Am realizat în 4 ani în SUA cât nu am realizat în 30 de ani în România, doar pentru că știm exact ce vrem de la viață și suntem dispuși să muncim pentru asta.
Am realizat în 4 ani în SUA cât nu am realizat în 30 de ani în România, doar pentru că știm exact ce vrem de la viață și suntem dispuși să muncim pentru asta.
Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.
Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit
În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.