M ama a tânjit de când o știu după o căciulă din blană de vulpe argintie. Toate tovărășicile aveau, pe vremea când tovarășii purtau căciuli rusești tot din blană. Nu și-a permis-o pe vremea aia, după 89 s-a luat cu altele și nici nu știu dacă și-o mai dorește. Dar îmi imaginez cum ar fi fost dacă ar fi avut-o. Pesemne și-ar fi dorit și o haină la fel.
Eu niciodată n-am înțeles pasiunea pentru blănuri a doamnelor și în bună măsură nici pe aia pentru bijuterii. Asociez mereu imaginile astea două cu o vecină din bloc, fată bătrână (se recomandă drept domnișoara X, dar e trecută bine de 40), durdulie, veșnic coafată cu volum, buze pline roșu strident, haină din blană până în pământ, cizme roșii ca de motan încălțat și pălărie asemenea. Se urcă în fiecare dimineață într-un Matiz roșu ca buzele, cizmele și pălăria, parcat în fața blocului. Zilele trecute Matiz-ul era plin cu familia domnișoarei, venită în vizită, adică mama și tata, doi bătrânei drapați și ei în blănuri, plus căciulile aferente.
Nu că aș fi o mare ecologistă, dar întotdeauna mi s-a părut prea impozantă o haină din blană pentru un drum cu tramvaiul. Plus că de când cu descoperirea gigacaloriei și încălzirea globală parcă nu mai moare lumea așa de frig în peșteri ca să se justifice îmbrăcămintea din piei de animale. Desigur, simpatizez cu mișcarea care se împotrivește despuierii animalelor pentru luxul parvenitelor, dar în același timp nu pot să mă abțin de la o friptură suculentă. Deci n-aș fi așa vehementă cu drepturile animalelor, atâta vreme cât pe unele le cam mâncăm. Dar nu despre asta e vorba aici.
Acestea fiind spuse, m-am amuzat copios azi când un prieten vechi mi-a povestit cum s-a sfârșit încercarea lui de a fi romantic de Crăciun. Omul are o oarecare doză de romantism nativă, dar de data asta s-a întrecut pe sine. A cumpărat de vreo două luni bilete la un Revelion de 5 stele în Bulgaria. Ce vreți, după buget. Nu i-a zis iubitei, tocmai ca să-i facă un cadou surpriză de Crăciun.
Când a venit momentul schimbului de daruri, ce credeți, reacția iubitei a fost de genul: „Of, iar rămân fără haină de blană!”.
Tipul zice că ea îl cam plimbase „subtil” prin niște magazine, încercând să-l contamineze cu Spiritul Crăciunului, dar el nu s-a prins deloc de apropourile ei, așa că a fost total debusolat când i-a văzut reacția. A decis să se ducă singur de Revelion, poate găsește vreuna romanțioasă ca el pe malul mării. Și mai zicea cineva că femeile moderne nu-l mai vor pe caveman, ci vor bărbatul romantic care să le surprindă îndeplinindu-le cele mai ascunse dorințe.
După ce am râs mi-am amintit că mă întrebase deunăzi cineva – un băiat tânăr – ce cred eu că-și doresc femeile. Un gest romantic cum ar fi programarea unei călătorii surpriză, un cadou scump sau petrecerea timpului împreună – evident în cazul în care el e un ocupat și ea se plânge mereu că nu are timp și pentru ea. De pe postul de femeie matură, care știe că nici timpul, nici cadoul scump nu fac cât o excursie la capătul lumii, am ales-o pe prima, tentată fiind să cred că femeile ar alege cu ochii închiși, oricând, o asemenea oportunitate romantică.
Azi mi-am dat seama că am dat-o în bară. Voi, doamnelor, ce ați fi ales? Sunt bineveniți să comenteze și inginerii care știu să dăruiască numai cadouri pe bază de baterii sau încărcare de la priză 😛
Mereu aleg petrecerea timpului împreună pentru că urăsc cadourile ce se cumpără cu bani. Bine, și pentru a petrece timpul împreună e nevoie de bani, dar în felul acesta contribuim amândoi la realizarea scopului comun.
Obiectele și excursiile se plătesc din banii celuilalt (care primește la rândul lui alt obiect sau altă excursie) și nu-mi place ideea de a avea mijlocitori (firme, companii, etc.) în exprimarea sentimentelor.
Dacă e vorba de o excursie pe cont propriu, fără mijlocitori? 🙂
Ar fi fain, numai să stabilim împreună, nu să fie surpriză. De multe ori bărbații nimeresc greșit destinațiile, fiind convinși că dacă ai exclamat odată „ce interesant!” uitându-te pe Discovery la vulcanii noroioși, chiar vrei să te plimbi prin zonă în cizme de cauciuc.
În concluzie, mai bine stabilim de comun acord decât să facem surprize.
Felicitari, superb raspuns.
Urasc blanurile cu pasiune. Nu ma atrag nici bijuteriile. Nu mi se pare normal sa dai o caruta de bani pe toale grele si incomode sau pe chestii care doar atarna de gat, urechi sau incheieturi. Iar dama aia, daca tot are pasiuni din astea, ar putea sa-si ia singura rahatul ala paros 😀
Ura cu pasiune e ceva interesant :))
Ca veni vorba de spiritul Craciunului. Deja asta http://www.hotnews.ro/stiri-international-11054677-video-preotii-armeni-grecii-ortodocsi-luat-bataie-biserica-nasterii-domnului-din-betleem.htm devine o tradiție:). Chiar îmi place scena de pe la secunda 35. Oare pe când asa ceva in România;)?
Păi noi avem așa ceva mereu la moaște și la pomeni 😀
Poliția ii ia la bătaie pe popi? Cool :))
Nu, jandarmii țin babele ca să nu se bată între ele, dar tot dracul ăla e. Ăia din filmul tău sunt la fel de popi cum sunt babele noastre credincioase 😉
Nici una din cele trei.
Eu n-as prefera niciodata o calatorie surpriza (nu-mi place sa calatoresc decat stand acasa in pat si admirand poze, daca ma pui sa plec doua-trei zile de acasa imi vine sa ma impusc, ma simt ca dracu’ daca nu sunt pe teritoriul meu). Si nici timpu’ petrecut impreuna. Mi se pare stresant sa imi stea cineva in cap (not meant to be taken literally) toata ziua. Si nici un cadou surpriza. In afara de situatia in care surpizele sunt baterii, care sunt mereu binevenite… ah, s-a dat de gol ingineru’ din mine.
In situatia din poveste, eu i-as fi dat papucii tipului. Nu permit nimanui sa faca planuri care sa ma includa si pe mine fara apobarea mea.
Cel mai bun cadou sunt intotdeauna banii cu care poti sa faci ce doresti. Inclusiv sa-ti platesti intretinerea care pe care ai trecut-o la categoria „da-o dracului” in momentul in care ai vrut sa-ti faci un cadou de Craciun.
Daca nu se poate cadou in bani, a doua optiune de pe lista este nici un cadou. Prefer sa nu primesc nimic. Pentru ca daca primesc ceva si nu e ceva ce chiar imi doream, voi fi dezamagita. Daca nu primesc nimic, macar scap de partea cu dezamagirea. Si de problemele de dupa primiea cadoului (eu cum scap acum de porcaria asta pe care tocmai am primit-o?).
Nu-mi place sa fiu dezamagita. Si de cele mai multe ori sunt dezamagita de cadouri. E normal sa fie asa. Oamenii nu se pricep sa citeasca ganduri si nu poseda globuri de cristal. Si poate ca ei isi imagineaza ca fac asocieri… insa doar isi imagineaza. Imi plac desenele animate… insa nu, nu apreciez o pereche de pijamale cu Tweety cu sclipici. Incerc o groaza de chestii de ciocolata, insa nu voi aprecia o cutie de Toffifee (in primul rand, pentru ca nici macar nu e ciocolata, e doar o chestie oarecum ciocolatoasa in caramel din ala care se lipeste de dinti si la care mesteci pana iti vine sa te impusti si apoi pentru ca se gaseste peste tot si, cu extrem de putine exceptii numarabile pe degete, pe mine ma intereseaza doar chestiile pe care nu le-am mai incercat pana acum)
Nu-mi place sa-mi creeze altii probleme. De genul sa arunce in mine cu cadouri care nu-mi trebuie si cu care n-am chef sa-mi umplu spatiul in casa. Si, de la o vreme, nu mai am chef nici sa nu-i supar pe toti cei care fac cadouri aiurea. Pentru ca la urma urmelor ei imi strica mie dispozitia cu cadourile… si cu intrebarile de ai purtat/ gustat ce ti-am luat? Logic ca nu, m-am debarasat de ele imediat.
Varianta mai moderna e cu wishlistu’. Ma simt aiurea sa practic asta, pentru ca nu vreau intotdeauna chestii ieftine (de-aia prefer sa primesc bani, pana la uma adun eu pentru ce vreau), dar e singura care functioneaza cu ai mei… care, oricat as latra la ei sa nu-mi mai ia chestii, oricum imi iau mereu (si daca o fac de capul lor, imi iau doar chestii pe care nu le doream, pe care oricum le zbor la gunoi in secunda doi si dupa aia ne certam din cauza asta, ei urla la mine ca mi-au luat si-s nerecunoscatoare, eu urlu la ei ca le-am spus ca nu vreau asa ceva, ei urla la mine ca nu se poate, ca trebuie sa vreau ceva). Asa ca mai bine le spun vreau aia, aia, aia (e drept ca si asa se mai intampla minuni de genu eu le spun ia-mi una, ei imi iau doispe, „ca era la promotie, mama” si logic ca daca am zis una, una imi trebuia si restu’ de unspe zboara la gunoi).
trebuie sa recunosc ca esti un pic cam complicata la capitolul asta. 🙂
dar faza cu lista de „dorinte” o practic si eu cu prietena mea cea mai buna-singura cu care imi permit (restul poporului sustine ca nu-si doreste nimic si eu imi ucid incet neuronii sa-mi dau seama ce si-ar putea dori fiecare). punem pe lista si chestii mai scumpe si mai ieftine si cea care doreste sa cumpere cadoul poate sa aleaga si in acelasi timp, ramane un pic de surpriza.
Ana, unii oameni consideră că tocmai banii în plic sunt cel mai jignitor cadou. De aia există pe afară site-uri cu cadouri nedorite, puse la bătaie, vânzare sau schimb 🙂
si eu as fi ales excursia/petrecerea timpului impreuna.
in capul meu, tre’ sa ai unde sa porti o blana. nu prea rimeaza cu tramvaiul/metroul ultra-aglomerat si imbulzeala, cu mersul la serviciu/piata. in plus, ca sa porti o haina de blana (una lunga, cel putin) trebuie sa ai un anume soi de distinctie (dupa parerea mea), distinctie care mie imi lipseste cu desavarsire. (tot parerea mea; nu-i nevoie sa va grabiti sa ma contraziceti 🙂 ) .
cat despre caciulile alea de vulpe polara, le-am dispretuit inca din copilarie.cum dispretuiesc extrem de putine lucruri/persoane. mi se pare ca nu-si ating scopul pentru care au fost create.
nici macar cand eram copil nu-mi acopereau fruntea si urechile. la ce e utila o caciula care-mi lasa in ger fruntea (a mea e sinuzitata si mai „gingasa” 🙂 ) si urechile?! (dap, mama a avut, am incercat-o pe a ei).
bunica-mea si-a dorit asa ceva aproape toata viata ei; si le-a luat (caciula si gulerul) dupa ce implinise 60 de ani, cred. apoi nu le-a purtat, ca erau „de bune”, i se parea ca „le strica” daca le lua cand se ducea in oras la cumparaturi, etc. acu’ incearca sa mi le paseseze mie si nu ma crede cand ma stradui sa-i explic ca acea caciula este absolut inutila pentru scopul in care a fost creata; crede ca e vorba de moda; de parca mie mi-ar pasa de moda.
apropos, daca tipa isi doreste atat de mult chestia aia, de ce nu si-o cumpara singura?
Păi nu-și cumpără singură pentru că nu și-o permite, cred 🙂
ok. atunci, totusi, ce-i atat de greu sa zici „iubi, mi-ar placea si mie o blana”.? ! vorba anei wish-list. ramane la latitidinea lui daca sau cand i-o ia: de craciun, de ziua ei, cu nici ocazie speciala.
totusi, oamenii, femei sau barbati, nu prea citesc ganduri, in stele sau globuri de cristal (cred ca tot ana a zis-o).
in cazul meu, oamenii care s-au manifestat au primit cadouri mai pe placul lor:
maica-mea- ma tot trimitea pe la targuri dupa ibrice de arama pt cafea; (n-a fost usor sa fac pe nebuna cu n-am timp, nu pot etc mai bine de o luna).
fratelo, avea nevoie de un pulover de lana, deschis in fata (dorinta transmisa prin intermediari).
tata, care cica voia sa fie rasfatat s-a ales cu doua camasi, luate din orase diferite, dar facute de aceeasi firma, si doar printr-un noroc chior n-au fost de aceeasi culoare. 🙂
in ceea ce priveste cumnata- e o placere sa-i faci cadouri, se bucura, extaziaza si admira orice primeste, dar parca nu stii niciodata dc ai nimerit 100%.
Ba io-mi aduc aminte cit de faine-s cizmele cu blana naturala, sau caciula ruseasca de iepure. Si imi doresc o scurta de bomber pilot din piele maro cu blana alba de miel.
http://www.maximumleather.com/leather/catalog/Legendary-Tailgunner-B-3-Sheepskin-Leather-Bomber-Jacket–p-6526.html
Oricum animalele mor… apropo: anual mor natural o gramada de lei, tigri, etc. Nu e pacat de blanurile alea ca putrezesc aiurea?
Modelul ăla îmi place și mie. Dar și carnea de miel îmi place :))
Probabil ca doamnele si domnisoarele de mai sus sunt vegetariene.
Faptul ca unii aleg sa se imbrace cu blanuri si piei de animale nu ii face cu nimic mai rai decat cei care poarta haine din substate chimice derivate din petrol.
Daca gandim ecologic vedem ca primii sunt mai corecti. Nici din punct de vedere crestin nu este vreo greseala sa te folosesti de animale.
Totusi exista o gandire care incrimineaza portul blanurilor, este vorba despre socialism.
Acolo toti oamenii trebuie sa fie egali in numele unei doctrine indoielnice.
Probabil ca spiritul Craciunului evocat in articol face referire la Craciunul socialist.
Nu cred, socialismul rusesc a făcut bani frumoși din vânzarea căciulilor de blană și nu numai. PETA e o organizație care militează pentru drepturile animalelor, nu pentru egalitatea între oameni. Ca să nu mai zic că multe blănuri se produc în China, unde comunismul nu a mai apucat să se transforme în socialism, a rămas doar cu fața umană 😉
Lamuriri:
Noua bărbaților ne vine rău când intram într-un magazin de haine. Cred ca e ceva in legătura cu nivelul de oxigen din respectivele magazine.
Cum se rezolva problema:
Nevasta/prietena merge singura in recunoastere si identifica obiectele de interes. După care vine cu soțul/prietenul, care de preferat se aseaza pe un scaun, dacă exista(in caz ca-i vine cu lesin), iar partenera ii prezintă optiunile.
Cum fac cumparaturile bărbații:
După principiul „punct ochit, punct lovit”. Se alege un obiect(o pereche de pantaloni sau de pantofi de exemplu), si se încearcă. Numai in caz de dureri insuportabile nu se cumpara. Dacă durerile exista, se iese din magazin fără a cumpara nimic(oricum nu mai exista altceva interesant, si magazinul trebuie părăsit a.s.a.p.).
Sfaturi pentru bărbați in legătura cu cadourile pentru prietena/soție:
Uneori o sa observati ca partenera va arată un obiect si o sa va spună: „Asa-i ca e frumos? Păcat ca e asa scump!”. Atunci raspundeti :”Nici o problema draga, poți sa consideri asta drept cadoul meu pentru tine de ziua femeii, ziua ta, Pasti, mos Nicolae, mos Crăciun, anul nou si Valentines day.”. Dacă partenera accepta, „v-ati scos” pe un an de zile(chiar dacă sacrificati salariul pe o luna, merita). Un avantaj al acestei metode este ca după un timp, partenera nu se mai poate hotări ce cadou își dorește, asa ca o sa aveți mana liberă la ce cadou sa-i luați(chiar dacă ii luați un Play Station pe care o sa va jucati tot voi, partenera nu se poate plânge, o sa-i para bine ca i-ati luat „ceva” 🙂 )
P.S. Ca sa „le dați gata” pe partenere, aduceti-le din când in când flori(alea preferate de „ea”). Asta nu da gres niciodată:). Succes!
Cum le știu unii pe toate, domnule!
Pai nu e adevărat?:) Ar trebui sa se predea la școala chestiile astea, nu?
P.P.S. Atentionare pentru doamne/ domnisoare:
Dacă noul partener se arată in MOD REPETAT interesat de vizitarea magazinelor de haine, e probabil gay. Dovedit stiintific.
De acord ca vacantele trebuie planificate de amandoi inainte. Eu as sfatui un barbat catre alt gen de cadouri – eu nu am intalnit inca femeia care sa nu fie incantata de o bijuterie frumoasa, un ceas elegant sau un parfum – la parfum insa trebuie sa te informezi din timp ce preferinte are. Ca barbat, daca nu te pricepi la aceste treburi delicate, iti trebuie un consilier feminin (care sa o si cunoasca pe partenera) pentru a alege cum trebuie.
Despre blanuri ce sa zic: daca madama isi doreste asa ceva, iar tie ca barbat nu ti se pare nimic wrong in afara de pret in pretentia ei, va meritati unul pe celalalt 🙂
Exista! Garantat. Urasc bijuteriile cu toata pasiunea. E si o chestiune de vanitate. Vreau sa stau langa femei care isi etaleaza bijuteriile si sa fiu mai impresionanta decat ele strict prin frumusetea formelor si a pielii.
Ceas nu voi purta altul decat pe cel primit de la tati cand am implinit zece ani. Ma rog, si ala imi e inutil, dar e singurul pe care as accepta sa-l port pentru valoarea sentimentala.
Si cu parfumurile… nu-mi place sa mi le aleaga altcineva.
In legatura cu calatoriile. Cele mai tari sunt cele la facute la intamplare. Ai numai surprize, iar femeilor le place asta:).
Am facut o excursie din asta intr-un an in Italia. Am ales sa mergem cu masina la Triest, ca am zis c-om putea face baie in mare. Am ajuns acolo, teren muntos, fara plaja. Abia am gasit hotel(cu pereti din carton cred, ca ne-au tinut vecinii toata noapte treji, cred ca erau localnici si nu se putea intalni la casele lor;). Vizitat centrul orasului, frumos. Ne-am hotarat sa mergem mai departe la Venetia. Gasit hotel la 20 de km distanta, mers cu autobuzul in Venetia, plimbat pe canale cu vaporobusul, ratat o statie, ajunsi pe plaja Lido(surpriza, nu stiam ca in Venetia au plaja). Facut plaja, baie in mare, vizitat San Marco, vazut romanca scoasa afara din catedrala pentru ca si-a descoperit umerii inauntru, in ciuda anunturilor de pe pereti si de la intrare. Mancat pizza(cea mai buna din lume), cumparat suveniruri, plecat acasa.
End of part I.
In alt an, hotaram sa vizitam Como(tot in Italia) cu niste prieteni. Ajuns acolo, oras urat, frig, hotel in varful dealului. Hotaram ca plecam mai departe ziua urmatoare. Seara, surpriza. La castelul(cu lac in fata) care se vedea perfect de pe deal, are loc un concert de muzica clasica in aer liber sincronizat cu artificii. WOOOW! Era ziua orasului. Artificii peste tot orasul. Nice. A doua zi, plecam spre Elvetia. Oprim in Lugano. Mancat cea mai rea pizza din lume. Mers mai departe la Interlaken. Minunat. Peisaje de vis. Mancat a doua cea mai buna pizza din lume. La plecare, ne ratacim, am dat Freiburg ca punct intermediar la GPS (am vrut s-o luam spre Germania), descoperit ca mai este un Frieburg in Elvetia.
End of part II.
Anul asta, am zis s-o facem lata de tot, plecat pe cont propriu in Seychelles(cu aceasi prieteni cu care am fost in Como et. co). Ratat rechin mancator de oameni pe cea mai frumoasa plaja din lume(Anze Lazio), cu doua saptamani.
-The End-