Anul trecut îmi doream diverse chestii pe care mi le-am îndeplinit singură (mai mult sau mai puțin). Anul ăsta mi-am dorit să „sărbătoresc” într-un soi culinar aparte, ceea ce am făcut azi (deși nu azi e ziua mea, dar na… era sâmbătă) și îmi mai doresc ceva de la voi. Dat fiind că la 42 lumea nu prea știe ce să-ți dorească (sănătatea și pensia sunt două chestii care nu merg în România), ăștia tineri deja se uită la tine ca la o mumie, am zis să nu exagerez cu pretențiile, așa că vă cer ceva simplu și care nu vă costă nimic. Bine, poate câteva minute din viața voastră. Dar mai întâi vă dau ceva la schimb. O rețetă care mie-mi place mult:) Să le luăm pe rând:
Ce mi-am dorit de la mine
Am tot tânjit de ceva timp la niște moules frites, cum a făcut Farfuridi, și cum am mâncat eu când am fost la Anvers. Așa că azi dimineață am bătut orașul în mai multe direcții, în căutare de scoici proaspete. Firește că n-am găsit sau acolo unde am găsit erau prea multe deschise în pachet, ceea ce ar fi însemnat să cumpăr inutil niște cochilii cu toxinfecție alimentară. Așa că până la urmă, după Obor, Kaufland, Carrefour am găsit la Mega Image-ul de lângă casă o pungă de 1 kg de midii pasteurizate tocmai din Italia, cu care mi-am făcut pofta.
Ca modalitate de preparare, midiile pasteurizate sunt mai avantajoase pentru că sunt deja curățate de mustăți și, cred eu, sunt mai sigure, comparativ cu cele proaspete, pentru că deja au fost într-un fel semipreparate. Și astea pasteurizate au un termen de garanție, sunt păstrate în pescării alături de alea proaspete, pe gheață, chiar dacă sunt ambalate în vid. Deci, atenție la termenul de valabilitate, totuși!
În rest, pentru un kg de midii aveți nevoie de o ceapă albă, una roșie, o căpățână de usturoi, un morcov, un ardei iute, sare și piper după gust, și la final pătrunjel. Musai!
Procedura de lucru e așa: tăiați mărunt cepele, morcovul și ardeiul, și le căliți într-o cratiță încăpătoare, pentru un minut, în ulei. De măsline – zice rețeta originală. Eu am avut „de la bunica” de floare. Cratița trebuie să fie încăpătoare pentru că acolo vor fi puse și midiile cu tot cu carcase. După un minut desfaceți punga de scoici, clătiți-le bine cu apă rece (pentru că au în pungă niște zeamă de o culoare incertă) și răsturnați-le în cratiță, peste ceapa călită.
***
Astea pasteurizate nu necesită alte pregătiri prealabile. Pe pungă scrie chiar că pot fi consumate după ce sunt încălzite la microunde, dar cred că ar fi un barbarism. Alea proaspete ar fi trebuit curățate, spălate, și verificate să nu care cumva să fie desfăcute (nici crăpate nu e bine să fie) pentru că asta înseamnă că scoica e compromisă pentru consum. Nu strică să le și mirosiți când le desfaceți. Dacă vă vine vreun iz dubios de pește stricat, nu le mai gătiți, că e clar că sunt duse. Trebuie să miroasă a mare, a pește, dar plăcut.
***
Le puneți, așadar, peste ceapa și morcovul călit, turnați 150 de ml de vin alb sec și acoperiți cu un capac. Cică în 1-2 minute ar trebui să scadă vinul. Eu n-am verificat nivelul vinului, că oricum nu se vedea de atâtea carcase de scoici. Dar după 2 minute am luat capacul ca să adaug usturoiul zdrobit și sarea. Apoi am mai lăsat 1 minut capacul peste ele. A, dacă vedeți că nu aveți loc în cratiță de carcase, scoateți cărnița din ele și lăsați mai puține. Nu se supără nimeni 🙂 Apoi amestecați-le acolo pe toate, cu ceapă, usturoi, vin și toate cele, ca să nu rămână niciuna „neomenită” cu de toate.
***
La final am adăugat jumătate de legătură de pătrunjel tocat. Am acoperit la loc, dar am luat de pe foc, și am făcut cartofii prăjiți. Rezultatul a fost demențial. Mai bun chiar decât la Anvers, pentru că era făcut de mine și avea ceva mai mult usturoi decât puseseră belgienii. Un kg de midii a fost suficient pentru două persoane.
La final am băut o șampanie seacă de la Zarea, în care am înecat două zmeurici, ca s-o mai îmbunez. Alții au mâncat înghețată de ciocolată cu zmeura luată proaspătă din Obor (acolo unde nu am găsit scoici), cu 7 lei kg.
Că tot veni vorba de preț, scoicile proaspete costă 13 lei kg, iar cele pasteurizate 25 de lei. E mai scump, dar cum spuneam la început, e mai sigur.
***
Acuma, ce îmi doresc de la voi:
Pentru că blogul ăsta se apropie vertiginos de copilăroasa vârstă de doi ani și pentru că în ultima vreme m-au tot întrebat diverși „ce vrei să spui cu el?” am zis să vă întreb pe voi, ăștia 8000 de oameni care veniți p-aci lună de lună. Nu mă aștept la tot atâtea comentarii, dar măcar la un 40%, ăștia care reveniți (conform statisticilor) mă cam aștept. Deci, ce căutați voi pe blogul ăsta? Ce vă place, ce nu vă place? Pe ce direcție ați vrea să insist, și pe care ați vrea s-o abandonez? Cineva dintre voi mi-a spus că intră aici zilnic pentru că vede în blogul ăsta „vocea generației mele”. E o onoare și o provocare care mă sperie oarecum. Nu știu dacă merit să mă erijez în vocea unei generații. Cu siguranță sunt alții mai capabili. Prin urmare, aș vrea să-mi spuneți, cât puteți voi de sincer, ce așteptări, plăceri și neplăceri aveți de la acest blog și de la mine implicit? Nu mă menajați, că știți doar că nu mă supăr nici atunci când mă contraziceți, nici când îmi faceți observație că am greșit ceva. Dar aș vrea să aflu într-un fel dacă toată zbaterea asta a mea – de cele mai multe ori zilnică – nu e în zadar și cum ar trebui să fie mai bună.
Nădăjduiesc că dacă vă cer asta de ziua mea n-o să treceți indiferenți peste rugăminte asta:) Știu, e un cabotinism din partea mea, dar o să mă iertați.
Hey, la multi ani Dollo! De ce intru pe blogul tau? Hmmm…buna intrebare. Nu stiu cum reusesti dar ii dai o nuanta foarte personala, e relaxant, e primitor sau mai concret, e prietenos! Desi nu ne-am intalnit niciodata (si probabil nici nu se va intampla) ma simt tare bine in spatiul tau virtual si de fiecare data cand intru o fac pentru a face o pauza din activitatea zilnica, e ca si cum ti-as cere sa iesi la o pauza de cafea cu mine si sa vorbim vrute si nevrute. Imi place de asemenea ca nu cazi in extreme de genul dezbateri politice interminabile, analize sofisticate ale vietii socio-politico-culturale, etc. In final un mic sfat: nu te gandi prea mult si prea serios la blogul asta, mai bine lasa-l asa cum e acum…mai ne-serios 🙂
Hai, ca tre sa ma intorc la datorie! Ş’aaaalta datăăă….. ş’aaaaltă datăăă…..
Tocmai nuanța asta personală îl face un soi de babilonie. Cum e în capul meu așa e și aici 🙂 Apelul meu la voi era taman ca să mă ajutați să-i dau o direcție, dar se pare că trebuie să mă restructurez singură că voi sunteți prea amabili 🙂
Atunci e posibil sa-l transformi intr-un blog ca oricare altul…
O să mă străduiesc să nu vă dezamăgesc…
Nuanta personala il face blog.
Cred că îmi place stilul tău de a spune lucrurile direct, aș zice din topor, dar mi-e teamă să nu te superi. Pentru mine din topor, ca o bardă, ca o secure, fără brizbrizuri sunt complimente. La mulți ani!
Din topor e OK, nu ma simt ofensata 🙂 Multumesc pentru aprecieri!
Eu unul citesc blogul tau pentru ca imi regasesc convingerile, ideile, opiniile mele, dar mult mai bine exprimate:) Cred ca de asta nici nu sunt extrem de multe comentarii comparativ cu cati citesc dollo.ro: ne place ce citim aici, ne place cum scrii, doar ca noi, cititorii tai, nu ne place sa scriem, sau nu ne place cum scriem. Suntem doar cititori.
corectura: noua, cititorii tai, nu ne place sa scriem…
iti spun si eu cu intarziere „la multi ani!” 🙂
eu intru aici pentru ca nu folosesti limbajul de lemn si pentru ca e clar ca ai ceva intre urechi 🙂
imi place cum gandesti, imi place sintaxa propozitiilor tale, si-mi place ca ai suflet 🙂
sa fii iubita si sa ti se indeplineasca toate dorintele rezonabile 🙂
Reteta e criminala
Nu stiu ce caut pe blog cred ca e a 2 oara cand intru aici 🙂
Probabil cauti reclama moka si clienti 🙂
La multi ani, cu intarzaiere din cauza de vacanta unde compu’ a servit drept suport de desene animate exclusiv.
Eu vin p-acisilea ca ii mai fain decat ziarele online si TVR international 🙂 Imi place si tusa ta personala adaugata stirilor, si ca raspunzi comentariilor. Eu zic ca asta-i viitorul „breaking news”-urilor, blogurile si interactiunea cu cititorii.
Multumesc Ioana 🙂
Vin aici pentru ca, intr-o lume in care mi se pare, de multe ori, ca eu gandesc impotriva curentului, te-am gasit pe tine gandind si simtind ca mine… Si pentru ca atunci cand te citesc e singura data cand motanul meu accepta sa doarma langa tastatura si nu pe ea :))
Si cum îl cheamă pe împricinat? 🙂
Sar’na, eu am ajuns mai tirziu, dar zic sa comentez daca tot ne-ai intrebat, nu? La o adica, poti sa consideri comentariul meu ca fiind primul cadou de ziua ta din 2012, nu?
Prima data am venit de pe hotnews, la postarea despre recensamint. Dup-aia am vazut ca ai scris in EVZ despre metrou, o serie de articole de care imi amintesc si care la vremea aia mi-au placut.
Acum revin pentru ca-mi place stilul in care scrii: e clar, „bagi” sinonime – de exemplu, scrii „am tinjit” si nu „am vrut” – e limpede, e si cu putin umor. Foarte citibil.
Imi place si chestia cu clubul de carte (desi n-o sa particip la prima intilnire, eventual vin sa ma uit in gura voastra).
Nu prea-mi place impotrivirea ta impotriva religiei (sau ortodoxiei? sau BOR?) dar… ma rog, (hihihi, am zis „ma rog”:) poate ai tu motivele tale si eu n-am apucat sa-ti citesc tot blogul.
Una peste alta profit de ocazie sa-ti urez si eu „La Multi Ani!”. Pentru 2012.
Mulțumesc la fel de anticipat, și pentru aprecieri, și pentru urare 🙂 Ne lămurim noi pe parcurs și cum e cu religia, în caz că mai treci pe aici. N-am nimic împotriva ei în principiu, dacă nici ea nu are ceva împotriva noastră 🙂
Dollo, asta e singurul blog pe care-l citesc(de cand cu articolele despre recensamant pe Hotnews).
Motive:
1) cred ca eu am o dependenta de informatie, dar informatia trebuie sa fie interesanta(cum e ceea ce scrii pe blog). Asta se combina cu:
2) toti suntem „voyoristi”, si ne place sa urmarim in special persoane care ne plac. In cazul tau imi place cum gandesti, desi eu gandesc altfel in anumite cazuri, si…
3) Toti suntem „exibitionisti”, mai mult sau mai putin, iar tu iti manifesti asta intr-un mod foarte reusit pe blog:).
P.S. Te-ai gandit sa tii blogul in engleza, sa vezi ce iese?:)
Nu-s aşa bună în engleză 😉
Am intrat intamplator saptamana trecuta; urmarind twitter-ul lui Moise Guran, am dat de-al tau si de aici de blog-ul tau. Mi-a sarit in ochi articolul „De ce uram tiganii”, l-am citit, am povestit ceva legat de un tramvai cititorilor dupa care am citit cam tot din ultima luna. Si, chiar daca foarte tarziu, pot sa dau un raspuns: mi-a placut esti coerenta in primul rand, esti directa, esti sincera si esti corecta, esti amuzanta si ma relaxez citind pana si retele tale, macar ca n-am sa urmez niciuna, nicicand, pentru simplul fapt ca nu-mi place sa gatesc! 🙂
A, si am mai aflat ca suntem din aceeasi zi si din acelasi an! Asa, La Multi Ani, si pentru ziua de anul trecut si pentru toate cate-or urma!
Mulțumesc Shrek, asemenea! Te mai aștept p-aci