Alți oameni, alți câini

Speedy, fiica lui Skiny din Sibiu, se pregătește la Ciolpani să devină salvatoare de vieți în caz de cutremur.

La Ciolpani e inima sistemului de alarmare în caz de urgență din România. O inimă militarizată, în care se intră pe bază de buletin și bon de custodie, semnat de omul care te invită în interior. E de fapt o curte imensă, undeva pe partea dreaptă a lui DN1, cum vii spre București, o unitate militară veche, în care cred că numeri pe degete schimbările din ultimii 20 de ani. Aici sunt crescuți și antrenați trei din cei 15 câini de căutare și salvare din România,  ciobănești germani sau belgieni fătați la Sibiu în 2009, tot într-o unitate a Ministerului Administrației și Internelor. În fapt sunt trei cățele, dar una era în concediu, așa că n-am văzut decât două. Două boticuri umede și neliniștite pe care oricine și le-ar dori să le simtă aproape, dacă ar fi prins sub dărâmături.

Am ajuns acolo după ce l-am cunoscut pe Codruț și am bătut palma cu Esquire să-i facem un portret de câine de căutare și salvare. Nu puteam să vorbim despre performanțele lui Codruț, fără să cunoaștem și „concurența” cu pedigree.

În curtea unității, maidanezi la tot pasul. Mici, mari, jigăriți, slabi, de toate culorile și formele. Cei mai mici, niște pui de o lună-două. Primul gând a fost că îi cresc ca să-i învețe căutare și salvare, pe lângă ciobănești. Nu era așa.  Colonelul care mă aștepta mi-a spus scurt și tăios că maidanezii sunt aciuați de oamenii din unitate. Inconștienți, nu-și sterilizează câinii din curți și aruncă puii aici, de parcă ar fi crescătorie. 

După care a venit o doamnă care l-a întrebat pe colonel cine sunt și ce vreau eu. Discuția a fost cam așa:

– Nici nu știu, cică e de la o revistă, de care nici n-am auzit… vorbeau ca și când n-aș fi fost de față

– De la Esquire. E o revistă pentru bărbați… domnu colonel… fac eu apel la masculul de sub grade.

– Da? N-am auzit, și ce doriți să știți?

Îi spusesem la telefon, i-am mai spus o dată, până la urmă mi-a spus și de ce era suspicios. Apăruse în presă acum câțiva ani într-un reportaj nu tocmai de bine, și de data asta ar fi vrut să vadă articolul înainte…

– OK, zic, vi-l trimit, dar să știți că personajul principal e un maidanez…

– Așa, și de la ai noștri ce vreți?

– Să-i cunosc să văd ce fac, să-mi spuneți cum vă e…?

– Vasile!

– Ordonați! apare Vasile din dreapta noastră

– Unde ți-e, mă, animalu?…ăăă, câinele… își ia seama colonelul

– La padoc să trăiți!

– Adu-l încoace să-i facă doamna niște poze. Unde vreți doamnă să faceți, aici (eram în fața unității) sau la ruine unde se antrenează?

– La ruine, dacă aveți…

Cam în ritmul ăsta cazon s-a derulat documentarea: întrebare, răspuns, poziție regulamentară, poză, întrebare, răspuns. Înghețau cuvintele între buze și reportofon. Cea mai caldă dintre noi era Speedy, cățeaua de doi ani și opt luni a lui Vasile, care se suia pe noi, se gudura, se alinta, dădea lăbuța și făcea ture atunci când cățelarul (a.k.a coordonatorul canin) nu îi ordona „șezi!”. Speedy, ciobănesc belgian, e fiica lui Skiny, un tată prolific din Sibiu. Ea nu va avea vreodată pui, zice colonelul – deși există o oarecare doză de incertitudine cu atâția maidanezi prin curtea aia – , deoarece asta ar însemna scoaterea ei din programul de lucru. Dar deocamdată e o copilă, adolescentă după vârsta canină, care învață să caute oameni – supraviețuitori și cadavre – prin dărâmături.

După 45 de minute pe ceas, colonelul întreabă:

– Mai aveți să ne întrebați ceva?

– Păi ar mai fi ceva ce eu nu v-am întrebat și vreți să spuneți, vreo chestiune pe care eu n-am observat-o și e importantă pentru dumneavoastră?

– Hă, hă, păi am vorbit atâtaaaa, ce să mai fie!?

Nu știu dacă așa sunt militarii de fel sau am nimerit eu pe un fond de neîncredere în presă, generat de experiențe neplăcute anterioare, dar pe drumul spre casă m-am mai gândit și mi-am dat seama că până la urmă, în caz de urgență, ai nevoie de cineva care să știe să dea și să execute ordinele, nu să stea la povești emoționale. Mai ales că, studiile arată, în cazul unei calamități, jumătate din forța de reacție pregătită în caz de urgență devine indisponibilă. Nu numai la noi, oriunde în lume. Că pică rețelele de comunicații, că pică clădiri care adăposteau diverse unități, că oamenii aleg să fie aproape de propria familie în loc să se prezinte la datorie sau pur și simplu li se face frică. Prin urmare, azi am cunoscut alt fel de oameni cu alt soi de câini. Mai reci, dar poate eficienți în treaba pe care o fac. Sper să nu aflu prea curând.

Etichete: , , , , ,

8 comentarii la “Alți oameni, alți câini” Subscribe

  1. Escu 08/11/2011 at 21:59 #

    Sunt criminale catelele..N-ai facut si tu mai multe poze ?

  2. Kitana 09/11/2011 at 15:03 #

    pe cand un reportaj la „Scoala de caini ” din Sibiu? pe vremea raposatului era cea mai mare din tara , acum nu mai stiu ce se mai intampla pe colo, parca le-a si luat ceva din teren….daca vrei ma interesez

    • Dollo 09/11/2011 at 17:16 #

      Cam departe și nu se decontează benzina 🙂 Dar o veni și vremea aia…

  3. Glass and Iron 09/11/2011 at 16:48 #

    Da, atitudine cazona. Ei trebuie sa reactioneze riguros pentru salvarea celuilalt
    Cainii sunt admirabili. Ei chiar sunt pregatiti pentru a actiona indiferent de risc. Se dedica cu trupul lor mic si sufletul lor mare.
    Stiu o poveste extraordinara care era spusa imediat dupa 11 septembrie. Cainii salvatori ajunsesera in depresie fiindca nu reuseau sa mai gaseasca ceva supravietuitori. Si, ca sa nu ii „piarda”, in zonele sigure se baga cate o persoana sa se lase „gasita” … m-a impresionat povestea chiar daca ar fi neadevarata fiindca reflecta foarte bine dedicatia cainilor si mai ales a celor salvatori.
    Poate ca trebuie sa ai un caine pe care sa il iubesti si sa il intelegi pentru a intelege valoarea acestei povestiri.

    • Dollo 09/11/2011 at 17:18 #

      Eu știu povestea cu echipa care a săpat 12 ore în dărâmături în Turcia ca să scoată un frigider plin cu carne stricată, pentru că un câine semnalase că acolo era „ceva” 😉 Asta apropos de cât de fin e mirosul câinelui comparativ cu al unui aparat. Dar mai dă și erori

  4. fozy 28/12/2011 at 21:37 #

    Draga Dollo mi-as dori sa fiu mai indulgent si mai tolerant acum in prag de sarbatori,insa nu ma pot abtine sa nu fac si eu un comentariu, despre acest articol.Asa cum ziceai si tu in caz de calamitate jumatate din forta de interventie este neoperationala,tocmai de aceea as vea sa trag un semnal de alarma cu privire la capacitatea de interventie a institutiilor abilitate.Ma refer in special la IGSU,mai exact la echipa de cautare si salvare de la Ciolpani. Din pacate vorbim de un sistem invechit ,bazat pe aceleasi criterii de evaluare a competentelor,in care isi fac loc tot felul de neaveniti,oportunisti si incompetenti.Imi doresc foarte mult ca cineva din sistem sa incerce sa ma contrazica dar nu oricum ci cu argumente solide.Cateii pe care tu i-ai prezentat sunt pregatiti la Sibiu,unitate unde nu exista personal calificat in pregatirea cainilor de cautare si salvare.Cu asta cred ca am spus totul.In cazul in care doresti informatii suplimentare despre acest subiect iti stau la dispozitie.

    • Dollo 28/12/2011 at 21:48 #

      Da, așa este, sunt multe de spus pe subiect. Vizita mea la Ciolpani a făcut parte dintr-o documentare pe marginea subiectului „câini de căutare și salvare”, articol pe care încă nu l-am publicat. O să-ți scriu pe email despre ce e vorba.

  5. Daniel 10/12/2013 at 17:16 #

    am facut armata acolo, la TR;
    atitudinea respectivului nu ma mira 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?