Cum s-a dat drumul la căldură în Franța

După ce am ajuns acasă din vacanța friguroasă și umedă în Normandia, am descoperit că în apartamentul în care stăm e mai frig decât afară, căci nu se pornise centrala blocului, deși afară erau niște temperaturi sub zece grade noaptea. Am tot încercat termostatul din casă, câteva zile la rând, dar degeaba, nu venea nimic cald pe țevile spre calorifere. Pe ușa blocului era un afiș pus de la mijlocul lunii septembrie, în care zicea că în „quelque semaines” o să se dea drumul, între timp să ne ocupăm noi să ne aerisim caloriferele, ca să primim cum se cuvine gigacaloria. Mai zicea acolo și că atunci când vine, să setăm termostatul cu parcimonie, că chiar și un grad mai puțin în case face o economie de 7% la factura de gaze.

Nu avea umorul românesc al umplerii instalației cu stimă, dar și mesajul lor era clar pe economie, lipsea doar „mai puneți și voi o haină în plus” dacă vă e frig. Dar avea să vină și ăla.

Până la urmă am cumpărat o aerotermă ca să mai dezmorțim un pic aerul din casă, că nici rufele nu se uscau în frigul ăla.

Ne tot întrebam care e regula, dacă e vreuna, și de ce locatarii ar prefera să înghețe în case sau să consume curent ca noi, cu aeroterma, în loc să dea drumul centralei pe gaz din subsol. Dar pentru că suntem chiriași, ne-am păstrat părerile pentru noi. Domnul inginer a sunat la firma care administrează blocurile, dar n-a reușit să afle mai mult nici de acolo, decât că urmează să ajungă căldura și la blocul nostru. Am tras concluzia că or avea un singur om care umblă din bloc în bloc și dă drumul la centrale, iar nouă nu ne-a venit încă rândul.

Într-o zi ne-am întâlnit la lift cu un vecin, care ne-a spus că da, se va da drumul la căldură, dar că se întârzie deoarece spre deosebire de anii trecuți, de anul ăsta vom primi căldură de la oraș, adică blocul a fost legat la încălzirea centralizată. Am fost șocați. Mai ales eu, recunosc.

De ce să faci așa ceva, să dai tu centrala ta de bloc, pe gaz, la care tu ai butonul, vorba aia, pe etern capriciosul serviciu centralizat al primăriei? De ce să depinzi de stat, când ai tu lucrul tău? ne-am întrebat noi, căci veneam dintr-o țară cu experiență vastă în tot ce înseamnă „centralizat” și știam că nimic bun nu iese din asta.

Că e mai ieftin, a zis vecinul. Apoi a adăugat că știe că e cam răcoare în case, dar că până dă primăria căldură mai punem un pulover pe noi și ne încălzim. E, nu mai spune!

Părea ireal pentru noi, născuți, crescuți la umbra veșnicelor discuții despre rețelele învechite și ineficiente, despre eternele datorii și scandaluri între primărie și Termoelectrica, dar se pare că autoritățile franceze au reușit să-i convingă pe proprietarii din acest bloc că le va fi mai bine așa. Ne-am gândit după asta dacă nu cumva noi suntem de fapt defecții în situația asta, pentru că suntem tarați de aceste experiențe românești, de corupție și ineficiență, și nu vedem realitatea, că într-adevăr un sistem centralizat, eventual și în cogenerare, este mai eficient decât o centrală de bloc pe gaze.

Ce era clar, că aici cooperarea între oameni nu are deloc reputația proastă de la noi.

Marcarea locului și decopertarea

A doua zi după discuția asta, pe strada din fața blocului a apărut un cârd de utilaje cu niște lucrători în echipament reflectorizant, care au început să sape după țeava de căldură. Iar ceea ce m-a dat pe spate, de am stat câteva ore căzută în admirație să-i urmăresc, a fost modalitatea de lucru și mai ales utilajul nemaivăzut până acum.

Obișnuită tot cu stilul românesc de săpat gropi, în care vin niște băieți, sapă o groapă, după aia mai vin alții și se uită în ea, după aia o mai lasă așa să se mai gândească, până se adună apă și gunoi în ea câteva săptămâni, dacă nu mai mult, aici am fost șocată în primul rând să constat că francezii nu aveau lopeți! Vorba domnului inginer, vezi, de aia a mers și treaba repede, că n-au avut în ce cozi să se sprijine!

Săpătură mecanizată, fără lopeți

În primul rând au avut o schiță a străzii și a rețelelor care se găsesc sub ea. Și pe hârtie, și pe o tabletă. Au măsurat cu o ruletă, apoi au marcat pe asfalt locul exact în care ar trebui să se găsească țeava, plus celelalte, gazul și alte utilități. Au scos un mic utilaj de decupat asfaltul, iar măgăoaia asta din poză, cu trompă de elefant, este un aspirator. A aspirat pe de-o parte praful stârnit de tăierea asfaltului, apoi odată făcută tăietura, aspiratorul dotat cu o țeavă rigidă cu zimți în capăt a început să se rotească ușor și să sugă efectiv pământul din groapă, până când au ajuns la țeavă. Apoi au scos din măgăoaie alt furtun, mai subțire, cu o altă țeavă în cap, cu care au aspirat mai fin până când au dat de robinetul pe care l-au deschis.

Umplerea găurii și tasarea pământului

Un muncitor a coborât în groapă, a deschis robinetul, a mai făcut el ceva pe acolo și apoi alții au venit cu o remorcă plină cu nisip și au umplut gaura la loc. Abia aici a apărut și prima și singura lopată, manevrată de un muncitor care a răspândit uniform nisipul în groapă, altul l-a tasat, iar la final ăla cu lopata a dat și cu mătura în jur, pe unde s-a mai vărsat din greșeală niscai nisip. La final strada a rămas la fel de curată de parcă abia trecuse mașina de măturat. E drept că acum găurile sunt tasate cu nisip și așteaptă să fie asfaltate la loc, pe asta n-au mai făcut-o în aceeași zi, dar tot ce vă descriu aici s-a petrecut în câteva ore.

Iar după asta am avut căldură. De la rețeaua orașului.

Acuma rămâne de aflat de ce a fost totuși nevoie să sape două gropi în safalt și nu au niște canale deja existente pentru asta, căci mă gândesc că la cât sunt de organizați nu pot fi așa de tâmpiți încât să sape gropile astea de două ori pe an, primăvara ca să oprească căldura și toamna ca s-o pornească. Chit că au utilajul ăsta minune care aspiră tot și nu dă nimeni la cazma și târnăcop pentru asta.

Culmea e că a doua zi, domnul inginer a observat fix aceeași scenetă, cu un utilaj asemănător, care săpa niște gropi pe o stradă în Elveția vecină, deci procedura e similară la săpat gropi. Sau așa s-o da drumul la căldură în Occidentul decadent, mai știi?! 😉

Am rămas, cum spuneam, în admirație maximă față de modul de lucru organizat și curat al francezilor (și al elvețienilor, până la urmă) și cu întrebarea oare cât naiba o costa o mașină din asta, și când or ajunge și ai noștri să dea banii pe așa ceva (poate vreuna la mâna a doua de pe aici, după ce-și fac treaba ăștia cu ele)? Deocamdată e clar că la noi încă sunt destui care fac treaba asta cu cârca și nu se gândește nimeni la bunăstarea lor. Deci câtă vreme sunt suficiente cârci de rupt în România, banii se vor sparge pe bolizi de fițe pentru patroni și odraselele lor, nu pentru utilaje din astea decadente din vest.

Căci la noi și metroul s-a săpat la început „mecanizat”, dar în realitate cu târnăcoapele minerilor, abia acuma, în democrație, am aflat și noi de săpătoarele mecanizate. Pentru gropi încă ne mai bazăm pe lopeți.

Aspiratorul minune

Tags: cum se sapă o groapă în Franța, gigacalorie, încălzire casă, incalzire centralizata, încălzire Franța, săpături mecanizate, viata la bloc