Tandrețuri de București

Azi am văzut un om căcându-se lângă blocul meu. Iar la Unirea, literele din „orașul tandreții” sunt în continuare goale.

A zi am văzut un om căcându-se lângă blocul meu. Era tânăr, îmbrăcat decent, și-a dat pantalonii jos, chiloții (bleu), s-a așezat pe vine cu spatele la zidul blocului și s-a scremut. Când m-a văzut mi-a făcut semn cu mâinile, spre curul lui alb și gol, și mi-a aruncat privirea aceea fatalist-provocatoare cu care te înfruntă un nebun: ce vrei, mă căcam pe mine! Dacă nu mi-ar fi fost o oarecare teamă de reacția lui aș fi scos telefonul să-i fac o poză. În fond era pe domeniul public, ba chiar un pic privat, dacă ne gândim la proximitatea blocului.

Eu eram lângă mașină, așteptam pe cineva. L-am privit pe căcăcios cum s-a ridicat când a terminat, și-a tras chiloții, și i-a netezit cu mâna încercând probabil să-și șteargă urmele dintre buci cu textila, apoi și-a încheiat pantalonii și cureaua și a plecat. După câțiva pași s-a privit în geamul unei mașini parcate și, cu aceleași mâini cu care-și netezise chiloții (pe care le mai ștersese puțin și pe pantaloni), și-a aranjat freza. S-a îndepărat fluierând. Totul a durat mai puțin de 3-5 minute.

Mă întrebam ce aș fi făcut în locul lui, dacă nevoia ar fi fost așa de mare. N-am găsit un răspuns, dar cu siguranță n-aș fi avut atâta tupeu. Pe de altă parte, o să ziceți că am o predilecție spre chestiile copro. Dar, ceva mai târziu, la Universitate, am făcut poze cu fântâna sângeroasă colorată de HBO în cinstea serialului lor True Blood. N-am putut să nu remarc că în același cadru s-au înghesuit două din emblemele orașului: monumentul budelor și unul din ceasurile aurite pe care Oprescu a plătit un milion de euro din banul public.

Ceva mai la vale, în față la Unirea, Orașul Tandreții era la fel de gol ca atunci când îl amenajau, dar păzit de un nene blazat pe un scaun. Cred că au fost niscai tentative de furt din tandrețurile alea. Altfel nu-mi imaginez cum de, în câteva săptămâni nu s-au umplut de tandrețe literele alea. Că dacă nici bucureștenii nu sunt tandri….

 

Tags: , , , , ,

17 Responses to “Tandrețuri de București” Subscribe

  1. Ana 12/10/2011 at 21:28 #

    Chestie de educatie. Am avut multe zile in care am umblat non-stop de dimineata pana noaptea si nu m-am cacat niciodata in strada sau printre tufisuri. Am ajuns sa fac cunostinta cu bude de benzinarii, bude de centre comerciale, bude de restaurante de fite sau de carciumi ordinare, de scoli, de gari, bude ecologice din parcuri, ba chiar am si intrat intr-un bloc si am sunat la prima usa intr-o zi in care nu aveam idee unde as putea sa gasesc una prin apropiere. Ah, da, am intrat si la politie doar pentru asta. Si in mall. Tin minte ca am multe momente de disperare la activ. Si tot nu m-am cacat niciodata in mijlocul drumului.

    PS – „dacă nici bucureștenii nu sunt tandrii” – ai tinut apasat cam mult i-ul ala la ultimul cuvant.

    • Dollo 12/10/2011 at 22:24 #

      daaa, suntem tandriiii 🙂

  2. LStefan 12/10/2011 at 22:45 #

    Fintina colorata si ceasul sunt de remarcat. Imi plac fotografiile. Restul insa miroase urat. Se sparie (si) gandul, nu numai bucuresteanu’.

  3. manel 12/10/2011 at 23:10 #

    pai nu canta si gica petrescu „suflet tandriu / de papugiu”? 😉

  4. mircea 12/10/2011 at 23:35 #

    Ba io m-am cacat odata in fata la Ateneul Roman.
    Era in iulie 1976…
    De fapt am si scris despre asta.

    • Dollo 13/10/2011 at 09:38 #

      Dă și tu un link . În ce clasă erai? 🙂

      • mircea 13/10/2011 at 11:49 #

        http://numisfera.ro/razbunarea-atheneului-roman/
        Terminasem clasa a treia…

        • Dollo 13/10/2011 at 15:22 #

          Deci Ateneul s-a răzbunat după 20 de ani :))

  5. Gilbert 13/10/2011 at 10:04 #

    Oameni ori peţi, tot animale suntem. Şi fiecare e cu… norocul său. Iar scuze există pentru orice…

    • Xanaxdu 13/10/2011 at 10:33 #

      Da, si eu am vazut un tip cacandu-se odata intr-o piata centrala din Budapesta, in rondourile de flori, pe partea dinspre sosea, la ora 17,30, in miezul verii. Eram intr-un taxi, si am fost asa socata, ca toata seara nu mi-am revenit (si acum, ca mi-ai amintit de scena, ma ia cu frisoane). Tipul parea OK, vorbea cu o mina la telefonul mobil, cu ailalta si-a dat jos pantalonii si da-i sa mearga. Singura explicatie pe care mi-am dat-o a fost ca e turist si/sau high on something (desi inteleg ca drogurile dau constipatie).

      • Dollo 13/10/2011 at 15:25 #

        Ăla măcar îngrășa straturile de flori, precum Mircea în fața Ateneului :))

  6. Glass and Iron 13/10/2011 at 11:22 #

    Nu am idee cum o fi prin alte orase dar stiu sigur ca asta este una dintre metehnele Bucurestiului – lipsa unor WC-uri decente prin oras. Daca ar da dovada de ceva minte organizatorica, ministrul turismului ar incepe cu contruirea unor WC-uri publice … ca nu iti arde de plimbare prin Bucuresti sa incepi cascand gura si terminand strangand tare de tot din dinti.
    Si daca se apuca sa construiasca, sa puna in fiecare cabina cate un mascat sa pazeasca ţurlanu’ sa nu faca pe langa, sa nu se sterga de ziduri, sa nu zgarie măscări cu sau fara rima si alte alea obisnuite …

    Mai sunt si indivizi care inca nu au iesit din stadiul de „gandire rurala”, la mintea lor totul este precum sunt invatati acolo de unde coboara in orase – mi dau pantaloni jos ji … pormămi văd dali meli.

    • Dollo 13/10/2011 at 15:24 #

      Au pus din astea eco și mai nou din alea alimentate cu apă, la care primăria plătește chirie lunar cât pentru o garsonieră. Însă când e să intri într-una din asta eco, zău dacă nu ajungi să-l înțelegi pe ăla de lângă bloc… Îți trece orice chef

  7. Adrian 13/10/2011 at 11:49 #

    Intr-adevar fantana aia sangeroasa e de mare efect, te ia si greata si spaima in acelasi timp. Si uite-asa ma voi dezabona de la HBO… Faza cu cacatul (sau cacaciosul) nu e noua pe la noi. Imi amintesc o fotografie distribuita rautacios prin Occident in ideea de a ilustra imaginea (oricum stricata) a Romaniei. Era prezentata o tiganca grasa cacandu-se in plina strada. Ceea ce e de maxima tandrete in fotografia asta e momentul in care a fost surprinsa, fix cand cacatul era intre bucile curului si asfalt. Imi pare rau ca nu gasesc un link cu ea 🙂

    • Dollo 13/10/2011 at 15:23 #

      Cred că dacă aveam tupeu să scot telefonul prindeam și eu o astfel de poză ieri 😉

  8. Alexandra 13/10/2011 at 15:17 #

    Am patit-o o data nasol, cand eram copil :))) acum mi se pare hazliu insa eram disperata, m-a apucat „in mijlocul nicaieriului” intr-un satuc izolat. Nu zic mai multe, decat ca am cautat o toaleta si am batut la usi pana cand era imposibil, fizic, sa mai tin cont de politete.

  9. blo 14/10/2011 at 17:47 #

    oh, momentul ala cand te trec transpiratii reci, cand te albesti la fata si cand muschii fesieri sunt atat de incordati incat ai putea sparge nuci cu ei :))))
    mi s-a intamplat o singura data sa ma apuce asa pe drum pentru ca faceam un tratament cu fier, si-mi dadea ala o rascoala in matze, mai ceva ca la 1907. m-am abtinut voiniceste pret de 3 statii de metrou si cateva sute de metri pe jos, pana era sa-mi dau drumul in fata usii ca mama pusese siguranta si nu puteam descuia :)))

Leave a Reply

Oldies but goldies

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Autorizația de construcție – când primăria e mai parolistă decât arhitectul (II)

unelte

În țara lui „așa se face”: dom profesor îți face o onoare cu forța, iar producătorul îți zice, voalat, că proiectantul tău e praf; Și se întâmplă că ne dispare din proiect și al treilea structurist

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai