Oameni și câini

Oamenii care iubesc animalele, pe bune, sunt mișto. Eu am cunoscut ieri câțiva. La Clubul Câinilor Utilitari.

Dacă o să mai am vreodată un câine (ceea ce sper) o să-l duc aici ca să fie și mai deștept.

Dacă o să am vreodată un copil (ceea ce nu e musai) o să-l cresc alături de un câine, din prima zi, ca să fie fericit.

Oamenii care iubesc animalele, pe bune, sunt mișto. Eu am cunoscut ieri câțiva. La Clubul Câinilor Utilitari. Dacă aveți un câine duceți-l într-o zi pe acolo – e accesibil, pe Bulevardul Barbu Văcărescu, în Floreasca – și n-o să vă pară rău. Dacă nu aveți, și vă bate gândul să vă luați unul, treceți tot pe acolo, că aveți de unde alege. Găsiți toate amănuntele pe site.

Acum lăsăm pozele și câinii să vorbească:

– pregătirea

    

– încălzirea

    

– întrecerea

     

– pauze active

      

– țigarea de după

 

 

 

Etichete: , , ,

11 comentarii la “Oameni și câini” Subscribe

  1. Mai Nimeni 18/09/2011 at 22:12 #

    „Tigarea de dupa” arata ca un fluier.

    • Dollo 19/09/2011 at 09:08 #

      E o țigare electronică

  2. Xanaxdu 19/09/2011 at 10:44 #

    Ce amintiri mi-au trezit pozele astea…Si catelul/copilul nostru adoptiv a fost la „scoala de ciini” in copilarie, are si 2 diplome de absolvire, de care taica-so e mai mindru decit de ale lui.

    Codrut e un dragut (si ceilalti, desigur, dar Codrut m-a cucerit), mi-ar placea sa il cunosc

    • Dollo 19/09/2011 at 11:27 #

      Da, și eu am fost atrasa din prima de el, doar că el nu e prea atras de oameni 😉 O fi încasat câte ceva de la ei în perioada când era pe străzi.

  3. Vlad al lui Codrut 19/09/2011 at 12:33 #

    Codrut este un catel gasit in 2004 pe strazile Craiovei. E batran ca timpul, dar la fel de tanar.
    A muncit foarte mult si inca mai munceste. nu prea ii plac oamenii si nici dupa caini nu se omoara dar este loial si face totul pentru prieteni. Noi, cei din jurul lui, incercam de fiecare mereu sa-i creem o lume in care sa nu se mai teama.
    Cardiac, fara dinti, dar plin de chef, este unul dintre cei trei (singurii trei) caini de salvare ai orasului Bucuresti. A facut cateva sute de demonstratii in 7 ani in fata a zeci de mii de elevi de prin toata tara. In Bucuresti nu cred ca e vreo scoala unde sa nu fi fost. Copiii ii placeau pentru ca ii prostea usor :), ii dadeau senvishuri si ciocolati.
    A facut terapie cu copii cu dizabilitati aproape 3 ani. Il obosea groaznic dar o facea pentru ca ma iubea. L-am retras in 2007 cu mare fast… (presa, copii, prieteni). Nu stiu daca el isi aminteste, sau macar daca ii pasa dar eu n-am sa uit niciodata un copil mic si hiperactiv de la centrul Buburuza care la 10 anisori a spus primul lui cuvant: Codrut.
    Codrut este mandria mea si bucuria mea, imi e tata si fiu, profesor si elev.
    Va multumesc ca va pasa de existenta lui!

    • Xanaxdu 19/09/2011 at 14:10 #

      Frumos mesajul asta. Asa simt si eu despre ciinele nostru, ca imi umple viata, adesea eu invat de la el, si clar imi e drag ca un copil.
      Asa cum spunea nu mai stiu cine, viata fara un ciine e posibila, dar nu merita.
      Sper sa aiba inca multi ani fericiti Codrut.

      • spufi 19/09/2011 at 15:49 #

        uite profit si eu de ocazia asta cu Codrut (sa-ti fie sanatos, domnule Vlad, cred ca e un catel minunat) sa ma pronunt cum nu e nicio diferenta intre cateii de rasa si cei „metisi”, sunt toti draguti si simpatici si cu potential…

        noi avem doi, luati de pe strada, unul fiind golden si unul metis, amandoi sunt isteti si jucausi si iubitori si ne fac zilele mai frumoase…

        si in concluzie ce vreau eu sa zic: cine vrea un caine, sa adopte unul amarat, sa nu dea bani! salveaza un suflet, nu-l cumpara. fii om!

        • Dollo 20/09/2011 at 09:16 #

          Subscriu

  4. dojo 19/09/2011 at 14:24 #

    He he, ce ‘floscontina’ e Codrut. Dulce de tot. De fapt toti is dulci. Potaile mele nu is atat de destepte, dar sunt lumina familiei. Mi-ar placea ca, atunci can voi avea un junior adevarat, sa il cresc cu caine. Ar invata sa respecte si sa iubeasca viata, chestie la care foarte multi romani sunt repetenti.

  5. Raluca 20/09/2011 at 01:56 #

    Bravo, mai cateilor!! 🙂

    • Dollo 20/09/2011 at 09:22 #

      Nu o duci și tu pe Mura?

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

plitivice19

… sub numele de Parcul natural Plitvice, din Croația

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉