Iar îmi doresc, de ziua mea, ceva

Dat fiind că la 42 lumea nu prea știe ce să-ți dorească (sănătatea și pensia sunt două chestii care nu merg în România), ăștia tineri deja se uită la tine ca la o mumie, am zis să nu exagerez cu pretențiile, așa că vă cer ceva simplu și care nu vă costă nimic. Vă ofer la schimb o rețetă de moules frites.

Anul trecut îmi doream diverse chestii pe care mi le-am îndeplinit singură (mai mult sau mai puțin). Anul ăsta mi-am dorit să „sărbătoresc” într-un soi culinar aparte, ceea ce am făcut azi (deși nu azi e ziua mea, dar na… era sâmbătă) și îmi mai doresc ceva de la voi. Dat fiind că la 42 lumea nu prea știe ce să-ți dorească (sănătatea și pensia sunt două chestii care nu merg în România), ăștia tineri deja se uită la tine ca la o mumie, am zis să nu exagerez cu pretențiile, așa că vă cer ceva simplu și care nu vă costă nimic. Bine, poate câteva minute din viața voastră. Dar mai întâi vă dau ceva la schimb. O rețetă care mie-mi place mult:) Să le luăm pe rând:

Ce mi-am dorit de la mine

Am tot tânjit de ceva timp la niște moules frites, cum a făcut Farfuridi, și cum am mâncat eu când am fost la Anvers. Așa că azi dimineață am bătut orașul în mai multe direcții, în căutare de scoici proaspete. Firește că n-am găsit sau acolo unde am găsit erau prea multe deschise în pachet, ceea ce ar fi însemnat să cumpăr inutil niște cochilii cu toxinfecție alimentară. Așa că până la urmă, după Obor, Kaufland, Carrefour am găsit la Mega Image-ul de lângă casă o pungă de 1 kg de midii pasteurizate tocmai din Italia, cu care mi-am făcut pofta.

Ca modalitate de preparare, midiile pasteurizate sunt mai avantajoase pentru că sunt deja curățate de mustăți și, cred eu, sunt mai sigure, comparativ cu cele proaspete, pentru că deja au fost într-un fel semipreparate. Și astea pasteurizate au un termen de garanție, sunt păstrate în pescării alături de alea proaspete, pe gheață, chiar dacă sunt ambalate în vid. Deci, atenție la termenul de valabilitate, totuși!

În rest, pentru un kg de midii aveți nevoie de o ceapă albă, una roșie, o căpățână de usturoi, un morcov, un ardei iute, sare și piper după gust, și la final pătrunjel. Musai!

Procedura de lucru e așa: tăiați mărunt cepele, morcovul și ardeiul, și le căliți într-o cratiță încăpătoare, pentru un minut, în ulei. De măsline – zice rețeta originală. Eu am avut „de la bunica” de floare.  Cratița trebuie să fie încăpătoare pentru că acolo vor fi puse și midiile cu tot cu carcase. După un minut desfaceți punga de scoici, clătiți-le bine cu apă rece (pentru că au în pungă niște zeamă de o culoare incertă) și răsturnați-le în cratiță, peste ceapa călită.

***

Astea pasteurizate nu necesită alte pregătiri prealabile. Pe pungă scrie chiar că pot fi consumate după ce sunt încălzite la microunde, dar cred că ar fi un barbarism. Alea proaspete ar fi trebuit curățate, spălate, și verificate să nu care cumva să fie desfăcute (nici crăpate nu e bine să fie) pentru că asta înseamnă că scoica e compromisă pentru consum. Nu strică să le și mirosiți când le desfaceți. Dacă vă vine vreun iz dubios de pește stricat, nu le mai gătiți, că e clar că sunt duse. Trebuie să miroasă a mare, a pește, dar plăcut.

***

Le puneți, așadar, peste ceapa și morcovul călit, turnați 150 de ml de vin alb sec și acoperiți cu un capac. Cică în 1-2 minute ar trebui să scadă vinul. Eu n-am verificat nivelul vinului, că oricum nu se vedea de atâtea carcase de scoici. Dar după 2 minute am luat capacul ca să adaug usturoiul zdrobit și sarea. Apoi am mai lăsat 1 minut capacul peste ele. A, dacă vedeți că nu aveți loc în cratiță de carcase, scoateți cărnița din ele și lăsați mai puține. Nu se supără nimeni 🙂 Apoi amestecați-le acolo pe toate, cu ceapă, usturoi, vin și toate cele, ca să nu rămână niciuna „neomenită” cu de toate.

***

La final am adăugat jumătate de legătură de pătrunjel tocat. Am acoperit la loc, dar am luat de pe foc, și am făcut cartofii prăjiți. Rezultatul a fost demențial. Mai bun chiar decât la Anvers, pentru că era făcut de mine și avea ceva mai mult usturoi decât puseseră belgienii. Un kg de midii a fost suficient pentru două persoane.

La final am băut o șampanie seacă de la Zarea, în care am înecat două zmeurici, ca s-o mai îmbunez. Alții au mâncat înghețată de ciocolată cu zmeura luată proaspătă din Obor (acolo unde nu am găsit scoici), cu 7 lei kg.

Că tot veni vorba de preț, scoicile proaspete costă 13 lei kg, iar cele pasteurizate 25 de lei. E mai scump, dar cum spuneam la început, e mai sigur.

***

Acuma, ce îmi doresc de la voi:

Pentru că blogul ăsta se apropie vertiginos de copilăroasa vârstă de doi ani și pentru că în ultima vreme m-au tot întrebat diverși „ce vrei să spui cu el?” am zis să vă întreb pe voi, ăștia 8000 de oameni care veniți p-aci lună de lună. Nu mă aștept la tot atâtea comentarii, dar măcar la un 40%, ăștia care reveniți (conform statisticilor) mă cam aștept. Deci, ce căutați voi pe blogul ăsta? Ce vă place, ce nu vă place? Pe ce direcție ați vrea să insist, și pe care ați vrea s-o abandonez? Cineva dintre voi mi-a spus că intră aici zilnic pentru că vede în blogul ăsta „vocea generației mele”. E o onoare și o provocare care mă sperie oarecum. Nu știu dacă merit să mă erijez în vocea unei generații. Cu siguranță sunt alții mai capabili. Prin urmare, aș vrea să-mi spuneți, cât puteți voi de sincer, ce așteptări, plăceri și neplăceri aveți de la acest blog și de la mine implicit? Nu mă menajați, că știți doar că nu mă supăr nici atunci când mă contraziceți, nici când îmi faceți observație că am greșit ceva. Dar aș vrea să aflu într-un fel dacă toată zbaterea asta a mea – de cele mai multe ori zilnică – nu e în zadar și cum ar trebui să fie mai bună.

Nădăjduiesc că dacă vă cer asta de ziua mea n-o să treceți indiferenți peste rugăminte asta:) Știu, e un cabotinism din partea mea, dar o să mă iertați.


Etichete: , , , , , ,

44 comentarii la “Iar îmi doresc, de ziua mea, ceva” Subscribe

  1. Adela 03/02/2014 at 22:58 #

    Am ajuns aici intamplator, cautand aiurea prin virtual cateva informatii despre cam ce ar trebui sa „simta” o mizti care a intrat recent in calduri. Articolul tau pe tema asta m-a amuzat, dar mi-a si confirmat cateva dileme care ma intrigasera si pe mine. Pana la urma, insa, pare-se ca ratiunea va invinge si o vom mutila pe vecie pe Mitzy a noastra. spre binele ei, fireste, dar si pentru al nostru. Uite, stau acum si ma uit la ea cum executa melisme si ma intreb: ce ar fi mai bine pentru la noapte, sa-mi fac o cafea sau sa iau un somnifer? :))) P.S. suntem in criza, a doua (doar din cauza ca nu ne-am organizat bine timpul, nu suntem inumani…sau mai bine spus „inanimali” :)). Promit ca in prima zi ce vine in care Mitzy scumpa va miorlai doar pentru ca are chef sa ne vada treji la 6 dimineat roiand in jurul ei cu placerea nedisimulata de-a o (de)servi, ma infotosez cu ea la vet si-i aplic …spalarea creierului de orice dorinti pasionale! Dixit! Te pup, Dollo!

  2. Tamara 28/02/2019 at 12:27 #

    Ca proaspata ”mamica” de motanel, fara nici un pic de experienta in domeniu si fara nici o dorinta prealabila de a creste matze (gasit Tomitza inghetat si aproape fara viata), am inceput sa caut informatii pe net. Dintr-una intr-alta, am dat peste povestioarele tale haioase cu Toshiba. Multumesc pentru clipele de relaxare

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉