Aceste este o postare în care eu, o femeie, îmi dau cu părerea despre mașini. Despre aia pe care eu o conduc de trei ani. Și ce m-a stârnit a fost decizia producătorului de a-i face un face lift.
Sunt dezamăgită. Uitați-vă și voi cum arăta înainte și cum au făcut-o acum? Vă place? N-are niciun pic de personalitate, grație, drăgălășenie. Pare o mașină încropită din resturi. Într-o lume plină de botoxate și siliconate ei schimbă o mașină dodoloață și veselă cu una cu liposucții și cu buzele strânse ca o acritură.
Când am luat-o eu o iubeam deja în taină de câțiva ani. Decizia mea fusese luată cu mult înainte ca doamna de la Badsi Nissan să se țină scai de capul meu ca s-o cumpăr. Mă lăsam greu că era scumpă, raportat la ce puteam să iau cu banii ăia atunci: aproape 13.000 de euro. N-am obținut nicio reducere, dar am primit o mașină fix pe gustul meu: roșie, botoasă, cu tapiserie bege și interior retro, cu niște ochi mari, rotunzi, exoftalmici, mustăți ca de mâță poznașă, un funduleț apetisant încadrat de „aripioare” pe coapse, ca de doamnă respectabilă.
A fost mașina vieții mele dinainte de a ști să șofez. Evident, am ales-o pe criterii strict feminine – formă și culoare – dar nici după trei ani de călărit nu cred că am ales greșit. Nu mi-a făcut surprize în trafic, dimpotrivă, eu am fost aia care am maltratat-o, ca orice începător, consumă puțin și nu se supără că în ultimul an am cam neglijat partea cu spălatul.
Dacă ar fi să cumpăr din nou o mașină tot pe ea aș alege-o. Dar nu dacă ar arăta ca noua Micra. Cineva ar trebui să le interzică designerilor de mașini să umble la anumite modele. Nissan Micra era frumoasă așa cum era, nu avea nevoie de modificări de imagine. Puteau să-i schimbe înăuntru orice, s-o facă eventual mai ieftină. Dar să nu umble la formă.
Ca posesoare și iubitoare de Micra protestez! În numele tuturor privirilor admirative pe care le-am cules în trafic de trei ani încoace, cu Micra mea roșu emotion: Dați-ne botoasele înapoi!
Păi nu știi că așa fac tâmpiții cu absolut orice model de mașină? Pentru că sunt în pană de inspirație (ca să nu spun că-s proști), dar trebuie să raporteze (nu lui Ceașcă) că au proiectat, realizat și lansat pe piață modele noi, chipurile mai atractive, trag și ei de niște slidere (dacă nu cumva or avea un model de plastilină cu care se joacă), apoi inginerii se iau cu mâinile de cap și refac toate calculele de rezistență și toate procedurile de fabricație, se refac toate matrițele pentru reperele modificate (de fapt, se duplică, căci se mai fabrică și piese de schimb și pentru varianta anterioară) și, cu prețul unor costuri (sic!) nenecesare, iată și noul model, mai plicticos decât cel precedent!
Ce, credeai că numai Renault face așa?
Păi de, Nissan s-a însurat cu Renault parcă, obiceiurile proaste se țin în familie.
Dollo, pune de-o petitie, poate ii indupleci:) Oricum bucura-te de vechiul model cat te mai tine. Cel mai grav e cu cei de la Jaguar. Au inlocuit S-type-ul(quintesenta epocii victoriene:) cu o aratare (XF) de o confunzi cu masinile coreene vechi. Solutia pentru tine, daca te lasa Micra, e Fiatul 500:).
Fiat 500 e scump.
Adica? Parca poti lua unul pe la 13.000 cat a costat si Didina(sau Rosinante, ca nu mai stiu). Una rosie cu scaune rosii si tetiere albe(combinatie posibila aici in tara mea-Olanda) numai la versiunea basic(sic) e 13.000.
F500 tot e scump for what it is!
http://www.fiat.com.ro/documente/fise-preturi/500.pdf/500.pdf
Fiat 500 nu mi-a plăcut de la început. Prea mic și scump. Mai degrabă o broscuță VW, dar deja intrăm în altă ligă de prețuri.
Noua broscuță e nașpa, mie-mi place mai mult Fiat 500 (și nu, nu sunt gay).
Da mă, dar cu Fiat 500 nu cari murături de la piață, mamele la băi și alte chestii familiste… La limită Micra face toate treburile aste 🙂
Suzuki SX4 (asta are frate-meu de 4-5 ani, a fost o ofertă bună). Suzuki.ro are acum SX4 1.6 GS 4WD, ediția NAVI la 12.100 euro + 3 tichete rabla (tva inclus), deci cca 14.750 euro, dacă socotesc eu bine. Și deja e altă clasă.
Da, Sx4 ăla îmi place și mie.
Ma gandeam ca-ti place, ca e ochioasa:). OK, atunci poate-ti place Alfa Romeo Mito sau Giulietta(un pic mai scumpa, dar poate o scoti ieftin). Broscuta de la VW e cam inapoiata tehnic(consuma mult), dar daca tot iti place, poate gasesti una SH de calitate. BTW de SH-uri, ce zici de Smart ForFour(daca vrei sa ai masina „cute”:) )?
Poate nu esti familiarizata cu modelul, uite cum arata unul:
http://www.autoscout24.nl/Details.aspx?id=mkc4ge42refd
Neah, mie îmi plac astea mai rotunjoare 🙂 Fiat 500 e ok ca imagine și formă, dar prea scump și mic, cum spuneam. Oricum, nu caut o mașină acum, dar semnalam doar o gafă a ăstora de la Nissan. După mine n-ar fi trebuit să o schimbe. Dacă vom mai ieși vreodată din criză, cine știe, poate o s-o schimb pe Rosinanta, dar deocamdată încă ne simțim bine împreună 🙂
Din criză ieșim noi odată și odată, numai să nu fie cu picioarele înainte!
Cum o vrea Dumnezeu 😛
Pai asa ziceam si eu(vezi mai sus) :).Dar daca vrei sa te tina cat mai mult, nu neglija intretinerea(cauta un service serios si ai sa vezi cum scad preturile fata de dealer- hoti la drumul mare indiferent de marca).
da, n-are pic de personalitate, asa cum nu au nici modelele noi peugeot 208, twingo de la renault, ford fiesta. zici ca aveau o norma de facut si au bifat acolo in graba, sa scape.
Io am o Corsa din 2008, luata tot pentru ca e pur si simplu superba. Au lansat acum un ‘facelift’, zic io inutil, in conditiile in care versiunea pe care o am e superba, dar chiar nu ma afecteaza. Am vazut un model nou de Astra, care da clasa mizeriei anterioare, deci is bune din cand in cand niste facelift-uri 😀
Nu vreau sa te calc pe bataturi, dar arata OK si modelul asta nou.
Îți dau forward la invitația la drive test dacă-ți place 😉
Inteleg perfect ce simti: eu am un Ford Ka pe care mi l-am cumparat dupa ce am fost indragostita de el vreo 8 ani. Apoi a aparut Street Ka, frumos si puternic si el pentru clasa lui. In paranteza fie spus, intre timp am primit masina de firma (tot Ford – intii Focus, iar apoi un Mondeo ). Ka-ul a ramas singur si neconsolat pe mina (sau piciorul) sotului cu precadere biciclist. Nu ma indur sa renunt la el, desi are acum vreo 9 anisori, pe care nu ii arata insa. Ei, si aici vine clenciul: m-am gindit sa cumpar noul Ford Ka, dar, fatalitate: e O-RI-BIL. Nu exista masina care sa fi fost mai tare violata/maltratata in face lift decit noul Ka. Vechiul Ka a fost cu adevarat o spargere a tiparelor la inceputul anilor ’90, multe masini au copiat de la el ulterior. Noul Ka insa arata a masina produsa in China, nu mai are absolul nici un haz. E o ofensa adusa soferilor care au vechiul Ka si Street Ka-ul.
Ford Ka și mie mi-a plăcut, doar că era tot așa, prea mic pentru nevoile mele. Plus că în 2008 cred că deja nu se mai fabrica
…cit despre Suzuki SX4, am fost intr-unul de proba, ca deh, sint produse in Ungaria si au preturi bune. Parerea mea si a consortului a fost, odata asezati in el, ca totul in el arata, mirosea si se simtea „cheap”. Am coborit in graba si ne-am vazut de drum.
Înăuntru n-am intrat, dar pe afară arată bine
Cheap? Dar gazilioanele de Skode, Renaulturi și multe alte mașini care „feel cheap” pentru că au tot felul e decorațiuni de plastic vopsit cu argintiu de sobă?
It feels pretty decent for its price. Izolarea fonică ar fi putut fi mai bună – dar asta suge și mai mult la, de pildă, Smart forFour.
Și SX4 are 6 airbags – în fine, în oferta la care l-a luat frate-meu acum aproape 5 ani așa era.
Din intamplare( e stupid sa ai o parere din nefericire:) ) sunt de acord cu Xanaxdu. Am testat un Suzuki SX4 si am fost foarte dezamagit. Masina chiar imi placea la exterior. Nu pot sa-mi dau seama cum au putut face un motor atat de zgomotos(si slab), mai ales pe benzina. Problema cu plasticul urat, e cam generala, nici BMW-ul nu straluceste in domeniu.
Nu-s conducător auto, judec o mașină din poziția pasagerului (fie în spate, fie pe locul mortului), dar mi se pare că tu vrei ca o mașină de 14k€ (pe care frate-meu a luat-o cu 12k€ și încă avea extra-uri) să ofere ce oferă una de 30k€!
Recenziile de pe diverse situri par OK, chiar și unele din Germania.
E drept, testul oficial ADAC îi dă numai 2.6 puncte (cred că din 4.0 posibile), deci doar „satisfăcător”, dar și Micra are între 2.7 și 3.0, depinde de variantă (Accenta, Visia 2003, Visia 2008).
O să dau link-uri în alt comentariu, căci va intra automat la moderare.
Teste ADAC:
Nissan Micra 1.2 Visia (2003): nota 2.7
http://www.adac.de/_ext/itr/tests/Autotest/AT0900_Nissan_Micra_12_visia/Nissan_Micra_12_visia.pdf
Nissan Micra 1.2 Visia (2008): nota 3.0
http://www1.adac.de/Tests/autotest/tetdaten/autotest/at4000_nissan_micra_12_visia.pdf
Nissan Micra 1.2 Acenta (2008): nota 2.8
http://www1.adac.de/Tests/autotest/tetdaten/autotest/at4012_nissan_micra_12_acenta.pdf
Suzuki SX4 1.6 Comfort 4×2 (2006) (din câte știu eu, asta a luat frate-meu): nota 2.6
http://www1.adac.de/Tests/autotest/tetdaten/autotest/at1802_suzuki_sx4_16_comfort_4x2.pdf
Well, pe de altă parte nu știu dacă să mai am încredere în nemții de la ADAC, căci uite ce scoruri mari dau unor ligheane de Logan! (să mai vorbim de motoare slabe și de plasticăraie, ca și de design interior nul?)
Dacia Logan MCV 1.5 dCi Lauréate (2007): nota 3.0
http://www.adac.de/_ext/itr/tests/Autotest/AT1931_Dacia_Logan_MCV_1_5_dCi_Laureate/Dacia_Logan_MCV_1_5_dCi_Laureate.pdf
Dacia Logan 1.6 Lauréate (2008): nota 3.0
http://www.adac.de/_ext/itr/tests/Autotest/AT3929_Dacia_Logan_16_Laureate/Dacia_Logan_16_Laureate.pdf
13.000 de euroi a costat Matizul asta??? OMG.
Cu banii astia va puteati cumpara masina, nu trotineta. Dar deh, te pui cu femeile 😀