Ce vă împiedică să vă vedeți de viață?

Cu ce vă împiedică să trăiți și să vă vedeți de viață faptul că un travestit a câștigat un concurs muzical?

L a una din lecțiile de tango recente, un profesor invitat și-a început ora demonstrativă punându-ne pe noi, elevii, să spunem în două cuvinte ce considerăm că ne împiedică să dansăm mai bine decât o facem. Ceva ce credem că ne lipsește și am vrea să dobândim ca să putem dansa așa cum ne dorim. Răspunsurile n-au variat prea mult și, surprinzător, au fost destul de realiste. La femei era vorba despre partea cerebrală – ne gândim prea mult la ce trebuie să facem sau la ce nu știm să facem, și nu ne lăsăm în voia simțurilor și a partenerului. Bărbații erau angoasați de faptul că nu acumulaseră suficientă tehnică astfel încât să poată dansa cu adevărat, și nu doar să simtă că execută niște exerciții mecanic, învățate la oră. Bref: toți eram frustrați de câte ceva. Dar soluția, paradoxal, era tot în noi, nu ținea prea mult de ceea ce putea să ne arate profesorul în ora aia jumate de curs.

Asta mi-a venit în minte zilele astea, când am văzut câtă vâlvă, indignare, dezamăgire și miștocăreală a stârnit desemnarea travestitului drept câștigător la Eurovision. Eu n-am urmărit concursul, dar am fost introdusă fără voie în încrâncenarea dezbaterilor de numeroasele comentarii de pe Facebook. Fiecare posesor de cont s-a simțit dator să-și marcheze dezamăgirea de parcă concursul ăsta ar fi fost o școală pe care ei înșiși au absolvit-o pe vremuri, cu brio, iar acum s-a deteriorat. În plus, de rezultatul acestui televoting urma să depindă soarta Europei și deci, viitorul nostru ca oameni de bine.

Ca de fiecare dată românii au demonstrat că știu să rămână niște victime ale înțelegerilor oculte internaționale, ghinion la care, iată, se adaugă și ofensiva pidosnică a mișcării homosexualilor din lumea întreagă, menită să ne corupă tineretul inocent și să ne distrugă fibra națională creștină.

Cântecul Conchitei Wurst nu a avut nimic ieșit din comun, ca majoritatea melodiilor din concurs, pesemne, deci victoria ei/lui a fost doar o provocare excelent marketată. Faptul că la noi (poate și la alții?) a stârnit atâta patimă demonstrează că suntem încă frustrați și needucați, un popor care râde tâmp la numere de circ, dar se dă înapoi din fața ciudățeniei și-și face cruce, scuipând în sân, ca să nu se ia și la copiii lui.

Dacă am pune cel puțin atâta interes și patimă și în rezolvarea lucrurilor cu adevărat importante din viața noastră am afla că ea, viața noastră, nu depinde de orientarea sexuală, credința religioasă sau culoarea altora. Dar pentru că pe noi ne macină grijile astea, ce să vezi, viețile noastre sunt influențate și mai ales limitate de propria orientare sexuală, de propria credință sau de frică.

I-aș întreba pe cei care s-au simțit deranjați de rezultatul votului de la Eurovision, sau care se simt de regulă deranjați de existența unor persoane diferite de „normă”: cu ce vă afectează existența lor? Voi știți să răspundeți la întrebarea din titlu: ce vă împiedică să vă vedeți de viața voastră? Nu trebuie să-mi răspundeți mie, deși ar fi interesant de aflat … 😉

Etichete: , , , , , , ,

31 comentarii la “Ce vă împiedică să vă vedeți de viață?” Subscribe

  1. Cristi 12/05/2014 at 11:28 #

    nu atat transexualul m-a socat cat huiduielile adresate celor doua fete din Rusia fara vina, (pe ‘motiv’ de Putin) de o haita de ‘democrati toleranti’..adevarata fata a ‘tolerantei’ eurosodomei.

    • val 12/05/2014 at 11:36 #

      nu au fost huiduite cele doua fete fara vina. ele reprezentau Rusia – Eurovision e un concurs intre tari. a fost huiduita Rusia, foarte justificat. R este un stat terorist, in care 80% din cetateni sustin acest terorism de stat.

  2. Cristi 12/05/2014 at 11:52 #

    te referi la ‘Ukraina’ un ‘stat’ cu teritorii FURATE de la polonezi (Lviov) rusi (Kiev) si romani (din Hotin la Balta Alba) inventat de bolsevici prin 1918 toamna sau la altele? ricanii intrec pe rusi in materie de ‘terorism de stat’,vrei exemple concrete manzule..?

    • val 12/05/2014 at 12:25 #

      daca inveti sa te exprimi, primesti si raspuns la obiect

      • Cristi 12/05/2014 at 12:56 #

        ma exprim cum vrea Paula mea, vino cu neste argumente grammar nazi, pe urma sa ai pretentii..

        • val 12/05/2014 at 13:26 #

          nu m-am referit deloc la gramatica. nici nu stiu daca ai facut vreo greseala. nu am de gand sa recitesc.
          ma refeream la exprimarea civilizata

          si nu am nici o pretentie. nu am exprimat nici o cerere. am facut doar afirmatia ca voi da un raspuns la obiect atunci cand vei fi in stare sa te exprimi civilizat.

          am vazut multi ca tine, nu ai tu capacitatea sa ma jignesti.

          ia sa te vad acum cum escalezi de la prietena ta de (dez)nadejde Paula la „explicit”. n-o fa pe Paula de rusine.

    • geo 12/05/2014 at 13:10 #

      iar romanii au furat tezaurul lui Decebal…

  3. Xanaxdoo 12/05/2014 at 12:29 #

    Eu vreau sa fiu toleranta, deschisa la minoritati de orice fel, sa nu le consider minoritati, nici tolerati, ci egali, bla bla bla bla. Am umblat destul prin lume si traiesc la rindul meu ca „emigranta” pe undeva, samd. Cu toate astea, desi vreau sa fiu un om adaptat secolului XXI, daca ma uit la Conchita, sau la alti travestiti, sau transsexuali, sau hijras, am un sentiment spontan de greata. La fel cum am acelasi sentiment (poate putin atenuat) cind vad doi barbati/doua femei tinindu-se de mina tandru sau sarutindu-se. Si acum o sa introduc traditionalul disclaimer: ‘am si eu prieteni homosexuali’, insa cu adaugarea ‘prefer sa nu ii vad mozolindu-se nici in public, nici la mine acasa’

    Nu sint deloc mindra de sentimentul asta, nu il accept usor, as vrea sa ma scap de el, pentru ca la nivel rational chiar vreau sa fiu toleranta si sa accept pe oricine asa cum e, cita vreme nu imi face rau la nivel concret. Greata asta subliminala nu cred ca e un argument suficient ca sa nu ii accept, nu poate fi definita ca „rau concret si incalcare a drepturilor si libertatilor mele”.

    Ma rog, greata imi fac si politicienii, dar din alte motive. Insa greata data de politicieni, manelisti si pitipoance are radacini, sa zicem, in rational, si o accept si imi asum dreptul sa ii detest, pentru ca realizez ca ei imi fac un rau concret. Dar data de sexualitatile „deviante” nu pot sa mi-o inteleg, sa o rationalizez, si nu sint deloc mindra de ea. Dar asta e, ea exista subconstient in mine, si se declanseaza spontan daca ma uit la fotografii de-ale Conchitei. Intr-un fel, putem spune ca asta e „raul” pe care mi-l fac ea si altii ca ea. Desi repet, nu ma mindresc cu asta, si as vrea sa pot trece peste.

    Si sincer, cred ca la un interviu de angajare, cu toata aplecarea mea catre toleranta, nu as putea sa o angajez pe Conchita (presupunind ca ar vrea un job in Finante), la fel cum nu as angaja o persoana care pute a transpiratie, are o voce pitigaiata, sisiie, samd. Chestiile astea sint niste declansatori de sisteme de aparare ale subconstientului meu peste care, cu tot political correctnessul pe care incerc sa mi-l impun/induc, nu reusesc sa trec.

    • upn 12/05/2014 at 23:34 #

      eu nici pe hetero nu vreau sa-i vad mozolidu-se in public, sincer. astea-s chestii care se fac acasa. la ei acasa 🙂 ca ‘doua ei sau ‘doi ele’ se tin de mina in public mi se pare chiar dragut. exact ca si la hetero.

      greata subliminala pe care o pomenesti ne-a fost inoculata de mici, in familie, sintem vaccinati de pe timpul comunistilor, gindind la rece stilm ca nu e ok sa fie asa, dar e greu sa dictezi inimii, nu? … societatea romaneasca (si nu numai) continua sa opereze astfel de vaccinuri … copiii mei poate n-o sa fie asa de sensibili daca-i feresc de opiniile mele inoculate de societatea multilateral dezvoltata a carei celula de baza era familia (barbat + femeie) …

      • Xanaxdoo 13/05/2014 at 10:20 #

        ai dreptate, upn, adevarul e ca mozolul in public nu imi place nici la hetero.
        si ai dreptate si in paragraful doi, m-am tot gindit de ieri incoace si tot la concluzia asta am ajuns, ca vine din modelele familiale si societale (poate nu neaparat legate de comunism si ortodoxie, ca or mai fi si alte natii homofobe). Si, mai mult, cred ca e o forma in care se sublimeaza frica – frica de necunoscut, nestiut, diferit de ceea cu ce sintem obisnuiti. Frica ca sintem amenintati de ceva inefabil, care contrazice obiceiurile noastre traditionale. Asa cum ma apuca greata numai gindindu-ma la bungee jumping sau la parasutism. Sau cum imi era greata inainte de examenele cu profesori smintiti, unde nu conta cit te-ai pregatit, erai oricum la cheremul lor.

  4. Alina M 12/05/2014 at 13:08 #

    Lumea a votat ce i-a plăcut (melodie, show, prezență scenică). Chiar am impresia că femeia cu barbă a câștigat deși a fost dezavantajată din cauză că cei mai mulți dintre noi nu apreciază travestiții.
    În fine, mă deranjează mai mult că piesele plictisitoare câștigă de câțiva ani încoace, decât faptul că din când în când mai apar persoane de genul Dana International sau Conchita Wurst.
    Viața ar fi prea frumoasă dacă n-ar exista spălați pe creier care să încerce să ne convingă cu fiecare ocazie că ei au dreptate (religia lor e singura adevărată, homosexualii sunt răi, încrederea în sine e un păcat), iar restul greșesc.

  5. Glass and Iron 12/05/2014 at 13:36 #

    Cred ca este pur si simplu o situatie iesita din comun. Si de asta i s-a dat atata importanta. Trebuie sa recunoastem, nu vezi in fiecare zi o chestie ca asta. Daca asta ar fi la ordinea zilei, ai avea dreptate sa intrebi ce intrebi. Dar o daravera ca asta nu s-a mai vazut de curand. Si ca intotdeuna cand vezi ceva iesit din comun, care, intr-un fel sau altul, iese din tiparele cotidianului, iti dai cu parerea. Aiurea. Ca pe ei ii doare-n dos de parerile, aprecierile pozitive, sudalmile, tafnele noastre. Ei au avut o treaba de facut si au facut-o. Ne-au demonstrat ca daca exista vointa si curaj (as zice „barbatie”, dar nu vreau sa fiu interpretat gresit) se poate – asta ar trebui sa intelegem noi. Si nu e ceva de genul „Bai, daca vrea muschii nostri, ne pisam pe orice care ar avea vreo valoare sau intelegere pentru voi !” ci este ceva de genul „Iata ca se poate si, cu intelegere si suport din partea voastra, vom putea si mai mult”.
    Poate ca acest „si mai mult” ar fi de natura sa sperie, sa nelinisteasca. Dar numai pe aia putinii care, inchistati, nu vor sa inteleaga societatea in evolutia ei si ca daca te pisi contra vantului te alegi doar cu pantalonii uzi. Si politically incorrect si cu pantalonii uzi – asta este figura comentatorul care pomeneste in deradere de binecunoscuta atractie a circului „Femeia cu barba”.

  6. Radu 12/05/2014 at 14:46 #

    Nu faptul ca a castigat ma deranjeaza, cat faptul ca romanii nostri sau dus la eurovizion pe bani din taxe, platite de noi, cu gandul ca s-ar duce banii aia catre ceva mai interesant.

    Eurovizionul e plin de „ciudatei” de mai bine de 10 ani, dar asta nu prea conteaza, ceea ce e mult mai important pentru mine e ca am dat si eu bani sa-si plimbe Ponta funduletul/sa scoata TVR bani din reclame (desi platesc taxa radio/tv) si mulg cat pot controversa asta…

    Problema e de fond.. Ca a castigat sau nu pe barba ei, e mai putin important. 🙂

  7. ady 12/05/2014 at 14:58 #

    Dupa mai mult de 30 de ani de la „act” tata se felicita macar odata pe luna ca s-a lasat de fumat. Dupa doar un an de cand am renuntat la tv (reziliat contract si dosit obiect in debara) ma felicit in fiecare zi; asa cum ma felicit pt decizia zilnica de a nu avea cont de fb. Cata circul pt o aiureala.

    • geo 13/05/2014 at 10:57 #

      Sunt însa şi miliarde cărora televiziunea şi facebook le produc clipe de extaz, bucurie, plăcere sau fericire … oare se felicită şi ei?

      • ady 13/05/2014 at 19:15 #

        minunat, sa le produca. atat timp cat nu incearca sa-mi bage fericirea lor pe gat, sau fericirea lor nu interfereaza cu fericirea mea (gen sonor de tv care trece prin pereti, ferestre si dopurile mele de urechi) e fix treaba lor.

  8. Motanul 12/05/2014 at 17:01 #

    Se da prea mare importanta chestiei asteia. Ce e atat de diferit fata de videoclipul lui Queen, „I want to break free”? Acolo, Freddy Mercury isi afisa mustata doar, dar erau mai muti barbati travestiti.
    Si buna intrebarea din titlu, cu ce ii impiedica castigatorul de la Eurovizion sa-si vada de viata lor, pe cei care se oftica?

    • Xanaxdoo 12/05/2014 at 17:22 #

      Videoclipul ala avea alt mesaj. Chiar daca Freddie era homosexual (dupa cum a recunoscut ulterior, era secretul stiut de toti, dar nevocalizat la vremea videoclipului, cred), ceilalti 3 din Queen nu erau. Iar faptul ca apareau toti imbracati in femei era de fapt un mesaj pseudo-feminist: Vrem sa scapam din sclavia aspiratorului si a muncilor casnice, potrivit la fix cu mesajul „I want to break free”.

      Pentru inceputul anilor 90, asta era o idee indrazneata, acum ni se pare fumata. De-aia aparitia Conchitei pentru unii dintre noi e doar o sursa de cascat (si, in cazul meu, de greata involuntara, cum scriam mai sus – adica nu datorata unor „principii sanatoase”, ci a unor mecanisme psihologice subliminale, pe care nu le pot controla rational)

      • Glass and Iron 12/05/2014 at 19:00 #

        Sunt cateva diferente pe care le intrevad, dincolo de subiectul „mesaj”. Cea mai importanta ar fi ca Wurst a cam pus carul inaintea boilor, adica poate era mai bine sa fi asteptat sa ajunga un „Mercury” si apoi sa socheze, dar a facut exact invers (si pot sa pun pariu ca nu va ajunge un „Mercury”).
        Fredie Mercury / Wurst este usor deplasat. Poate ca daca am ramane la o comparatie cu alde Ouatu am fi mai aproape de adevar.

  9. adobrero 12/05/2014 at 22:02 #

    Si in timp ce aici se dezbate filozofic ce ne impiedica pe noi sa ne vedem de viata si pe Wurst sa devina un nou Freddy Mercury, deputatul Remus Cernea a luat situatia in mana 🙂 si a declarat ca-l va invita / o va invita pe Wurst in Romania. Sa vedeti atunci dezbateri …..

    • Glass and Iron 13/05/2014 at 07:13 #

      Bineinteles ca „Noua Dreapta” nu o sa fie foarte impresionata de deschiderea, lipsa de prejudecati si toleranta afisate de foarte multi … si uite asa, din mancatori de lebede, occidentu’ sa ne scoata ca suntem mancatori de cârnaţi.
      Cum ziceam, si politically incorrect si cu pantalonii uzi.

  10. Andrei 12/05/2014 at 23:13 #

    Mai oameni buni…. nu avem nimic cu acesti indivizi cu deviatii psihice. Este viata lor si fundul lor. Dar de aici si pana la tupeul nesimtit cu care ne cer sa consideram aceasta boala fizica si psihica o normalitate este cale lunga!!! Este demonstrat medical ca oamenii acestia sunt defecti si o spun cu parere de rau dar asa este. Exista acolo niste dezechilibre hormonale, deviatii emotionale etc. Asta nu este o inventie ci o certitudine medicala. Dar va rog nu-mi cereti sa-i spun copilului meu ca este ok sa ridice funduletul altor baietei sau ca mamica este un nene cu barba ca este deja mult prea mult!!!! Asta nu este o normalitate ci o anomalie a naturii si trebuie tratata fix ca o anomalie ok? Cat despre „Conchitul” in cauza… la individul respectiv am retinut doar barba si penibilul situatiei in care incerca sa para femeie…. Vocea este liniara si fara niciun fel de nimic, prezenta scenica este hilara, melodia absolut mediocra…. TUPEUL PRICELESS!!! Concursul din acest an a fost o comedie proasta in care cel mai mult a pierdut MUZICA 😉

    • v 13/05/2014 at 15:21 #

      „oamenii acestia sunt defecti si o spun CU PĂRERE DE RĂU dar asa este”
      🙂
      retorica disprețului și mărcile ei de neocolit.

    • ady 13/05/2014 at 19:36 #

      ultima oara cand m-am interesat, homosexualitatea nu mai era considerta o boala psihica (sau de vreun alt fel) cam prin toate tarile civilizate. despre trassexualitate, sau care e de fapt problema persoanei in discutie, nu stiu, nu ma pronunt.

      nimeni nu zice sa-i spui copilului tau ca e ok sa ridice funduletul la alti baietei, ci doar sa-i spui ca exista oameni putin mai altfel, cu altfel de preferite decat majoritatea in materie de sexualitate, care au (sau ar trebui sa aiba) aceleasi drepturi si obligatii civile si de orice alta natura ca oricine altcineva- sa voteze, sa fie ales in vreo functie publica, sa participe la un afurisit de concurs, sa detina in proprietate orice fel de bunuri, sa se casatoreasca cu persoana iubita, sa aiba copii chiar si prin adoptie, etc (nu, „sa fie la ei acasa, sa nu se tina de mana/pupe sub ochii copilului meu” nu e ok; dar daca sustii aceeasi chestie despre cuplurile heterosexuale, dar, e ok sa te isterizezi si la alea homo). atat timp cat relatiile sexuale ale persoane „deviante” sunt 100% consensuale si se petrec cu o persoana (persoane) cu deplina capacitate de discernamant, nu ar trebui sa intereseze pe altcineva cu cine o face.

      daca voi avea vreun baietel eu o sa-i spun ca e ok sa ridice fundul la alt baietel, daca amandoi sunt adulti si el isi doreste cu adevarat asta. mama o sa-l iubeasca la fel

      cat despre normalitate, eu am invatat la psihologie ca nu exista. atat timp cat fiecare dintre noi este diferit de oricare altul (nici macar gemenii identintici nu-s indentici 100%), normalitatea nu exista. normalitatea este o conventie stabilitata intr-un anume context socio-cultural istoric.

      hm, si cam cum ar trebui sa fie tratate anomaliile umane alte naturii. sunt culturi in care sunt tratate cu veneratie, considerate trimis speciali ai zeilor. sunt preotii, vindecatorii, conducatorii acelor populatii.
      sunt culturi in care sunt ucisi, fie la nastere, daca se observa, fie mai tarziu daca se afla.
      cum preferi?

      • Andrei 14/05/2014 at 00:02 #

        Mai Ady, si a defeca este un lucru absolut normal si natural dar nu ma vezi facand asta pe strada…. Normalitatea este impusa de societate si de normele de conduita in societate… esti de acord cu asta? Nu am inventat eu aceste norme ci sunt reguli de bun simt pentru a nu-i deranja pe cei de langa tine si pentru a convietui intr-o oarecare armonie. In alta ordine de idei… la baza evolutiei si perpetuarii oricarei specii sta procrearea ori acesti oameni sunt fiinte care nu procreeaza ok? In regnul animal, din care facem si noi parte, acest fapt nu exista….punct! 😉 Comportamentul aparent homosexual al unor animale nu poate fi adus in discutie pentru ca acolo nu exista penetrare. Acolo este vorba de manifestarea unor instincte sexuale normale si reproducerea lor prin gesturi, instinctual. Nu exista mascul din nicio specie care sa se lase penetrat de un altul… niciodata sub nicio forma! Ca sa nu mai vorbim ca in cazul omului vorbim despre comportamentul rational diferit total de cel irational care guverneaza lumea animalelor. Si canibalismul intra-specie este extrem de des intalnit in regnul animal… dar nu ne vezi mancandu-ne intre noi sau omorandu-ne copii la nastere…. Exista studii medicale extrem de serioase care argumenteaza de ce homosexualitatea este o deviatie si o anomalie. Daca doresti iti pot recomanda cateva…. Daca natura a considerat normal ca acel orificiu sa fie folosit si la asa ceva de ce sunt pline spitalele si clinicile particulare de homosexuali cu fisuri anale si hemoroizi? De ce aproape toti ajung, mai devreme sau mai tarziu, in aceasta situatie? Stai de vorba cu un medic si iti va explica exact despre ce este vorba 😉

        Nu ma isterizez cand vine vorba despre homoxexuali sau cuplurile de homosexuali…ai inteles gresit. Ii accept la fel cum ii accept si pe oamenii normali… Nu ma deranjeaza existenta lor atata vreme cat ma respecta si imi respecta si „normalitatea” mea.

        „cum ar trebui sa fie tratate anomaliile umane alte naturii?” Hai sa facem un exercitiu extrem de simplu… Pe homoxexuali (minoritate) ii deranjeaza comportamentul nostru, celor normali, vis-a-vis de ei ok? Am invatat, cei mai multi dintre noi, sa ii acceptam si sa-i tratam civilizat. Am si prieteni gay (barbati sau femei) cu care ma port absolut civilizat. Daca este atat de normal ca eu sa nu-i deranjez si sa-i respect pe ei, homosexualii, de ce nu este la fel de normal ca nici ei sa nu ne deranjeze pe noi care reprezentam o majoritate??? De ce??? Daca pur si simplu nu pot sa vad doi barbati sarutandu-se de ce sunt nevoit sa o fac??? Ca sa se simta ei normali? Pai de ce respectivii au dreptul sa se stearga la fund cu normalitatea mea si a majoritatii??? Nu este treaba mea ce fac ei in privat, nu este treaba mea ce preferinte sexuale au… dar devine problema mea directa daca comportamentul lor influenteaza direct educatia copilului meu. De ce aceasta normalitate nu poate fi extrapolata si la zoofili? Sau de ce ni se pare anormal sa vedem o copila de 20 de ani intretinand raporturi sexuale cu un barbat de 70 de ani? O face „cu deplina capacitate de discernamant” nu? De ce acelei fete societatea ii pune imediat o eticheta? Normalitatea asta pe care toti o promoveaza cu atata fala este, de fapt, ipocrizie maxima ascunsa sub masca dorintei de a parea civilizat. Pai mai Ady… daca aceasta practica este atat de normala de ce nu o incearca toata lumea? De ce nu incerci si cu un barbat??? Ce este rau in asta?… este normal! Te desparti de iubita… iti gasesti un iubit!…nu? Am presupus ca Ady vine de la Adrian si ca esti barbat :))))

        In concluzie nu ma deranjeaza absolut deloc existenta homosexualilor… sincer imi provoaca un sentiment de compasiune. Ma deranjeaza enorm insa agresivitatea si tupeul cu care incearca sa ne impuna normalitatea asta a lor. Ma deranjeaza enorm sa mi se explice ca noi astia 90% suntem anormali si ca habar nu avem ce pierdem. Ma deranjeaza sa vad miliarde de euro aruncati pe aceasta promovare nefireasca cand exista copii care, literalmente, mor de foame. Mi se pare fortat, ipocrit si total necivilizat sa discuti ce faci cu iubitul, iubita, sotia etc in pat! Un gentleman nu spune niciodata 😉 Mi se pare o comedie ca la un concurs de muzica sa castige o BARBA!!! Daca asta este noua scara de valori a societatii…. SUNTEM PIERDUTI! Recomand filmul IDIOCRACY!!! Prietenii stiu de ce :))) In rest… numai de bine!

        • ady 15/05/2014 at 20:20 #

          mi s-a mai spus ca ady trebuie sa vina de la adrian/adriana. in cazul meu vine de la andreea. hetero de cate ori am verificat. 🙂
          ce sa zic, mie nu mi se pare ca-mi impun nimic. nici „normalitatea lor”, nici sa trec pe invers ca-i mai misto. doar incearca, poate putin cam dur (dar a zis dollo in articolul despre stolo cum e cu duritatea asta), sa ma convinga sa-i las sa existe, sa fie. si nu in sensul cel mai propriu al cuvantului, recte sa nu ma apuc sa macelaresc persoane cu alte orientare sexuala. ci sa fie ei insisi in acelasi fel in care eu sunt eu insami, inclusiv in public.
          de exemplu mie nu mi-ar placea deloc ca cineva (orice) sa asiminele manifestarea afectiunii in public fata de iubitul eu (ok, nu mozolul 🙂 ) cu defecarea.
          nu stiu de ce, dar am o vaga senzatie ca in comunitatea gay un pusti de 20 de ani care se combina cu un mos de 70 este privint in acelasi fel in care in comunitatea hetero este privita tipa de 20 de ani se combina cu mosul de 70. doar presupun, se prea poate sa gresesc.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point