Am petrecut jumatate din ziua de sambata intr-o sala de la Romexpo unde s-au adunat cateva sute de amway-isti ca sa se aplaude reciproc, sa se felicite pentru diversele niveluri/nivele de aur, platina, rubin, diamant atinse prin vanzari record sau prin atragerea in retea a altora. Am avut senzatia ca sunt la o adunare sectanta, dar am stat pana la final mai mult ambitionata de spusele unuia de la intrare, care zicea ca asta ar fi un fenomen care necesita o deschidere intelectuala si psihica pe care nu o au toti oamenii. Adica sa n-am io deschiderea asta, mi-am zis!?
Intrunirea a debutat mobilizator, cu „Let’s get loud!” urland din boxe si majoritatea adunatilor batzaind din fund si batand din palme pe ritmul muzicii. Numai zambete, strangeri de maini si batai pe umeri. Cand am vazut scris pe ecranul mare de pe scena „Amway” am avut un flash back despre o intrunire similara a Herbalife, la care ma dusesem acum vreo zece-cincisprezece ani. Acolo coloana sonora era Tina Turner – Simply the best, dar aplauzele erau aceleasi. Oamenii erau de o factura mai modesta pe vremea aia, iar persoanele cheie care conduceau adunarea si te indrumau pe calea succesului veneau din Republica Moldova.
Aici, la „American Way”, cum se traduce cica Amway, intrarea era contra cost – 30 de lei, mai scump ca un film la Mall – dar ca sa fiu corecta pe noi nu ne-a costat nimic, pentru ca fusesem invitati de un cunoscut la ceva ce habar n-aveam ce va fi…
Pe scena au fost amfitrioni doi soti, oameni relativ simpli, imbracati in costume sobre, care s-au recomandat economisti si care au prezentat cu emotie si admiratie vizibila cuplurile de „reusiti” ai retelei, asezati undeva in fata la o masa, cu spatele la restul salii. Astia erau „familiile de smaralzi si de diamanti”, adica tot ce putea fi mai bun in sala aia. „Smaralzii si diamantii”, imbracati elegant, doamnele coafate corespunzator, s-au ridicat de la masa, s-au intors catre sala si s-au lasat aclamati. Evident, totul pe fond muzical.
Doi doctori scosi din foame de Amway
Prima vorbitoare a fost o doctorita pediatra, jumatatea uneia dintre familiile de smaralzi, care a povestit lumii despre cum a ajuns ea doctorita, din pasiune si ideal, dar cum a descoperit dupa aia ca din salariul mizer de doctor nu va reusi niciodata sa-si cumpere casa si masina asa cum a vazut pe la clientii la care s-a dus ca sa-i trateze. Sotul ei, tot pediatru, dar chirurg, un tip charismatic, a avut un discurs mai putin autobiografic si mai degraba initiatic pentru incepatorii intr-ale afacerii si nu numai. Cuplul de medici a facut de departe cea mai buna impresie. Limbaj evoluat, prezente placute, chiar daca doctorul a mai facut si glumite usoare, dar per total impresia a fost buna si a lasat un mare semn de intrebare: cum naiba au devenit doctorii astia seriosi, din creierii Ardealului, vanzatori de iluzii si de produse Amway?
Cei doi au fost aplaudati frenetic pe parcursul discursurilor si mai ales la final, iar de departe cea mai patrunsa de adevarurile spuse acolo se arata a fi o doamna tot de smarald, careia nu i s-a sters zambetul larg de pe fata pe toata durata reuniunii. Femeia dadea din cap a incuviintare tot timpul, mai ceva ca maimutoii aia de catei care erau pusi pe vremuri in spatele Daciilor, ca sa miste din cap cand se hurduca masina.
Discursul doamnei doctor a fost presarat cu fotografii ale cuplului din numeroasele calatorii-bonus pe care le-au facut in cei 12 ani de cand sunt ei amway-isti prin lume. Piepturile audientei slobozeau in cor oh, ah, eee, aaa, la vederea doamnei relaxandu-se in jacuzzi, sau obraz langa obraz cu alte cupluri celebre de amway-isti din lume de la care s-au alimentat cu intelepciune si altii de-a lungul timpului. Apogeul a fost atins cand pe ecran s-a afisat poza copilului de 3 ani al cuplului de smaralzi. O doamna mai din spate plangea pe infundate, alta ii dadea servetele, altii au ramas extaziati de smaraldul cel mic, iar cei mai multi au dat din cap aprobator la concluzia doctoritei: numai un parinte care a pierdut ani din copilaria plodului lui din cauza serviciului poate aprecia corespunzator atuurile Amway, care iti ofera posibilitatea sa castigi bani si sa ai si timp sa-i cheltuiesti, adica iti da LIBERTATE.
Structura piramidala, dar de bine
Intre discursuri s-au consumat momentele de recunoastere a realizarilor mai mici sau mai mari. „Sa ridice mana cei care au facut 200 de puncte valoare de la ultimul BPS pana acum”, indemna doamna de pe scena. Un punct valoare, aveam sa aflam, e cam 5 lei si ceva, si acest barem de 200 e minimul de la care incepe orice afacere de succes Amway. Doctorul spunea in discursul lui ca 200 de puncte se fac foarte usor numai din consum propriu, dat fiind ca produsele Amway sunt asa de bune si orice familie le necesita.
Aia cu 200 de puncte n-au fost prea multi, insa scena s-a umplut de posesorii a 500 de puncte si mai mult, care s-au prezentat cu nume, ocupatie si crez la microfon. Procedura s-a repetat pentru fiecare nivel, oameni urcati pe scena ca sa se mandreasca cu realizari ce poarta denumiri nefiresti, caraghioase chiar, rezultate fara indoiala dintr-o traducere neinspirata din engleza. Am vazut „persoane cheie”, „pacesetteri”, „dublupacesetteri”, „platina executiv” sau „platina fondator”. Nu mai retin exact cat trebuie sa fi vandut fiecare, dar in principal fiecare a reusit, intr-o perioada oarecare de timp, sa convinga si alti oameni sa devina distribuitori Amway si asa si-au facut propria retea piramidala dedesubt, de pe urma careia castiga ceva bani.
„Piramidal” este de fapt un cuvant pe care toti il evita acolo, pentru ca are o conotatie negativa de cand cu escrocheriile financiare piramidale cu care s-au fript multi romani. Totusi, atat cat apuci sa-ti dai seama la o astfel de intrunire, reteaua functioneaza piramidal in cel mai sigur sens cu putinta, in varful ei fiind „diamantii” si „smaralzii”, prezentati ca modele de succes, dar ai caror bani vin cu siguranta din activitatile celor de la baza, incurajati o vreme numai cu aplauze.
O minoritate pozitiva si neafectata de criza
Doctorita pediatra, citita si cu ceva studii de psihologie la baza, a insistat ca familiile asezate in fruntea bucatelor nu sunt „de invidiat”, ci sunt „modele de admirat”, la fel cum „Noi ce de aici suntem niste oameni speciali, o minoritate care nu dorim sa schimbam lumea, ci sa nu ne lasam influentati de lume”. Pentru ca, nu-i asa, lumea e rea si nu face decat sa te traga in jos cu prejudecatile si sfaturile negative cu care te influenteaza. Nou venitii, ca noi, au fost sfatuiti sa nu se lase intorsi din drum de prieteni sau familie, daca sfaturile acestora nu duc catre Amway, ci sa persevereze in incercarea de a ajunge diamanti sau alte pietre pretioase, pentru ca la capatul liniei, peste 4 ani, ii asteapta marele premiu: 200.000 de euro si/sau o calatorie de vis cu un vas de croaziera de lux.
De altfel, despre lux si viata de cinci stele au vorbit fiecare dintre cei care au trecut pe scena, fie ca deja le dobandisera, fie ca visau la ele, desi unii dintre vorbitori erau imbracati modest, iar altii se recomandau ca fiind doctori, profesori, ingineri, economisti, psihologi. Nici vorba de criza sau de scaderea vanzarilor, numai indemnuri mobilizatoare, sfaturi pozitive si povesti de succes.
Am plecat de acolo cu sentimente amestecate. Aparentele vorbeau despre o spalare a creierelor, dar persoana care ne-a invitat ne-a spus ca in primele opt luni a refuzat sa intre in afacere din aceleasi motive: n-a crezut in asta si prima intrunire i-a indus senzatia de secta. Dupa ce a ramas fara job, insa, a inceput sa ia in serios treaba, si acum, dupa aproape doi ani, castiga un salariu de aproape 2000 de euro lunar. A ramas stabilit ca ne mai intalnim, si ne divulga si noua secretul. Azi, dupa ce am dat o cautare pe goagal, am descoperit ca un american a scris si o carte despre mafia si ilegalitatile din marea familie Amway, iar o ziarista tot din state spune ca marile castiguri clamate in concern vin de fapt din vanzarile de carti, cd-uri si taxele percepute pentru intruniri si nu neaparat din vanzarea de produse, care nu sar cu nimic in evidenta fata de cele de supermarket. Deci ar fi vorba de o industrie a seminariilor de asa-zisa „dezvoltare personala”, dupa cum se zice in anumite medii.
O sa va mai tin la curent cu decizia pe care o luam, ne bagam sau nu in secta Amway? 😛
E foarte bine pentru cine isi doreste produse pentru curatenie in casa, ingrijire personala, alimente de calitate si ecologice . Acest lucru nu poate fi contestat ! Eu folosesc produsele din magazinul online Amway de peste 6 ani si am prea putine reprosuri la adresa calitatii acestor produse . Ce am de reprosat este seriozitatea managerilor Amway care refuza sa creeze depozite pentru stocuri in Romania in conditiile unei cresteri din vanzari care nu acopera suficient cererea de pe piata in aceasta zona geografica. Este foarte adevarat ca afacerea nu se face numai pe vorbe frumoase si povesti insa unii chiar exagereaza si devin ridicoli . Cei de la Network 21, firma de consultanta a firmei Amway, au foarte multe intalniri si seminarii incat te zapacesc de cap. Unul din lideri spune intr-un fel iar altul spune in alt fel …ce merge… si cum se face. Multi ,,profesori” … cu viziuni diferite in a isi arata succesul pe care de fapt nu il au. De ce ? Fiindca marea lor majoritate nu stiu sa construiasca noi lideri , nu stiu sa atraga si sa delege activitatile de grup si dau nastere unor perceptii gresite oamenilor din exterior care ii vad drept ,, sectanti” Ei sunt sclavii banilor si vor muncii pana la extenuare fiindca de fapt ei nu vor sa imparta cu nimeni nimic iar oferta lor e amagitoare in promovarea afacerii . Daca ii asculti cu atentie iti dai seama ca nici unul nu este sincer iar daca le spui , ei te sfatuiesc sa nu iti iei consiliere din sala , de pe scena .
WHAT ???? La ce platesc atatia bani pentru aceste intalniri si seminarii ? Oare nu am venit aici sa invat sa imi fac o afacere ? Atunci la ce este bun Network 21 ?
Cautarile mele au fost gresite in a imi implini visul unei afaceri cu acestia. Nu va recomand mai mult de vanzare si consumul produselor !
„Atunci la ce este bun Network 21 ?”
Cea mai bună metodă de a face bani e să scrii o carte despre cea mai bună metodă de a face bani! 😉
Da ? Ai aflat-o ? Felicitari ! Ce ai realizat pe baza ei in domeniul aflarii afaceri care ti se potriveste ? Ai reusit sa te descoperi ?
Las pe alții să aplice această metodă de a face bani. Prefer să-mi placă ce văd în oglindă.
Aveti dreptate insa in oglinda in care ne privim se oglindeste o intreaga lume care de multe ori ne percepe diferit pe fiecare dintre noi . Secretul viziunii celei mai frumoase sta mai putin in chip si mai mult in intelepciune , onestitate si iubire fata de semeni.
Secta nesecta eu va propun sa incercati 2 produse
1apă de gură
2spumant pentru bărbierit
eu am fost impresionat de produsele de mai sus atit calitativ cit si cantitatv va recomand sa incercati .
Este afacerea viitorului, produse si servicii fara concurenta! Va rog din suflet, nu improscati cu noroi compania numarul 1 mondial.Verificat la surse! Este bine sa verificam la surse! Este singura companie care iti poate asigura libertatea si un nivel de trai mai mult decat decent!
da sunt de acord cu faptul ca este afacerea viitorului! da dar la capitolul concurenta! nu pot sa fiu de acord pur si simplu asa! o sa zic spun si de ce! ca totusi se lupta cu herbalife avon sephora zepter etc asa ca degeaba exista acest cuvant concurenta pentru ca nu exista! asa ceva! oricum ma uimesc ca generatia tanara nu in varsta! aceepta astfel de afaceri! bai frate cand vrei sa intri intr-o afacere! bun asa! dar intra si tu intr-o afacere rentabila! nu una in care sa iei teapa! sau tu sa fii lucrat de altii! tot felul de smecherii golanii etc!
oricum in mlm-uri nu exista concurenta! de nici un fel! repet! a ceea ce am spus si data trecuta! acolo trebuie sa ai relatii prieteni cunostinte! si sa ai si ce sa vinzi! daca nu ai ce vinde normal ca iti pierzi vremea degeaba! freci menta in speranta ca te baga cineva in seama!
Draga anonim sau anonima . Vei vinde Amway , cand iti faci un nume si lumea prin care relationezi depinde intr-un mod sau altul de ceea ce faci tu. Asta se numeste vanzare prin imfluenta. Citeste cartea lui Brian Tracy – Cum poti devenii un om influent.
lasa ca nu toata lumea vrea asta! sa aplice metode de facut bani etc! lumea poate nici nu crede in asa ceva! ca in fond totul este o pacaleala! escrocherie! hotie! prostie! tampenie! idiotenie! etc exista oare asa motive sa creada lumea in asa ceva! ma indoiesc! da ma rog!
nu stau sa judec acum ca nu am chef! dar vreau sa spun zic! ca sunt persoane! care vor doar sa consume produsele sa vada ce fel sunt! si atata tot! nu sa se bage in afaceri de genul asta! fiindca oricum nu sunt interesate acele persoane! depinde de situatie!
Amway este o afacere ca oricare alta… Poate diferenta este ca a fost infiintata in urma cu 60 de Ani, Ani in care s-a extins pe tot globul…. Intrebarea mea este: Daca este o „teapa”… cum de Mai functioneaza SI nu a dat faliment? Stiu ca in Romania a intrat in urma cu 20 de Ani. Oare chiar sa tolereze autoritatile atat timp o excrocherie? Poate chiar e o afacere care merita atentie… este zicala care spune sa nu judeci pe cineva Pana n-ai umblat in papucii Lui…! Eu cred ca in Amway, ca SI in orice alta activitate, castigi atata cat esti dispus sa muncesti… Oare in afacerea ta clasica, sau la serviciul Tau, iti permiti sa te impici 2-3 luni si-apoi sa renunti, dar sa astepti rezultate fabuloase??? Hm… Mai cred, eu personal, ca a fi dispus sa inveti ceva nou este firesc… Atunci Cand Vrei sa ajungi la un altfel de rezultat decat cel pe care Il ai in prezent. Daca Vrei sa ai ce n-ai Mai avut, fa lucruri CE nu le-ai Mai facut! … Dar efortul de a ne schimba gandirea ne cam sperie, nu-i asa?!?
Ildiko, știi ce nu e real la Amway? E că îți spun că din afacerea asta poți ajunge să îți faci active pe termen lung. Ceea ce nu e adevărat deloc!! Cum spui și tu: câștigi atât cât ești dispus să muncești. Sunt de-acord cu asta, dar nu sunt de-acord cu volumul imens de muncă pe care trebuie să îl practici ca să câștigi un amărât de 1000-2000 euro, pe care oricum un inginer la noi în țară, îi câștigă…fără să se spetească zilnic să meargă la întruniri, planificări, vânzări, atragerea de noi membri, etc…
Îți recomand să citești (dacă vrei) cărți de-a lui Robert Kiyosaki și ai să vezi diferența intre e fi asigurat pe viață (din activele pt care ai lucrat cu cap o perioadă de timp), a putea petrece jumătate de an într-o insulă exotică știind că banii îi vin oricum..lucrul ăsta nu te învață Amway!! Ci doar vechea datină omenească: “lucrează pe rupte ca să ai bani mulți”.
Nuuuu, nu sunt de-acord! Tu trebuie să stăpânești banul, nu el pe tine!!
(Apropo, autorul de care ți-am spus mai sus deține împreună cu soția 11000 de imobile. A început de jos, să cumpere imobile, să le imbunătățească și să le vândă dublu, triplu când prețurile pe piață creșteau…ce zici? E liber financiar omul asta sau un simplu Amway-ist care se spetește să câștige enorm de putini bani?