Ieri am ajuns cu tabelul de semnături și la mama în bloc. Recunosc cinstit că-mi făcusem socoteala că voi aduna cel puțin patru semnături în afară de a mamei, de la anumiți vecini. Un cuplu din bloc, intelectuali, titrați, ambii angajați la stat toată viața, 50+, mi-a deschis ușa larg. Cu farfuria cu sarmale și mămăligă aburindă (parte a unui ritual de week-end cu care mama i-a obișnuit în ultimii ani) mă simțeam ceva mai sigură pe mine, așa că am deschis discuția cu o glumă care se impunea:
– Două sarmale de căciulă pentru o semnătură 😉
De la masa la care stătea, el s-a repezit vituperând:
– Nici să nu aud! Las că știu eu cine e Carol Aleron, o nenorocită…
– Cine, cine? N-am auzit de numele ăsta… zic eu buimacă, simțind că mi se ia farfuria din mână și mi se dă un șut în fund.
– Carol Aleron, franțuzoaica aia, o știu eu, vine aici să pună mâna pe țară… continuă el furios.
– Aaaa, Clotilde Armand?
– Aia, așa… Ăștia sunt niște nenorociți, vor să privatizeze tot, sistemul de sănătate, tot, tot… nu vreau să aud de ei.
– Dar de unde știți ce vor să facă? Eu încă n-am auzit să-și fi prezentat programul, abia asta ar fi o problemă după părerea mea, dar nici alte partide nu au prezentat încă un program, deci….
– A, deci nici tu nu știi ce au de gând!? mă înghiontește și ea.
– Nu spun că ei sunt perfecți, vreau doar să le dau șansa de a participa la alegeri. Ca să mai fie și alții pe buletinul de vot, nu numai PSD, PNL…
– Aaa, PSD, nici să nu aud, că din cauza lor nu avem și noi salarii mai mari, începe ea tirada cu locul ei de muncă, care ar fi trebuit transformat din ce e acum în altceva, deci urcat niște trepte salariale, și cum s-a opus PSD-ul la asta, și cum din cauza asta abia trăiesc ei de azi pe mâine…
– Iată, încă un motiv ca să vă asigurați că aveți cu cine vota, nu? Sau măcar o alternativă la piața existentă, insist eu.
– Păi să candideze și mai vedem, pînă la alegeri mai e, mă apostrofează el cu un gest superior.
– Mai e, dar semnături se strâng numai până la mijlocul lui octombrie, dacă nu strâng 200.000 de semnături n-o să candideze, deci nu prea mai aveți cum să vă mai gândiți după aia…
– E, las că o să strângă, nu-i mai plânge tu!, mă consolează ea.
– Eu nu sunt atât de sigură, termenul e scurt…
– Lasă, o să vedem, săptămâna viitoare plecăm în Grecia în vacanță, dacă ne răzgândim o să semnăm înainte să plecăm!, mă concediază el, intrând în bucătărie ca să guste sarmalele mamei.
– Poate nici nu ne ducem la vot, suntem foarte dezamăgiți, ne-am săturat de toți…. adaugă și ea.
Pe acest fond intră și mama cu o farfurie cu prăjituri în mână. Îmi vine să râd și să-i fac semne să nu pluseze, că strică orzul pe gâște, dar e prea târziu. Când ne întoarcem în casă și aude că vecinii nu au vrut să semneze, se revoltă mucalită:
– Ete s-au săturat, și dacă s-au săturat ce, nu mai mănâncă? Trebuia să le iei sarmalele înapoi! Dar lasă că oricum sunt de porc, și ei cică nu mănâncă porc, că nu e sănătos, he, he, he! 🙂
*
De mai bine de o săptămână m-am apucat să strâng semnături de susținere pentru Uniunea Salvați România (USR), cunoscută și ca „partidu’ lu’ nicușordan” de românii care nu fac politică. Până acum am reușit să adun numai 21 de semnături. Nu am ieșit pe străzi pentru asta, mi-am întrebat cunoscuții, prietenii, colegii de serviciu. Unii semnaseră deja, unii s-au înduplecat cu greu, alții m-au refuzat vehement din diverse motive. Toți, fără excepție, și-au exprimat însă certitudinea că și cu ei și fără ei cele 200.000 de semnături necesare pentru ca un partid să participe la alegeri vor fi strânse cumva, deci ce ne dăm așa cu fundu de pământ?
Termenul limită pentru depunerea semnăturilor expiră peste două săptămâni, iar USR, de exemplu, nu a adunat până acum decât 25%. E posibil să nu reușească să le adune și deci să nu apară pe buletinul de vot. Legea românească zice că nu poți candida, ca partid, dacă nu semnează pentru tine 1% din cetățenii cu drept de vot. Numărul votanților este anunțat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) după ce este publicată și data alegerilor. În termen de o lună de la anunțarea acestor cifre, candidații trebuie să-și adune semnăturile. Orice cetățean poate semna pentru mai multe partide, semnătura nu = vot. Cam astea sunt pe scurt chestiile tehnice pe care ar trebui să le știți atunci când întrebați:
– dar de ce nu s-au apucat să le adune mai devreme?
– pot să semnezi pentru mai multe partide?
– dacă semnez trebuie să-i și votez?
Da, dar nu au experiență politică!
Discuțiile mele cu oamenii cu care am interacționat au baleat între agonie și normalitate. În general oamenii au avut încredere în mine, pentru că mă cunoșteau (cred că strângerea de semnături pe stradă este mult mai grea din punctul ăsta de vedere) deci mi-au dat toate datele cerute în tabel: nume, prenume, CNP, adresă, data nașterii, serie și nr de buletin, mai puține ca la recensământ. Dar au fost și nemulțumiri manifestate în direcția „de ce trebuie să-mi dau CNP-ul?”.
Alți vecini de-ai mamei, ceva mai bătrâni, pensionari, au fost la fel de vehemenți în refuz, dar cu alte argumente. El era de părere că Nicușor Dan și partidul lui sunt niște oportuniști, și că poate, poate liberalii le-ar merita lor votul, dar numai atât și nici nu se gândesc să semneze pentru alții.
Ceva mai târziu soția lui a venit la mama ca să semneze, spunând că ea îl susține pe Nicușor, deși are marele handicap de a nu avea experiență politică.
O altă vecină m-a refuzat pe motiv că ea nu face politică. I-am zis că semnătura pentru susținere nu înseamnă că faci politică, ci e mai degrabă un gest civic. În plus, și oamenii din USR zic că nu fac politică 😉 N-am convins-o nici pe ea, ceea ce a ridicat scorul în blocul mamei la 4 refuzuri, pentru care „am cheltuit” o farfurie cu sarmale și trei farfurii cu prăjituri 🙂
M-a ajutat la strâns semnături fiica unor vecini, proaspătă studentă, la care am apelat mai mult ca experiment, știind că la locale votase pentru prima dată în viața ei și îl alesese pe Robert Negoiță (PSD), pe motiv că „ne-a dat bursă dublă!”. Neașteptat, fata a adunat 8 semnături de la părinții și prietenii ei, iar asta m-a făcut să sper că mai există speranță.
În rest am mai primit refuzuri pe motiv că „m-am săturat de politică, dă-i dracu pe toți, nici nu mă mai duc la alegeri!”, „nu mai vreau să aud de nimeni, sper ca fiul meu să plece din țară când o crește, că aici nu se poate face nimic” sau „nu vezi că nu pot să facă nimic nici în consiliul local, ce mare brânză o să facă în parlament?”.
Săracilor, nu aveți bani de un trepied, dar vreți să salvați România!
Motivațiile cunoscuților mei sunt mai degrabă soft față de genul de comentarii pe care le poți citi la postările USR de pe Facebook. Acolo întotdeauna există români verzi și capabili, care le reproșează fraierilor din USR că nu sunt în stare să se organizeze ca să strângă 200.000 de semnături, să aibă corturi la orice scară de bloc, cu oameni care să asigure trei schimburi prezența la corturile alea, ca la șaormărie, că cum vor ei să organizeze o țară dacă nu sunt în stare să se organizeze pe ei înșiși sau că sunt finanțați de Soros ca să pună mâna pe țărișoară și s-o rupă în bucăți ca s-o împartă la străini.
Ultima revoltă a comentatorilor de Facebook a fost ieri, când USR a transmis live conferința de presă a lui ND, filmată cu telefonul. Jumătate din timpul în care ND a vorbit s-a comentat superior pe marginea ecranului ținut greșit la 90 de grade și s-au dat indicații regizorale despre cum ar trebui ținut telefonul, despre că nu se aude bine, că sunteți săraci, nu aveți măcar un trepied, și despre cum să facă zoom „cameramanul” pe ecranul cu slide-uri prezentat de vorbitor. Nimic despre conținutul mesajului.
Știam toate astea când m-am apucat să adun semnături, dar am considerat că îmi e o experiență utilă, așa cum ar fi necesară oricărui cetățean-struț, care decide să nu se mai uite la televiziuni, să-și trieze prietenii ca să rămână doar cu ăia cu care rezonează, să creadă că așa cum gândește el e corect, apoi să se arate șocat de rezultatul alegerilor.
De ce strângerea de semnături e benefică
Când m-am apucat să strâng semnături eram revoltată de legea care condiționează participarea unui partid la alegeri de un număr atât de mare de semnături, dar privind lucrurile în perspectivă cred că oricărei formațiuni politice îi face bine acest proces de prevalidare înainte de vot. Sunt mulți oameni care nici nu au auzit de partid, desigur majoritatea au auzit de Nicușor Dan, mulți au o imagine gata formată despre ei, chiar dacă strâmbă, din diversele locuri din care-și iau informațiile sau după ureche. Și mai mulți se consideră îndreptățiți să ceară de la alții perfecțiune și să aștepte prestații profesioniste de la noii intrați în politică, deși actorii existenți în parlament sunt și mai departe de aceste standarde. Apoi unii nu au încredere că cineva care vrea să intre în politică e de vreo ispravă pentru că li se pare că nimeni întreg la cap și integru n-ar vrea să se bage în așa ceva.
De aia cred că procesul de adunat semnături face bine și partidului și electoratului, pentru că măcar așa află unii despre alții. Poate ar trebui lungit și termenul, inclusiv în campania electorală. Pentru că una e să te duci la om și să-i ceri semnătura – mulți echivalează asta cu un vot sau măcar cu o intenție – și alta e să-i pui fluturași în cutia poștală, să pupi câțiva copii de protocol sau să-i perorezi electoratului despre cum vezi tu lucrurile de la TV, când realitatea de la el din casă e ruptă din alt film.
Chiar partidelor mari, care acum nu se sinchisesc să strângă semnături ca astea mici și începătoare, le-ar face bine să meargă din ușă în ușă și să afle dacă oamenii ar semna pentru ele, de ce da, de ce nu? Faptul că în oraș nu există (sau n-am văzut eu) niciun cort de semnături pentru PSD, UDMR, PNL, nici PRU n-am văzut să aibă, mă face să cred că ei au descoperit metoda minune de a aduna cele 200.000 de semnături. Sau că semnăturile sunt numai o piedică pentru fraieri, în timp ce partidele vechi vin la final cu cărămizile cu semnături, mai multe decât cele necesare, plusând precum maneliștii la dedicații muzicale, ca să-și arate valoarea.
Ăsta este unul din motivele pentru care oamenii nu au educația necesară ca să strângă semnături sau să semneze, pentru că până în anii din urmă n-au fost intrări noi în politică, nu au fost partide sau independenți care să încerce să adune pe bune semnăturile necesare. De aia oamenii cred acum când li se cere semnătura că e ceva necurat la mijloc, că semnătura = intenție de vot sau că nu au voie să semneze decât pentru maxim un partid. Pentru că nimeni nu a avut interesul să-i educe, așa cum nimeni nu verifică veridicitatea semnăturilor depuse de partide. Nici n-ar fi fizic posibil ca cineva să verifice sute de mii de tabele depuse de zeci de partide în același timp la BEC.
În loc să folosim asta ca pe un mijloc de a ne cunoaște și educa, ne învârtim deci într-un cerc vicios și inutil, o mascaradă a strângerii de semnături pe care nu le verifică nimeni, dar pentru a căror strângere e nevoie de mult efort și nervi pe măsură. Cel puțin pentru unii.
P.S. Ca o observație personală, în legătură cu sondajul lansat ieri de USR. PSD ar avea 45% intenții de vot, PNL 25% iar USR 10. După o săptămână de strâns semnături parcă n-aș crede în acel optimist 10%, care la o prezență de 50% la vot ar însemna 900.000 de voturi în toată țara. Dar cine știe, or fi votanții USR mai atenți cu datele personale și de aia nu vor să semneze. Așteaptă să-i susțină alții înainte să le dea ei votul final și salvator.
Întotdeauna am presupus că semnăturile la partidele mari sunt date de câtre membrii de partid. Dar uite câ în zilele noastre sunt mai multe partide de buzunar și în afară de Noua Republică, M10/Monica Macovei și USR/USB/Nicușor Dan n-am mai auzit de alții care să se agite cu semnăturile.
Nu cumva putem să contestăm alegerile pe criteriul ăsta?
De acord cu tine că procesul în sine de strângere de semnături e benefic și educativ. Dar până una alta e folosit ca o barieră de intrare în politică.
Tocmai am auzit că Marian Munteanu ar fi strâns 110.000 de semnături. Mi-e greu să cred, dar cum verifici? Apoi parcă văd că peste o lună PSD vine și decartează milionul de semnături, așa ca să se dea mare. Din nou, cum le verifici? cred că intrarea în politică trebuie să fie mai democratică, dar uneori filtrele ne pregătesc pentru ce urmează mai greu 😉
S-ar putea verifica, prin sondaj. Să se ia la întâmplare 50 de semnatari de pe liste și să fie citați ca martori. Dacă cel puțin unul declară că n-a semnat pentru partidul respectiv, la următorul tur de scrutin partidului i se interzice participarea 😀
E o idee bună, nu prea știu de ce nu se aplică, dar poate n-ar strica o întrebare în sensul ăsta pe la BEC
Îți ceream zilele trecute părerea despre posibilitatea instituirii unui fel de vot selectiv și mi-ai răspuns că ar fi un abuz care ar deschide poarta unui alt șir de abuzuri. Și sunt de acord. Dar nu-ți vine să urli la cer când vezi că argumentele majorității sunt DOAR cele imediate și personale? ”Îl votez/Nu-l votez pentru că mi-a dat/nu mi-a dat…” 🙁
Ba da, dar uneori educația face minuni. Sau măcar o discuție civilizată.
Interesant material și – pentru mine – inimaginabil. O asemenea lipsă de informare la o parte atât de mare din populație ar trebui să ne pună pe gânduri! Și nu mijloacele de informare lipsesc.
Evident că – la mult peste 60 de ani – și soția și eu am semnat imediat. Culmea este că amândoi suntem relativ sceptici din fire și educație (ingineri).
La fiecare nou set electoral lumea așteaptă omul sau partidul providențiali…care să salveze…Chiar nu se gândesc că așa ceva nu poate exista…Revenim la ”Despotul Luminat”?
îmi cer scuze dnă Benezic” M-am aprins…stupid
Eu nu cred că e vorba de lipsă de informare, ci de o informare greșită, o intoxicare, să zicem. Oamenii se uită la TV, dar depinde ce aleg să vadă și să creadă de acolo. Știm că mesajele similare sunt percepute diferit de oameni, în funcție de prejudecățile fiecăruia
Locuiesc in strainatate si m-am inscris pentru votul prin corespondenta tocmai ca sa pot vota USR. Daca nu apar pe buletine, nu voi vota. Si cunosc mai multi romani care vor face la fel.
Sper ca merge mai bine strangerea de semnaturi in alte locuri.
Și pentru diaspora au nevoie de vreo 7000 de semnături, așa că dacă vrei să-i vezi pe buletin ar trebui să le trimiți măcar vreo două semnături prin poștă, rapid 🙂
eu am strans 10 semnaturi. Mai caut 🙂
am semnat ieri, in parcul tineretului 🙂
l-am urmarit pe tanarul care aduna semnaturi – nu cred ca a luat mai mult de 4 bucati, la pachet … da’ tot e bine ca a fost inspirat si a mers in parc, la un loc de joaca pentru copii … aviz amatorilor 😉
off topic, da’ de azi: http://dumitruchisalita.ro/2016/10/02/cand-lupii-tac-se-aud-javrele/ , cica „în sectorul de energie lipsește cu desăvârșire Societatea Civilă” 😉
Cam așa sunt tratate ONG-urile și în alte domenii, când e vorba de dezbateri publice pe diverse subiecte/proiecte de legi, cu mici excepții.
Frumoasa initiativa. Dar ce ne facem cu mituirea semnatarilor cu sarmale si prajituri? Glumesc! Cred ca lumea este satula de partide si mai ales neconformiste ca USR-ul! Cit priveste semnaturile pentru celelalte partide, cred ca sunt trase la copiator sau sunt semnaturi mai vechi! Nici eu nu am vazut corturi de la PSD si PNL! Am vazut de la ALDE si PMP! Sa fiu sincer, as semna pentru USR, cu toate ca nu prea ii simpatizez din cauza mesajului cam tern, fara culoare, pe care il transmite. Le urez succes!
Am strâns semnături pentru Nicușor Dan în 2012.
21 de semnături doar de la prieteni pare foarte ok, cam așa și eu. Pentru mai multe trebuie ieșit în parcuri etc. Și „subcontractarea” unor liste către cunoștințe poate aduce surprize plăcute, deși eu n-am avut recolte de 8 semnături dintr-un foc 🙂
Nu am pățit niciodată să am reacțiile pe care le povestești tu sau alți strângători de semnături pentru ediția toamna 2016. Poate fiindcă nu insistam (inutil, zic eu) când sesizam un refuz?
De asemenea, mi se pare neinspirată punerea pe net a unor povești de genul „ce proști sunt ăia care nu aceleași opinii ca noi”. Adică, desigur, toți gândim așa, dar în politică poa’ să coste 🙂
Mai circulă un sofism cum că semnez doar ca să fie varietate în grădina zoologică, nu e musai să votez cu ursul. Pe criteriul ăsta ar trebui cu toții să dăm cu subsemnatul pe lista lui Corneliu Zelea Codreanu, nu?
Nici eu n-am insistat, dar uneori e bună și un pic de discuție în contradictoriu, mai afli că nu toți care gândesc altfel decât tine sunt proști 😉 Oricum, nefiind membru de partid, ci doar un simpatizant – țin să le spun asta tuturor care deja mă trag la răspundere pentru ce face/nu face USR – nu am costuri politice, treaba mea e să scriu ce mi se întâmplă, văzut cu ochii mei. Nici nu cred că oamenii care gândesc altfel decât mine sunt proști (nu toți ;), cred că e ceva diferit în viața lor față de a mea care ne împiedică să vedem lucrurile similar. Dacă zic de educație nu înseamnă că-i fac proști, ci că speranța mea e că odată educați oamenii ar înțelege că nu e ok să fii xenofob, rasist, ba chiar nici ultra naționalist 🙂 Cât despre semnat pentru toți, de vreme ce ești liber să semnezi pentru mai mulți cred că poți să semnezi și pentru PRU, chiar dacă n-o să votezi în veci cu ei. Câtă vreme sunt un partid înființat conform legii… are aceleași drepturi ca orice alt partid. Nu putem decât să sperăm că mesajul lor e sancționat la vot.