Nu știu dacă am a-i mulțumi tatei pentru ceva, rămâne valabil ce am scris despre el acum doi ani. Iar la cum a trăit el, sigur ar fi apreciat mai mult, ca pomenire, un pahar cu vin și eventual un sex după, decât o lumânare 😉
Nu știu dacă am a-i mulțumi tatei pentru ceva, rămâne valabil ce am scris despre el acum doi ani. Iar la cum a trăit el, sigur ar fi apreciat mai mult, ca pomenire, un pahar cu vin și eventual un sex după, decât o lumânare 😉
Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.
Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.
Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.
Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉