Am ieșit din sală cu un zâmbet tâmpițel pe față. Cinstit, aveam nevoie de o comedie, și mai mult de asta m-am dus să văd Los amantes pasajeros, cel mai recent film al lui Almodovar. Așa că am râs copios și n-am stat să caut sensuri ascunse, dar le-am descoperit abia azi, citind un interviu cu Almodovar. Așa am aflat că filmul e o satiră la adresa Spaniei aflate în criză. Ce-i drept, în cheia asta parcă se face lumină 😉
De fapt aș zice că e o satiră de la prima până la ultima replică, și nu numai la adresa Spaniei. Cam toți suntem în același rahat. Se dă, așadar, un avion care decolează din Spania spre Mexic. Se constată că la decolare s-a stricat unul din trenurile de aterizare, așa că avionul se învârte deasupra Spaniei în căutarea unui aeroport liber pe care să aterizeze în siguranță. Dar, fără roți, aterizarea e riscantă oriunde, așa că pasagerii de la clasa business își reevaluează greșelile vieții, în timp ce clasa economică doarme dusă, pentru că pilotul dăduse ordin să fie drogați ca să nu pună întrebări.
Toată distracția se petrece așadar în clasa conducătoare, unde unul e mai bun ca altul: un bancher care devalizase banca și acum fugea în Mexic, de răspundere; o prostituată de lux care se lăuda cu înregistrări ale partidelor de amor cu primii 600 de bărbați ai lumii, printre care, firește, regele Spaniei; un actor de telenovele care fugea de o amantă nebună; o clarvăzătoare virgină care avusese premoniția că în acel zbor își va pierde virginitatea; un cuplu de însurăței și cei trei „stewardezi” homosexuali care au fost sarea, piperul și mescalina din cocktailurile servite cu generozitate. Pentru respectarea adevărului istoric, drogurile proveneau din fundul mirelui, care le transportase acolo într-un prezervativ, bine împachetate ca să nu prindă miros, dar degeaba. Însă, așa urât mirositoare, s-au consumat copios, toată lumea fiind de acord că întotdeauna e bine să te bazezi pe… curul tău 😉
N-aș vrea să stric plăcerea de a vedea filmul, și oricum n-ar avea același haz să vă povestesc. Ce mi-a plăcut mie, înainte să aflu de substratul politic al filmului, a fost faptul că Almodovar a găsit un mod relaxat și amuzant de a trata într-o oarecare măsură și homosexualitatea. Filmul a rulat în cadrul săptămânii gay, la Institutul francez, cu un cuplu de jandarmi la poartă, de teamă probabil să nu vină homofobii creștini să ne molesteze. Dar deja e difuzat și de Cinematograful din cadrul Muzeului Țăranului Român și probabil va fi și în cinematografe.
Cred că ar trebui văzut filmul și în cheia asta, mai ales de români, care sunt prea încrâncenați în obsesia asta de a-și băga nasul în fundul și viața altuia. Spania – o țară catolică – a fost a treia din lume care a legiferat căsătoriile între homosexuali. Asta n-a scutit-o nici de criza economică, nici de conducători proști, corupți sau afemeiați. Cred că mesajul filmului lui Almodovar ar putea fi și ăsta, că indiferent de sexualitatea fiecăruia – o treabă la fel de intimă ca și religia până la urmă – lucrurile care ne privesc pe toți se petrec cu adevărat în altă parte, la clasa business, unde noi nu avem acces, ba chiar ne lăsăm sedați ca turmele acceptând să fim conduși haotic, în cerc, în așteptarea unui tărâm promis care nu mai apare.
În film tărâmul ăla este aeroportul din La Mancha, pustiu, falimentar, o afacere păguboasă pentru statul spaniol care a băgat două miliarde de euro în el ca să nu-l folosească nimeni. Dar cui îi pasă atâta vreme cât există dragoste și toleranță, păi nu?! 😉
P.S. Un film în care Banderas și Penelope Cruz au roluri episodice, cine ar fi crezut?
Vrăjeală, un WhizzAir tocmai a aterizat la Fiumicino cu un tren de aterizare defect. Trebea și ei să le defecteze pe amândouă (sau pe amântrei).
Da, mi s-a părut și mie bună sincronizarea ălora de la WizzAir cu filmul lui Almodovar, chiar mă gândeam când am văzut știrea să sun la vreo televiziune și să zic că eu știu ce s-a întâmplat la clasa business, cred că mă băgau în direct ca martor de la fața locului 🙂
„N-aș vrea să stric plăcerea de a vedea filmul,”
Cea mai tare gluma:)!
Cred ca am stomacul destul de tare(am văzut documentare cu operații pe creier fara nici o problema, am văzut poze din războiul din Irak cu bucati de oameni/copii), dar trailerul si detaliile din articol mi-au provocat greata. N-am nimic împotriva homosexualilor, sa fim intesi, inteleg ca au dreptul sa isi traiasca viata cum cred ei de cuvinta, dar as prefera sa fie la fel de discreti ca heterosexualii in legătura cu sexualitatea.
Judeci pripit lucrurile, ca să nu zic în ton cu majoritatea 😛 Probabil Almodovar s-a gândit la stomacele unora și n-a dat decât scene de sex hetero, și nici alea prea explicite.
„proști, corupți sau afemeiați ”
Inteleg sa ai ceva cu prostii si coruptii …dar afemeiatii ce rau ti-au facut ?
ei sunt sarea si piperul societatii moderne
daca vrei , dezvoltam .
Cu drag ,
Peter din Petresti
Păi cum, dacă sunt căsătoriți și își încalcă sfintele jurăminte creștine față de consorți ăia sunt lideri de încredere? 😛 E tot o formă de corupție și asta
Dollo, vaz ca pâna si la critici de film dai tonul printre bloggeri (ca doar n-o sa zic ca te copie…) 🙂
Nu dau link, ca ne multumim cu critica ta. Nu ne mai trebuie si confirmarea ei 🙂
Abia a fost difuzat în București, deci era normal să scrie lumea de el. În plus mie mi-a plăcut, iar eu vă scriu și despre filme pe care le văd la TV, dacă-mi plac.
Toata suflarea internetica din ultimele trei zile ne trimite la filmul lui Almodovar. Din intimplare, desigur 🙂
Insa link-ul spre acel interviu nu l-am vazut si in alta parte. Pina la urma de ce se vor fi obosit ceilalti? 🙂
Am auzit ca in Spania se rup usile pe la cinematografe. Pe criza asta… nici nu mai stii ce sa crezi.
Păi eu am dat de interviu căutând trailerul filmului, și mi s-a părut interesant că m-a ajutat să înțeleg altfel filmul. Ceea ce vă doresc și vouă. Nu cred că are cineva intenția să trimită oamenii la filmul ăsta, e doar momentul de după premieră, cum s-ar zice, e o știre…
Pentru pudibonzi, e bine sa spunem ca in mai toate filmele lui Almodovar apar homosexuali, travestiti, transsexuali, samd (poate o exceptie e „Pielea in care traiesc”, sau cum o fi fost tradus in Ro). Almodovar e un homosexual vocal pe tema asta, si in plus in toate filmele lui critica societatea spaniola, mai mult sau mai putin toleranta si mai mult sau mai putin deschisa fanteziilor sexuale si desigur imorale (dupa regulile catolicismului) care ii populeaza mintea.
Mai apoi, sa nu uitam ca Penelope Cruz, Banderas, Bardem au devenit cu adevarat celebri dupa roluri in filmele lui care au scandalizat lumea (Penelope in rolul calugaritei gravide din nu mai tin minte care din filmele lui din anii ’90, Bardem in Carne Tremula, Banderas in Femei in pragul crizei de nervi, etc)
Mie imi place mult Almodovar, dar, la fel ca si la Woody Allen, faptul ca face filme destul de des (atit de des ca am inceput sa le confund intre ele) le face sa nu fie intotdeauna capodopere. Dar in mod sigur filmele lui socheaza si nu sint recomandabile fundamentalistilor de orice fel 🙂