Când administratorul moare de grija vieții tale sentimentale

Îl trimite cu noaptea în cap pe portarul blocului să verifice dacă ești singură în pat sau mai e și altcineva cu tine în afară de pisică.

S oneria s-a auzit dis de dimineață cu aplombul unei sirene de pompieri. Când te trezește așa din somn, pe la 8 dimineața, te gândești la ce e mai rău: arde ceva, am inundat vecinii, e o scurgere de gaze…. Când pe vizor îți apare și moaca umilă a portarului-om de serviciu al blocului-om de încredere al administratorului-comisionar pentru diverși vecini, deja complexul de vinovăție e gata. Ce naiba am făcut de mă scoală ăsta din pat la ora asta, când nici la biserică n-a deschis? Toshiba, și ea, mârâia la ușă, ca un câine, cu coada zburlită. Clar nu era de bine.

Crăp ușa cu zgârcenie, deși tocmai cu o seară înainte schimbasem pijamalele, deci eram … prezentabilă. Cu portarul tocmai schimbasem două vorbe cu o zi înainte în lift. Avea doi saci cu nisip de mâțe, din ăla care-i place și Toshibei, și l-am întrebat de unde i-a luat, că nu prea se găsește oriunde. Și mi-a zis ceva alambicat, gen „de vis a vis de peste drum de colțul cu banca aia, știți…”. Apoi mi-a explicat și cui îi duce nisipul. Doamnei bătrâne de la 7 care are pisica aia care a căzut de la etaj de două ori și n-a avut decât o lăbuță ruptă. Cică „nisip din ăsta îi place lu pusi a lu doamna Emilia”.

Portarul ăsta, deci, era de dimineață în fața ușii mele, dar fără sacul de nisip, deși și lui „pusi a mea” tot din ăla îi place… Și mă întreabă abrupt:

– Sărumâna, pe luna septembrie tot o persoană?

– Ha?

– La întreținere….

– A, … păi da… !?!?

Făcusem cerere acum câteva luni să-l scot pe ex-ul de la întreținere, dar nu știam că trebuie să îl reasigur pe administrator, în fiecare lună, că tot singură sunt (săraca de mine!).  Pesemne face în fiecare vineri dimineață apelul locatarilor. Și se trezește în sudori reci că nu știe dacă eu sunt tot singură sau mi-am găsit pereche?

Perseverent, portarul continuă:

– Și pe octombrie, două? Zâmbește știrb.

– Nu, de ce?

– Păi … de când două?

– De acum încolo numai una!

Se întristează preț de o secundă. Apoi plusează:

– A, da? Dar l-am mai văzut pe domnul…

– Păi stă în apropiere, de aia l-ați văzut, mai vine la pisică, împărțim custodia…

Mi-a aruncat o față ambiguă, cu ochi mijiți a neîncredere și zâmbet incert. Nu m-a crezut, evident, dar nici nu putea să intre să vadă dacă eram singură în pat sau cu a doua persoană ascunsă parșiv de vigilența ochiului lui de portar.

După ce a plecat și am închis ușa mi-am dat seama cât de devreme era și cât de vorbăreață și cooperantă sunt eu când sunt sculată așa pe nebăut cafeaua din pat.  Normal ar fi fost să-l întreb de ce-i f… pe el și pe administrator grija de viața mea amoroasă, la ora 8 dimineața? Dar uite așa sunt eu fraieră, îmi vin replicile astea deștepte numai după cafea…

Etichete: , , ,

38 comentarii la “Când administratorul moare de grija vieții tale sentimentale” Subscribe

  1. Xanaxdoo 12/10/2012 at 18:31 #

    1. Cine-i Cristian Sima? Vezi ca si dl Christian Ciocan parca e tot singurel.
    2. Dupa ce termini cu detaliile la tema asta noua si foarte faina, indeletniceste-te sa-ti schimbi si avatarul, ca a ramas ala antedeluvian, de pe vremea primei teme
    3. Astept si eu articolul cu cautatul jumatatii pe baza de CVuri. Desi, daca ar fi dupa mine, mai degraba as organiza niste probe practice (proba schimbatului bateriei tocmai l-ai ratat), ca CVurile din ziua de azi sint foarte aduse din condei.

    • Dollo 12/10/2012 at 19:41 #

      Da, cred că prima probă va fi să mă consilieze să-mi iau un aspirator, că ăsta tocmai s-a stricat. Să fie ieftin și să tragă bine 🙂
      Cristian Sima, uof, se vede că n-ai nicio legătură cu lumea financiară 😛

      • Motanul 12/10/2012 at 22:58 #

        Buna idee! A doua proba sa fie folosirea aspiratorului:). A treia, felul cum pune hartia igienica in suport;), a patra, ce parere are de BOR, a cincea, daca-l place Toshiba, … etc, etc. 🙂

        • Dollo 13/10/2012 at 10:19 #

          Toshiba cred că vine prima, abia apoi restul 😉

        • Cristian M. Ioan 09/11/2012 at 13:17 #

          Blocul lui Dollo este foarte low-tech!
          Nu merge pe „mi se pare ca l-am vazut pe domnul”, la noi be Brailitza sunt camere de supravghere pe fiecare palier. Si au si leduri cu IR, nici nopatea daca stingi lumina nu poti scapa de monitorizarea Admin-ului!

          • Dollo 09/11/2012 at 13:37 #

            Au fost și la noi propuse camere, dar s-a considerat că e mai ieftin ochiul vigilent al portarului 😉

          • Cristian M. Ioan 09/11/2012 at 13:52 #

            Nu pot sa dau reply la raspunsul tau, asa ca raspund … tot la mine!
            Un portar permanent a fost considerat prea scump la noi, sistemul de camere este in leasing deci revine ieftin.
            Iar portarul uman, oricat ar fi de vigilent, nu poate vedea pe 9 paliere simultan!
            Totusi, eu cred ca portarul are avantaje, sperie pe hoti mai mult decat camerele, si poti sa discuti, poti sa il intrebi ceva, sau sa il rogi/platesti sa iti cumpere paine sau … nisip pentru pisilica!

          • Dollo 09/11/2012 at 14:05 #

            Cam așa, plus că o cameră de luat vederi, oricât ar fi ea de bună, nu poate sta la bârfe cu oricine 😉

  2. Alex 12/10/2012 at 21:15 #

    – A, da? Dar l-am mai văzut pe domnul…

    Ce ma calca pe nervi remarcile astea semi-insinuante … du-te-n ma-ta, intreaba cu curaj ce ai de intrebat. Daca ai ceva.

  3. Alex 12/10/2012 at 21:16 #

    Hm, se pare ca tema ta nu stie cu tagul blockquote, tre’ sa folosesc ghilimele daca vreau sa citez. Naspa ;/

    • Dollo 13/10/2012 at 10:18 #

      Păi de ce s-au inventat ghilimelele? Așa o fi zis și Ponta, săracul 😉

  4. Ioana 12/10/2012 at 23:25 #

    Eu nu deschid usa. Ocazional am mai auzit si eu soneria sa zicem sambata dimineata,dar nici prin cap nu mi-a trecut sa ma dau jos din pat. O singura data a fost foarte insistenta si atunci erau vecinii dimineata la 5 cu motanul meu in brate, motan evadat pe geam.

  5. ady 13/10/2012 at 11:47 #

    deci cand o fi, ma mut eu la el. sa-si bata el capul sa ma treaca la intretinerea, sa ma scoata de la intretinere. 🙂
    mie iar nu-mi functioneaza soneria (va fi in fi in fisa de post a next-ului 🙂 ), iar dormitorul e in fundul casei si inchid si unele dintre usile intermediare, asa ca poa’ sa bata si barak obama si tot n-aud.
    apropos, eu mi-am luat aspirator cu 200 si ceva de lei (acu’ 2 ani) de pe site-urile alea cu produse refurbished. englezesc de la mama lui. sunt multumita de el, desi il folosesc doar la juma’ de putere (are un butonas de unde poti sa reglezi; ma enerveaza zgomotul cand e la maxim). nu stiu totusi daca face fata la parul toshibei. cu al meu se descurca.
    am vrut d-ala fara sac, dar nu mi-am dat seama ca tre’ sa golesc recipientul ala (e fara apa) de fiecare data cand il folosesc. asta e singura chestie care nu-mi place. in acelasi timp nu stiu daca as fi gasit saci potriviti.
    are si mai multe capete/perii.
    dc vrei, cand ma intorc in bucuresti, iti trimit un link.

    • Béranger 13/10/2012 at 12:03 #

      Io am de 2 ani de zile un Rowenta Cyclone 3463(01) fără sac, portocaliu, care are avantajul că are filtrul HEPA la ieșirea din „borcan”, deci nu ajunge nici un pic de praf la motor, să-l bușească. Dezavantajul e că HEPA se murdărește mai ușor, și nu trebuie să permiți borcanului să se umple, că atunci „ciclonul” nu mai are efect, și te trezești cu praful în HEPA.

      Nu știu de ce nu se ieftinește though:
      flanco.ro/aspirator-fara-sac-rowenta-ro346301-1-l-tub-metalic-1900-w-portocaliu.html
      altex.ro/aspirator-rowenta-ro3463-tub-inox-cyclone-1900w-portocaliu

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Dacă-ți iubești copilul

adam si eva

Dacă s-ar face un referendum pentru introducerea în Constituție a dreptului de a fi tras de curent, probabil mi-ar fi greu s-o conving pe mama să nu meargă să voteze. Dar pentru ăsta din 6-7 octombrie nu a trebuit să-i explic că dragostea are forme atât de diverse, încât nu e treaba omului s-o înghesuie într-un tipar alb-negru

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014