Azi am văzut un om căcându-se lângă blocul meu. Iar la Unirea, literele din „orașul tandreții” sunt în continuare goale.
Azi am văzut un om căcându-se lângă blocul meu. Iar la Unirea, literele din „orașul tandreții” sunt în continuare goale.
Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.
„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.
Povestea casei din lemn de la Harghita și minunații unguri de la Ecowoodenhouses care au construit-o
Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!