Propuneți titluri citite sau dorite, până pe 5 ianuarie, ca să intrăm în noul an cu lista de lecturi pentru următoarele luni, la clubul de carte.
Eco – cum să scrii o carte cât un ziar prost
Dacă n-ați citit ultima carte a lui Umberto Eco – Numărul zero – nu e nicio pagubă. Trăiți asta de 25 de ani. Dar dacă nu veniți la ultimul club de carte de anul ăsta s-ar putea să fie o pierdere 😉
Despre popoare și nesăbuiții lor conducători
Sâmbătă, la clubul de carte, Memorialul mănăstirii, de Jose Saramago – despre cum au finanțat portughezii de la buget o megabiserică, acum 300 de ani, în timp ce poporul ardea pe rugul Inchiziției pentru diverse erezii
Cutia neagră a lui Oz – toți au fost de vină
Spre deosebire de pasagerii lui Adrian Iovan, ai lui Oz sunt prea legați cu centuri de siguranță, incapabili să iasă din „scaun” și să renunțe la propriile obsesii, de aia sfârșesc mistuiți de ură și dor.
Corecții, insectarul cu oameni al lui Franzen
Povestea unei familii normal de avariate, în care toată lumea aleargă după niște iluzii și sfârșește fără ele. Excelentul roman „Corecții” al lui Jonathan Franzen se discută la clubul de carte de vineri.
Când se încing discuțiile
În ospitaliera Românie, credeți că ar fi posibil ca niște clienți prea gălăgioși să fie escortați afară dintr-o incintă, doar pentru că-i deranjează pe ceilalți?
Povestea de iubire cu șpriț se stinge
Hai la clubul de carte ca să vedem ce ar fi trebuit să facă băiatul bun, ca să nu mai sufere 40 de ani după fata nesăbuită a lui Mario Vargas Llosa.
Când viaţa bate cartea – Jurnalul lui Mihail Sebastian
Deşi trăim într-o epocă în care minorităţile, cel puţin la nivel declamativ, sunt tratate politically correct, am senzaţia că problema evreiească este în continuare de actualitate, cel puţin în societatea românească.
Cum am devenit huligani
N-am devenit, așa ne-am născut, și nici viața (în România) nu ne ajută să depășim acest handicap. Un fel de cronică la cărțile despre evrei și societatea românească ale lui Mihail Sebastian.








