Oprescu ne așteaptă la capul podului

Primarul Capitalei îi invită mâine pe toți bucureștenii să încerce Pasajul Basarab cu piciorul, înainte să taie panglica și să dea drumul la mașini.

Gata, tovarăși, e oficial: de duminică de la ora 6.00 avem voie să ne dăm pe Podul Basarab. Oprescu a prezentat azi procesul verbal de predare-primire de la constructor, și ca să nu facă o inaugurare din aia banală cu tăiat panglici și atât a chemat tot orașul pe pod. Mâine, sâmbătă, de la ora 10.00, curioșii sunt invitați de Oprescu să încerce podul cu piciorul. Va fi și un soi de fiesta cu ocazia începerii vacanței școlare.

„Am demonstrat ca se poate si ca avem capacitatea sa terminam proiecte fara sa facem scandal, fara sa implicam jocuri politice. A fost suficient sa fim seriosi si sa ne tinem de cuvant. Maine, la pasaj, facem si o parada, prilejuita de inceperea vacantei de vara, de terminarea scolii, un eveniment pe care as vrea sa il impunem ca o traditie in oras. Invit din inima toti bucurestenii maine la acest moment. Va astept maine pe pod!” – a zis Oprescu.

Mă întreb dacă vin Băsescu și Videanu, că doar și ei au pus cârca la înălțarea podului, chiar dacă au făcut și scandal, au fost și implicați politic la vremea lor (nu ca independentul de Oprescu). Și de când au fost primarii Capitalei au devenit și cetățenii ei 😉 Eu m-aș duce dacă aș fi în locul lor.

Later edit:

Pe Pasajul Basarab va avea loc mâine Bucharest Summer Parade, editia I. Incepand cu ora 11.00.
Printre participanti: Fanfara Angelys, Fanfara Valahia, Fanfara Ploiesti si Fanfara Jandarmeriei. Vor defila motociclisti, masini retro si tunate, reprezentanti ai minoritatillor si ai constructorului, precum si Ansamblurile Ciuleandra, Doina Dunarii, Mugurel de Prahova, reprezentanti ai Politiei Rutiere, ai Pompierilor, ai Politiei Locale si ai Jandarmeriei.

La finalul Bucharest Summer Parade, la ora 12.30, va avea loc un concert Horia Brenciu in parcarea de la Carrefour.
La ora 21.00, primarul Sorin Oprescu le dă de băut constructorilor care au lucrat la acest proiect și împreună vor sparge o sticlă de șampanie de pod 🙂

Cu ocazia asta, mâine vor fi pentru ultima dată deviate niște trasee de autobuze – 182, 205, 282, 105, 601, 635. De data asta nu pentru construcția pasajului, ci pentru bucuria inaugurării lui.

Tags: , ,

2 Responses to “Oprescu ne așteaptă la capul podului” Subscribe

  1. Gilbert 17/06/2011 at 20:38 #

    Păi dacă tot dă de băut la constructori atunci să dea si la bobor. Că asa-i traditional…

    • Dollo 18/06/2011 at 14:52 #

      Neah, boborul bea prin reprezentanți, întotdeauna. Mai ales când e vorba de sampanie 😉

Leave a Reply

Oldies but goldies

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

Ice age cu comision bancar argentinian

perrito moreno

Trecerea granițelor din Argentina în Chile și retur sau comisioanele bancare nesimțite l-ar face și pe un eurosceptic să iubească UE.

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.