Cel mai operat popor din UE

Suntem cei mai operați din Europa, înghițim cele mai multe medicamente, iar spitalele romanesti au cel mai mare numar de morti cu zile in fiecare an

Spitalele din România fac cele mai multe operații, comparativ cu unitățile medicale din UE, respectiv 11,7 milioane de intervenții în 2009. Motivul ar fi un ordin de ministru din 2005 care ar obliga secțiile de chirurgie să aibă un număr „optim” de operați de 70% din internați. Iar dacă e ordin, se execută cu plăcere, mai ales că pe baza acestor raportări vin și banii de la Casa de Asigurări de Sănătate. Să mai aud vreun român că se plânge că n-are bani să meargă la Viena să se opereze.

O paranteză necesară: doctorii care te scapă de bisturiu

În urmă cu câțiva ani am scris în EVZ un articol despre doi medici radiologi români care au inventat o metodă revoluționară și neinvazivă de tratare a sarcinii extrauterine. Fără tăieturi, fără perioadă lungă de refacere, doar cu injectarea (printr-o arteră)  unor particule care astupă vasele de sânge ce alimentează sarcina și astfel o împiedică să se dezvolte. În fapt era o chestie pe care ei o făceau de ani de zile, în tratarea fibroamelor uterine, dar pentru sarcina extrauterină adaptaseră procedeul. În discuția cu ei i-am întrebat și care a fost reacția ginecologilor români când au aflat că există aceste metode neinvazive de tratament, care salvează multe femei de la infertilitate, mutilare sau chiar moarte. Răspunsul m-a șocat. Nu numai că ginecologii n-au fost interesați să afle, dar și-au și speriat pacientele să nu cumva să-și facă astfel de operații. Pe motiv că tot bisturiul e cel mai sfânt…

Ba, după ce au făcut coadă la ușa radiologiei, de pacienți dornici să fie operați rapid și fără o perioadă lungă de spitalizare pentru refacere, doctorii despre care vă spuneam au fost chemați la „direcțiune” care le-a spus: „Măi băieți, ce faceți voi aici, vreți să ruinați spitalul?!”. Pentru că plățile de la Casa de asigurări vin la numărul de pacienți, dar și la numărul de zile de spitalizare.

Așa a ajuns România, așadar, să ocupe un loc fruntaș în clasamentul UE, după numărul de operații pe cap de locuitor:

sursa – un raport parlamentar privind indicatorii economici și sociali ai României

Românii își merită „măcelarii”

Întorcându-ne la subiectul descoperit în raportul privind indicatorii economici ai României, despre care v-am mai povestit zilele trecute, în el se spune că o cauză a exploziei numărului de operații din spitalele românești ar fi acel ordin de ministrul din 2005. Departe de mine dorința de a contrazice acel ordin, care probabil că la bază o fi avut o rațiune, dar s-a transformat într-o mare prostie.

Cred, însă, că alte două cauze la fel de importante ale acestei epidemii chirurgicale din România sunt:

1. indolența românilor, care se duc să se trateze doar când le ajunge cuțitul la os. Ei n-au auzit de prevenție.

2. interesul direct al chirurgului de a „tăia”, fie că boala aia se poate trata sau nu și altfel, pentru că de operație depinde valoarea șpăgii pe care o primește de la pacient. Plus alocațiile bugetare care, însă, nu se reflectă neapărat în buzunarul chirurgului.

Sistemul medical omoară anual populația unui oraș

Raportul parlamentar mai arată că în ciuda radiografiei destul de crude pe care i-o făcuse comisia prezidențială în 2008, sistemul medical românesc tot la dracu se duce, în condițiile în care în ultimii zece ani cheltuielile din sănătate au crescut, dar calitatea actului medical nu. Medicii și asistente au cam plecat la salarii mai bune, spitalele adăpostite în clădiri vechi de 50 sau 100 de ani s-au deteriorat, calitatea actului medical a scăzut și în concordanță cu calitatea slabă a absolvenților din ultimele generații.

Așa se face că ocupăm încă o poziție fruntașă la mortalitatea „evitabilă” în Europa, adică acele cazuri de români care mor cu zile din cauza disfuncțiilor sistemului medical: „Aproape jumătate din decesele la bărbaţi şi peste o treime din cele la femei puteau fi evitate. Din cauza disfuncţiilor sistemului sanitar în România mor anual peste 60.000 de oameni, în fiecare an „dispărând” populaţia echivalentă a unui oraş de talia Sloboziei sau Giurgiului.

În acelaşi timp, o nouă provocare este libertatea de mişcare a forței de muncă, ceea ce accentuează decalajul faţă de situaţia dificilă deja existentă, când România avea cu aproape o treime mai puţin personal medical la 1000 de locuitori faţă de media UE.
În aceste condiţii, sistemul de sănătate românesc continuă să se bazeze pe asistenţa
spitalicească ca principală metodă de intervenţie, România înregistrând în continuare una dintre cele mai mari rate de spitalizare din UE şi una dintre cele mai ridicate din lume” – zice raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor în domeniul sănătății în România.

Raportul parlamentar îl aprobă, iar cifrele privind cheltuielile vorbesc de la sine:

În România, aşa cum arată evidenţele, factorii comportamentali cu impactul cel mai
puternic asupra stării de sănătate sunt: fumatul, consumul de alcool, consumul de droguri, dieta şi inactivitatea fizică. Așadar, deși știu că nu e o fericire să ajungi pe mâna doctorilor în România, nici românii nu fac ceva ca să se păzească singuri.

Cât privește posibilele soluții, tot comisia prezidențială ne taie speranțele:

„Nu se realizează şi nu se utilizează studii de cost-eficienţă pentru alocarea resurselor; alocarea acestora nu se face în mod transparent nefiind bazată pe criterii clare şi constant utilizate. Această situaţie, coroborată cu lipsa unor criterii clare şi coerente de
performanţă la nivelul instituţiilor de sănătate face dificilă implementarea unor sisteme de management eficiente care să recompenseze managerii eficienţi”.

Ca să nu încheiem într-o notă catastrofală, să ne ridicăm moralul cu știrea despre medicul arab care a operat la lanternă un pacient la Negrești Oaș (deci se poate, tovarăși, și cu mai puțini bani, voință să fie!) și cu articolele despre cei doi medici radiologi de care vă povesteam la inceput. Sunt încă în România și merită toată considerația:

Doctorii care fac minuni prin artere

și

Injectia care „vindecă” sarcina extrauterină

Despre starea națiunii, cu date extrase din Raportul parlamentar, am mai scris:

Ce ne mai unește cu statul

și

Ghici care-i cea mai studioasă țară din UE

Tags: , , , , ,

4 Responses to “Cel mai operat popor din UE” Subscribe

  1. mircea 30/01/2011 at 22:30 #

    Brrr!

  2. ss 16/04/2012 at 17:01 #

    mimi
    ” indolența românilor, care se duc să se trateze doar când le ajunge cuțitul la os. Ei n-au auzit de prevenție”
    de saracia absoluta din ro ai auzit ?

  3. o femeie 02/10/2014 at 16:11 #

    am citit asta, dupa ce mamei i-a recomandat un medic sa se opereze de tiroida. Dupa ce am discutat mai indelung cu mama, am inteles ca de fapt ea tratamentul ba il ea, ba nu il ia, ca asa are chef, ca ce stie doctorul. Stau si ma gandesc daca medicul vorbea mai mult cu ea, intelegea ca si mine ca problemele ei sunt legate de neglijenta.

    Oare neglijenta medicului duce la neglijenta mamei?

    Stau sa ma gandesc cati medici de familie mi-au tinut lectie de igiena alimentatiei. A, da, unul singur, care la lipsa mea de calciu mi-a recomandat sa consum alimente cu calciu si sa fac teste periodic, sa vad din ce asimilez mai bine. Ceilalti nu. Si ams chimbat 3, 2 in bucuresti.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Ghici care-i cea mai studioasa țară din UE | Dollo zice Bine - 30/01/2011

    […] episodul viitor vă spun ce zice analiza parlamentarului în privința sistemului medical. Ocupăm și acolo niște culmi în clasamentele europene. […]

Leave a Reply

Oldies but goldies

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.