noi, 8,63 km, 6 staţii – 17  noiembrie 1979

Tronsonul 2 – Timpuri Noi – Republica, 10,10 km, 6 staţii – decembrie 1981

Tronsonul 3 – Eroilor – Militari (acum Preciziei), 8,83 km, 5 staţii – august 1983

Tronsonul 4 – Semănătoarea – Crângaşi, 0,97 km, 1 staţie –decembrie 1984

Tronsonul 5 – Crângaşi – Gara de Nord, 2,83 km, 2 staţii – decembrie 1987 

Magistrala 2 – IMGB (acum Dimitrie Leonida) – Pipera, 18,86 km, cu 14 staţii şi un depou, 1987

Tronsonul 1 – Berceni – Piaţa Unirii2,  9,96 km, 8 staţii – ianuarie 1986

Tronsonul 2 – Piaţa Unirii2 – Pipera, 8, 72 km, 6 staţii – octombrie 1987

Magistrala 3 – Gara de Nord – Dristor2 – 7,8 km, 6 staţii – august 1989, terminată mai devreme deşi obiectivul Congresului al 13-lea ar PCR prevedea cei 60 de km de metrou finalizaţi până în 1990

După 1989:

Linia Gara de Nord – 1Mai, 3,68 km, 4 staţii – martie 2000

Linia Nicolae Grigorescu 2 – Anghel Saligni, 4,75 km, 4 staţii – noiembrie 2008

Galerie foto pentru ce s-a întâmplat azi: coborârea primului scut în subteran:

     

Citiți și cum a fost construit metroul înainte de 1989, un serial publicat în Evenimentul zilei în 2009:

1. Tovarasii care au construit metroul
2. De ce nu a vrut Ceausescu metrou în Drumul Taberei
3. Sapaturi mecanizate cu mineri dupa indicatii manuale
4. Cine a mai fost si Costin Georgian asta
5. Elena Ceausescu la proba metroului – Sic ca nu merge
6. Udriste – O sa vedem daca mai suntem in stare sa facem metrou

 

Etichete: , , , , , ,

12 comentarii la “„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei” Subscribe

  1. Andreea 15/11/2012 at 14:58 #

    Of, of. Altceva nu stiu ce sa zic :(.

  2. dojo 15/11/2012 at 15:22 #

    Si stai sa vezi ca romanul de rand ii va acuza ca nu sunt patrioti, ca sunt laudarosi, ca nu stau sa faca Romania mai buna etc. Nimeni nu invata nimic din toate chestiile astea. Cei care si-au facut o viata dincolo, au grija sa ramana acolo, cei de aici refuza sa accepte orice comentarii sau sfaturi. Pana si denumirea de ‘capsunari’ denota cat respect avem noi fata de compatriotii care au ales drumul greu al strainatatii, in loc sa stea cu mana intinsa.

  3. VASILIU MIRCEA PAUL 15/11/2012 at 16:13 #

    Bun Dollo ! Meserie ! Ziarism de calitate făcut de una singură, fără armata băgătorilor de seamă din spate.

    A, desigur, am uitat arma ta „secretă” – muța Toshiba – e clar că ea finisează textul, nu degeaba șede pe tastatură.

    • Dollo 15/11/2012 at 17:59 #

      da, ea dă cu coada dacă e mulțumită 🙂

  4. Adrian 16/11/2012 at 10:12 #

    Anzii Cordilieri vroiai sa zici. Alpii Cordilieri nu exista dupa stiinta mea.

    • Dollo 16/11/2012 at 11:15 #

      E vorba de fapt de „Cordillera Cantábrica mountain range” pe care eu din eroare i-am plasat tot în Alpi, deși ei sunt mai la sud, fac parte din Pirinei mai degrabă. Anzii tăi nu sunt în Europa.

  5. capsunar 16/11/2012 at 12:26 #

    excelent articol. te cam pune pe ganduri…

  6. Motanul 16/11/2012 at 15:06 #

    Au bagat sfintele la sapat tuneluri. Bun, bun! Dupa ce termina treaba se vor expune in noua catedrala ca sa le pupe calatorii cu metroul in zilele de sarbatoare.;)

  7. martzipan 30/12/2012 at 22:30 #

    draga dollo,

    urmaresc de ceva vreme blogul tau si pana acum n-am zis nimic – stiu ca tie nu-ti place treaba asta, da’ nah, lenea e cocoana marea, alea-alea…

    e foarte frumos articolul, iar povestile oamenilor astora ar trebui sa dea de gandit, nu cum zicea cineva mai sus, sa dea nastere la diatribe si reprosuri.

    sincer, eu sunt sceptic cu privire la ultima magistala de metrou. data fiind lentoarea cu care se misca lucrurile – pentru ca, nu-i asa, daca nu e si comision, nimic nu e + ca pe astia de la ue ii duci tu cu presul cat ii duci, da’ mai putin cand e vorba de bani – sper doar sa nu fi batut toti oamenii astia atat amar de drum degeaba si, Doamne apara-ne, sa nu ramana frezele alea ingropate prin drumul taberii, ca sigur intram (din nou) in cartea recordurilor. sau, de fapt, asta e chichirezul?

    • Dollo 31/12/2012 at 13:32 #

      Dragă Martzipan, mulțumesc pentru vizite și pentru întâiul comentariu 🙂 Eu m-am decis să fiu mai optimistă și să le acord încrederea mea că vor duce la bun sfârșit lucrarea. Dar și un loc în Cartea recordurilor nu strică 🙂

  8. capone 24/06/2013 at 16:39 #

    Toti 3 au plecat 2 in venezuela 1 in polonia

  9. dan 09/10/2013 at 09:46 #

    Ce trist. Cine mai ramane sa munceasca in tara asta? Ce calitate ar mai avea rodul muncii aici? Orizontul insa este si mai sumbru. Ca natie ne indreptam intro directie gresita.
    Probabil ca intrun viitor nu chiar indepartat se va pune problema existentei tarii in infatisarea ei actuala. Ne distrugem singuri traditia si cultura, iar fara ele nu avem identitate. Oricat de suparati am fi pe tara noastra, trebuie totusi sa nu ii intoarcem spatele. Este ca un parinte pe care te superi ca nu te-a ajutat, desi acum nu mai ai nevoie de ajutor. Unii pot sa faca asta, altii nu.

    PS: intro/intrun .. da! legat, check DOOM2

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini