Delta Dunării, paradisul pierdut

Locul în care Dunărea întâlnește marea, unde pescarii jinduiesc la peștele prins de pelicani, și furtunile se sfârșesc cu un curcubeu, se zbate între turiști și ecologiști

Dollores Benezic, articol apărut în 2010 în Evenimentul zilei

Am fost în Deltă când aveam 15 ani. N-am înțeles decât că toată lumea era înnebunită să mănânce pește și că apa mării, în locul acela plin cu dune de nisip  de la capătul Sulinei, avea un gust dulce mâlos. Atunci am învățat și ce înseamnă cuvântul “aluviune” și ce rost aveau măgăoaiele de fier care scormoneau canalele Deltei, ca să nu se înfunde cu tot ce ne trimiteau țările din amonte de Dunăre. Ai mei au cumpărat la negru niște pește mare și un borcan cu icre. În hotel, singurul din Sulina, niște străini au vrut să stea la masă cu noi, într-o seară, dar mama s-a ferit de ei ca de dracu. Erau anii ’80, iar magazinul din Sulina etala conserve de pește și atât.

Am revenit în Deltă după mai bine de 20 de ani. Lumea a rămas la fel de înnebunită după pește, și el, peștele, se dă tot la negru. Magazinele sătești sunt aproape la fel de prost aprovizionate, din cauza drumului anevoios și costisitor peste ape, dar străinii au căpătat permisiunea legală să pactizeze cu băștinașii, chiar să se cazeze la ei. Atinse de blestemul canalelor pe care le scormoneau în trecut, dragele – ce nume nepotrivit pentru niște măgăoaie – zac acum ruginite pe marginea râului. Nu le mai folosește nimeni, nu pentru că s-ar fi dat vreo directivă de prezervare a naturii sălbatice, ci din cauza modului românesc în care decurge viața și aici, în Deltă.

 Peștele de la Giurgeni începe

Abia acum, după 20 de ani, am înțeles ce înseamnă Delta. Când toată lumea zice că “nu mai e Delta ce a fost” și că totul se cam duce de râpă. “Natura se regenerează” pare la fel de greu de înghițit la fața locului, precum i-ar fi cormoranului să mănânce un șalău sau una din sticlele goale de bere, aruncate de turiști în apă. Totuși, minuni se mai întâmplă, măcar în lumea peștilor și a păsărilor, iar pentru asta merită să faci o excursie în Deltă.

Noi am plecat într-o luni, când traficul pe autostradă nu dădea semne că ar fi vreo bătaie a peștelui prin Deltă. Nici nu era. Pe la Giurgeni localnicii stau și acum pe marginea drumului național, cu mâinile depărtate în față, arătând cam cât de mare e peștele pe care ți l-ar vinde, dacă ai opri. Ne păstrăm pentru “original” și ajungem cât ai zice … pește la Tulcea.

Lolita și nea Vasile

Lolita și nea Vasile fac un cuplu rupt din peisajul portului. Ea să tot aibă vreo 30 de ani, el cu mult peste. Nea Vasile și-a modelat de fapt Lolita singur, precum Pigmalion, făcând dintr-o barcă de salvare de pe un pescador, un mini-vaporaș de plimbat turiștii curioși prin canalele Deltei. Are tot ce-i trebuie pe ea: o cabină de dormit, aragaz pentru ciorba de pește și pătrunjelul atârnat la pupa, ca un talisman care să-l apere de sirene. În cabină coabitează cu câțiva tăuni uriași care nu se mai obosesc nici să bâzâie. Stau lipiți de geamurile cabinei ca niște mascote.

În fața Lolitei se deschide canal după canal. Apa e mâloasă și nu te îmbie la scăldat, dar pe malurile cu rădăcini descărnate, de sălcii, salcâmi și păpuriș, pescarii amatori trag speranțe să sară în apă dacă li se agață în cârlig vreun fraier de câteva kile. “Peștele e mai deștept ca omu’”, omoară, totuși, speranțele Serghei Nicolai, un pescar care-și are coliba pe malul canalului Litcov. “Că dacă ar fi fost mai prost, n-am mai fi avut acum pește, că i-ar fi prins omu’ pe toți, nu?!”.

Nea Vasile îl aprobă, chiar dacă el e marinar. Dar în Deltă, marinarii și pescarii fac echipă precum cormoranii cu pelicanii. “Cormoranii mănâncă numai peștele mic, și ce-i mare aruncă în gușa pelicanului. Populația Tulcei e mai mică decât numărul de pelicani și de cormorani, și ăștia mănâncă pește mai mult decât putem noi să pescuim”, pune lucrurile în ordine, nea Vasile.

Egrete, libelule, nuferi galbeni

La asfințit, cerul se sufocă roșiatic, înghițind apele Dunării la un loc cu soarele care ne dogorise toată ziua prin acoperișul Lolitei. Nea Vasile acostează la malul umbros din Băltenii de Sus, își pregătește cina și ne lasă să înnoptăm în Hotelul Wels, ca niște turiști de fițe care nu suportă să doarmă legănați de valurile Dunării.

Dimineața se consumă în liniștea plescăită de boticurile caprelor, care smulg iarba de pe malul apei. Soarele își vede de treabă printre sălcii, apa îi stă nemișcată la picioare pescarului întors de la întins plasele în baltă, iar noi o regăsim pe Lolita gata să ne ducă la Mila 23.

Satul lui Patzaichin ni se arată la capătul unui coridor de frunze parfumate, de copaci înmuiați în apele Deltei. Ne-au fost călăuze egretele cu gâtul lung întins către cer, broaște țestoase lăfăite la soare, lebede ascunzându-și puii cafenii de frica zgomotului de motor și libelulele negre-antracit, fâlfâind în căutare de nuferi galbeni.

Prânzim în satul în care toți copiii învață să vâslească înainte de a merge și pornim spre rezervațiile cu nume de legendă: Furtuna, Nebunu, Tătaru, Rădăcinos.

Pe drum ne ajung din urmă nori de plumb care învolburează apa și înegurează văzduhul. Nea Vasile privește egal prin geamul presărat cu tăuni. Nu-l mai impresionează o mică furtună, după câte a taversat la viața lui. Se face frig, miroase a lemn ud și Lolita se balansează gata să ne arunce peste bord la prima pală mai serioasă de vânt. După câteva zgâlțâieli, însă, soarele ne încălzește blând spatele, cu ultimele raze stacojii. Înaintea noastră înflorește curcubeul printre picăturile răzlețe de ploaie. Cât vezi cu ochii e apă, pădure și peste toate, curcubeul. “George Bush!”, strigă amuzat nea Vasile prin geamul cabinei, arătându-ne din ochi salutul de final cu care Delta Dunării ne petrece spre casă.

 

PESCĂREȘTI Povești cu pelicani și pești

Peștele e mai rar în Deltă decât sticlele goale de plastic aruncate în apă. Brigitte Popescu, patroana Hotelului Wels (înseamnă “somn” în germană) din Băltenii de sus, crede că o să ajungem să vedem peștii numai în poze. “Nu e normal ca până și noi, hotelierii, să alergăm să găsim pește ca să le putem da de mâncare turiștilor”, se revoltă doamna Popescu.

Deocamdată, de la bordul Lolitei, poți vedea peștii cum sar pe canale, din calea valurilor stârnite de bărcile cu motor. Pe multe canale se ițesc, în apa scăzută din cauza căldurii, plasele interzise de lege. “Ne-au interzis avele, și ne pun să pescuim numai cu taliene, cu vintire. Cu astea nu prindem mai nimic. Vă zic, pescăria e loterie!”, conchide amărât Serghei Nicolai, zis Colea, care din cei 41 de ani – 20 și i-a petrecut pe baltă, pescuind. El știe că din bătrâni se pescuiește cu ave și refuză să creadă că alea ar fi de vină pentru penuria de pește de acum. “Sunt perioade. Peștele acum e, acum nu mai e, că nu-l ține nimeni de coadă. Azi e aici, mâine e la Caraorman”, face Colea harta de interese a bibanilor.

Apă cu vitamine, din Dunăre

Că interesele celor mari s-au văzut deja. “Ne-a făcut legea asta Adrian Năstase, primul vânător al țării. Și a distrus pescuitul. Că nu noi am distrus Delta și peștele, ci braconajul și împărțirea pe zone de interese. Ei zic că pescuitul sportiv nu dăunează, că pescarul sportiv prinde peștele, îl pupă în bot și-i dă drumul în baltă. Îi dă drumul pe dracu, că-l bagă la cazan”, se revoltă Colea.

Nici Vasile Roșu, vecinul de colibă pescărească al lui Colea, nu e de acord cu reorganizarea Deltei. “A venit unul de la Cațavencu și a zis: <ia uite, bă, nu prind io știucă la lansetă din cauza la pescari. Ia să le facem noi o lege să nu mai pescuiască!> Și ne-au aranjat. Am mai rămas câțiva, că mulți au plecat în Spania sau Italia la muncă. Nici copiii noștri nu mai vor să fie pescari”, se plânge Vasile.

Între timp soția unuia dintre ei scoate din cuptor o plăcintă cu brânză, iar Vasile etalează pe masă niște bucăți mari de pește din ceaunul cu ciorbă. “Serviți, nu vă uitați, că e cu apă din Dunăre, bună, plină cu vitamine!”, râde Colea, pe care nu-l interesează câte canalizări neepurate contribuie la vitaminele alea. “Oricum e prohibiție la raci, broaște, caracude și sturioni. Racii mor primii de la cianuri, așa că, ce rămâne mâncăm noi!”, se resemnează Colea.

Rezervații de pescari

Toți oamenii Deltei au câte o poveste despre un pelican crescut de suflet pe timp de iarnă. Noi n-am văzut niciunul, pentru că apa era scăzută, iar Lolita nu putea să pătrundă în lacurile pe care-și fac pelicanii siesta, după ce înghit la pești în cantități invidiate de orice pescar. “Am crescut unul într-o iarnă și se învățase să bage ciocul în barcă, să se uite după pește”, povestește amuzată Paula Marcov, o puștoaică de 19 ani ai cărei părinți au o pensiune în Mila 23, satul natal al lui Ivan Patzaichin.

Și Colea a avut cândva un pelican pe lângă barcă, dar când a văzut că înghite 30 de kile de pește în gușă l-a alungat. “Ai naibi, înghit pește și după aia vin pe umărul tău și râgâie”, povestește Colea în hazul general.

Când le trece umorul oamenii revin la amărăciunea cotidiană. Sunt dezorientați pentru că viața, balta și pescuitul nu mai sunt cum au învățat ei că trebuie să fie. “Ne-au trimis să facem cursuri, cică să învățăm să pescuim european. Și degeaba. Avem diplome acuma, dar n-avem ce pescui. Măcar așa, pentru satisfacția turiștilor care vor să vadă cum trăiesc pescarii în Deltă, ar fi trebuit să ne lase să trăim și să pescuim ca înainte, ca pe indienii ăia din America, băgați în rezervații”, visează Colea.

 

TURISM & DELĂSARE.
Servicii de 4 stele împart același piesaj și mal de apă cu pensiuni rurale, vile cu termopane, corturi, grătare sfărâinde și localități în ruină

Dacă ajungeți în Deltă nu vă așteptați să vedeți construcții autentice, acoperite cu stuf și decorate cu plase pescărești, că veți fi dezamăgiți. Pensiunile și hotelurile se construiesc așa cum îi trece prin cap proprietarului. Prețul terenurilor a explodat și aici, în ultimii ani, ajungând la 80-100 de euro/mp, acolo unde se mai găsește. Oamenii nu-și mai acoperă casele cu stuf și din cauza interdicției de a tăia stuful din baltă. Multe canale sunt blocate adesea de copaci răpuși de bătrânețe sau vânt, dar zac acolo neluați de nimeni, de frica acuzației de “furt de lemn din Deltă”. Avutul tuturor a ajuns, pe bucăți, al unora, și numai în acele zone autoritățile mimează controalele de mediu sau împotriva braconajului.

Maliuc: politică, alcool și lene

Casele noi au țigle colorate și pereți așijderea, termopane și aer condiționat. Puține pensiuni-hoteluri sunt făcute cu gust și materiale naturale, care se potrivesc cu locul. Unitatea arhitectonică nu se simte nici aici, cum e inexistentă în restul țării. Primarii se află la doilea-al treilea mandat, iar disputele politice se regăsesc și în Deltă, la aceeași intensitate ca și la televizor.

Maliucul, de exemplu, localitate vedetă în anii ’80, pare acum încremenit în nesimțire. Totul e în paragină, mormane de gunoi zac pe ulițe și în gura canalului pe care sunt legate bărci cu motor. Câțiva bărbați beau la cârciuma din apropierea pontonului, într-o bătătură dogorită de soarele amiezei. La magazinul lipit de ruina singurului hotel din localitate vinde doamna Angelica Bădărău.

“Trăiesc o sută de familii aici, dar oamenii sunt puturoși și negospodari!”, descrie sumar situația doamna Angelica. Ochi-i albaștri, ca ai tuturor lipovenilor din Deltă, îi scapără când povestește despre cât de greu îi e fiicei dumneaei (consilier liberal la primărie) să găsească mână de lucru pentru hotelul Salcia, pe care tocmai l-a achiziționat și vrea să-l refacă. “Femeile de pescari preferă să stea acasă și să ia ajutorul social, decât să lucreze la hotel pe zece milioane. Oamenii preferă să bea. L-au ales pe primar, care e la al patrulea mandat, și n-a făcut nimic până acum. Dar l-au ales că e din PD și li s-a spus că dacă nu-l aleg pierd fondurile europene. Ce fonduri, doamnă, la paragina care e aici?”, conchide supărată femeia.

Mila 23: ca la mama acasă

Situația arată altfel la Mila 23. Fostul sat al lui Patzaichin nu debordează de prosperitate, dar nici părăsit nu-i. Primarul e tot PD și tot neputincios pare, de vreme ce stația de apă s-a stricat acum un an și nici azi nu-i reparată. Dar oamenii s-au descurcat cum au putut, cu hidrofoare și puțuri în curte.

Doamna Elena Marcov își pune casa la dispoziție turiștilor care ajung în Mila 23, recomandați de cunoscuți sau de biroul de turism din Tulcea, cu care are contract. Femeia nu-și recomandă afacerea ca pe o pensiune, de altfel nici nu e. E doar casa familiei, în care din străbuni a primit oaspeți. Bărbatul îi e pescar și fiica, Paula, acum studentă la Drept, servește la masă pe timpul vacanței. Locul e curat și amenajat cu grijă, mâncarea e ca la mama acasă, iar servirea mai caldă ca ciorba de pește. “Noroc că bărbatul pescuiește și avem barca noastră, că altfel nu era rentabil să facem asta. Peștele a ajuns scump și bărbatul n-are voie să vândă ce prinde decât la cherhana, la concesionarul zonei, iar surplusul trebuie păstrat pentru nevoile casei”, explică doamna Elena Marcov secretul celor 100 de ron pe care-i percepe pe zi unui turist, pentru cazare și trei mese.

În Băltenii de Sus, un hotel de 4 stele, construit cu gust, la poalele căruia se așterne o pajiste până în buza apei, pare locul perfect pentru o săptămână de liniște îmbibată de zumzetul păsărilor și clipocitul valurilor. Familia Popescu a construit inițialWelspentru ea, apoi s-a gândit să-l împartă și cu alții. Clientela se selectează prin prețurile asortate la numărul de stele, dar serviciile merită banii.

 

AMPLASARE

Delta Dunării este cea mai mare și mai bine conservată dintre deltele europene, intrând în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, ca rezervație a biosferei. Ocupă peste 3000 de kmp, mare parte în Dobrogea și parțial în Ucraina, și e formată din gurile prin care Dunărea se varsă în Marea Neagră, după ce treaversează zece țări Europene și patru capitale. Suprafața Deltei crește anual cu 40 de m, prin depunerea celor peste 60 de milioane de tone de aluviuni aduse de fluviu.

TRASEE

Principalele trasee turistice pornesc de la Tulcea, orașul aflat la intrarea în Deltă, și ajung pe diverse brațe și canale prin rezervații naturale, lacuri izolate, localități așijderea, până la vărsarea în mare, la Sulina sau Sfântu Gheorghe.

CAZARE

Localitățile unde găsiți cazare în hoteluri și pensiuni: Tulcea, Sulina, Sfântu Gheorghe, Samova, Partizani, Murighiol, Mila23, Mila35, Mila 47, Maliuc, Mahmudia, Nufărul, Jurilovca, Gorgova, Dunavățu, Crișan, Chilia, Caraorman, Colina, Ilgan, Bestepe, Bălteni de Sus, Uzlina. Cazarea costă de la 100 de lei camera/noapte la pensiuni până la câteva sute de lei camera/noapte la hoteluri mai de lux.

TRANSPORT

Transportul între Tulcea și restul localităților se poate face parțial cu mașina, dar mai ales cu barca. Închirierea unei ambarcațiuni costă între 150 de ron/oră și 200 de euro pe zi. Cine vrea să folosească transportul public are la dispoziție, de două ori pe zi, Pasagerul, o navă care pleacă la 6 dimineața din Tulcea și de la 13.30 din Sulina. Biletul costă 20 de lei pentru localnici și 35 de lei pentru turiști.

GSM

Telefonul mobil funcționează în general bine, pe câteva canale mai izolate semnalul se pierde, însă nu pentru multă vreme.

PREȚURI

Viața e scumpă în Deltă, și pentru localnici, și pentru turiști. Transportul pe apă adaugă procente importane la prețurile tuturor mărfurilor, iar o explicație a faptului că singurul produs autohton e peștele ar fi aceea că apa și hidroforul fac prea scump grădinăritul legumelor, mai scump decât dacă sunt aduse cu barca de la Tulcea.

SFATURI

Nu omiteți din bagaje: cizme de cauciuc, pălărie și manta impermeabile, haine călduroase, pătura (toamna), pânza și tifon pentru polog, lanternă, binoclu, briceag, trusă medicală.

Nu încercați să petreceți noaptea sub cerul liber mai ales în lunile mai – iunie când țânțarii sunt în plină activitate.

Nu beți apă din Dunăre, în cazuri extreme, decantați și fierbeți apa.

Nu explorați zonele necunoscute fără un bun cunoscător al locurilor.

 

Elena Marcov, Mila 23:

“Cât e lumea asta de mare, credeți că mai sunt delte? Eu nu cred că mai sunt. De aceea trebuie s-o protejăm pe a noastră. Ce avem noi aicea nu se mai găsește în toată lumea”

 

Vasile Folea, marinar:

“Din 1973, am cărat de toate, de la stuf, materiale de construcție, până la pasageri. Am încercat să plec și în lume, să câștig bani, dar Delta m-a tras înapoi. Cum spunea primul meu șef: <Vasile, tot la bințile alea din spate vii și bei apă!>. Delta e viața mea și nu cred că e în altă parte o viață mai frumoasă”.

 

PLEDOARIE
Ivan Patzaichin: “Delta e un loc unde poți vedea mai multe minuni la un loc”

 

“Delta e deja împărțită pe zone de influență, dar cred că nu e prea târziu să recuperăm din ce a mai rămas. Măcar pentru turism să rămână ceva. Delta Dunării nu e doar o minune, e un loc unde poți vedea mai multe minuni la un loc. Natura e superbă, stuful, sălciile, nuferii, florile rare, speciile de pești și păsări pe care nu le găsești în altă parte. Lebede, pelicani. Din păcate sunt din ce în ce mai puțini.

Nu trebuie să uităm nici oamenii, că nici ei nu au cedat în fața invaziei banilor sau intereselor. Din păcate mulți nu înțeleg că Delta e un bun al nostru, al tuturor, al copiilor noștri. Poate dăunează și turismul ăsta care se face haotic acum, și dacă s-ar face o educație a turiștilor înainte să vină în Deltă poate ar fi mai bine. Să nu mai arunce gunoi în apă. Să aibă grijă de natură.

Pescarii au dreptate să fie supărați. Înainte era o formă de organizare mult mai bună. Aveau dreptul să pescuiscă și trăiau din pescuit. Delta s-a stricat în ultimii 20 de ani, când democrația a adus plase și alte scule interzise, s-a pescuit și cu curent, ceea ce mie mi se pare o crimă, și s-au împărțit zonele de interese.

Ca să salvăm Delta ne-ar trebui o întoarcere de 180 de grade, să se facă legi mai aspre. E un paradis pe care putem să-l salvăm, nu e mort încă, dar e în comă”.

 

Etichete: , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.