L a una din lecțiile de tango recente, un profesor invitat și-a început ora demonstrativă punându-ne pe noi, elevii, să spunem în două cuvinte ce considerăm că ne împiedică să dansăm mai bine decât o facem. Ceva ce credem că ne lipsește și am vrea să dobândim ca să putem dansa așa cum ne dorim. Răspunsurile n-au variat prea mult și, surprinzător, au fost destul de realiste. La femei era vorba despre partea cerebrală – ne gândim prea mult la ce trebuie să facem sau la ce nu știm să facem, și nu ne lăsăm în voia simțurilor și a partenerului. Bărbații erau angoasați de faptul că nu acumulaseră suficientă tehnică astfel încât să poată dansa cu adevărat, și nu doar să simtă că execută niște exerciții mecanic, învățate la oră. Bref: toți eram frustrați de câte ceva. Dar soluția, paradoxal, era tot în noi, nu ținea prea mult de ceea ce putea să ne arate profesorul în ora aia jumate de curs.
Asta mi-a venit în minte zilele astea, când am văzut câtă vâlvă, indignare, dezamăgire și miștocăreală a stârnit desemnarea travestitului drept câștigător la Eurovision. Eu n-am urmărit concursul, dar am fost introdusă fără voie în încrâncenarea dezbaterilor de numeroasele comentarii de pe Facebook. Fiecare posesor de cont s-a simțit dator să-și marcheze dezamăgirea de parcă concursul ăsta ar fi fost o școală pe care ei înșiși au absolvit-o pe vremuri, cu brio, iar acum s-a deteriorat. În plus, de rezultatul acestui televoting urma să depindă soarta Europei și deci, viitorul nostru ca oameni de bine.
Ca de fiecare dată românii au demonstrat că știu să rămână niște victime ale înțelegerilor oculte internaționale, ghinion la care, iată, se adaugă și ofensiva pidosnică a mișcării homosexualilor din lumea întreagă, menită să ne corupă tineretul inocent și să ne distrugă fibra națională creștină.
Cântecul Conchitei Wurst nu a avut nimic ieșit din comun, ca majoritatea melodiilor din concurs, pesemne, deci victoria ei/lui a fost doar o provocare excelent marketată. Faptul că la noi (poate și la alții?) a stârnit atâta patimă demonstrează că suntem încă frustrați și needucați, un popor care râde tâmp la numere de circ, dar se dă înapoi din fața ciudățeniei și-și face cruce, scuipând în sân, ca să nu se ia și la copiii lui.
Dacă am pune cel puțin atâta interes și patimă și în rezolvarea lucrurilor cu adevărat importante din viața noastră am afla că ea, viața noastră, nu depinde de orientarea sexuală, credința religioasă sau culoarea altora. Dar pentru că pe noi ne macină grijile astea, ce să vezi, viețile noastre sunt influențate și mai ales limitate de propria orientare sexuală, de propria credință sau de frică.
I-aș întreba pe cei care s-au simțit deranjați de rezultatul votului de la Eurovision, sau care se simt de regulă deranjați de existența unor persoane diferite de „normă”: cu ce vă afectează existența lor? Voi știți să răspundeți la întrebarea din titlu: ce vă împiedică să vă vedeți de viața voastră? Nu trebuie să-mi răspundeți mie, deși ar fi interesant de aflat … 😉
S-a cazut destul de usor in capcana „orientarii sexuale”. Poate ca asta s-a si dorit, pe langa altele. Si majoritatea vorbeste despre „anomalii”, despre „homo”, despre „fob”, despre „fundulet / poponet”, despre „dezechilibre”, despre „minoritati” si alte asemenea.
Chiar este atat de greu de observat ca de fapt s-a terfelit ideea de frumusete feminina, de frumusete masculina ? Restul e gargara de „o anume orientare”.
Maine-poimaine, o sa-i sparga cu ciocanul penisul lui David, cel sculptat de Michelangelo si o sa-i picteze barba Afroditei cea pictata de Botticelli, ca sa se termine odata cu lipsa asta de deschidere catre diversitate.
Hai ca nu-i chiar atat de greu. Adica asa cred eu, da’ poate ma insel …
Nu mi-a placut nici o melodie, si nici Conchita nu mi-a prea placut. N-am gasit-o nici macar interesanta. E mult pina departe, plus ca eu sint fan RuPaul (alta liga, tata!), daca tot vine vorba de talented drag queens.
Daca vreti sa vedeti cum e sa fii in pielea unui transsexual si cum se vede lumea „din partea cealalta”, cautati documentarul complet al lui Anderson Cooper de la CNN despre Kristin Beck. O parte din interviu aici: https://www.youtube.com/watch?v=r21OdLSTfQY (transcriptul complet la http://transcripts.cnn.com/TRANSCRIPTS/1306/14/acd.02.html)
Dintre multele lucruri de bun simt pe care le spune Kristin, am retinut ceva care mi se pare absolut esential: „I’m a transgender individual, and I’m a human being. I’m very attracted to human beings. […] Just like somebody growing up and they start realizing what their life is or what they’re doing or how they feel about things, I’m a human being and I’m attracted to humans. I’m attracted to intelligence. I’m attracted to wit and humor and happiness.”
In afara de partea cu transgender, care nu mi se aplica, in rest sint 110% de acord. Orientarea sexuala nu conteaza. Ce conteaza e sa recunoastem calitatea umana si sa nu ne multumim cu mai putin.
No problemo cu Eurovisionul in general, si nici cu Conchita in special, iar gustul, mai ales cel votat democratic, nu se discuta.. Si pentru ca veni vorba, mie imi place cum cinta Naomi, pacat ca n-are public, si n-are nici compozitori care s-o foloseasca cum se cuvine.
mare dreptate ai … cand iti vezi de viata, de planuri, de copil, de partener, de job sau afacerea proprie nici nu prea mai ai timp de tv … inveti sa te relaxezi facand ceva cu cei dragi, nu stand cu ochii in tv … ca sata nici nu e relaxare 🙂
Ce ma impiedica adesea sa-mi vad de viata este faptul ca un fenomen atat de periculos ca LGBT ( ex: Conchita Wurst) este exact ceea ce va dauna vietii normale de familie pe care am de gand sa mi-o asigur.
Desigur, ii putem lasa in pace pe acesti oameni ca si Conchita Wurst deoarece, sper, ei nu isi vor cere alte drepturi in continuare. Insa sunt activistii LGBT care au de gand sa infesteze intocmai stilul familial de viata.
Si, mai concret, cum o sa-ti infesteze viata TA normala de familie? Sper ca esti de acord ca parerea TA nu are ce cauta in familia MEA 😉