Cum cheltuiește televiziunea finlandeză banii publici

Sau cine cred că va câștiga Eurovisionul de anul ăsta și de ce noi (foarte posibil iar) nu.

O trupă punk formată din adulți cu autism și sindrom Down a câștigat preselecția pentru Eurovision. În Finlanda. Oamenii s-au constituit ca grup în 2012, cu ocazia unui eveniment caritabil, și uite că au ajuns, trei ani mai târziu, să-și reprezinte țara la Eurovision. Asta despre cum își tratează unii „handicapații”…

Dar ce e mai mișto abia urmează. Televiziunea națională finlandeză – organizatoarea concursului, deh – își ia rolul în serios și ce credeți că face, până la marea finală europeană din mai? Păi și-a trimis echipe în fiecare țară participantă – da, și în România – cu dublu scop:

– să le facă cunoscut oamenilor că ei concurează cu o echipă cu dizbilități intelectuale;

– și să facă reportaje despre cum trăiesc oamenii cu probleme de sănătate mintală în țările respective și cum vede populația chestiunea, adică ce șanse ar fi, probabil, ca echipa lor să primească voturi dintr-o țară în care „retardații”, cum prețios se zice pe la noi, sunt încuiați undeva și e aruncată cheia.

Mi se pare cea mai deșteaptă campanie de PR de care am auzit în ultima vreme. M-a făcut nu numai să-i caut pe cei de la PKN pe net (i-am găsit aici), dar cred că îi voi urmări cu interes și la Eurovision. La cum se derulează concursul ăla cred că Finlanda e în pole position.

OK, o problemă ar fi că melodia asta cu care au câștigat e chiar imposibilă, dar din câte am văzut la Eurovision nu contează linia melodică, ci povestea concurentului. Sigur, și povestea noastră cântată de Voltaj, cu copiii căpșunarilor rămași acasă, e lacrimogenă, dar apropos de TVR, ați auzit de vreo campanie despre asta, care să ridice awarenesul chestiunii înainte de finala de la Viena?

Tags: , , , , , ,

11 Responses to “Cum cheltuiește televiziunea finlandeză banii publici” Subscribe

  1. lloopp 24/04/2015 at 15:40 #

    Melodia Finlandei este oribila, sincer, si este un tip de muzica ce se adreseaza unui public-tinta foarte mic procentual din masa amatorilor de muzica.

    Imi lasa acelasi sentiment ca si felul cum sunt pusi mutilatii sa cerseasca pe la noi pentru a inspira mila prin santaj emotional.

    Nimic de zis, jos palaria cum societatile mai avansate au grija de cei mai putin norocosi dintre ei, in schimb sunt niste limite.

    • gypsy punk 24/04/2015 at 20:35 #

      punk e revolta, nu melodie.
      that’s the spirit, nu mila

  2. o femeie 24/04/2015 at 15:46 #

    a, cine? vreo televiziune din ro sa prezinte ceva fain? Daca nu e si scandal, nu merge la televiziunile romanesti….

    Bine, eu judec din perspectiva de om fara tv, care vede ocazional ce se intampla la stirile romanesti (mai ales in vizita la socri ce au 3 tv-uri). In rest, am o emisiune ce o vad online: Eugenia Voda. Nu stiu la ce canal e, dar mi-e draga.

    • o femeie 27/04/2015 at 12:05 #

      Imi retrag cuvintele la adresa emisiunilor romanesti: am gasit 2 emisiuni faine la TVR1. Nu mai generalizez, or fi ei varza la management dar au emisiunea Garantat 100% si interviurile Eugeniei Voda.

      • bugsy 27/04/2015 at 12:27 #

        au mai multe sa stii. incearca bizi days a lui moise guran (tvr 1) sau documentarel de pe tvr 2 difuzate intre ora opt si noua seara (sunt productii franco-germane). de ce ti se par asa grozave interviurile eugeniei voda?

  3. marin 26/04/2015 at 09:35 #

    melodia finlandezilor e oribila iar videoclipul e dezgustator. nu cred ca vor castiga, cati oameni asculta asa ceva?

  4. bugsy 27/04/2015 at 12:24 #

    Da, am auzit eu de o campanie prin care se spunea ca melodia celor de la Votaj e copiata/furata/inspirata. Dezgustator!
    Cred ca este pentru prima oara cand Romania se prezinta cu o melodie care are sanse la premiul cel mare si in loc sa fie sustinuta e atacata.

  5. Andrei 29/04/2015 at 00:01 #

    Ei, hai ca piesa nu este chiar asa rea, se putea si mai rau 🙂

    Pe de alta parte, finlandezii (si in general nordicii) au o oarescare afinitate pentru muzica mai dura. Mai mult, in 2006 castiga Eurovisionul o trupa finlandeza de heavy-metal, Lordi.
    Si tot rockeri finlandezi sunt si Nightwish, care au avut ani buni in componenta o soprana, pe Tarja Turunen (https://www.youtube.com/watch?v=UFUf50OTSXM)

    Acum sa-mi fie cu iertare, dar nici piesa celor de la Voltaj nu cred ca va rupe gura Europei. Iar subiectul abordat nu mai e de actualitate de cateva decenii. Milioane de italieni, portughezi, spanioli, polonezi au plecat care incotro, acum doar i-au urmat si romanii.

  6. bubu 29/04/2015 at 15:13 #

    Ori sunt eu defect ori nu stiu. Mie melodia mi se pare faina :).

  7. adib 04/05/2015 at 16:11 #

    uite cam ce da televiziunea de stat norvegiana: https://www.youtube.com/watch?v=-YC4WJcvd7Y

    si ARTE-le francez:
    https://www.youtube.com/watch?v=Nha2HR6ZCDQ

    https://www.youtube.com/watch?v=azNY1muehPE

    asteptam si TVR Cultural-ul cu Metalhead Meeting :))

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum cheltuiește televiziunea finlandeză banii publici | România curată - 24/04/2015

    […] sursa: dollo.ro […]

Leave a Reply

Oldies but goldies

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.