Hotnews zice că medicii din Neamț și Iași au decis să nu mai facă întreruperi de sarcină în săptămâna mare. Că e păcat. Propun introducerea în facultățile de medicină a unor cursuri de efectuare corectă a semnului crucii, astfel încât alungarea dracilor din pacienți să se facă cu maximum de eficiență
Unde v-ați întoarce?
La o sumară analiză constat că perioadele în care m-am simțit împlinită, și poate pentru o fracțiune de minut m-aș întoarce în ele, ar fi alea în care mi-a fost bine profesional. Oare sunt defectă?
Cine bea cel mai mult în lume
Pe primul loc e Moldova, iar România ocupă un onorant loc opt în clasamentul celor mai vajnici băutori europeni. Planetar, Europa cică ar fi cea mai băutoare, urmată timid de America.
Ce plătiți, aia citiți
Dacă credeți că plata curentului sau a internetului vă dă dreptul să și furați munca altora, să nu vă mai mirați că singura presă care mai rămâne în picioare are miros de petrol furat de la stat, iz de inginerii financiare pe seama prostimii neinformate sau duhoare de turnător la Securitate. Este prețul pe care l-am plătit toți până acum, ca să ajungem așa.
Alzheimer
Era să plătesc încă o dată factura la telefon. Și nu e singurul lucru pe care-l uit de la o săptămână la alta. Și încă n-am făcut 42 de ani.












