Am început să cumpăr lapte de la Lăptăria cu caimac cam de când au apărut pe piață, în 2018. Se găsea numai în Mega și nici acolo în toate sau mereu. M-a atras, recunosc, sticla. Faptul că îmi trezea nostalgia sticlei de lapte din copilărie, deși nu era fix la fel ca aia cu gâtul larg și capac de aluminiu pe care o duceam la schimb dimineața, la centrul de lactate și pâine, și o puneam în navetele alea de metal. Dar pe lângă asta m-au convins gustul de lapte și ce scria pe etichetă. Apoi, desigur, povestea lor așa de bine spusă. Poate că era doar autosugestie, dar am continuat să cumpăr multă vreme. Până când am ajuns să nu mai am unde pune sticlele.
Spre deosebire de cutiile sau bidoanele de la celelalte mărci de lapte pe care le cumpăram și pe care le puneam în containerul de plastic, pe astea de sticlă nu aveam unde să le duc, iar de aruncat la ghenă mi-era milă. O dată pentru că erau așa de speciale, parcă ar fi fost păcat, apoi pentru că m-am gândit că având capac cu filet, cine știe, poate le găsesc vreun folos oamenii de la țară. Admit, o a treia cauză e nea Vancea, omul nostru de serviciu, responsabil printre altele și cu reciclarea în bloc, care dimineața la 7-8 când vine pe scară, ia ghenele la rând, începând de la ultimul etaj în jos, și aruncă pe tobogan tot ce găsește din sticlă, lăsat pe alături de locatarii care, vezi bine, ca și mine, se gândesc că e păcat să arunci sticlele la gunoi. Așa sună reciclarea sticlei la noi în bloc, cam o dată la câteva zile. A sticle sparte aruncate de la etaj după o noapte de beție, de femeia de serviciu sătulă de gașca de drojdieri după care rânește.
Revenind la subiect, prima navetă cu vreo 20 de sticle de lapte am dus-o la niște rude la țară. Au fost, n-au fost bucuroase, nu știu, eu am scăpat de ele din balcon. A doua navetă am pus-o în noul meu beci de la moșie (o să vă povestesc iarna asta și epopeea lui), unde deocamdată ocupă loc degeaba, dar măcar acolo nu mă încurcă. Iar a treia, cu sticle adunate între timp, o am prin casă încă. Mai folosesc, pentru diverse, borcanele de smântână și câteva sticluțe mai mici de iaurt. Prin primăvară m-am oprit din cumpărat laptele cu caimac, cu regret, și am trecut iar la laptele la plastic, al cărui ambalaj nu-mi creează probleme de conștiință.
Știu, poate părea pueril ce zic, dar mi s-a părut că aruncatul la gunoi al sticlelor de sticlă este o ruptură gravă în acest lanț aparent eco responsabil pe care vrea producătorul să-l promoveze: lapte muls de la vaci crescute sănătos, nepăgubit de nutrienții lui prin procesare agresivă, ambalat în sticlă tocmai pentru a-i păstra mai bine aceste valori, distribuit în proximitate etc. Un produs coerent și responsabil. Dar totul până când golești sticla. După aia, fiecare scapă cum poate de ambalaje.
Asta în condițiile în care avem deja, din primăvară, o lege care obligă producătorii și distribuitorii să accepte ambalajele înapoi de la cumpărători și să le valorifice. Cum? Treaba lor, legiuitorul a făcut încă o lege fără cap, doar ca să bifeze o normă și o obligație europeană. Urmarea: legea nu se aplică. Pentru că România.
Revenind la Lăptăria cu caimac, le-am scris într-o vreme pe Facebook, despre problema mea: ce fac cu sticlele? Era încă la început, nu se extinseseră și în alte lanțuri de magazine sau orașe, clienții încă descopereau cu încântare produsul și nu aveau problema mea. Câțiva oameni mi-au comentat că sunt încântați că pot refolosi sticlele, la bulion, sucuri și diverse. Deci numai eu eram ciudata care nu avea ce face cu ele. Un reprezentant al firmei mi-a comentat că da, se gândesc la o soluție de reutilizare, dar că e scumpă și nu-și permit deocamdată.
O fostă colegă de presă, care între timp s-a apucat de făcut lumânări de ceară în recipiente deosebite, mi-a spus că-i pot da ei sticlele, ca să le transforme în lumânări. Am aflat astfel că în timp ce eu rămăsesem ca proasta la cei trei R, lumea inventase conceptul de upcycling, adică refolosirea obiectelor vechi într-un mod creativ. Asta e o rezolvare, dar personal mi se pare că doar parțial, temporar și doar în mică măsură. Adică, Lăptăria produce tone de lapte zilnic, câte lumânări parfumate și upcycling-ate poți să faci și să vinzi? Apoi, după ce arde lumânarea aia ce face omul cu ambalajul? OK, cică îl transformă în vază pentru flori. Bine, hai să zicem că și asta mai păstrează sticla aia câțiva ani prin casă. Dar noi vom continua să bem lapte, să cumpărăm sticle, să le depozităm undeva. Și să tot ținem lumânarea unei indolențe sistemice de a rupe pisica, preferând să ne furăm căciula. În așteptarea a ce, până când?
Și răspunsul nu a întârziat din păcate. Un anunț făcut de firmă pe Facebook zilele astea spune că timp de zece zile laptele lor nu se va mai găsi în magazine din cauză de… lipsă de sticlă. Asta după ce o perioadă au avut sticlele de lapte verzi, pentru că doar sticlă din asta se găsea pe piață, iar acum cică nu mai găsesc sticlă deloc, în toată Europa (!) pentru că e perioadă de vârf în care se îmbuteliază uleiul de măsline, cică.
O fi, n-o fi așa, nu știu, dar nu pot să nu constat din nou absurdul situației. Căutăm sticlă aiurea prin Europa, ca s-o importăm, în timp ce clienții noștri aruncă sticla la gunoi. Probabil aruncăm și laptele dacă nu avem cum să-l vindem timp de zece zile? Se duce în cap o afacere frumoasă, gândită sănătos, dar doar până la un punct. Postarea asta a lor are peste o sută de comentarii, în majoritatea dintre ele oamenii pun aceeași întrebare: de ce nu faceți un sistem de colectare? După doi ani au ajuns toți să vadă evidența. Firma susține că se gândește la acest sistem, că-l pregătește, dar că e scump – costă 9 milioane de euro – și deci, durează.
Îmi imaginez că nu e ușor să faci o astfel de afacere. În România, cel puțin. De aia îmi pare rău că textul ăsta va suna ca o aflare în treabă de pe margine. Totuși, Lăptăria cu caimac este o investiție serioasă și veche, nu e un butic de cartier. După cum scrie pe site, din 1994 au început cu ferma de vaci integrată într-un complex mai mare, agricol (deci cultivă pământul și își hrănesc vacile cu ce cultivă), au livrat ani de zile lapte diverșilor procesatori din România și Bulgaria, iar de doi ani au venit cu brandul ăsta propriu de lapte ambalat și vândut la preț aproape bio – un litru de lapte de-al lor în Mega costă peste 7 lei. Din capul locului și-au asumat că se vor adresa unui segment de clientelă preocupat și de reciclare, ecologie, sustenabilitate, iar asta s-a dovedit, în numai doi ani de existență, o provocare greu de gestionat. Să nu mai reușești să găsești finanțare pentru veriga lipsă din lanțul ăsta e ciudat.
Știu, la fel de ciudat mi se pare că nu există o preocupare la nivel guvernamental de sprijinire a producătorilor de orice (că e lapte, bere sau compot) să-și dezvolte astfel de linii de recuperare și refolosire a ambalajelor. Ar crea locuri de muncă și ar ajuta la atingerea obiectivelor naționale de reciclare. Dar cu toate astea avem mai multe așteptări de la privații care fac eforturi să-și dezvolte un biznis, decât de la statul care ne dezamăgește de decenii. Iar asta nu e nici bine, nici rău, e doar o stare de fapt.
Eu le-am trimis e-mail.
In raspuns mi-au explicat ca vor sa puna in functiune un sistem de colectare si reutilizare, au proiectul facut dar, desi incearca de cativa ani, nu reusesc sa obtina un credit de cca 6 mil Euro pentru linia de spalare/dezinfectare.
Si ii cred. In Romania creditele nu se dau pt afaceri (sunt considerate prea riscante) ci pentru bunuri imobiliare pt ca se asteapta sa le creasca valoarea.
Si la noi nu exista o politica administrativa pentru fluxuri sustenabile. Totul se consuma si gunoiul se arunca pe unde se poate.
Și eu cred că ei sunt de bună credință, dar pe undeva cred că lipsește ceva. Poate niște finanțări europene pentru așa ceva…
„Reciclarea” sticlei doar prin linie de spalare nu este o solutie. Practic, este mai scump pentru ei decat sa cumpere sticle noi.
Sticla se recicleaza prin topire. Procesul este mai ieftin decat productia de la zero si consuma mai putina energie.
Problema este ca topitoria are nevoie de o sursa constanta de sticla, sortata pe culori. Daca statul roman, guvernul, ministerul mediului, ministerul educatiei etc. nu fac un efort semnificativ sa educe populatia in aceasta privinta, nu vom avea niciodata investitii serioase in reciclare.
Da, sticla poate fi reciclata, dar din ce stiu eu (hat, in urma cu multi ani am vizitata o astfel de fabrica) trebuie si un procent de materii prime (nisip, soda, calcar, feldspat).
Poate intre timp s-au dezvoltat tehnologiile si se poate.
Exista metode de a recicla o parte din sticle, plastic si doze de aluminiu.
Cind cumperi produsul ambalat in sticla sau plastic platesti pentru el o suma – 10-15 bani sa zicem. Aesti bani ti se intorc cind mergi la magazin si predai sticlele. Pentru buteliile de plastic si dozele de aluminiu se instaleaza niste masini care le colecteaza si care le strivesc. Ele iti dau un bon cu care mergi la casa si-ti recuperezi banii sau il folosesti la plata a ceea ce ai cumparat.
Pentru anumite sticle „speciale” ca forma si volum se plateste/returneaza mai mult.
Din pacate este corect ce spui, pH!
Laptaria cu caimac, pe care eu am descoperit-o in primavara, este o firma medie (sa nu zice mica, dar cert nu este o mega-corporatie trans-nationala).
Ori, reciclarea sticleor necesita un efort financiar mare, si nu se poate face pe scara mica.
Scara mre insemna la nivelul intregii tari!
Din considerente tehnologice si economice se ajunge la situatai descrisa bine de Dollo:
– firma nu poate sa isi ia inapoi sticle goale
– care se aduna la clienti
– in vreme ce firma se poate confrunta cu o CRIZA a reciepentelor de sticla!
pentru inceput, as fi multumit daca Mega Image, Auchan, Lidl, etc etc ar incepe colectarea ambalajelor folosite.
Păi dacă nu au cum să le dea mai departe producătorilor, nu au cum să le strângă, ce să facă cu ele?
Legea e făcută prost intenționat, pentru a lăsa tuturor portițe de eschivă.
Iar consumatorii sunt la fel de vinovați, acceptând să cumpere produse în care ponderea ambalajului e mai mare decât a conținutului! Adică ți se vinde sticlă mai scumpă decât berea din interior, și-ți mai și pasează responsabilitatea reciclării ambalajului!
Eu cumpăr de ani de zile bere numai la sticlă returnabilă de 0,5 din Selgros. Se mai poate și la Metro. Sunt singurii care ne respectă, pe vremuri și Kaufland făcea asta dar au renunțat.
Hm, Selgros și Metro nu-mi sunt la îndemână. Dar nu știam că acolo te duci cu sticlele la schimb, interesant. Deci se poate. Cu ce mărci de bere?
Haineken! Cît priveşte laptele şi eu le-am scris! Acelaşi răspuns!
Selgros are în general cele mai bune prețuri la bere la sticlă returnabilă și o varietate foarte bună: Ciucaș, Holsten, Gambrinus, Timișoreana, Bergenbier, Skol, Golden Brau, Ciuc, Tuborg, Stella Artois, Ursus plus altele care mi-au scăpat. Singurul neajuns e poate vânzarea la navetă (20 de sticle), dar îl accept date fiind prețurile bune și drumurile rare la ei.
Eu îmi fac drum la ei pentru berea la sticlă returnabilă și de obicei găsesc și alte ”bunătățuri” încât să merite drumul.
Berea „eco” se bea la halba, cu prietenii. Butoaiele alea sigur nu se arunca, berea are mai putini conservanti, prietenii sunt mai aproape >> win-win-win!
Poate ar trebui sa-si deschida si astia o „laptarie”?.. Poate sus la TNB?.. 🙂 Intri, bei un lapte cald la halba (cu diverse arome), mai comanzi o prajitura, un fursec, o placinta, etc. De „bon ton”. 😉
Ca discutam ecologie…
Intre timp Greta Carbo ii cearta furios-indignat-revoltat-inlacrimat pe liderii planetei, la ONU, „how dare you?”…sa-i fure visele.
Adica ea, o fatuca din Suedia, unde tatucul-stat atotputernic insista ca trebuie sa te stearga el corect la popou (asta fiind cea mai mica hiba a socialismului suedez), ea are visele sfaramate.
Deci Greta Energeta se ratoieste obraznic la liderii celor mai bogate state, care polueaza cel mai putin per capita…dar uita de China si India.
Sau de Romania, unde, iata, nu suntem in stare sa reciclam niste sticle.
Iar liderii lumii o aplauda ca niste fatalai, in loc sa-i dea o palma la cur, sa o trimita la scoala, pe adultii ce o folosesc in halul asta sa-i trimita la puscarie, iar apoi, ei, liderii, sa-si suflece manecile si sa vada ce pot face cu reciclarea sticlelor din Romania.
Si cum pot obliga China si India sa nu mai polueze aerul si oceanele planetei, cu fum si plastic.
Ca de incalzit, nu ne vom incalzi sigur, dar ne imbolnavim de la aerul si apa infectate. SI noi si restul vietuitoarelor de pe Planeta.
Sau ramanem fara lapte in timp ce facem munti de cioburi.
Trebuie mers pe fir:
1) de unde iau sticlele cei de la Laptăria cu caimac?
2) fabrica care produce sticlele, de unde iau materia primă?
3) legea trebuie schimbată, dacă vrem să se recicleze și să dispară gunoaiele, astfel: să se înființeze centre de colectare, care să plătească pe fiecare sticlă, pet, borcan 50 de bani, FĂRĂ BONURI de la magazin.
Tot ce se vinde cu aceste ambalaje vor avea acesti 50 bani, adăugati la prețul produsului, bani cu care se vor ajunge în totalitate la aceste centre de colectare. Sigur că la început trebuie dată o sumă de stat , de CE, o sumă care să acopere tot ce e aruncat acum peste tot.
Tot ce se colectează va fi dat la prețuri modice NUMAI celor care le reciclează ( nu le revând …)
Nu se poate în felul ăsta. Mai degrabă, centrul de colectare să plătească 50 de bani/ambalaj, iar prețul produsului nou să crească cu 2,50 lei/bucată. Tot lanțul de colectare costă. Costă salariile, costă spațiile, costă motorina camioanelor…
Cum se urmăresc Și unde se duc cei 2 lei?
Probabil printr-un mecanism similar cu timbrul verde pentru electrocasnice: https://www.blogulspecialistului.ro/a/important/contabilitate-si-fiscalitate/2581/reglementari-contabile-privind-taxa-verde.html
sunt in Belgia. De peste 10 ani se face colectare de sticla, triata pe culori, pe cartiere. Adica scot sticlele la plimbare pt aproape 1 km, si pun verde la verde, alba la alba, geamurile si pyrex urile nu se recicleaza, sticlele de bere le returnez la Megaimage ca le returneaza la producator.
Pt lapte: iau la dozator sau merg la ferma (50km) dupa. Mai bine stam fara, dar alt lapte nu: nu vreau pasteurizat si omogenizat si amestecat cu lapte praf ( chiar de nu scrie, normele europene le da voie)
Exista solutii, schimbarea e de la noi.
În Belgia se face fără bani?
Nu se primesc bani pt sticlele sortate pe culori? Dar pt cele de bere de la Megaimage?