Nebunilor, desigur ca v-ati gandit la sex, dar nu, nu e vorba despre asta. E vorba despre povestea pe care le-am spus-o unora dintre voi acum un an pe vremea asta, si peste care azi a mai trecut un an. Cum si voi v-ati inmultit intre timp, simteam nevoia s-o mai spun o data. Un soi de cadou reciclat de Sfantul Nicolae, ca e criza, n-am avut bani sa va iau altul 😉 De data asta va ofer si poze.
Cum a ratat domnul Jean de la Sorbona ocazia de a rămâne filosof
Onoare de taximetrist
Ultimul preț care a ucis povestea
Primul an de expat, realizări și perspective
Cum să înfrunți un dictator. Și alte vise umede, jurnalistice
15 ani cu pisica Toshiba și relația cu alte animale
Valea Loarei și foștii ei bogați
Parcările de la Mont Saint Michel și câinii din Saint Malo
Costin: Aventurile lui Tom, Huck si Jim mi-au luminat vaca...
Tiberiu Buzenchi: Am stat la coadă pentru a ridica medicamentele de...
Mmmaria: Cand l-am citit a doua oara pe Twain (cu ochi de a...
Nicoleta Pascu: Un institut medical de renume mondial și un repre...
Dollo: Și eu care mă bazam pe tine să ne zici de la fi...
Elena Halmaghi: Am citit fiecare cuvânt de aici. Nu am terminat d...
Dollo: Da, eu mă refeream la clădire, că așa primele ...
Florin: De fapt, n-a fost construit de comuniști. Pistele...
Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit
Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale
Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.
Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉
De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.
Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.
La multi ani! Si mama mea are aceeasi virsta, doar e nascuta cu citeva luni inainte (Septembrie 1941)…
De asta or fi asa asemanatoare, le-or fi pus ceva in lapte in anul ala 🙂
Prima poza este facuta pe drumul spre Poiana Brasov , in parcarea de la Belvedere